Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, a declarat luni ca in bugetul de stat este prevazut un fond de rezerva de un miliard de lei pentru finantarea alegerilor locale si parlamentare.
"In buget avem fond de rezerva un miliard de lei tocmai pentru doua scrutinuri, pentru alegerile locale si pentru cele parlamentare. Banii sunt acolo pentru alegeri", a precizat Citu la Palatul Parlamentului.
Cat despre eliminarea pensiilor speciale, cu exceptia celor ale magistratilor si militarilor, el a spus ca nu este suficienta pentru finantarea dublarii alocatiilor pentru copii.
"Nu este, este un impact sub un miliard de lei, nu ajunge. Sunt alte surse in buget, dar le vom discuta atunci. Asta facem acum, cautam surse pentru implementarea legii cu dublarea alocatiilor", a sustinut Citu.
Despre posibilitatea continuarii Programului "Prima Casa", el a mentionat ca nu stie daca va mai fie nevoie de el, iar o masura pentru continuarea sau nu a programului o va lua cat de curand.
"Sunt doua lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uitam la el daca face beneficii in societate asa cum este el structurat astazi, este un program care a aparut cand economia avea nevoie de sustinere, astazi economia nu este in criza, deci nu stim daca mai e nevoie in aceasta forma. Chiar daca plafoanele la garantie au scazut, creditele au crescut in continuare, se vede o tranzitie catre alte tipuri de credite, se pare ca acest program nu este cel care sustine singur aceasta piata. Vom... mai mult
Luni, 20 Ianuarie 2020, ora 15:02
Ministrul finantelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, care este actuala situatie a fondului de rezerva al premierului, dupa rectificare, ca urmare a discutiilor iscate la inceputul finele lunii august - inceputul lunii septembrie, cand spunea ca este pe zero.
Fondul de rezerva al premierului este la nivelul de aproximativ 1,2 miliarde de lei, a afirmat Teodorovici, intr-o declaratie de presa la ministerul de resort.
"Acolo este anticipat asigurata o nevoie in zona fondurilor pentru persta porcina, pentru despagubirile necesare si nu numai, eventuale alte efecte ale calamitatilor, pentru ca sunt deja asemenea solicitari, la nivel de Guvern, finantari pentru proiectele locale", a detaliat Teodorovici.
De asemenea, ministrul a mentionat ca autoritatile locale au facut licitatii, iar acum solicita sa le fie decontate de la Ministerul Dezvoltarii. "Si acestea sunt prinse, pentru ca am spus foarte clar, ca principiu: Guvernul trebuie sa asigure bani pentru tot ceea ce inseamna investitii", a mai spus Teodorovici.
Ministrul finantelor a afirmat, la 30 august, ca fondul de rezerva al premierului era, la acel moment, pe zero, pentru ca au fost alimentate tot timpul situatiile care au aparut: inundatii, calamitati naturale, pesta porcina. "Sunt publicate in Monitorul Oficial Hotararile de Guvern prin care Guvernul a alocat sumele respective, fie pentru calamitati naturale, fie pe pesta porcina si pentru alte astfel de situatii. Sumele au fost de peste 600 de... mai mult
Marti, 18 Septembrie 2018, ora 08:29
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marti seara, ca la rectificarea bugetara, a fost alimentat fondul de rezerva al Guvernului care ajunsese pe zero, deoarece s-au facut plati de 600 de milioane de lei doar pentru despagubirea persoanelor afectate de inundatii.
"La rectificare, noi am alimentat acest fond de rezerva, care era la momentul respectiv zero, pentru ca am platit foarte mult si pe partea de inundatii", a declarat Eugen Teodorovici, la TVR 1, potrivit News.ro.
"Mai mult a fost (100 de milioane de lei - n.red.), pentru ca am platit foarte mult anul acesta pentru calamitati naturale", a adaugat ministrul.
Intrebat daca banii din fondul de rezerva al Guvernului au plecat si catre plata salariilor, ministrul Finantelor a precizat ca "din fondul de rezerva nu poti sa duci in salarii, duci in partea de investitii, in zona asta de refacere a unor proiecte de infrastructura. 600 de milioane de lei s-au dus numai pe zona aceasta, inundatii".
Oficialul MFP a mai precizat ca dezastrele produse de calamitatile naturale "nu au fost anticipate cand s-a facut bugetul pe 2018, de asta este nevoie si de rectificare".
