O serie de lucrări de reparaţii punctuale a suprastructurii căii pe podul de cale ferată peste râul Olt, situat între staţiile Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, se vor derula în perioada 15
Cel mai important eveniment fotbalistic al anului este Campionatului European, mult așteptatul Euro 2024. Între 14 iunie și 14 iulie, Germania este gazdă pentru cele 24 de reprezentative
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu
Una din țările membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari rezerve de gaze naturale și petrol, România scade producția pentru a importa resurse de energie primară din alte țări.
Eurowind Energy, dezvoltator şi operator de proiecte eoliene, solare şi hibride, a semnat cu Banca Comercială Română SA (BCR) şi Erste Group Bank AG o facilitate de credit în valoare de 65,33
OMV Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă tehnologie de captare și utilizare a carbonului, începând cu luna iunie, arată un comunicat de presă al companiei. Testele sunt parte dintr-o
Google a anunțat lansarea unei noi aplicații de productivitate, Google Vids, concepută pentru a optimiza crearea prezentărilor animate în mediul corporate. Aceasta a fost prezentată în cadrul
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat miercuri, 10 aprilie, că au fost atribuite contractele pentru dirigenţia de şantier şi supervizarea lucrărilor pentru reabilitarea
Amânarea legii RCA se încheie, odată cu votul final în Senat, luni, 25 martie. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a introdus noi reglementări în lege, de la o creștere
Diversitatea informațiilor și situațiile complexe fac ca unele întâlniri de afaceri să fie solicitante. Lucrurile se pot complica, iar tu ești mai puțin concentrat pe rezultatul final. De
Noul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea, vrea sa transforme atragerea turistilor straini (n. red. incoming) in prioritate nationala
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de
Ministerul Finantelor (MF) deruleaza la BVB a 16-a oferta publica de vanzare de titluri de stat Fidelis, in perioada 8 – 17 aprilie. Prin intermediul precedentelor 15 oferte, Ministerul Finantelor
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a anunțat un vot-fulger pentru marți, 9 aprilie, care vizează interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15.000 de locuitori
Luna martie a acestui an a adus scăderi masive ale înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, trend în care s-a situat și segmentul mașinilor electrice, cu un recul de 35,9%, față de
Consumul de energie electrica crescut, in Romania, cu 3,2% in luna ianuarie 2024, fata de aceeasi perioada din anul precedent. Astfel, consumul final de energie electrica in economie s-a majorat cu
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului Tulcea,
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat marți, 26 martie, schema de susținere a energiei regenerabile prin Contracte pentru Diferență (CfD). Într-un discurs
După criza cauzată de pandemia de coronavirus, inflația galopantă a afectat chiar și una dintre cele mai rezistente economii ale lumii. Pentru Japonia, șocul a început în 2022, când o
Bijuteriile handmade reprezintă un domeniu de activitate care combină creativitatea cu îndemânarea și pasiunea pentru frumos. Acestea sunt create manual, cu ajutorul diferitelor tehnici și
În universul efervescent al fast-food-ului din România, un nume își face tot mai mult simțită prezența, iar acela este Dogu. Cu o reputație solidă pentru reinterpretarea îndrăzneață a
Compania Google a luat o decizie neobișnuită cu privire la Gemini, inteligența artificială cu rol de bot de chat, care face concurență ChatGPT. Subiectul alegerilor din 2024 va fi interzis la
Alexandru Chiriță, CEO Electrica, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit
Primul segment din cel mai așteptat drum de mare viteză din nordul României, autostrada A14, prinde contur, proiectul ajungând în guvern pentru aprobare.
În luna aprilie 2024, contribuabilii trebuie să fie atenți la o serie de obligații fiscale importante care necesită depunerea unor formulare specifice la Agenția Națională de Administrare
În contextul situației financiare actuale, tot mai mulți români care au credite ipotecare se întreabă dacă rambursarea anticipată ar putea fi cheia pentru a scăpa de povara dobânzii și a
Instalarea de panouri voltaice pe mari întinderi agricole a dus, recent, la conflicte între producătorii de energie și agricultorii care voiau să continue să folosească pășunile pentru
România a evitat plata penalităţilor după ce Garda de Mediu din Sibiu a închis depozitul neconform de deşeuri industriale periculoase al Sometra SA din Copşa Mică, oraş care zeci de ani s-a