Guvernul a realocat sumele neutilizate ca garantii in programul Prima Casa pentru achizitiile de locuinte construite de ANL, din plafonul de 500 milioane de lei, astfel incat sa poata fi folosite pentru orice tip de locuinta in cadrul programului, pe fondul solicitarilor de suplimentare a banilor.
Decizia a fost luata in sedinta de luni a Guvernului, potrivit Mediafax.
Anul trecut, Guvernul a alocat un plafon de 500 milioane lei pentru achizitia locuintelor construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) prin programul Prima Casa, fondurile nefolosite anul trecut putand fi utilizate si in cursul acestui an pana la epuizare.
Din aceasta suma, au fost alocati pana in prezent 314,5 milioane lei unui numar de 15 banci, din care au fost acordate garantii in intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane lei, reprezentand o rata de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.
Garantii de inca 5,2 milioane de lei pana la finalul anului
Astfel, autoritatile estimeaza ca pana la finalul anului vor mai fi acordate garantii de circa 5,2 milioane lei pentru achizitiile ANL, utilizand acelasi algoritm de calcul, ceea ce inseamna ca se vor utiliza in total 14 milioane lei din cele 500 milioane lei.
Avand in vedere ca plafonul general aprobat in 2014 pentru garantiile Prima Casa (cu exceptia locuintelor ANL), de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la inceputul lunii iulie, iar bancile au cerut suplimentarea... mai mult
Luni, 22 Septembrie 2014, ora 16:15
Guvernul va realoca sumele neutilizate ca garantii in programul Prima Casa pentru achizitiile de locuinte construite de ANL, din plafonul de 500 milioane de lei, astfel incat sa poata fi folosite pentru orice tip de locuinta in cadrul programului, pe fondul solicitarilor de suplimentare a banilor.
In anul 2013, Guvernul a alocat un plafon de 500 milioane lei pentru achizitia locuintelor construite de ANL prin programul Prima Casa, fondurile nefolosite anul trecut putand fi utilizate si in cursul acestui an pana la epuizare.
Cat a fost alocat pana in prezent
Din aceasta suma, au fost alocati pana in prezent 314,5 milioane lei unui numar de 15 banci, din care au fost acordate garantii in intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane lei, reprezentand o rata de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.
Astfel, autoritatile estimeaza ca pana la finalul anului vor mai fi acordate garantii de circa 5,2 milioane lei pentru achizitiile ANL, utilizand acelasi algoritm de calcul, ceea ce inseamna ca se vor utiliza in total 14 milioane lei din cele 500 milioane lei.
Avand in vedere ca plafonul general aprobat in 2014 pentru garantiile Prima Casa (cu exceptia locuintelor ANL), de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la inceputul lunii iulie, iar bancile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul vrea sa realoce sumele neutilizate pentru achizitiile de locuinte ANL catre banci pentru a le folosi ca garantii... mai mult
Vineri, 29 August 2014, ora 16:35
Agentia Nationala pentru Locuinte participa in perioada 24-27 aprilie la editia de primavara a Targului Imobiliar National tIMOn, informeaza un comunicat al institutiei.
Potrivit sursei citate, la aceasta editie a targului, ANL isi propune sa promoveze proiectele noi prin credit ipotecar din localitatile Alba Iulia, Ploiesti, Alexandria, Busteni, Mangalia, Campina, Timisoara si Brasov si sa prezinte oferta locuintelor ramase libere care pot fi contractate prin acest program.
"Proiectele derulate de ANL vizeaza atat construirea de locuinte prin programe guvernamentale, cu finantare de la bugetul de stat (locuinte pentru tineri destinate inchirierii, locuinte pentru medici rezidenti), cat si dezvoltarea de ansambluri rezidentiale prin credit ipotecar. (...) Pana in prezent, prin ANL au fost finalizate 34.324 de locuinte la nivel national, dintre care 31.124 sunt locuinte destinate tinerilor, iar 3.200 au fost construite prin credit ipotecar", informeaza ANL.
ANL mai anunta ca in cadrul programului destinat tinerilor, o componenta importanta o constituie posibilitatea de vanzare a locuintelor catre chiriasi, dupa primul an de inchiriere.
