Premierul Florin Citu a declarat ca Romania nu si-a permis in 2020 si nu isi permite nici in acest an o majorare a pensiilor cu 40% si ca Guvernul va creste pensiile in baza calendarului pe care si l-a asumat, el facand referire la decizia de miercuri a Curtii Constitutionale.
"Romania nu si-a permis anul trecut. Nu-si permite nici in 2020 acest lucru. In acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul presedinte, care are doua variante: sa trimita la reexaminare in Parlamentul Romaniei sau sa o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Eu va spun ca noi avem deja - acest Guvern - un precedent si coalitia si-a asumat un calendar de crestere a pensiilor. Vom creste pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi", a aratat el intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Victoria.
Declaratia a fost facuta in contextul in care, miercuri, Curtea Constitutionala a respins sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind ca actul normativ este constitutional, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
In esenta, Executivul reitera in sesizarea adresata CCR argumentele potrivit carora Parlamentul a ignorat exigentele de previzibilitate ale legii si perspectivele evolutiei situatiei bugetului consolidat si a economiei generale, cu consecinta afectarii principiului securitatii juridice.
...citeste mai departe despre "VIDEO Florin Citu: Romania nu isi... mai mult
Miercuri, 13 Ianuarie 2021, ora 15:04
Premierul Florin Citu a anuntat ca Guvernul propune ca bugetul pentru acest an sa intre in procedura in Parlament pe 4 februarie, pentru a fi aprobat.
Citu a adaugat ca a avut mai multe solicitari catre ministrii si anume sa prezinte toate actele normative in vigoare cu impact bugetar pentru a vedea care pot fi puse in aplicare.
Seful Executivului a mai cerut ministrilor sa prezinte proiectele de investitii pentru a vedea care sa fie finantate prioritar, preferabil in mare parte din fonduri europene, pentru a nu fi pusa presiune asupra bugetului pe 2021.
"Am inceput pregatirea pentru bugetul pentru anul 2021. Am facut o solicitare fiecarui minister, o nota prin care am cerut o analiza a actelor normative in vigoare, dar care au impact bugetar, dar nu pot fi instituite in 2021 si alte acte normative in vigoare care nu pot fi puse in aplicare, din cauza unor necorelari normative. Fiecare ministru va trebui sa vina cu o nota de prezentare si cu solutii.
Al doilea lucru pe care l-am cerut ministrilor este sa faca analiza pe baza de raportare financiara. Pe 4 februarie fiecare minsitru va trebuie sa prezinte un memorandum cu cauzele pentru care au inregistrat aceste companii pierderi si bineinteles solutii. Alocarea sumelor de la buget pentru acesti operatori economici va fi conditionata ferm de aceste conditii si memorandum.
Al treilea lucru cerut de la ministere este situatia proiectelor de investitii. Am vazut o practica prin 2016 ciudata - proiecte incluse in... mai mult
Miercuri, 06 Ianuarie 2021, ora 16:36
Partidul National Liberal l-a propus miercuri, 09 decembrie, pe Florin Citu in fruntea viitorului Guvern. Citu a fost desemnat de presedintele Klaus Iohannis, la 26 februarie 2020, drept prim-ministru, dar s-a retras, lasandu-i locul lui Ludovic Orban.
Florin-Vasile Citu s-a nascut la 1 aprilie 1972. El a absolvit Grinnell College din SUA (1996), are un masterat in economie realizat la Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University, potrivit alegeriparlamentare2016.ro.
A fost economist in cadrul Bancii Nationale a Noii Zeelande (2001-2003) si in cadrul Bancii Europene de Investitii (2003-2005).
In cadrul ING Bank, a lucrat ca economist sef (2006-2007) si sef al departamentului piete financiare (2007-2011), pentru ca ulterior sa fie consultant si analist economic.
Citu a fost ales senator in circumscriptia electorala nr. 42 Bucuresti, cu prilejul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016. A fost membru al Comisiei pentru munca, familie si protectie sociala (22-26 decembrie 2016), vicepresedinte in Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital (22 decembrie 2016 - 31 ianuarie 2018), membru (27 decembrie 2016 - 23 septembrie 2018) si presedinte (1 februarie 2018-16 septembrie 2018) al Comisiei economice, industrii si servicii, potrivit senat.ro.
