Fregata "Regele Ferdinand" a intrat sub comanda NATO, urmand sa desfasoare o misiune de monitorizare a traficului maritim in Marea Mediterana, in cadrul Operatiei Sea Guardian.
Compania de stat Romtehnica a anulat licitiatia pentru modernizarea celor doua fregate ale Marinei, Regina Maria si Regele Ferdinand, motivul invocat fiind lipsa fondurilor.
Peste 2.300 de militari din sapte tari, 21 de nave militare, 10 aeronave de lupta si un submarin, vor participa timp de o saptamana la cel mai mare exercitiu multinational organizat in acest an de
Peste 1.700 de militari romani si straini reprezentand alte cinci state aliate sau partenere vor participa, timp de zece zile, incepand de luni, la primul exercitiu major multinational din acest an,
Peste 700 de militari din Romania, Marea Britanie si Statele Unite vor desfasura, de vineri pana luni, in apele teritoriale ale Romaniei, un amplu exercitiu de antrenament.
Marinarii militari romani participa, incepand de miercuri, la un exercitiu in Marea Neagra, alaturi de militari din Ucraina si din sapte tari membre NATO, printre care si Statele Unite.
Militarii Fortelor Navale Romane se vor antrena, saptamana viitoare, alaturi de echipajele navelor militare americane Mount Whitney si Cole, in cadrul exercitiului Black Sea Resolve, in apele
Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, ca fregata "Regele Ferdinand" este "un excelent ambasador al Romaniei", el transmitand militarilor "pretuirea si respectul" sau pentru ca au
Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri seara, la Constanta, raspunzand unei intrebari, ca va petrece Pastele "cu familia", fara a preciza unde anume, informeaza Mediafax.
Presedintele Traian Basescu este asteptat sa participe, vineri seara, la Constanta, la ceremonia de plecare a fregatei "Regele Ferdinand" in operatia NATO "Unified Protector", iar potrivit unor surse
CSAT a recomandat, in urma sedintei de marti, intensificarea actiunilor intreprinse pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, aplicarea acestora in toate domeniile economiei, eficientizarea