"In anul 2013, ANL a inregistrat o crestere a vanzarilor acestei categorii de unitati locative cu 52,8% fata de anul precedent, ajungandu-se la un total de 732 de locuinte vandute fostilor chiriasi. Cresterea a fost determinata de masura guvernamentala de reducere a pretului acestor locuinte (incepand cu august 2013), coroborata... mai mult
Joi, 24 Aprilie 2014, ora 13:54
Hotarare pentru suplimentarea plafonului pentru Programul 'Prima Casa' cu suma de 200 de milioane de lei a fost adoptata de Guvern.
Potrivit actului normativ, se suplimenteaza plafonul de garantare destinat achizitiei de locuinte construite prin ANL cu 200 milioane lei, astfel incat plafonul de garantare pentru locuintele construite prin ANL ajunge la 500 milioane lei, din totalul plafonului suplimentar de 1,2 miliarde lei, aferent locuintelor achizitionate prin Programul "Prima casa".
Finantarea Programului de constructie de locuinte pentru tineri se realizeaza din surse ale bugetului de stat. "Sumele obtinute din vanzarea locuintelor catre chiriasi se prevad a fi acumulate de ANL si utilizate pentru finantarea unor noi locuinte pentru tineri. Pentru a crea conditii in aplicarea strategiei de dezvoltare a Programului de constructie de locuinte pentru tineri, cu posibilitatea de cumparare de catre chiriasi dupa un an de inchiriere neintrerupta, se are in vedere integrarea in programul Prima Casa", se precizeaza in actul normativ.
In sedinta din 30 iulie, Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului garantiilor destinate Programului 'Prima casa' cu un miliard de lei, din care 300 milioane pentru achizitia locuintelor ANL.
Garantiile se acorda numai in moneda nationala si se vor plati tot in moneda nationala.
ANL deruleaza de mai multi ani Programul de constructie de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, cu posibilitatea de cumparare de catre... mai mult
Joi, 15 August 2013, ora 10:29
Dezvoltatorii imobiliari si firmele de constructii nu sunt interesate sa finanteze programul de locuinte ANL destinate inchirierii, considerand ca partea din chirie care urmeaza sa le revina este insuficienta pentru a-si recupera banii intr-o perioada rezonabila de timp.
Finantarea constructiei locuintelor ANL destinate inchirierii va putea fi asigurata si de catre investitorii privati, dupa ce Guvernul a aprobat miercuri un program privind construirea de locuinte cu capital privat.
Presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu, este rezervat in privinta acestui proiect, afirmand ca reactia investitorilor va fi influentata de dezghetarea pietei imobiliare.
Totodata, initierea unor proiecte noi este conditionata si de ritmul in care vor reusi bancile sa-si lichideze portofoliul de active imobiliare preluate dupa venirea crizei.
"Nu stim care ar fi argumentul economic pentru un investitor privat care sa genereze implicarea in acest tip de proiecte", a spus seful ARACO, punctand ca apetitul acestora pentru proiecte de parteneriat public-privat dupa ultimele modificari legislative este oricum unul redus.
Cuantumul chiriei pentru o locuinta nu poate fi mai mare de o treime din salariul mediu net pe economie, dar nu mai mic decat valoarea stabilita de amortizarea locuintei pe perioada normata de viata. Jumatate din incasarile din chirii vor merge la bugetul de stat, 30% revine investitorului privat si 20% ANL.
Cum... mai mult
Duminica, 22 Aprilie 2012, ora 15:30
Executivul a modificat joi legea de infiintare si functionare a Agentiei Nationale pentru Locuinte, pentru a permite ANL sa atraga capital privat, in vederea construirii de locuinte destinate inchirierii.
"ANL va construi locuinte cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrari publice", informeaza Guvernul intr-un comunicat dat publicitatii.
Tot joi a fost aprobat si Programul "Constructia de locuinte cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat".
"Terenurile destinate construirii acestor locuinte apartin domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si vor fi transferate in folosinta gratuita a ANL pe intreaga durata de existenta a constructiilor realizate prin acest program. In program vor putea fi preluate si constructiile nefinalizate, aflate in diferite stadii de executie, pentru includerea lor in circuitul public", informeaza sursa citata.
Contractul de concesiune lucrari publice se atribuie conform prevederilor legale in vigoare, pe o durata "in general, de circa 20 de ani".
