Calota glaciara din Groenlanda a inregistrat cea mai mare scadere dupa ritmul record de topire care a inceput anul trecut, potrivit unui studiu publicat miercuri, ce subliniaza riscul unei cresteri accentuate a nivelului marilor provocate de schimbarile climatice.
Aceasta topire masiva a fost cauzata nu numai de temperaturile ridicate, ci si de modele de circulatie atmosferica, devenite mai frecvente din cauza incalzirii globale, fapt care sugereaza posibilitatea ca oamenii de stiinta sa fi subestimat aceasta amenintare pentru stratul de gheata, au descoperit autorii.
"Distrugem in decenii gheata formata timp de mii de ani", a declarat pentru Reuters Marco Tedesco, profesor-cercetator in cadrul Observatorului Lamont-Doherty de la Universitatea Columbia, care a condus studiul. "Ceea ce facem aici are implicatii enorme pentru restul planetei".
Stratul de gheata din Groenlanda, al doilea cel mai mare din lume, a inregistrat cea mai mare scadere directa a ceea ce oamenii de stiinta denumesc "masa de suprafata" de la inceputul inregistrarilor, in 1948, potrivit studiului.
Groenlanda a pierdut circa 600 de miliarde de tone de apa anul trecut, cantitate ce va contribui cu aproximativ 1,5 milimetri la cresterea nivelului marilor, potrivit studiului realizat de Universitatea Columbia si Universitatea Liege din Belgia, publicat in revista The Cryosphere.
Stratul de gheata din Groenlanda acopera 80% din suprafata insulei si ar putea duce la cresterea nivelului apelor... mai mult
Joi, 16 Aprilie 2020, ora 11:53
KFC Romania a demarat o investigatie interna si a decis oprirea tuturor masinilor de gheata din toate restaurantele din tara pana la finalizarea acesteia, dupa ce inspectorii de la Protectia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme si enterococi in gheata produsa de KFC.
Intr-un comunicat, compania precizeaza ca are proceduri stricte de management si gestionare a ghetii, incluzand inspectii zilnice, saptamanale si curatari periodice ale masinilor de gheata. In plus, face teste independente frecvente ale ghetii in toate restaurantele sale.
"In decursul zilei de astazi, am luat la cunostinta, din spatiul public, de rezultatele buletinelor de analiza aparute ca urmare a controlului efectuat de ANPC in restaurantele KFC. Dorim sa precizam inca de la inceput ca avem proceduri stricte de management si gestionare a ghetii, incluzand inspectii zilnice, saptamanale si curatari periodice ale masinilor de gheata. In plus, realizam teste independente frecvente ale ghetii in toate restaurantele noastre.
Cu privire la rezultate prezentate de ANPC in spatiul public, dorim sa comunicam ca ne asumam intreaga responsabilitate si le cerem scuze clientilor nostri pentru neplacerile care ar fi putut sa apara. In acest moment, am demarat o investigatie interna pentru a determina cauzele care au condus la aceasta situatie ce ne-a surprins in mod neplacut. Astfel, va informam ca am decis oprirea tuturor masinilor de gheata din toate restaurantele KFC din tara... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2019, ora 20:14
Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) anunta ca au gasit bacterii coliforme in gheata pe care KFC o foloseste pentru sucuri.
Mai exact, directorul executiv al ANCP, Paul Anghel, a anuntat marti ca, in urma analizelor efectuate in urma unei actiuni de control, s-a demonstrat ca gheata folosita de un fast-food KFC din zona Vitan era infestata cu bacterii coliforme (provenite din materii fecale - n.red.) si cu enterococi intestinali (al caror mediu de viata este, de regula, intestinul gros - n.red.), potrivit Agerpres.
Potrivit directorului ANPC, actiunea de control - desfasurata in 7 fast-food-uri - urmarea sa stabileasca daca nu cumva agentii economici pun in pahare o cantitate de gheata mai mare decat cea prevazuta in normative, dandu-le astfel clientilor bauturi diluate.
Dupa ce probe de gheata au fost testate in laborator (si apoi retestate pentru confirmarea rezultatelor - n.red.) s-a constatat, insa, ca gheata continea nu doar o cantitate anormal de mare de germeni, dar si bacterii coliforme si enterococi intestinali, dar si Clostridium.
Seful ANPC a precizat ca au fost descoperite probleme la 5 din cele 7 fast-food-uri controlate, dar nu le-a mentionat pe celelalte 4.
