Eurodeputatii au votat joi, la Bruxelles, un proiect legislativ ce conditioneaza acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept si de combaterea eficienta a fraudelor si coruptiei, potrivit unui comunicat de presa al PE.
Conform proiectului legislativ, Comisia Europeana va fi insarcinata cu stabilirea "deficientelor generalizate cu privire la statul de drept" si va decide asupra masurilor respective, care ar putea include suspendarea platilor de la bugetul UE sau reducerea prefinantarii.
De indata ce statul membru respectiv remediaza deficientele identificate de Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul UE pot debloca fondurile.
Proiectul trebuie insa votat si la nivelul Consiliului Uniunii Europene, care pana la sfarsitul lunii iunie e prezidat de Romania. Cum actualul Parlament isi incheie mandatul, cel mai probabil negocierile dintre Consiliu si PE vor avea loc dupa instalarea noii legislaturi.
Amintim ca atat din partea Comisiei Europene, cat si de la conducerea Parlamentului European au venit in aceasta saptamana avertismente dure si ferme catre Guvernul Romaniei in legatura cu amenintarile la adresa statului de drept si a independentei justitiei.
Dupa cazurile Poloniei, Ungariei si Romaniei, liderii UE vor reguli dure si clare in ce priveste statul de dreptTimmermans avertizeaza Guvernul Dancila sa nu dea azi ordonantele pe Justitie: Comisia va actiona imediat. Nu e timp de pierdut!Socialistii europeni o sustin pe... mai mult
Vineri, 05 Aprilie 2019, ora 12:54
Guvernele tarilor din Europa de est vor avea probleme cu finantarea europeana, daca nu vor respecta statul de drept si nu vor avea o justitie independenta, avertizeaza vicepresedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic.
"Daca vreti sa cheltuiti banii contribuabililor europeni, atunci avem nevoie de garantia ca acestia sunt supravegheati asa cum trebuie in proportie de 100% - ca aveti tribunale independente, ca aveti auditori independenti si aveti o justitie independenta, care controleaza felul in care sunt cheltuiti acesti bani", a declarat vicepresedintele Sefcovic, care este si comisar european pentru Uniunea Energetica, citat de Reuters.
Acesta sustine ca statele care beneficiaza cel mai mult de finantarea europeana, aflate in special in zona de est a continentului, se pot astepta la conditii mai dure pentru obtinerea fondurilor.
Tarile bogate, care platesc cel mai mult, au cerut deja reguli mai dure si standarde mai severe pentru cheltuirea banilor europeni, a mai spus Maros Sefcovic, care a mai precizat ca obtinerea fondurilor ar putea fi conditionata de acceptarea supervizarii noului Parchet European (EPPO).
Infiintarea noii Procuraturi Europene a fost adoptata de 20 de state membre, printre care si Romania, dar inca nu a fost ratificata si de Polonia si Ungaria.
"Eu cred ca, daca nu accepti jurisdictia Parchetului European, atunci trebuie sa te pregatesti de si mai multe controale", a adaugat Sefcovic.
Acesta a facut si un apel la cetatenii europeni... mai mult
Luni, 08 Octombrie 2018, ora 21:00
Atacul furibund asupra independentei Justitiei a ajuns la apogeu, s-a trecut de faza televiziuni, victimizari, fugit prin lume si s-a ajuns ca parti politizate ale institutiilor reprezentative ale statului roman sa lupte impotriva independentei institutiilor care apara statul de drept.
Nu mai departe de ianuarie 2017, am fost martorii unor cavalcade sinistre impotriva Legilor Justitiei, iar de atunci atacurile s-au intetit, ajungandu-se ca insusi ministrul Justitiei sa ceara decapitarea DNA, iar CCR sa spele in laboratoarele proprii aceasta marsavie, ba chiar sa impuna masuri aberante institutiei prezidentiale.
Acestea sunt lucruri deja stiute de toti romanii, dar actiuni similare se desfasoara si pe alte fronturi. De o buna bucata de vreme, am demarat o ampla campanie de demascare a neregulilor care au loc in gestionarea fondurilor europene. La inceput, am semnalat aceste aspecte in interior, pe caile oficiale, dar gasca de complici la dezastrul pierderii banilor europeni a declansat ample actiuni de reprimare, asa ca am fost nevoit sa ies in presa.
