Acordul pentru reducerea datoriei Greciei face datoria imensa a tarii sustenabila pe termen mediu, dar estimarile optimiste privind cresterea economiei si inregistrarea unui excedent primar in viitor fac sustenabilitatea datoriei incerta pe termen lung, se arata intr-un raport publicat marti de Fondul Monetar International (FMI).
Raportul organizatiei financiare internationale privind sustenabilitatea datoriei Greciei arata diferente semnificative fata de cel prezentat in iunie de tarile zone euro, transmite Reuters.
Guvernele din zona euro au reusit in iunie, dupa indelungi negocieri, sa ajunga la un acord indelung asteptat pentru reducerea datoriei Greciei, intr-un moment in care Atena se pregateste sa incheie in 20 august al treilea program de asistenta financiara, in valoare de 86 de miliarde de euro.
Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadentei unor imprumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenta financiara (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie sa-l plateasca in urmatoarele decenii zonei euro) . Maturitatea creditelor a fost prelungita din 2023 pana in 2033. De asemenea, va fi majorata ultima transa din programul de ajutor pe care o va primi Grecia pentru ca tara sa-si construiasca rezerve de numerar necesare in urmatoarele luni.
"Acordul pentru reducerea datoriei convenit recent cu partenerii europeni ai Greciei imbunatateste semnificativ sustenabilitatea datoriei pe termen mediu dar perspectivele pe termen lung raman... mai mult
Marti, 31 Iulie 2018, ora 18:12
Tarile din zonele euro au incercat sa opreasca publicarea ultimului raport al FMI privind datoria Greciei, au precizat vineri surse apropiate acestui caz.
Se pare ca tarile euro ar fi incercat in zadar sa impiedice publicarea de catre FMI a unei analize sumbre despre datoria Greciei, care a dat un motiv in plus guvernului de stanga de la Atena sa strige ca este indreptatit apelul catre alegatori de a vota "nu" la referendum, transmite agentia Reuters, care citeaza sursele.
Se pare ca cei care au insistat pentru publicarea raportului in aceasta saptamana au fost americanii.
Premierul grec Alexis Tsipras s-a adresat din nou natiunii, vineri, sustinand ca cel mai recent raport al FMI demonstreaza ca are dreptate cand spune ca datoria tarii trebuie restructurata.
El i-a indemnat pe greci sa vina cu calm la referendum si sa aleaga calea pe care vor merge cantarind argumentele, nu sloganurile, si in acest fel sa vada ca singurul vot corect este "nu".
Raportul FMI a expus pe ...citeste mai departe despre "Criza in Grecia: Zona euro a incercat sa opreasca un raport FMI, americanii au insistat sa fie publicat - surse" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Iulie 2015, ora 22:12
Fondul Monetar International creste presiunea asupra tarilor din zona euro pentru o noua restructurare a datoriei suverane a Greciei in acest an, potrivit publicatiei germane Der Spiegel, citata de portalul elen Capital.gr.
Fondul considera ca, fara o noua restructurare a datoriei, deficitul de finantare al Greciei de anul viitor, estimat la 4,6 miliarde de euro, nu va putea fi acoperit, potrivit unor experti ai FMI citati de revista germana.
Un raport al FMI publicat saptamana trecuta a recunoscut "erori notabile" in programul de salvare a Greciei, recesiunea si somajul fiind mult mai grave decat s-a anticipat.
"Este un secret binecunoscut ca FMI va insista pentru o solutie de implicare a sectorului public, intrucat tinta (privind nivelul datoriei n.r) pentru 2022 implica prea multe riscuri. Desigur, ma astept ca BCE sa se opuna unei restructuri a imprumuturilor acordate de institutie Greciei, astfel ca raman imprumuturile date de guvernele europene", a declarat vineri un oficial european.
Germania a aratat clar, in repetate randuri, ca se opune oricarei restructurari a datoriilor Greciei catre guverne, argumentand ca potrivit reglementarilor nationale o astfel de restructurare ar interzice Executivului sa acorde alte imprumuturi statului elen sau sa acorde garantii pentru imprumuturi destinate acestei tari. mai mult
Marti, 11 Iunie 2013, ora 08:46
Comisia Europeana a reactionat cu tarie joi la un raport intern al FMI referitor la erorile grave in gestionarea crizei din Grecia, declarandu-se in dezacord fundamental fata de multe din concluziile documentului.
Raportul FMI sustine in special ca restructurarea datoriei Greciei, din primavarea anului 2012, ar fi trebuit sa aiba loc in 2010, relateaza AFP.