Este membru in Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital (din 1 februarie 2018) si al Comisiei pentru afaceri europene (24... mai mult
Miercuri, 09 Decembrie 2020, ora 19:25
Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat, marti, ca in 17 noiembrie echipele de control ale ANAF au inceput un control la Federatia Romana de Fotbal.
"In 17.11.2020, echipele de control ale ANAF au inceput un control la Federatia Romana de Fotbal, in urma informatiilor aparute in spatiul public", a declarat Citu.
"In acest moment, se face analiza documentelor, iar cand acest raport va fi finalizat, il vom face public", a mai spus Florin Citu.
CITESTE SI:
De ce a fost achitat fostul sef FRF, Mircea Sandu, in dosarul in care DNA il acuza de o mita de peste 700.000 de lei
Interes urias pentru functia de city manager al Timisoarei. Dominic Fritz a primit intr-o saptamana 180 de CV-uri ...citeste mai departe despre "Florin Citu a anuntat ca ANAF a inceput un control la FRF" pe Ziare.com mai mult
Marti, 24 Noiembrie 2020, ora 13:30
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, a anuntat luni seara, 9 noiembrie, ca unele masuri luate de Guvern, cum ar fi somajul tehnic, IMM Invest sau amanarea platii ratelor, au functionat anul acesta si ca vor putea continua anul viitor, dar "poate nu vor avea aceeasi forma".
"Masura somajului tehnic a functionat, dureaza pana la finalul anului, nu a fost niciodata oprita anul acesta. Pe timpul anului au fost companii care... sau au fost decizii ale Guvernului care au fost luate in urma acestei crize de sanatate si daca a fost inchis un anumit sector sau o anumita zona, acestea au beneficiat de somaj tehnic. Sa nu uitam ca este o masura care va ramane, zic eu, si dupa aceasta criza, acea masura a muncii flexibile. Sunt masuri pentru a sustine forta de munca care functioneaza. Pe partea cealalta, de sustinere a investitiilor, IMMInvest continua si anul viitor. Plafonul este epuizat pana la 15 miliarde, mai sunt 5 miliarde de lei de epuizat, deci inca nu s-a epuizat, deci aceste masuri continua si sunt masurile care au ajutat la cresterea economica in aceasta perioada", a declarat Florin Citu la B1TV, luni seara.
Intrebat cum sunt ajutati cei din HoReCa, Citu a explicat ca programul IMM Invest a fost o masura care a ajutat si acest sector.
"Pana acum, pentru domeniul Hoteca s-a eliminat plata impozitului specific, pana la finalul anului. Au fost si alte masuri. IMM Invest a fost o masura care a ajutat foarte mult acest sector si ajuta exact angajatorii pentru ca... mai mult
Luni, 09 Noiembrie 2020, ora 23:13
Florin Citu a afirmat ca masurile propuse de PSD vor avea un impact devastator asupra romanilor si vor duce la cresterea inflatiei cu 2,4%, a ROBOR la 6% si a pretului la combustibil la 6 lei pe litru. Ministrul de Finante a precizat ca PSD a introdus si crescut taxe, PNL a eliminat toate taxele introduse de social-democrati.
"Impact devastator al masurilor PSD pentru romani. Sa fie foarte clar. PSD inseamna taxe multe si mari, inflatie galopanta-cea mai mare din UE ani la rand si dobanzi la cer.
Masurile PSD, pe care le-am prezentat in detaliu saptamana trecuta, vor duce in 2021 la:
- cresterea inflatiei de la 2.4%, cat este acum, la aproximativ 8%. In guvernarea PSD din 2017-2019 rata Inflatiei a crescut de al 0% la 5.4%.
- cresterea ROBOR de la 2.11, cat este acum, la aproximativ 6%. In guvernarea PSD din 2017-2019 ROBOR a crescut de la 0.8% la apoximativ 4%.
- cresterea pretului pentru combustibil de la 4.5 lei pe litru la peste 6 lei pe litru", a scris Florin Citu vineri pe Facebook.
El a reamintit de masurile din guvernarile PSD si anume OUG 13 emisa in perioada fostului premier Sorin Grindeanu sau OUG 114 a fostului ministrul de Finante Eugen Teodorovici zis si "Bichonul lui Valcov".
