Acordul pentru reducerea datoriei Greciei face datoria imensa a tarii sustenabila pe termen mediu, dar estimarile optimiste privind cresterea economiei si inregistrarea unui excedent primar in viitor fac sustenabilitatea datoriei incerta pe termen lung, se arata intr-un raport publicat marti de Fondul Monetar International (FMI).
Raportul organizatiei financiare internationale privind sustenabilitatea datoriei Greciei arata diferente semnificative fata de cel prezentat in iunie de tarile zone euro, transmite Reuters.
Guvernele din zona euro au reusit in iunie, dupa indelungi negocieri, sa ajunga la un acord indelung asteptat pentru reducerea datoriei Greciei, intr-un moment in care Atena se pregateste sa incheie in 20 august al treilea program de asistenta financiara, in valoare de 86 de miliarde de euro.
Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadentei unor imprumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenta financiara (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie sa-l plateasca in urmatoarele decenii zonei euro) . Maturitatea creditelor a fost prelungita din 2023 pana in 2033. De asemenea, va fi majorata ultima transa din programul de ajutor pe care o va primi Grecia pentru ca tara sa-si construiasca rezerve de numerar necesare in urmatoarele luni.
"Acordul pentru reducerea datoriei convenit recent cu partenerii europeni ai Greciei imbunatateste semnificativ sustenabilitatea datoriei pe termen mediu dar perspectivele pe termen lung raman... mai mult
Marti, 31 Iulie 2018, ora 18:12
Grecia si creditorii internationali au ajuns marti la un acord privind reformele economice si financiare care trebuie luate de autoritatile de la Atena pentru a primi urmatoarea transa de imprumut in valoare de 2 miliarde de euro.
Acordul, convenit in cursul diminetii, va crea conditiile si pentru deblocarea unor fonduri de 10 miliarde de euro necesare recapitalizarii bancilor, au declarat trei oficiali citati de Wall Street Journal.
Grecia primeste 86 de miliarde de euro: Cand vine prima transa si avertismentul FMI (Video)
Potrivit acordului de sprijin in valoare de 86 de miliarde de euro convenit in vara, Grecia trebuie sa adopte 48 de masuri de reforma, considerate de importanta majora, in schimbul transei de imprumut de 2 miliarde de euro necesara platii salariilor, facturilor si arieratelor.
Grecia s-a inteles cu creditorii, dupa 23 de ore de negocieri
Finalizarea primului set de reforme, impreuna cu unele suplimentare legate de sectorul financiar, a reprezentat o ...citeste mai departe despre "Grecia a ajuns la un acord cu creditorii pentru deblocarea urmatoarei transe de imprumut" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Noiembrie 2015, ora 12:47
Grecia a intrat oficial in incetare de plati, dupa ce a ratat scadenta catre FMI la transa de 1,6 miliarde de euro, devenind, astfel, prima economie dezvoltata care ajunge in aceasta situatie. Totodata, tot marti noapte, a expirat oficial si programul european de asistenta financiara.
Jocul nu este insa incheiat pentru eleni. Miercuri la amiaza va avea loc o noua teleconferinta a Eurogrupului, liderul sau, olandezul Jeroen Dijsselbloem, anuntand ca un al treilea plan de salvare pentru Grecia este posibil oricand, doar ca din momentul intrarii in incapacitate de plata procedurile se complica.
Este de asteptat ca termenii negocierilor sa se modifice cu mult, iar conditiile impuse Atenei sa fie si mai dure.
Guvernul de la Atena a cerut marti Mecanismului European de Stabilitate (fondul de urgenta al UE) sa incheie un acord pe doi ani, care ar acoperi nevoile financiare ale tarii, pe parcursul acestei perioade, iar ministrul finlandez de Finante a anuntat ca incepand de maine se... citeste mai departe despre "Grecia a intrat in incapacitate de plata, dupa ce a ratat scadenta catre FMI - ce urmeaza si ce sanse de salvare are" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 01 Iulie 2015, ora 01:50
Fondul Monetar International a anuntat, joi, ca echipa sa de negociatori a parasit Bruxelles-ul, intrucat nu a reusit sa inregistreze progrese in privinta incheierii unui acord cu Grecia, acord care ar fi ajutat tara sa evite intrarea in incapacitate de plata.