"Suntem in dezacord fundamental" cu aceasta pozitie, a declarat Simon O'Connor, purtator de cuvant al CE.
El a aratat ca raportul FMI "nu tine cont de interconectarea tarilor din zona euro" si ca criza din Grecia a fost o situatie dificila, fara precedent.
"O restructurare a datoriei ar fi implicat riscul contagiunii sistemice daca ar fi avut loc in acel moment", a explicat O'Connor, subliniind faptul ca toti partenerii din troica, respectiv CE, Banca Centrala Europeana (BCE) si FMI au avut aceeasi opinie la momentul respectiv.
In raportul publicat miercuri FMI si-a facut mea culpa, potrivit AFP, admitand ca primul plan de salvare a Greciei, din 2010, s-a soldat cu esecuri notabile, in special din cauza dezacordurilor cu partenerii europeni din troica.
Raportul "regreta absenta diviziunii clare a muncii" in troica si reproseaza europenilor lipsa de experienta si a competentelor in privinta programului de ajutor destinat Greciei, legate de conditiile prea stricte in domeniul bugetului si reformelor structurale.
O'Connor a aparat Comisia si in aceasta privinta. "Suntem in dezacord fundamental cu ideea... mai mult
Joi, 06 Iunie 2013, ora 17:32
Banca Centrala Europeana a repetat ca o restructurare a datoriei Greciei pe care o detine ii este legal imposibila, potrivit unor declaratii facute de Joerg Asmussen, membru al conducerii, ziarului Bild am Sonntag ce apare duminica.
"Nu putem nici prelungi limitele de timp de emisiune de obligatiuni grecesti, nici reduce ratele dobanzilor. Si una si cealalta s-ar intoarce la stergerea unei parti din datoria Atenei si ar conduce la o finantare directa a statului grec. BCE nu are dreptul legal", a declarat Asmussen pentru ziarul duminical, citat de AFP.
Inaltul responsabil al BCE, care a facut deja afirmatii similare la sfarsitul lunii septembrie, a reamintit de asemenea ca obtinerea urmatoarei transe din ultimul plan de salvare a Atenei, ce ar trebui platita in noiembrie, nu s-ar face "fara eforturi".
Guvernul lui Antonis Samaras este inca in asteptarea raportului troicii UE, FMI si BCE, care va avea sau nu ca rezultat aceasta noua transa de ajutor pentru Atena.
Asmussen a declarat pe de alta parte ziarului Die Welt ca o restructurare pe cheltuiala BCE "nu este posibila", semnaland o eventuala nevoie de finantare suplimentara pentru Grecia din partea membrilor zonei euro.
El s-a declarat de asemenea "in mod clar" pentru mentinerea Atenei in zona euro, dar a reamintit ca "cheia este in mainile statului grec".
"Conditia de plata a urmatoarei transe pentru Grecia este de a compensa deficitul bugetar pentru 2013-2014 si a pune in aplicare reforme structurale... mai mult
Sambata, 06 Octombrie 2012, ora 12:58
Reducerea la jumatate a datoriilor Greciei catre investitorii privati, parte a unui plan european de a sustine statul aflat in pragul colapsului financiar, nu este suficienta pentru ca datoria tarii sa devina sustenabila, a declarat un consilier al ministrului german de Finante, Wolfgang Schaeuble.
Grecia a imprumutat de la investitori privati circa 200 de miliarde de euro, in timp ce datoriile totale ale statului se ridica la 350 miliarde de euro, conform Mediafax. O reducere cu 50% ar echivala cu stergerea a 100 de miliarde de euro din datoria catre investitorii privati.
Bancile si fondurile de investitii negociaza cu guvernul de la Atena de mai multe saptamani reducerea datoriilor tarii, in urma carora indatorarea raportata la PIB ar urma sa coboare de la aproximtaiv 160% la 120% pana in 2020. Masura face parte dintr-un al doilea pachet de ajutor financiar extern de 130 miliarde de euro, dupa cel de 110 miliarde de euro din 2010.
Investitorii trebuie sa accepte voluntar stergerea a jumatate din datoria Greciei, urmand sa primeasca in schimb bani si noi obligatiuni. Discutiile treneaza insa din cauza neintelegerilor asupra costurilor.
Profesorul universitar Clemens Fuest, consilier al ministrului Schaeuble, a declarat publicatiei elene To Vima ca Grecia are nevoie de stergerea unei parti mai mari a datoriei pentru a putea plati.
