Avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Mihai Tudose, care a transmis, luni, ca Liviu Dragnea ar trebui sa demisioneze in urma noului dosar, a renuntat la functie.
"Am decis sa imi inaintez demisia din functia de consilier onorific al premierului, care a fost de acord.
Motivul este ca nu vreau sa acaparez atentia publica si sa deviez, chiar si pentru cateva ore, programul administratiei. Mai importante si urgente sunt codul fiscal si dezbaterea relativa la Legile Justitiei. Plus conditiile economice setate in laboratoarele financiar-bancare, conditii care se anunta a fi aspre in 2018", a transmis Piperea pe Facebook.
Acesta a punctat ca nu i-a cerut nimeni demisia, ci asa a considerat ca trebuie sa procedeze.
"Precizez ca nu premierul si nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Initiativa mi-a apartinut. Cine si-a imaginat ca sunt manipulabil, s-a inselat.
Raman acelasi", a incheiat avocatul
Amintim ca Liviu Dragnea este incepand de luni urmarit penal in dosarul Tel Drum. Acesta este acuzat de procurorii anticoruptie de savarsirea mai multor infractiuni: doua de abuz in serviciu, constituire de grup infractional organizat si doua de folosire de documente sau declaratii false pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene.
In urma anuntului, avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Mihai Tudose, a transmis ca avem cu totii "si altceva de facut decat sa urmarim epopeea judiciara... mai mult
Luni, 13 Noiembrie 2017, ora 20:50
Avocatul Gheorghe Piperea a fost numit consilier onorific al premierului Mihai Tudose pe chestiuni de fiscalitate, banking, piata de capital si insolventa. Piperea i-a luat locul lui Eugen Teodorovici.
Decizia prim-ministrului a fost publicata joi in Monitorul Oficial.
Anterior, timp de zece zile, aceasta pozitie legata de probleme financiar-fiscale a fost detinuta de Eugen Teodorovici, dar el a fost schimbat pentru ca nu a respectat "disciplina comunicarii" de la nivelul Executivului, facand o serie de declaratii controversate.
"E un principiu. Nu il mai incalca nimeni de astazi din aparatul premierului", au declarat surse oficiale.
Un consilier al premierului critica dur Guvernul: Stadionul din Alexandria nu se justifica. Declaratiile lui Misa ar trebui sanctionate de ASFTeodorovici vrea impozitarea Bisericii: BOR trebuie sa inteleaga si sa aleaga. Traim in secolul XXI. Este nevoie de baniTudose explica de ce l-a dat afara pe Teodorovici: A inteles gresit si s-a transformat in purtator de cuvant
Printre consilierii onorifici ai lui Mihai Tudose se mai numara si Felix Rache, fost jurnalist la Antena3.
Antena3 mai trimite un angajat la Guvern: Felix Rache a fost numit consilier de stat al premierului Tudose
Citeste mai multe despre Gheorghe Piperea:
Criza francului elvetian: Zeci de clienti reprezentati de avocatul Piperea au pierdut un proces cu bancaAvocati celebri, inclusiv Piperea, pe lista romanilor cu datorii mari la FiscFirma lui Piperea va primi... mai mult
Joi, 20 Iulie 2017, ora 17:54
Printre politicieni si oameni de afaceri, pe lista persoanelor fizice cu datorii la stat publicata luni de ANAF se afla si doi avocati foarte cunoscuti.
Este vorba despre Catalin Dancu, care are o datorie totala de peste 2,2 milioane de lei, si Gheorghe Piperea, dator peste 68.500 de lei, scrie News.ro.
Regele Mihai figureaza pe lista ANAF cu o datorie la stat de peste 4 milioane de lei
Avocatul Catalin Radu Dancu are datorii la bugetul de stat de aproape un milion de lei, la care se adauga penalitati de circa 2,2 milioane de lei.
La randul sau, avocatul Gheorghe Piperea apare ...citeste mai departe despre "Avocati celebri inclusiv Piperea, pe lista romanilor cu datorii mari la Fisc" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Mai 2016, ora 11:03
Combinatul Oltchim, care a ajuns la datorii de peste 800 de milioane de euro, va intra saptamana viitoare in procedura de insolventa.
Avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar provizoriu, a raspuns intrebarilor Business24, analizand ce se va intampla cu salariatii, cat va dura procedura, cand va reveni compania pe profit si cum se vor rezolva problemele combinatului cu creditorii.
Care sunt pasii imediati care vor urma dupa intrarea combinatului Oltchim in procedura de insolventa?