"Mingea este foarte mult in terenul Greciei. Exista deosebiri majore intre echipa FMI si cea a Greciei in majoritatea domeniilor cheie. In ultimul timp, nu s-au inregistrat progrese in atenuarea acestor diferente", a afirmat purtatorul de cuvant al FMI, Gerry Rice, la o intalnire cu jurnalistii, la Washington, transmite Bloomberg.
Merkel ii cere Greciei sa accepte macar una dintre reformele propuse
Comisia Europeana a primit, marti, noi propuneri din partea Greciei, care vrea sa ajunga la un acord cu UE, BCE si FMI pentru a primi transa de 7,2 miliarde de euro si a evita intrarea in incapacitate de plata.
Un oficial UE a apreciat ca propunerile trimise de Atena creditorilor internationali nu sunt suficiente pentru a ...citeste mai departe despre "Inceputul sfarsitului? Echipa FMI se retrage de la negocierile cu Grecia" pe Ziare.com mai mult
Joi, 11 Iunie 2015, ora 19:58
Statele zonei euro au aprobat eliberarea unei transe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia, suma care ar trebui sa acopere necesarul de cheltuieli al guvernului elen pana dupa alegerile parlamentare din Germania, programate in septembrie.
Reprezentantii guvernelor din zona euro au avizat transa intr-o videoconferinta, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei Europene, potrivit Bloomberg. Grecia a adoptat joi un ultim set de masuri necesar pentru indeplini conditiile puse de creditorii internationali.
O comisie a parlamentului german voteaza luni in privinta contributiei Berlinului pentru Grecia.
De asemenea, Atena urmeaza sa primeasca alte 1,5 miliarde de euro, suma provenind din profiturile obtinute de bancile centrale din zona euro prin programul Bancii Centrale Europene de achizitie de obligatiuni ale statului elen. Grecia va primi banii dupa finalizarea procedurilor nationale de aprobare.
Statul elen asteapta 1,8 miliarde de euro si de la FMI. Conducerea Fondului se intruneste luni pentru a discuta contributia.
Grecia a fost sustinuta de statele din zona euro si FMI cu doua pachete de imprumuturi totalizand peste 200 de miliarde de euro incepand din 2010, dupa ce indatorarea ridicata a tarii a facut imposibila rostogolirea datoriilor pe piata fianciara. Imprumuturile au fost conditionate de masuri dure de austeritate, precum concedieri, reduceri de salarii si cresteri de taxe. mai mult
Sambata, 27 Iulie 2013, ora 09:22
Grecia a inceput, duminica, o noua runda de discutii cu reprezentantii UE, BCE si FMI, pentru a obtine luna aceasta acordarea urmatoarei transe din pachetul de asistenta financiara acordat Atenei, in valoare de 2,8 miliarde de euro, transmit AP si Xinhua.
De asemenea creditorii internationali ai Greciei vor analizat saptamana aceasta cu oficialitatile elene posibilitatea unor concedieri in sectorul public, surse anonime afirmand ca ar fi vorba de concedierea a 150.000 de angajati pana in 2015.
Duminica, reprezentantii UE, BCE si FMI au avut discutii preliminare cu oficiali de la Ministerul de Finante al Greciei privind reducerile de personal in sectorul public, dar nu s-a adoptat nici o decizie.
Trei oficiali la Ministerul de Finante al Greciei au declarat, sub protectia anonimatului, ca reprezentantii creditorilor internationali insista ca sunt necesare concedieri in sectorul public ca parte a planului de reorganizare pentru a face statul elen mai eficient.
De asemenea, inspectorii UE, BCE si FMI vor sa analizeze progresele inregistrate in procesul de privatizare, de colectare a taxelor si de recapitalizare a bancilor.