Audienta si impactul acestor dezvaluiri a fost pe masura, iar interventiile mele au creat adevarate unde de soc la nivelul ministerului de resort. Cu toate acestea, raspunsul firesc din partea factorilor de decizie de a indrepta lucrurile nu a venit, in schimb s-a declansat o ampla campanie de ascundere a gunoiului sub pres.
Astfel, asa cum prea bine se stia in interior, dezastrul fraudelor cu fonduri europene,... mai mult
Vineri, 08 Iunie 2018, ora 08:15
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a spus miercuri, referitor la criticile venite de la Bruxelles pe Legile Justitiei si pe faptul ca fondurile europene ar putea fi conditionate de independenta justitiei, ca Romania are tendinta de a considera o afirmatie a Comisiei Europene drept adevarata, cu toate ca el a vazut mai multe rapoarte MCV care dovedeau "o slaba informare".
Este oficial: Comisia Europeana a propus taierea fondurilor UE pentru tarile care incalca statul de drept
"Nu stiu, puteti sa intrebati Comisia. Vreau sa fac o observatie. Exista de foarte multe ori tendinta in Romania de a considera o afirmatie facuta de catre Comisia Europeana ca adevarul absolut. Sa stiti ca la Comisia Europeana lucreaza functionari, unii de foarte buna calitate fara indoiala, si care au si ei dreptul sa greseasca si sa se insele. Problema este daca cei care lucreaza la Uniunea Europeana fac aceste analize in mod corect, obiectiv, cu buna credinta sau nu.
In trecut am vazut de foarte multe ori rapoarte, ma refer la rapoartele MCV, care dovedeau o slaba informare si i-am spus-o si presedintelui Juncker, si prim-vicepresedintelui Timmermans. Le-am spus tuturor - nu sunt corect facute rapoartele, nu sunt obiective, nu sunt bazate pe informatii, sunt propagate diverse informatii din spatiul public care nu au niciun fel de suport adevarul", a sustinut Tariceanu.
Tariceanu a afirmat ca nu este obligatoriu "sa luam lumina" de la Comisia Europeana in orice privinta.... mai mult
Miercuri, 02 Mai 2018, ora 18:13
Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, sustine ca "legarea fondurilor europene de statul de drept" in Polonia si Romania ar constitui "o incalcare grosolana nu numai a prevederilor, dar si a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene".
Melescanu a facut aceasta declaratie in cadrul unei intalniri cu omologul sau polonez, Jacek Czaputowicz.
Teodor Melescanu apreciaza ca rolul banilor europeni nu are de-a face cu modul in care sunt armonizate legile unei tari in vederea asigurarii statului de drept:
"In legatura cu legarea fondurilor de alte elemente, din punctul meu de vedere, ar constitui o incalcare grosolana nu numai a prevederilor, dar si a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, care au ca un obiectiv fundamental solidaritatea si asigurarea convergentei intre economiile statelor membre", a declarat, joi, Teodor Melescanu.
El a mai spus ca, "in mod evident", politica de fonduri de coeziune si cea agricola comuna sunt instrumente menite sa asigure convergenta dintre economiile tarilor mai dezvoltate din Uniunea Europeana si celelalte state.
"Nu este, intr-adevar, niciun fel de opera de caritate si vreau sa va spun foarte direct ca la aproape tot ce priveste fondurile Uniunii Europene contribuie si Romania, contribuie si Polonia, pe masura puterilor noastre, dar sumele nu sunt deloc neglijabile", a adaugat Teodor Melescanu.
In urma cu doar cateva zile, comisarul european Corina Cretu declarase ca la Bruxelles se ia in calcul conditionarea... mai mult
Joi, 01 Februarie 2018, ora 16:00
Grupul Visegrad a cerut Uniunii Europene sa actioneze "strict in limita competentelor", dupa o serie de critici si in contextul in care Bruxellesul vrea sa conditioneze accesul la fonduri UE de respectarea normelor statului de drept.
