Alexandru Stânean, CEO TeraPlast, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Brokerul global multi-licențiat cu sucursală înregistrată în România, a anunțat prima sa tranzacție în materie de fuziuni și achiziții. Prin preluarea portofoliului de clienți al
Virtual Data Room, sau VDR, a fost până de curând o soluție folosită în principal de marile corporații în timpul fuziunilor și achizițiilor. Acum această soluție este aleasă și de
Royal Dutch Shell nu exclude mutarea sediului sau central din Olanda in Marea Britanie, a anuntat directorul general al companiei petroliere, Ben van Beurden, intr-un interviu acordat publicatiei
Liderii mediului de afaceri se concentreaza pe gestionarea efectelor imediate ale COVID-19 asupra lanturilor de aprovizionare, veniturilor si profitabilitatii. Totodata, ei isi regandesc alocarile de
Efectele coronavirusului ar putea duce la o incetinire sau o scadere a economiei, benefica pentru piata de fuziuni si achizitii, in conditiile in care, in acelasi timp, scade si valoarea companiilor
Hidroelectrica a demarat procedurile de achizitie a grupurilor CEZ Romania si Enel Romania si solicita aprobarea actionarilor pentru a angaja servicii de consultanta in acest sens, potrivit
Ce face o companie rezistenta in momente de criza? Sunt strategia, planificarea, echipa de conducere sau mecanismele de raspuns, indicatori cu privire la sansele de succes pentru depasirea unei crize?
Reteaua de sanatate REGINA MARIA continua extinderea la nivel national cu doua noi achizitii importante din punct de vedere al portofoliului de servicii, al specialitatilor medicale oferite si a
In pofida unui mediu geopolitic tot mai complex, apetitul pentru fuziuni si achizitii (M&A) de la nivel global inregistreaza un record al ultimilor 10 ani, potrivit celei de-a 20-a editii a
Dora Morhan este manager, profesor, om de arta si de televiziune. Ea imbina toate aceste roluri cu o naturalete fascinanta, luandu-si inspiratia dintr-un altul care o implineste, acela de mama. Cum
Aproximativ 1,7 miliarde de euro poate reprezenta valoarea profitului companiilor cu capital strain in 2018 ce ar putea fi injectat in economie in 2019, insa decizia depinde de predictibilitatea
Consiliul Concurentei a sanctionat compania Corsar Online SRL cu aproximativ 1,6 milioane de lei pentru punerea in practica a unei concentrari economice - o preluare, inainte de a fi autorizata de
Desi se bazeaza pe principii traditionale, piata avocaturii din Romania este in continua schimbare datorita conceptelor moderne care au rolul de a imbunatati relatia dintre avocat si client. Unul
In urma cu ceva timp am scris despre aspectele la care un potential vanzator trebuie sa fie atent atunci cand are de gand sa-si vanda afacerea. Credem ca este util sa prezentam si perspectiva de
BusinessMark si PKF Finconta au placerea sa va anunte organizarea celei de-a patra editii a "Autumn tax update forum", eveniment ce va avea loc pe 5 octombrie 2018 la Bucuresti, Hotel
Producatorii de energie regenerabila din Romania ar putea, in curand, sa nu mai conteze pe subventii in planurile lor de afaceri, intrucat costurile specifice de investitie in acest sector au scazut,
In parteneriat cu PKF Finconta, BusinessMark a organizat cea de-a patra editie a evenimentului Autumn Tax Update Forum pe 5 octombrie la Hotel Intercontinental.
Grupul energetic austriac OMV AG va prelua o participatie de 20% in concesiunea campurilor petrolifere Umm Lulu si Sateh Al Razboot din Emiratele Arabe Unite (EAU), conform acordului de parteneriat
Majoritatea proprietarilor de afaceri apeleaza la o evaluare a companiei doar pentru a acoperi o necesitate imediata - atunci cand vor sa vanda sau cand unul dintre actionari doreste sa iasa din
Antreprenorii romani vor cauta, in acest an, solutii de iesire din afacerile mature pe care le-au dezvoltat, in timp ce investitorii strategici la nivel regional si local vor continua sa extinda
Piata farmaceutica din Romania va inregistra afaceri record in 2018, apetitul romanilor pentru pastile si tratamente fiind stimulat de campaniile publicitare din massmedia si de situatia de criza din
Europa emergenta a depasit, anul trecut, nivelul de 2.000 de contracte de fuziuni si achizitii, iar China a devenit cel mai mare investitor strain din regiune.
Compania farmaceutica franceza Sanofi a confirmat luni achizitionarea firmei belgiene de biotehnologie Ablynx, pentru 3,9 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari), depasind astfel oferta Novo
MOREANU Law alaturi de BusinessMark Event Management anunta organizarea conferintei "Noile contracte FIDIC", eveniment ce va avea loc pe 2 martie 2018 la Hotel InterContinental, Bucuresti.
Perspectiva iesirii din Uniunea Europeana a dublat fuziunile si achizitiile in Marea Britanie in acest an, companiile britanice incercand sa isi consolideze pozitia pe piata lor interna, arata datele
BusinessMark anunta organizarea evenimentului "Real Estate & Construction Forum", ce va avea loc pe 8 noiembrie la Hotel Radisson Blu, Bucuresti. Cei mai importanti reprezentanti din domeniu dezbat