Recordul atins de lansarea ofertei publice a companiei Alibaba si listarea la bursa din New York a reprezentat un soc pentru Wall Street. Cu toate acestea, companiile finantate pe capital de risc nu se ingramadesc sa urmeze exemplul dat de chinezi.
Iar numarul lor, cel putin in Statele Unite, nu este deloc redus, ba chiar se indreapta spre o alta performanta, 49 de firme fiind evaluate la sume ce depasesc in fiecare caz pragul de un miliard de dolari. O cifra sensibil mai mare decat cea inregistrata la sfarsitul lui 2013, cand doar 28 de firme depasisera acest prag. O diferenta majora si fata de perioada de boom a anilor 2000, cand doar 10 astfel de companii beneficiau exclusiv de finantari venture, observa Wall Street Journal.
Fara presiune
Dintre companiile care nu se grabesc inca sa deschida portile actionariatului public, AppDynamics din San Francisco a reusit sa treaca pragul de un miliard de dolari in cotatia de piata din iulie anul acesta, vanzand o parte din actiunile fondatorilor catre investitori privati pentru 70 de milioane de dolari.
Jyoti Bansal, fondator si director executiv al companiei, sustine ca nu simte nicio presiune din partea investitorilor care au pavat drumul spre succes al firmei sale in a-si retrage banii. "Nu exista o nevoie de lichiditati in acest moment. Cat timp veniturile sunt in crestere, toata lumea este multumita cu asteptarea momentului oportun", sustine Bansal.
In fapt, febrilitatea resimtita in randul fondurilor de... mai mult
Vineri, 10 Octombrie 2014, ora 08:32
Companiile nu utilizeaza la maxim cea mai la indemana forma de lichiditate si cel mai ieftin tip de finantare: capitalul de lucru (working capital), conform celui mai recent raport Ernst & Young dedicat managementului capitalului de lucru All tied up Central & South East Europe.
Potrivit sursei citate, intreprinderile din Europa Centrala si de Sud-Est (CSE) au experimentat deteriorarea performantei capitalului de lucru in 2011 comparativ cu 2010, indicatorul cheie cash-to-cash (C2C) inregistrand o crestere de 12%.
Rezultatele din acest an arata ca cele 150 de companii analizate au, la nivel agregat, 20 de miliarde de euro in numerar blocate inutil in capitalul de lucru. Suma reprezinta 8% din veniturile din vanzari.
Performanta mai scazuta a capitalului de lucru in 2011 (cu exceptia sectorului de petrol si gaze) s-a datorat managementului neperformant al creantelor si stocurilor, care a fost partial neutralizat de intarzierea platilor catre furnizori. Deteriorarea performantei creantelor reflecta partial impactul inrautatirii conditiilor economice si de credit in unele tari din Europa Centrala si de Sud-Est in cursul anului 2011.
In prezent, managementul ar trebui sa puna in discutie modul de gestionare a capitalului de lucru in organizatiile in care lucreaza. De aceea, trebuie sa se plece de la intrebarea daca exista o cultura a cash-ului in aceste organizatii, daca se aplica instrumente si proceduri pentru a monitoriza performanta capitalului de lucru, daca... mai mult
Luni, 28 Ianuarie 2013, ora 12:20
Posta Romania a luat un imprumut de 40 de milioane de lei de la BCR pentru finantarea capitalului de lucru. Creditul este luat pe o perioada de 12 luni, informeaza NewsIn. Compania organizase in acest sens o licitatie deschisa.
Posta Romana si-a redus la jumatate pierderile in primul semestru, la 35 milioane lei, fata de cele inregistrate in primele sase luni din 2010, de 70,33 milioane lei, pe fondul reducerii cheltuielilor.
Totodata, compania a realizat in primul semestru din acest an o cifra de afaceri de 648.290.970 lei, mai putin cu aproape 8% fata de afacerile din prima parte a anului trecut, de 703.165.355 lei.
Posta Romana a avut anul trecut pierderi de 116,39 milioane lei, mai mici cu 65 milioane lei fata de pierderile din 2009, de 181,52 milioane lei, iar afacerile companiei au scazut anul trecut cu 4%, la 1,377 miliarde lei.
In ceea ce priveste anul in curs, reprezentantii Postei Romane estimeaza o usoara crestere a cifrei de afaceri fata de 2010, dar si pierderi nete de 810.000 lei. mai mult
Luni, 01 August 2011, ora 10:41
Compania nationala Posta Romana vrea sa ia o linie de credit de 40 milioane lei pentru finantarea capitalului de lucru, cu o perioada de rambursare de 12 luni si urmeaza sa organizeze o licitatie deschisa pe 20 aprilie in acest sens, potrivit unui anunt al companiei de pe e-licitatie.ro si preluat de NewsIn.Bancile interesate sa participe trebuie sa depuna o garantie de participare de 75.000 lei.
Afacerile companiei nationale Posta Romana au scazut anul trecut cu peste 4%, la 1,374 miliarde lei, fata de cifra de afaceri inregistrata in 2009, de 1,435 miliarde lei, din cauza scaderii volumului prestarilor efectuate de companie in 2010. mai mult
Joi, 10 Martie 2011, ora 17:37
Raiffeisen Bank a finantat grupul Supremia cu aproape 7 milioane de euro pentru construirea fabricii de ingrediente alimentare din Alba Iulia, valoarea totala a investitiei fiind de aproape 9 milioane de euro, informeaza NewsIn.Astfel, valoarea totala a investitiei este de aproape 9 milioane de euro, iar compania a beneficiat si de ajutor financiar nerambursabil din fonduri europene in valoare de 1,7 milioane de euro, prin Programul National de Dezvoltare Rurala.
"Noua investitie duce la triplarea capacitatii noastre de productie si de depozitare si la crearea a cel putin 150 de noi locuri de munca.
Prin realizarea acestor investitii importante, Supremia Grup isi va tripla cifra de afaceri in urmatorii ani si isi va asigura pozitia de lider pe piata ingredientelor alimentare din zona de sud-estul a Europei", a declarat directorul general al Supremia Grup, Levente Bara.
Fabrica de ingrediente alimentare a fost construita pe un teren de 50.000 de metri patrati, pus la dispozitie de primaria municipiului Alba Iulia si este dotata cu o linie automatizata de dozare si ambalare pentru condimente si sosuri, laborator uzinal pentru probarea calitatii produselor, cea mai moderna moara criogenica din sud-estul Europei si un centru de cercetare-dezvoltare.
Grupul Supremia a fost infiintat in anul 2000 cu capital integral romanesc si este detinut de sotii Levente si Mihaela Bara din Alba Iulia. In prezent grupul are 170 de angajati, sediul central in Alba Iulia si puncte de lucru in... mai mult
Joi, 03 Februarie 2011, ora 16:49