Guvernul de la Berlin urmeaza sa ia o decizie cu privire la o propunere de relaxare a legislatiei privind imigratia, cu obiectivul de a facilita accesul lucratorilor calificati din afara Uniunii Europene care doresc sa vina in Germania, tara ce se confrunta cu o criza a fortei de munca specializate.
Germania a primit in ultimii ani peste un milion de solicitanti de azil, dar putini dintre ei au reusit sa se integreze, intrucat le lipsesc calificarile cerute pe piata muncii, majoritatea neavand de fapt nicio calificare, iar necunoasterea limbii germane este de asemenea un obstacol important care ingreuneaza integrarea lor.
Pe de alta parte, politica usilor deschise fata de refugiati, promovata de cancelarul Angela Merkel, a alimentat sentimentele anti-imigratie si a condus la cresterea popularitatii formatiunii de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
In acest context social, adoptarea unor noi masuri de relaxare a conditiilor privind imigratia ar putea fi o decizie sensibila, dar Executivul de la Berlin o are in vedere ca solutie in fata deficitului de forta de munca.
Conform statisticilor oficiale, in prezent circa 1,2 milioane de locuri de munca sunt vacante in Germania, iar dificultatea de a gasi lucratori calificati si numarul mic al tinerilor dispusi sa urmeze programe indelungate de pregatire profesionala provoaca mari ingrijorari mediului de afaceri din cea mai mare economie a Europei.
Masurile preconizate se adreseaza in special... mai mult
Sambata, 18 August 2018, ora 17:25