"In cadrul contractului de concesiune, finantarea obiectivului de investitie se asigura de catre investitorii privati. Acestia urmeaza a primi, in contrapartida locuintelor realizate, o cota-parte din chiriile incasate, insotita de plati unitare periodice, care urmeaza a fi rambursate, de catre ANL, din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului. Locuintele vor... mai mult
Joi, 22 Decembrie 2011, ora 19:47
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va finanta in 2012 finalizarea a 1.500 de locuinte ANL pentru tineri si continuarea lucrarilor pentru alte 2.500 de obiective, suma totala alocata ridicandu-se la 110 milioane lei, a declarat vineri ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea.
"Sunt 100.000 de solicitari pentru locuinte prin ANL. Noi am oprit cererile anul trecut, deoarece sunt prea multe. Noi construim 2.000 - 3.000 de locuinte pe an", a declarat Udrea.
"Ar fi mai simplu daca autoritatile locale ar gasi surse de finantare, inclusiv parteneriate public private. Vrem sa trecem o lege prin Parlament pentru realiza acest lucru", a adaugat ministrul Dezvoltarii Regionale.
Potrivit proiectului de buget pentru 2012, MDRT primeste in plus peste 300 de milioane de lei fata de propunerile initiale. In executia preliminata pe 2011 alocarea MDRT este de 3,44 miliarde lei. Cheltuielile din bugetul de stat insumeaza 3,054 miliarde lei, in crestere cu 0,31% fata de executia bugetara din anul in curs. mai mult
Vineri, 09 Decembrie 2011, ora 15:18
Proiectele din cadrul parteneriatului public-privat pe care le initiaza ANL nu pot fi demarate pana nu primesc avizul Eurostat, care verifica programele de acest gen afecteaza deficitul tarii, a declarat Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
"Am incercat sa gasim surse alternative de finantare, pentru ca este evident ca la o cerere de minim 100.000 de apartamente la nivel national, nu avem cum sa facem fata cu bugetul pe care il putem aloca. Am introdus parteneriatul public-privat in construirea de locuinte si asteptam avizul Eurostat sa ne spuna ca nu afecteaza deficitul, schema de finantare pe care am ales-o. Noi speram ca incepand cu anul 2012 sa putem finanta construirea de locuinte ANL cu fonduri private", a explicat Elena Udrea.
Ana Maria Toma, sef birou in cadrul directiei de comunicare al MDRT, a explicat ca Eurostat poate sa dea astfel de avize, intrucat are printre atributii si posibilitatea de a verifica daca un program de acest tip afecteaza deficitul unei tari.
Prin proiectul de buget pentru 2012, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a alocat pentru programul ANL 110 milioane de lei. Din aceasta suma, statul isi propune sa finalizeze 1.500 unitati locative, din 2.500 incepute, a anuntat luni Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii, in cadrul dezbaterilor pe buget, desfasurate in cadrul comisiilor de specialitate.
Bugetul MDRT propus pentru 2012 este de 3,45 miliarde lei, similar cu bugetul de anul anterior (plus 0,28%).... mai mult
Luni, 05 Decembrie 2011, ora 19:03
Guvernul isi propune investitii de stat, in perioada 2012-2013, in drumuri nationale si autostrazi, locuinte ANL si sisteme de alimentare cu apa la sate, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, dupa ce Executivul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012.
Cheltuielile pentru investitii finantate de la bugetul de stat si din fonduri europene vor fi majorate de la 36,1 miliarde lei, cat s-a stabilit pentru anul 2011, la 38,1 miliarde de lei pentru 2012, conform proiectului de buget pe care Parlamentul urmeaza sa-l dezbata.
Potrivit lui Boc, din fondurile bugetare destinate investitiilor vor fi sustinute lucrarile pentru constructia si finalizarea, in perioada 2012-2013, a 434 de kilometri de autostrada, 1.800 de kilometri de drumuri nationale, 263 de kilometri de variante ocolitoare, modernizarea si finalizarea a 480 de kilometri de drumuri judetene si locale, finalizarea a 1.400 de locuinte in regim ANL sau sisteme de alimentare cu apa pentru cel putin 788 de sate. mai mult
Vineri, 25 Noiembrie 2011, ora 22:48