Proiectul de rectificare bugetara a fost publicat vineri seara in Monitorul Oficial, la 3 zile de la momentul adoptarii si chiar daca nu avea avizul obligatoriu al CSAT.
Rectificarea bugetara - Ordonanta atat de urgenta, de care depindea soarta tarii, a fost publicata in Monitorul Oficial la 3 zile de la adoptareSedinta CSAT pentru... mai mult
Marti, 11 Septembrie 2018, ora 23:21
Uniunea Salvati Romania sustine ca ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, minte cu privire la alocarea banilor din fondul de rezerva, iar Guvernul PSD-ALDE nu mai are bani sa intervina pentru a opri raspandirea pestei porcine deoarece aproape toti banii au fost alocati pentru alte cheltuieli de la inceput, de cand s-a facut bugetul.
"In decembrie anul trecut, cand se discuta bugetul pe 2018, domnii Eugen Teodorovici, Viorel Stefan si Ionut Misa au scazut fondul de rezerva al Guvernului de la 83 de milioane la doar 3 milioane. USR a sustinut la momentul respectiv ca este absurd ca Guvernul Romaniei sa nu aiba bani in fondul de rezerva, pentru ca pot aparea situatii de criza, dar cei trei experti in finante ai PSD au ignorat aceasta observatie", se arata intr-un comunicat al Uniunii Salvati Romania.
"Astazi, Guvernul PSD nu are bani sa intervina pentru a opri raspandirea pestei porcine, iar Eugen Teodorovici spune ca nu sunt bani la fondul de rezerva pentru ca s-ar fi cheltuit pe alte 'urgente'. O minciuna! Nu au fost cheltuiti pe alte urgente. Pur si simplu au fost luati din fondul de rezerva inca de cand s-a facut bugetul. Eugen Teodorovici este nu doar mincinos, ci si iresponsabil!", a declarat deputata USR Cosette Chichirau, membru in Comisia pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor.
Uniunea Salvati Romania solicita pe aceasta cale Guvernului PSD-ALDE "sa inceteze cu minciunile si sa-si asume public responsabilitatea pentru transformarea Romaniei... mai mult
Joi, 30 August 2018, ora 19:43
Fondul de rezerva al Guvernului a fost epuizat dupa ce alesii din Comisiile de buget au decis, vineri, suplimentarea bugetului Societatii Romane de Radiodifuziune cu 3 milioane de lei.
"In acest moment vom avea zero fonduri de rezerva, urmand ca in momentul in care vom discuta Bugetul Ministerului Finantelor Publice - actiuni generale sa vedem suma pe care o vom aloca acolo", a declarat ministrul de Finante Ionut Misa, raspunzandu-i deputatului USR Claudiu Nasui care i-a cerut sa precizeze daca fondul de rezerva al Guvernului a fost epuizat.
Fondul de rezerva al Guvernului a fost epuizat dupa ce ultimele 3 milioane de lei au fost alocate SRR. Fondul de rezerva al Guvernului era initial 83 de milioane de lei.
Societatea Romane de Radiodifuziune a cerut suplimentarea bugetului institutiei cu 13 milioane de lei vizand asigurarea drepturilor salariale acordate personalului artistic din cadrul Formatiilor Muzicale Radio si un altul vizand extinderea prezentei programelor Radio Romania in Ucraina, Serbia, Ungaria si Albania prin infiintarea unor posturi de radio in aceste state (3,6 milioane de lei), insa alesii au decis acordarea a doar 3 milioane, epuizand astfel fondul de rezerva al Guvernului. ...citeste mai departe despre "Fondul de rezerva al Guvernului e gol. Unde s-au dus ultimele 3 milioane de lei" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 15 Decembrie 2017, ora 13:31
Dupa aproape doi ani de recesiune, Fondul de rezerva al Rusiei a scazut la doar 32,2 miliarde de dolari in aceasta luna, conform anuntului facut de ministrul rus de Finante. In septembrie 2014, inainte ca pretul petrolului sa inceapa sa scada, fondul era de circa 91,7 miliarde de dolari.
Si e din ce in ce mai rau, informeaza CNN Money. Analistii se asteapta ca fondul sa coboare la doar 15 miliarde de dolari la finalul acestui an si apoi sa dispara complet.
Ondrej Schneider, economist sef la Institutul de Finante Internationale, a declarat saptamana aceasta ca, daca se mentine rata actuala de scadere, fondul va ajunge la zero pe la mijlocul anului 2017.