"Rata de 50% a fost insotita de ideea ca va fi asociata unui program de consolidare economica pe termen lung, care sa coboare... mai mult
Duminica, 08 Ianuarie 2012, ora 17:41
FMI insista ca toti creditorii Greciei sa accepte pierderi mai mari in ceea ce priveste obligatiunile de stat, conform unor surse apropiate situatiei.
Creditorii vor cele 70 de miliarde de euro, bani care provin din obligatiuni de stat, in schimbul titlurilor de valoare deja existente, pentru a preveni o eventuala pierdere de 5 procente, conform acelorasi surse, citate de Bloomberg.
FMI insista ca acesti creditori sa accepte o plata mai mica pentru a reduce raportul dintre datoria Greciei si rata produsului intern al tarii pana la un nivel de 120% pana in 2020, tel stipulat in intelegerea dintre liderii Uniunii Europene din 27 octombrie.
Presedintele Bancii Centrale a Greciei, Apostolos Tamvakakis a declarat actionarilor, in cadrul unei intalniri de la Atena de joi, ca spera ca discutiile despre datoria tarii sa se incheie in curand.
Datoria Greciei va creste pana va ajunge de doua ori mai mare decat economia statului pana anul viitor, daca investitorii nu accepta sa renunte la o parte din suma datorata, a anuntat FMI pe 13 decembrie. FMI si liderii UE incearca sa coboare cat mai mult datoria Greciei pana ajunge la un nivel sustenabil.
Ca parte a celei de-a doua transe a planului de salvare al Greciei, in valoare de 130 miliarde de euro, investitorii ar trebui sa suporte 50% din valoarea nominala a celor 206 miliarde de euro din datorii suverane. mai mult
Joi, 22 Decembrie 2011, ora 18:30
Datoria Greciei ar trebui redusa cu 50%, sunt de parere consilierii germani si francezi, care ii sfatuiesc intr-un raport oficial pe liderii europeni sa sa sprijine bancile cu expunere ridicata pe statul elen.Deciziile luate la date de 21 iulie, in cadrul summitului european, pentru a rezolva criza datoriilor, nu sunt suficiente, considera un grup de economisti printre care se numara si cativa consilieri economici germani, un consilier al guvernului francez, un economist din cadrul Consiliului BCE si editorul "IMF Economic Review", lucrarea de cercetare publicata de FMI si citata de Reuters."Creditorii ar trebui sa renunte la aproximativ jumatate din valoarea nominala a bondurilor lor grecesti. Abia atunci ar putea fi posibil ca Grecia sa isi aduca nivelul de indatorare la un nivel sustenabil prin fortele proprii", se arata in raport.Grecia se afla pe primul loc in topul datoriilor din zona euro care a ajuns sa le afecteze si pe Irlanda si Portugalia. Italia este urmatoarea tara amenintata de criza, urmata de Spania si cateva dintre marile banci europene.In urma intelegerilor facute pe 21 iulie, Grecia a primit o reducere a datoriilor cu 21 de procente printr-un schimb de obligatiuni menit sa ofere Atenei mai mult timp la dispozitie pentru plata datoriilor.Multi jucatori de pe pietele financiaare, insa, sunt convinsi ca un faliment la scara larga poate fi evitat. mai mult
Marti, 27 Septembrie 2011, ora 13:02
Costurile pentru asigurarea obligatiunilor pe zece ani ale statului elen impotriva riscului de neplata au atins vineri un nou nivel record pe piata europeana, de 11,7%, din cauza temerilor investitorilor privind situatia financiara a statului elen, transmite AFP, precizeaza Mediafax.Precedentul record a fost inregistrat la 28 aprilie, respectiv 11,1%, in timp ce in inchiderea sedintei de joi costurile au fost cotate la 10,9%.
Pentru obligatiunile emise cu scadenta la doi ani, costurile au urcat la 17,7%, de la 15,9% in ziua precedenta.
Aceasta rata foarte ridicata in raport cu alte state din zona euro inseamna ca investitorii considera ca exista un risc major al intrarii Greciei in incapacitate de plata, in pofida pachetului de sprijin de 110 miliarde de euro pregatit de statele din zona euro si Fondul Monetar International.
Si costurile pentru asigurarea datoriilor Portugalie, Spaniei si Italiei au inregistrat vineri cresteri, din cauza temerilor privind riscul unei extinderi a crizei din Grecia.
Parlamentul elen a aprobat, joi, un program de redcere a cheltuielilor cu 30 de miliarde de euro pana in 2012, masura fiind parte a acordului convenit cu Uniunea Europeana si FMI pentru activarea pachetului de imprumuturi. mai mult
Vineri, 07 Mai 2010, ora 11:50