Ministrul elen de finante, Yannis Stournaras, a declarat dupa intalnirea cu reprezentantii UE, BCE si FMI: "Climatul a fost extrem de pozitiv, creditorii recunoscand eforturile facute in ultimele luni".
"Nu mai putem face concedieri", a mai afirmat Stournaras, referindu-se la presiunile creditorilor internationali de reducere a... mai mult
Luni, 04 Martie 2013, ora 11:44
Seful misiunii FMI in Grecia, Paul Thomsen considera ca salariile angajatilor greci sunt inca mult prea mari in raport cu productivitatea.
"Dupa un start impresionant, eforturile de reforma si modernizare necesare pentru ca economia sa devina competitiva si sa inregistreze crestere au stagnat", a declarat Paul Thomsen, intr-un interviu pentru cotidianul grec Kathimerini.
Oficialul MFI mai spune ca majoritatea obiectivelor care ar fi trebuit indeplinite pana la sfarsitul lunii decembrie au fost "ratate", iar noul guvern a facut prea putin pentru a recupera timpul pierdut.
"Recesiunea, scaderea salariilor si cresterea somajului sunt inevitabile pentru o tara care trebuie sa faca fata problemei deficitului fiscal si lipsei competitivitatii (...) De accea, FMI a avertizat asupra unui ritm prea rapid al procesului de consolidare fiscala. Cu siguranta ca Grecia trebuie sa continue reducerea deficitului bugetar, dar trebuie sa ne asiguram ca exista o balanta intre consolidarea fiscala si reforme", a precizat Thomsen.
Seful misiunii FMI considera ca salariile sunt "mult prea mari in comparatie cu productivitatea Greciei. Se poate spera doar intr-o crestere magica a productivitatii pentru a putea justifica actualul nivel al salariilor", a precizat Thomsen, adaugand ca Guvernul elen ar trebui sa recurga la interventii directe pentru a ingheta temporar salariul minim si pentru a renunta la al 13-lea si al 14-lea salariu din sectorul privat.
De altfel, Guvernul elen... mai mult
Miercuri, 01 Februarie 2012, ora 17:40
Ministrii de Finante din zona euro au aprobat a sasea transa de ajutor financiar pentru Grecia, in valoare de 8 miliarde de euro, parte a unui pachet de ajutor financiar extern convenit anul trecut de statul elen cu UE si FMI.
Banii vor fi transferati Greciei in prima jumatate a lunii noiembrie, dupa aprobarea prealabila de catre board-ul FMI, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.
Fara aceasta transa, Grecia se confrunta cu posibilitatea de a intra in incetare de plati pana la sfarsitul acestui an.
Pentru a asigura sustenabilitatea datoriei Greciei, ministrii europeni vor finaliza un al doilea program de ajustare economica, cu o combinatie adecvata de finantare si implicare a sectorului privat.
Statele din zona euro contribuie cu 5,8 miliard de euro la transa de 8 miliarde. mai mult
Sambata, 22 Octombrie 2011, ora 12:29
Fondul Monetar International (FMI) a deblocat vineri o a doua transa a imprumutului pentru stabilizare acordat Greciei, a anuntat ministrul elen de finante, Giorgios Papanconstaninou, precizand ca banii vor fi virati saptamana viitoare, relateaza NewsIn.Consiliul de Administratie al FMI a votat acordarea a 2,57 de miliarde de euro, din cele noua miliarde pe care Fondul le-a promis Greciei, pentru a controla datoria nationala.
Uniunea Europeana ii va acorda 6,5 miliarde de euro.
Inspectori UE si FMI vor merge saptamana viitoare la Atena, pentru a controla derularea reformelor financiare cerute, o conditie majora pentru obtinerea de ajutor financiar.
Autoritatile elene au redus cheltuielile publice, au crescut impozitele si au reformat legea muncii si sistemul de pensii.
In urma acestor masuri, deficitul bugetar al Greciei urmeaza sa scada de la 13,7% din PIB, la 8% din PIB. mai mult
Sambata, 11 Septembrie 2010, ora 14:03