Fondul de rezerva este cel care acopera scaderile din bugetul national in momentele in care pretul ...citeste mai departe despre "Rusia ramane fara cash: Fondul de rezerva se prabuseste si in curand va ajunge la zero" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 17 Septembrie 2016, ora 13:16
Curtea de Conturi semnaleaza, intr-un raport publicat vineri, mai multe nereguli privind masurile luate de Guvernul Ponta in 2014, care are au vizat alocari bugetare ilegale din Fondul de rezerva, acesta fiind majorat, anul trecut, de 14,5 ori.
Potrivit raportului Curtii de Conturi, multe dintre Hotararile de Guvern privind alocari bugetare din Fondul de rezerva nu au respectat conditiile legale.
Fondul de rezerva al Guvernului pentru situatii de urgenta, golit in secret pentru situatii de neurgenta
Mai mult, Fondul de rezerva aflat la dispozitia Guvernului, destinat finantarii unor cheltuieli urgente sau neprevazute, a fost majorat, in 2014, de 14,5 ori.
"Prin Hotararile de Guvern prin care au fost alocate sume de la Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului in anul 2014, pentru o mare parte din cheltuieli nu sunt indeplinite conditiile de a fi incadrate in categoria urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar, asa cum prevede art. 30 alin. (2) din ...citeste mai departe despre "Curtea de Conturi: Alocari ilegale si Fondul de rezerva majorat de 14,5 ori de Guvernul Ponta" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 04 Decembrie 2015, ora 18:11
Guvernul a continuat, in 2013, practica anilor precedenti de a aloca sume importante din Fondul de rezerva bugetara fara criterii clare si transparente, acest fond reprezentand, de fapt, o modalitate de a suplimenta fara control parlamentar bugetele unor institutii, anunta Curtea de Conturi.
Legea finantelor publice locale stabileste ca banii din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pot fi acordati unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale Guvernului, doar pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar, informeaza Mediafax.
Guvernul a aprobat, insa, in ultimii ani, numeroase derogari de la aceasta lege pentru a aloca bani din aceasta sursa in special primarilor, banii fiind repartizati prin ordin al ministrului Administratiei Publice, post ocupat in prezent de vicepremierul Liviu Dragnea, si fara ca lista primariilor beneficiare sa mai fie prezentata public, in Monitorul Oficial, ca in anii precedenti.
In 2013, an verificat acum de Curtea de Conturi, unul dintre argumentele prin care era justificat un transfer de fonduri catre primarii, inlocuit ulterior cu alte argumente, facea referire la apropierea unui "ger arctic".
Raportul Curtii de Conturi pe 2013 aminteste ca banii din Fondul de rezerva nu trebuie rambursati de catre beneficiari, inclusiv primari, dar releva ca, in practica, nici nu a existat un control al Ministerului... mai mult
Joi, 12 Februarie 2015, ora 14:53
Ministerul Finantelor are un buffer (fond de rezerva) de circa 3 miliarde de euro, care i-ar ajunge un an, iar probabilitatea ca Romania sa fie nevoita sa traga bani de la FMI este mica.
"Un acord de tip preventiv este facut ca intr-o situatie dificila sa poti trage bani. Eu nu vad o probabilitate de a trage bani, deoarece este loc de cumparare de titluri de stat din Romania", au declarat surse oficiale.
Sursele citate au precizat ca Ministerul Finantelor are un stoc de "vreo 3 miliarde de euro, care le ajunge pana la anul pe vremea aceasta", bani ce reprezinta avansuri de la Uniunea Europeana, bani din emisiunea din vara trecuta pe care nu i-au consumat de 1 miliard si ceva de euro.
Acestea au subliniat ca acordul de tip preventiv se face pentru situatia in care se intampla ceva si este nevoie de acei bani.
"Nu va fi mare necaz daca Romania va trage bani de acolo. Este o reactie la un mare necaz care vine din exterior. Daca intrebarea este despre probabilitate, consider ca probabilitatea este mica. Nu vad de ce ar trebui sa luam acei bani", au mai spus sursele citate.
Traian Basescu: Romania nu are nevoie de bani de la FMI si UE in "perioada urmatoare"
Traian Basescu a afirmat miercuri ca "pentru perioada urmatoare" Romania nu se afla in in situatia de a apela la resursele pe care le are la dispozitie de la FMI si de la UE, adaugand ca folosirea banilor de la Fond "nu ar fi un semn pozitiv", chiar daca banii sunt "foarte ieftini".
Consilierul... mai mult
Joi, 08 Decembrie 2011, ora 14:32