In cursul unei reuniuni organizate in Budapesta la sfarsitul saptamanii trecute, liderii Ungariei, Poloniei, Slovaciei si Cehiei au adoptat o pozitie comuna privind necesitatea reformarii Uniunii Europene in contextul iesirii Marii Britanii (Brexit). Grupul Visegrad nu este de acord cu planul Germaniei, Frantei si Comisiei Europene privind aprofundarea integrarii la nivelul Uniunii Europene. Interesant este ca si de aceasta data Romania a fost prezenta la masa discutiilor.
"Europa are nevoie de un nou proiect. Trebuie sa vorbim de o alianta a natiunilor libere", a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de site-ul agentiei Reuters, potrivit Mediafax.
La randul sau, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a pledat pentru o "Europa puternica, integrata", dar formata din state membre nationale si suverane, respingand practic tendintele in sensul unui eventual model federal.
Polonia si Ungaria sunt criticate frecvent de Uniunea Europeana din cauza abaterilor de la standardele democratice. Ba chiar in cazul Poloniei Comisia Europeana a luat in premiera decizia de a declansa Articolul 7, masura ce poate duce la pierderea dreptului de vot in UE, dupa ce Varsovia nu a dat inapoi in adoptarea unor reforme extrem de controversate in... mai mult
Sambata, 27 Ianuarie 2018, ora 18:24
In prima parte a articolului am explicat care sunt cele trei tipuri de intreprinderi - autonome, partenere sau legate - definite de Legea 346/2004 si cum se face corecta incadrare a unei intreprinderi in categoria IMM-urilor.
Daca aplicarea textelor de lege referitoare la intreprinderile autonome si cele partenere nu a pus mari probleme in practica, dispozitiile legale referitoare la "intreprinderi legate" au generat nesfarsite dezbateri, cele mai multe finalizate, din pacate pentru beneficiarii fondurilor europene, cu rezilierea contractelor de finantare, pe motiv ca nu a fost respectat criteriul incadrarii in categoria IMM-urilor.
In cele ce urmeaza, vom trece in revista principalele greseli in interpretarea si aplicarea prevederilor legale referitoare la IMM-uri (inclusiv in ceea ce priveste notiunea de "intreprinderi legate"), facute de autoritatile cu competente in gestionarea fondurilor europene.
* Greseala potrivit careia pe parcursul derularii contractului de finantare beneficiarii cofinantarii din FEADR ar avea obligatia mentinerii statutului existent la data depunerii cererii de finantare
O situatie des intalnita in practica a fost aceea ca, pe parcursul perioadei de finantare, beneficiarii si-au schimbat statutul din microintreprindere in intreprindere mica sau chiar mijlocie, fie ca urmare a stabilirii unei legaturi de tip "afiliat" sau "legat" cu o alta intreprindere, fie ca urmare a dezvoltarii activitatii, cu consecinta depasirii pragurilor... mai mult
Vineri, 27 Ianuarie 2017, ora 10:15
La inceputul lunii octombrie se implineste un an de cand am scris editorialul intitulat "Strategia folosita de Comisia Europena pentru a cere inapoi fondurile acordate", timp in care am cunoscut multi beneficiari acuzati de Agentia pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (actuala Agentie pentru Finantarea Investitiilor Rurale) ca au creat in mod artificial conditii pentru obtinerea finantarii si am pledat cauzele acestor oameni in fata instantelor de judecata.
Am decis sa scriu acest nou editorial, care se vrea a fi un "follow-up" la cel de anul trecut, pentru ca am observat ca "valul" rezilierii contractelor de finantare si al obligarii beneficiarilor la restituirea fondurilor nerambursabile, nu doar ca nu a trecut, ci a devenit, parca, si mai puternic.
In contextul in care auzim peste tot ca Romania nu reuseste sa absoarba decat o foarte mica parte din fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana, situatia oamenilor de buna credinta, care au crezut in sansa unor proiecte finantate din fonduri nerambursabile si care sunt pusi acum sa restituie banii primiti, apare cu atat mai incredibila.
Poate ca nu toata lumea stie, insa un proiect cu finantare europeana presupune, in mod obligatoriu, ca o parte din suma necesara pentru realizarea proiectului sa fie asigurata din fondurile proprii ale beneficiarului.
Or, pentru cei mai multi dintre beneficiari, contributia proprie la finantarea proiectului a fost asigurata cu mari eforturi, de cele mai multe ori prin... mai mult
Joi, 25 Septembrie 2014, ora 08:03
1