Pana nu se deschide procedura catre judecator nu este niciun pas de facut.
Deocamdata este facuta doar o cerere din partea consiliului de administratie al Oltchim. Probabil ca luni, marti, miercuri, saptamana viitoare, va fi un termen si doar daca judecatorul admite aceasta cerere se deschide procedura insolventei.
Dupa aceea, sunt lucruri imediate care se intampla automat, cum ar fi suspendarea executarilor silite. Inteleg ca undeva la Pitesti se incearca trei, patru executari silite. Acestea vor fi primele care vor fi vizate.
Dobanzile si penalitatile se opresc, nu mai curg. Creanta se ingheata la momentul deschiderii procedurii. Toate conturile bancare se inchid si se deschide unul singur si intr-un termen de 10-15 zile se convoaca si se tine o adunare a actionarilor care va trebui sa desemneze prin vot un administrator special.
Administratorul special va fi cel care, sub supravegherea administratorului judiciar, va fi cel care va gestiona afacerile societatii.... mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2013, ora 11:05
Compania Oltchim, al carei pachet majoritar a fost castigat vineri, la licitatie, de Dan Diaconescu, ar putea intra in insolventa "foarte rapid", a declarat Gheorghe Piperea, prim vice-presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR).
Privatizare Oltchim: Dan Diaconescu, noul actionar majoritar
Potrivit lui Gheorghe Piperea, citat de Ziarul Financiar, combinatul chimic ar putea intra in insolventa din cauza ca datoriile pe care Oltchim le are la furnizorul de energie Electrica nu au fost cumparate de nimeni.
"Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel putin in opinia mea, ca acolo urmeaza foarte rapid o insolventa, intrucat s-a cumparat pachetul majoritar de actiuni de catre un investitor care n-a adus decat o scrisoare de confort, nu una de garantie", a declarat Gheorghe Piperea in cadrul congresului UNPIR.
Remus Vulpescu: Creanta Electrica catre Oltchim nu se vinde
Valoarea creantei Electrica este de aproximativ 150 milioane de euro.
Vineri, la licitatia organizata pentru preluarea pachetului majortar al combinatului Oltchim, oferta lui Dan Diaconescu, in valoare de 203.149.054, 08 lei, a inregistrat punctajul maxim, de 100 de puncte.
PCC a oferit apoximativ 40 milioane de lei pentru Oltchim, creanta AVAS si creanta Electrica. Chimcomplex a oferit 18 milioane de lei pentru actiuni si 221 milioane de lei pentru cumpararea creantelor Electrica. AISA Invest a oferit 30 milioane de lei pentru achizitie individuala a... mai mult
Duminica, 23 Septembrie 2012, ora 12:35
Georghe Piperea, avocat si om de afaceri, isi cheltuieste cei mai multi bani intr-o mica ferma la tara, ii place sa mearga la pescuit cu prietenii si la terase in centrul istoric. Cea mai frumoasa vacanta a petrecut-o la Nisa, insa recunoaste ca a fost "cam scump". Despre vacanta, afaceri si agitatia din ultimele zile din Parlament, Piperea vorbeste intr-un inteviu Business24.
Desi a intrat deja in vacanta judiciara, Gheorghe Piperea lucreaza la "programul" noului sezon: scrie carti, isi face planuri de afaceri si, printre picaturi, mai evadeaza cu familia in vacante scurte la mare. Promite, insa, sa isi petreaca in strainatate concediul de doua saptamani.
A fost numit cel mai bun avocat de insolventa din Romania de catre revista Chambers Europe care spunea, printre altele ca "traieste si respira insolventa".
Piperea vorbeste despre procesul colectiv, ca o solutie impotriva abuzului de putere economica, dar si impotriva abuzului de putere politica dezvoltand, pe larg, posibilitatile pe care romanii le au, teoretic, de a ataca in contencios administrativ suspendarea presedintelui Traian Basescu.
Considerati ca procesul colectiv poate fi o solutie de lupta contra abuzului de putere economica?
Da. Pentru multiple motive. In primul rand, pentru ca detinatorii acestei puteri, corporatiile, se tem de ele. Daca se tem de ele, este clar ca sunt arme puternice si eficiente contra abuzului. Concret, sunt de exemplificat urmatoarele avantaje :
Costul procesului... mai mult
Sambata, 07 Iulie 2012, ora 00:00
Taxa auto le da batai de cap celor care incearca sa isi recupereze banii si este si motivul unui proces in instanta. Legea nu prevede cateva situatii-limita, iar soferii sunt singurii care au de pierdut, explica avocatul Gheorghe Piperea, intr-un interviu acordat Business24.