"La mall-ul din Vitan am prelevat gheata, am trimis-o la un laborator pentru a o verifica si am determinat anumite valori. N-as vrea sa ma refer la numarul total de germeni, care a fost iarasi destul de mare si a fost depasit, pentru ca pot fi unitati de... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2019, ora 18:03
Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ) Galati si Santierul Naval Mangalia au semnat, vineri, contractul de modernizare si retehnologizare a remorcherului maritim multifunctional cu clasa de gheata Perseus, a declarat, intr-o conferinta de presa, directorul regiei, Dorian Dumitru.
Potrivit directorului AFDJ, contractul in valoare de peste 50,4 milioane lei, bani de la bugetul de stat, a fost castigat de Santierul Naval Mangalia, remorcherul maritim Perseus, de 6.600 CP, urmand sa revina pe apa dupa modernizarea si retehnologizarea care vor dura 24 de luni.
In toata aceasta perioada, actiunea de spargere si curgere a ghetii pe sectorul Dunarii maritime se va realiza cu remorcherele maritime Farul, de 5.000 CP, Galati 3, de 2.400 CP si Gheorghieni 2 de 980 CP. De asemenea, la nevoie se va apela si la remorcherul maritim multifunctional cu clasa de gheata Hercules, de 6.600 CP, "geamanul" spargatorului Perseus, care a fost recent modernizat si retehnologizat si se afla la ancora in Portul Constanta.
Dorian Dumitru a mai precizat ca se afla in stare avansata si proiectele de achizitie de catre AFDJ Galati a doua remorchere maritime cu clasa de gheata si doua remorchere fluviale cu clasa de gheata, valoarea totala a investitiei fiind de peste 126 milioane lei, bani din fonduri europene. Termenul de executie pentru cele patru nave este de 16 luni din momentul semnarii contractului de constructie. mai mult
Vineri, 12 Iulie 2019, ora 14:58
O cantitate neobisnuit de mare gheata de pe banchiza Groelnandei s-a topit saptamana trecuta, indicand faptul ca, in urmatoarele luni, ar putea urma cea mai mare scadere a stratului de gheata din Groenlanda inregistrata vreodata.
Pana si cercetatorii au fost uimiti sa vada ca, marti, pe 11 iunie, s-au topit nu mai putin de 2 miliarde de tone de gheata, provenite de pe 40% din suprafata banchizei din Groenlanda, potrivit CNN.
In mod normal, astfel de cantitati uriase de gheata se pierd abia incepand cu luna iulie, care marcheaza miljlocul "sezonului topirilor", in zona.
Thomas Mote - un cercetator de la Universitatea din Georgia care studiaza clima Groelandei - a explicat si de ce topirea prematura a ghetii ar putea fi problematica. Mai exact, zapada si gheata de suprafata reflecta razele soarelui si astfel mentin temperatura scazuta in zona banchizei. Insa odata ce buna parte din acest strat superficial se topeste, temperatura in zona risca sa creasca, favorizand alte si alte topiri accelerate.
Climatologul danez Jason Box considera ca - in conditiile in care deja partea de vest a banchizei a scazut mult - e posibil ca in 2019 topirea gheturilor din Groenlanda sa atinga un nou nivel record.
Citeste mai departe despre " 2 miliarde de tone de gheata s-au topit doar saptamana asta in Groenlanda. Cat de ingrijorati ar trebui sa fim?" pe Ziare.com. mai mult
Duminica, 16 Iunie 2019, ora 22:43
Nuyina, un spargator de gheata urias comandat de Australia si construit la Galati in Romania, a facut primul pas pentru prima data in apa, trecand testul critic de plutire.
Operatiunea a durat doua zile si a presupus pomparea unui volum de apa ca pentru umplerea a 50 de piscine de dimensiuni olimpice din Dunare in docul sau uscat, ridicand nivelul apei cu sase metri, anunta postul australian ABC.
Managerul Programului de Modernizare din cadrul Diviziei Antarctice Australiene, Rob Bryson, s-a declarat multumit ca primul test al navei a fost efectuat conform planului.
Nava cantareste in prezent 10.000 de tone, dar va ajunge la 25.000 odata finalizarea terminata si cand va fi complet incarcata.
In 2017, au inceput lucrarile in Santierul Naval Damen Galati la acest spargator de gheata destinat Diviziei Antarctice Australiene (Australian Antarctic Division - AAD) . Australia doreste sa foloseasca nava pentru explorarea apelor din Antarctica.
"Exista inca sase punti de terminat, inclusiv toate zonele de cazare, toate laboratoarele stiintifice, podul navei si stalpii de sus", potrivit lui Bryson.
Pana la sfarsitul anului viitor, vor fi testate capacitatile de spargere a ghetii.
