Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, a declarat joi ca Franta va introduce "incepand din 2019" o taxa nationala pentru gigantii din domeniul digital, daca discutiile care se poarta in prezent la nivel european pentru o mai buna taxare a gigantilor Internetului nu vor ajunge la un rezultat, informeaza Reuters si AFP.
Propunerea dezbatuta in prezent a fost prezentata in luna martie de Comisia Europeana si vizeaza in principal gigantii americani ai Internetului: Google, Apple, Facebook si Amazon, reuniti sub acronimul GAFA. Propunerea vizeaza introducerea rapida a unei taxe de 3% pe veniturile generate de aceste companii din anumite activitati (publicitate sau revanzarea datelor personale), pana cand va fi negociata o solutie la scara mondiala in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD).
"Am obtinut ieri un acord cu vice-cancelarul german cu privire la acest subiect si mi-am dat ragaz pana in luna martie pentru a ajunge la un acord la nivel european cu privire la gigantii din domeniul digital", a declarat Bruno Le Maire pentru postul de televiziune France 2. In cazul in care negocierile vor esua "o vom face la nivel national, incepand din 2019. Ii vom taxa pe gigantii digitali daca statele europene nu isi asuma responsabilitatea", a adaugat Le Maire.
Franta, tara care se afla la originea acestei initiative, spera ca pana la finele acestui an va fi adoptata o directiva europeana cu privire la taxarea GAFA. Insa unele state membre UE... mai mult
Joi, 06 Decembrie 2018, ora 10:22
Presedintele francez Francois Hollande va incerca sa revigoreze economia prin reducerea taxelor pe forta de munca platite de companii, cu un impact total de 30 miliarde euro, si a promis ca va incerca sa scada taxa pe profit, sa amelioreze birocratia si sa relaxeze reglementarile pe piata muncii.
Hollande a anuntat masurile intr-o conferinta de presa in timpul careia a evitat sa raspunda la intrebari legate de relatia amoroasa pe care ar avea-o cu o actrita, noteaza Financial Times (FT).
Aflat in criza de popularitate, presedintele francez incearca sa revigoreze economia aflata in stagnare si sa reduca somajul ridicat, sa consolideze finantele publice, aflate intr-o situatie precara, si sa majoreze competitivitatea economica a Frantei.
Holllande a subliniat ca masurile fiscale anuntate nu reprezinta o schimbare politicilor economice la mijlocul mandatului sau, ci o accelerare a reformelor.
"Este imperativ ca Franta sa redea puterea economiei sale. Nu este timp de pierdut. Franta trebuie sa-si revina pentru a-si pastra influenta in lume si in Europa", a declarat presedintele.
El a reiterat tinta de reducere a cheltuielilor publice pentru acest an cu 15 miliarde euro, urmate de taieri de 50 miliarde euro in urmatorii trei ani.
Promisiunea privind reducerea taxelor pe munca platite de angajatori cu 30 miliarde euro reprezinta o scadere de 5,4% a costului muncii.
Guvernul a implementat deja in timpul mandatului lui Hollande o reducere de 20 miliarde euro a... mai mult
Miercuri, 15 Ianuarie 2014, ora 13:18
Presedintele Frantei, Francois Hollande, intentioneaza sa reduca taxa pe castiguri de capital pentru a convinge investitorii ca economia franceza este deschisa antreprenorilor si pentru a remedia relatiile cu mediul de afaceri, dupa ce anul trecut au fost adoptate unele masuri criticate puternic.
Liderii din sectorul de business sunt nemultumiti de decizia guvernului de la Paris de a impune majorari de taxe cu impact fiscal de 20 de miliarde de euro pentru bugetul din acest an, precum si de insistenta lui Hollande de a introduce o taxa temporara de 75% pentru veniturile mai mari de 1 milion de euro, potrivit Financial Times.
Planul de reducere a taxelor este parte a eforturilor Frantei de a convinge investitorii si partenerii europeni ca guvernul socialist al tarii este decis sa reporneasca econonmia.
"Incearca (masura - n.r.) sa transmita un semnal ca Franta este un loc bun pentru investitii, prietenos pentru afaceri", a declarat ministrul responsabil pentru afaceri mici si economia digitala, Fleur Pellerin.
Guvernul francez neaga ca ar fi avut loc un exod al bogatilor din cauza taxelor si afirma ca decizia actorului Gerard Depardieu de a renunta la cetatenia tarii nu este tipica. Oficialii francezi au admis, insa, ca o cresterea prea mare a taxei pe castigurile de capital a fost o greseala.