Pana acum doar cei care au platit o taxa auto de aproximativ 1.000 de euro si trebuie sa isi primeasca inapoi 250 de euro au depus cereri in acest sens. Cam multa "cheltuiala, nervi si efort" pentru 250 de euro, considera Gheorghe Piperea.
Este posibil ca Fiscul sa mizeze pe faptul ca oamenii mai degraba vor sta acasa decat sa vina sa-si recupereze banii, spune Piperea, care avertizeaza ca lucrurile nu se vor opri aici, iar legea privind taxa auto va suferi in continuare modificari.
Probleme cu taxa auto 2012
Taxa auto 2012 intampina deja o sumedenie de probleme, la doar doua zile dupa ce a intrat in vigoare, spune avocatul Gheorge Piperea, care ne-a oferit cateva exemple clare in acest sens:
"O Dacie din 2004, detinuta de o persoana pana cand a decedat. Dacia respectiva se transmite la sotia supravietuitoare si celor doi copii. Cei doi copii renunta in favoarea mamei si ea se duce sa-si inmatriculeze masina. I se refuza pe motiv ca trebuie sa plateasca taxa. Nu e prevazut asa ceva in lege. E prevazuta doar o taxa pentru vanzarea voluntara", spune Piperea, care explica faptul ca situatia prezentata nu este un caz de vanzare voluntara.
El mai vorbeste si despre cazul unei corporatii... mai mult
Miercuri, 18 Ianuarie 2012, ora 12:00
"In loc sa protejeze mediul, actuala taxa de poluare protejeaza <<gioarsele>> din Romania. In continuare se pastreaza discriminarea. Toti cei care au platit aceasta taxa in ultimii trei ani ar trebui sa faca plangere,(...) altfel acest abuz de putere politica se va perpetua", a declarat intr-un interviu acordat Bloombiz.ro, Gheorghe Piperea, managing partner Piperea si Asociatii. Avocatul spune ca statul roman risca procedura de infringement, daca nu va respecta decizia Curtii Europene de Justitie.Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) sustine ca decizia CEJ se refera la forma initiala a legii prin care aceasta a fost introdusa si nu la cea modificata in 2010...
In 2010 a fost o modificare a ordonantei 50/2008 privind taxa de inmatriculare, rebotezata "taxa de poluare".
De la 1 ianuarie 2011, taxa de poluare se percepe la prima inmatriculare a oricarei masini, inclusiv la cele din productia interna.
In loc sa protejeze mediul, actuala taxa de poluare protejeaza "gioarsele" din Romania.
Mai precis, daca ai o "gioarsa de acum 300 de ani" o poti inmatricula fara sa platesti taxa respectiva, in timp ce daca aduci din import o masina care este de aceeasi vechime se considera ca este o prima inmatriculare.
Intr-adevar nu mai vin in tara rable din Europa, dar in acelasi timp se protejeaza cele 3-4 milioane de rable care sunt in Romania.
In continuare se pastreaza discriminarea.
Taxa de prima inmatriculare, denumita acum "de poluare" depaseste in multe cazuri valoarea... mai mult
Vineri, 15 Aprilie 2011, ora 15:14
Ridicarea masinilor este ilegala intrucat nu sunt indeplinite simultan cele doua conditii impuse prin lege - autoturismul este parcat neregulamentar si reprezinta un obstacol pentru circulatie - si poate fi contestata prin mai multe metode, afirma avocatul Gheorghe Piperea, potrivit Mediafax. Codul Rutier prevede ca "politia rutiera poate dispune ridicarea si depozitarea in locuri special amenajate a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila si care constituie un obstacol pentru circulatia publica.
Ridicarea si depozitarea vehiculelor se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorului drumului public, dupa caz. Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de catre detinatorul acestuia. Ridicarea vehiculelor dispusa de politia rutiera se realizeaza potrivit procedurii stabilite prin regulament."
"Prin urmare, ratiunea legii - care trebuie respectata de toate regulamentele adoptate de administratia publica locala in aplicarea acesteia - este ca ridicarea sa reprezinte o masura exceptionala, luata in cazul autovehiculelor parcate intr-o asemenea maniera incat sa constituie un obstacol pentru circulatie", a adaugat avocatul.
El a spus ca avocatii de la societatea la care este partener au castigat mai multe procese cu Politia Rutiera pentru parcari ilegale, in cadrul carora au facut plangere contraventionala impotriva procesului-verbal de... mai mult
Sambata, 19 Februarie 2011, ora 00:32