"Ii vom testa abilitatile de spargere a ghetii in largul Norvegiei", a precizat el.
Nava de 2 miliarde de dolari urmeaza sa inlocuiasca Aurora Australis pana in 2020 si se asteapta sa aiba o durata de viata de 30 de ani, precizeaza postul de televiziune australian, in editia sa... mai mult
Luni, 24 Septembrie 2018, ora 11:04
De obicei, hotelurile de gheata reprezinta o moda de sezon, dar in Suedia apropierea de Polul Nord face ca turistii care vor sa incerce o astfel de experienta sa beneficieze de o oferta pe toata durata anului.
Este vorba despre Icehotel 365, din Jukkasjarvi, la 200 de kilometri de Cercul Polar, un hotel cu 20 de camere, ice bar si o sala pentru concerte de opera, arata Luxatic.
Artisti din toata lumea au fost invitati sa-si puna amprenta asupra designului interior, iar rezultatul este de-a dreptul fabulous.
Pentru a feri constructia de influenta anotimpului cald, suedezii au decis sa foloseasca panouri solare care sa ajute la mentinerea unei temperaturi constante la interior pentru tot anul.
Decorul interior, sculpturile din gheata, dar si senzatia de confort data de blanurile calduroase si bauturile servite la bar vor face din sejurul tau la Icehotel 365 o experienta de neuitat.
Si poti merge si la vara!
mai mult
Joi, 12 Octombrie 2017, ora 08:00
Oamenii de stiinta au descoperit 91 de vulcani sub gheata din Antarctica. Acestia se alatura celor 47 deja cunoscuti de cercetatori.
Practic, aceasta este cea mai mare regiune vulcanica de pe Pamant si se afla la doi kilometri sub suprafata foii de gheata care acopera vestul Antarticii, arata The Guardian. Oamenii de stiinta spun ca aceasta regiune ar putea sa intreaca creasta vulcanica din Africa de Est, care e considerata regiunea cu cei mai multi vulcani.
Vulcanii descoperiti acum de cercetatorii de la Universitatea din Edinburgh sunt foarte inalti, cel mai mare fiind comparabil cu muntele Eiger, care are aproape 4.000 de metri.
Pe cat de interesanta este descoperirea pe atat de multa ingrijorare aduce in randul oamenilor de stiinta. Acestia sustin ca daca unul dintre vulcani ar erupe, ar destabiliza gheata, care ar putea ajunge in mare, ceea ce ar putea produce cresterea nivelului marii.
Citeste si Un om de stiinta avertizeaza: Prabusirea platformei de gheata din Antarctica de Vest ar creste nivelul marilor cu 3 metri
"Intrebarea este: cat de activi sunt vulcanii? Acesta este un lucru pe care trebuie sa il aflam cat mai repede posibil", a spus Robert Bingham, unul dintre autorii descoperirii.
Cei 91 de vulcani au inaltime cuprinsa intre 100 de metri si 3.850 de metri. Toti afla sub gheata, care poate atinge pe alocuri si patru kilometri inaltime.
Oamenii de stiinta vor continua ceretarile in zona, fiind convinsi ca mai sunt si alti vulcani... mai mult
Duminica, 13 August 2017, ora 17:07
Singurul hotel de gheata din Romania, cel de la Balea Lac, este deja rezervat integral pentru anul acesta, chiar inainte sa fie deschis. Inaugurarea urmeaza sa se faca pe 23 decembrie, cand aici vor dormi turisti romani, britanici si nemti.
"Primii cazati vor fi pe data de 23 decembrie, toate cele 14 camere fiind rezervate. E vorba in special de turisti romani si englezi, dar si nemti. Din 23 decembrie 2016 pana pe 3 ianuarie 2017 sunt rezervate toate locurile in hotelul de gheata de la Balea. Cine doreste sa se cazeze aici are posibilitatea dupa 3 ianuarie 2017 sau in iglu-urile care vor gata in ianuarie", a explicat purtatorul de cuvant al hotelului, Lidia Badila.
O noapte de cazare intr-o camera dubla la Hotelul de Gheata de la Balea Lac costa 450 de lei, potrivit reprezentantilor hotelului.
Sculpturi inspirate din filme
Tema Hotelului de Gheata din acest an de la Balea Lac este "Cinema ice", ceea ce inseamna ca sculpturile din gheata din camere sunt inspirate din ...citeste mai departe despre "Hotelul de gheata de la Balea Lac e rezervat integral chiar daca nu e gata - Iata cand se deschide" pe Ziare.com mai mult
Joi, 15 Decembrie 2016, ora 15:17