Reducerea taxelor poate ajunge la 85% pentru investitiile cu o durata mai mare opt ani
Hollande ar trebui sa anunte luni, la o intalnire cu antreprenorii la Palatul... mai mult
Luni, 29 Aprilie 2013, ora 10:47
Guvernul portughez vrea sa coboare taxa pentru afacerile noi de la 25% la 10%, cel mai scazut nivel din UE, rata utilizata deja de Bulgaria si Cipru.
Portugalia negociaza cu autoritatea pentru concurenta a Comisiei Europene aprobarea de a cobori taxa la 10%, a declarat, intr-un interviu pentru Wall Street Journal, ministrul Economiei, Alvaro Santos Pereira.
Noul nivel ar fi cel mai redus din UE, alaturi de Cipru si Bulgaria, care au taxe generale de 10% pentru companii, potrivit datelor firmei de consultanta KPMG. In UE, media taxei pentru companii este de peste 22%.
"Vrem sa facem Portugalia una dintre tarile europene cele mai atractive pentru investitii noi. Consideram ca acordand stimulente fiscale puternice vom proteja bugetul si vom deveni in acelasi timp mai competitivi", a spus Santos Pereira.
Portugalia trebuie sa indeplineasca obiective bugetare stricte in cadrul unui acord de ajutor extern de 78 de miliarde de euro de la UE si FMI. Guvernul are, din acest motiv, nevoie de acordul creditorilor internationali pentru a reduce taxe.
Un purtator de cuvant al Comisiei Europene a confirmat ca executivul comunitar discuta cu Portugalia schimbari in privinta taxelor.
Planul ar putea starni nemultumirea altor tari UE.
Franta, care are o taxa pentru companii de 33%, printre cele mai ridicate din Europa, si-a exprimat si in trecut nemultumirea in privinta tarilor cu rate foarte reduse. mai mult
Luni, 17 Decembrie 2012, ora 10:22
Franta ia in calcul reducerea taxelor pentru afacerile mici, din 2013, dupa ce guvernul s-a confruntat cu un val de proteste din partea antreprenorilor francezi. Anuntul a fost facut chiar de catre ministrul de Finante, Pierre Moscovici.
Taxele noi prevedeau aducerea impozitelor de la cresterea capitalului companiilor foarte aproape de nivelul impozitului pe profit, scrie Reuters.
Franta se pregateste pentru cel mai dur buget din ultimele trei decenii
Vestea reducerii vine dupa ce Hollande a anuntat un plan de micsorare a deficitului bugetar cu 30 de miliarde de euro. Aceasta suma era impartita intre scaderea cheltuielilor bugetare cu 10 miliarde, cresterea taxelor pentru companii cu alte 10 miliarde si impozitarea persoanelor fizice instarite cu alte 10 miliarde.
Analistii considerau deja aceasta tinta a francezilor foarte ambitioasa, iar renuntarea la aceasta marire a impozitului ar insemna o scadere de doua miliarde de euro din veniturile prevazute de bugetul de stat pentru 2013. mai mult
Joi, 04 Octombrie 2012, ora 16:27
Guvernul francez va impune un impozit suplimentar, de 3%, pe veniturile anuale mai mari de 500.000 de euro, in cadrul unui pachet de masuri ce vizeaza sa reduca deficitul tarii cu 12 miliarde de euro in urmatorii doi ani, transmite NewsIn.Cresterea impozitului intervine dupa ce unii dintre cei mai bogati oameni din Franta au cerut Guvernului sa rezolve problema deficitului crescand taxele pentru cei bogati.Premierul Francois Fillon a declarat ca masura va ramane in vigoare pana cand Franta isi va reduce deficitul sub 3% din PIB, limita stabilita de UE, ceea ce ar urma sa se intample, potrivit estimarilor, in 2013. Parisul planuieste sa isi reduca deficitul cu 5,7% anul acesta, 4,6% anul viitor si 3% in 2013."Aceasta este o politica riguroasa ce ii va permite fFrantei sa ramana relaxata", a declarat Fillon.
"Tara noastra trebuie sa isi respecte angajamentele (in ceea ce priveste deficitul - n.r.). Este in interesul intregului popor francez", a adaugat el.16 directori de companii, printre care cea mai bogata femeie din Europa, mostenitoarea L'Oreal Liliane Bettencourt, s-au oferit intr-o scrisoare deschisa, publicata pe site-ul Le Nouvel Observateur, sa plateasca o "contributie speciala", in spirit de solidaritate. Printre semnatari se mai numara directorul companiei petroliere Total, Christophe de Margerie, Frederic Oudea de la grupul bancar Societe Generale si Jean-Cyril Spinetta, de la Air France.
"Noi, presedinti si lideri in industrie, oameni de afaceri, banchei si... mai mult
Joi, 25 August 2011, ora 11:44