Epidemia de coronavirus a perturbat cresterea economica in China iar o raspandire in alte tari ar putea deraia revenirea "foarte fragila" care este prognozata pentru economia mondiala in 2020, a avertizat miercuri Fondul Monetar International (FMI), informeaza Reuters.
Intr-un document pregatit pentru reuniunea ministrilor de Finante si guvernatorilor bancilor centrale din G20, FMI a mentionat mai multe riscuri cu care se confrunta economia mondiala, printre care si o propagare rapida a epidemiei de coronavirus precum si o relansare a tensiunilor comerciale dintre SUA si China.
Ministrii de Finante si guvernatorii bancilor centrale din G20 se vor intalni la Riad, Arabia Saudita, la finele acestei saptamani, pe fondul incertitudinilor cu privire la impactul coronavirusului COVID-19.
FMI a subliniat ca isi mentine prognozele din luna ianuarie, potrivit carora in acest an economia mondiala va inregistra un avans de 3,3%, dupa o crestere de 2,9% in 2019. Prognozele din luna ianuarie au fost revizuite in jos cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu prognozele anterioare, din luna octombrie 2019.
Cu toate acestea, FMI a subliniat ca revenirea va fi una modesta iar riscurile raman orientate in jos. "Revenirea ar putea fi pusa in pericol de o crestere semnificativa a primelor de risc, declansata de exemplu de o re-escaladare a tensiunilor comerciale, sau o noua raspandire a coronavirusului", avertizeaza institutia financiara internationala.
Anterior, postul public de... mai mult
Miercuri, 19 Februarie 2020, ora 16:38