"Asta inseamna pentru romani aplicarea programului de guvenare al PSD. Este programul de guvernare al luii Dragnea implementat de Ciolacu Vaslasul lui Dragnea, Grindeanu "OUG 13" si Orlando OUG 114 Groparul Economiei zis si Bichonul Lui Valcov. Ciolacu si Dragnea... mai mult
Vineri, 06 Noiembrie 2020, ora 13:17
Valoarea lunara a concediilor medicale decontate in 2020 a fost de 342 de milioane de lei, anul acesta fiind decontate in total concedii in suma de 7,4 miliarde lei, afirma ministrului Finantelor, Florin Citu.
"Respectul fata de sectorul privat se vede prin fapte. In 2020 au fost decontate concedii medicale in valoare de 342 milioane lei lunar. Pana acum au fost deja decontate concedii medicale in valoare de 7,4 miliarde lei. Record istoric", a scris Florin Citu duminica, pe Facebook.
Potrivit datelor prezentate de Florin Citu, in perioada 2009-2019 se decontau in medie 1,3 miliarde lei anual.
Ministrul Finantelor, declara, in iunie, ca la momentul in care a preluat functia "era un stoc" de 3 miliarde de lei de concedii medicale neplatite.
...citeste mai departe despre "Romania a decontat, in 2020, concedii medicale in valoare de 7,4 miliarde lei. Florin Citu: "Record istoric"" pe Ziare.com mai mult
Luni, 19 Octombrie 2020, ora 06:49
Romania nu mai este tara cu cea mai mare rata a inflatiei din Uniunea Europeana, a scris, luni ministrul Finantelor, Florin Citu pe pagina sa de Facebook.
Conform datelor Eurostat, cele mai ridicate rate anuale ale inflatiei din UE au fost inregistrate luna trecuta in Cehia (3,3%), Polonia (2,9%), Ungaria (2,5%) si Romania (2,3%).
"PSD a tinut voit trei ani de zile Romania in topul rusinii in UE. In guvernarea socialista Romania a avut cea mai mare rata a inflatiei din UE, luna de luna. Trei ani la rand. PSD a crescut voit rata inflatiei de la 0% la peste 5% pe an.
Rata inflatiei mare si imprevizibila ii afecteaza pe romanii cu venituri mici. Trei ani de zile PSD a avut o politica premeditata, de a creste rata inflatiei care i-a lovit tocmai pe romanii cu venituri mici. Am promis ca scoatem Romania din topul rusinii si am reusit", a afirmat Citu.
Datele Eurostat arata ca, in aprilie comparativ cu situatia din luna martie, rata anuala a inflatiei a scazut in 26 de state membre, inclusiv in Romania, unde rata anuala a inflatiei a scazut pana la 2,3% in luna aprilie, de la 2,7% in luna martie.
In Uniunea Europeana, rata anuala a inflatiei a coborat pana la 0,7%, de la 1,2% in luna precedenta.
...citeste mai departe despre "Florin Citu: Romania nu mai este in topul rusinii in UE, nu mai are cea mai mare rata a inflatiei" pe Ziare.com mai mult
Luni, 01 Iunie 2020, ora 13:13
Ministrul Finantelor, Florin Citu, spune ca s-a facut inca un pas important spre informatizarea statului, iar firmele si institutiile publice vor comunica de la distanta cu Trezoreria Statului. "Simplu, in doar cateva click-uri si cu semnatura electronica", a transmis Citu.
"Inlocuim cozile cu click-uri! Am mai facut un pas important spre informatizarea statului. Firmele si institutiile publice vor comunica de la distanta cu Trezoreria Statului! Fara deplasari la ghiseu. Fara cozi. Simplu, in doar cateva click-uri si cu semnatura electronica. Totul prin intermerdiul ordinului de plata multiplu electronic", a scris, sambata, pe Facebook, Florin Citu.
Ministrul Finantelor afirma ca "informatizarea statului nu a fost o prioritate in ultimii treizeci de ani pentru ca foarte multi profitau de pe urma birocratiei".
"Vremea acestora a trecut. Astazi, mai mult ca oricand, este evident ca informatizarea statului este vitala. Nu elimina doar evaziunea fiscala, creste profitabilitatea si productivitatea, dar elimina si deplasarile inutile intr-un moment in care toti trebuie sa stam in casa cat mai mult", a mai scris Citu.
...citeste mai departe despre "Florin Citu: Inlocuim cozile cu click-uri! Firmele si institutiile vor comunica de la distanta cu Trezoreria" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 04 Aprilie 2020, ora 20:33