O serie de lucrări de reparaţii punctuale a suprastructurii căii pe podul de cale ferată peste râul Olt, situat între staţiile Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, se vor derula în perioada 15
Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
Ministerul Transporturilor a aprobat miercuri, 17 aprilie indicatorii tehnico-economici pentru achiziția a 9 trenuri electrice noi și a 23 de locomotive, investiție care are asigurată o
Toate categoriile de călători pot achiziţiona, în perioada 20 februarie - 5 martie 2024, bilete Interrail Global Pass şi Interrail One Country Pass cu reducere de 15%, informează CFR Călători.
CFR Infrastructură, companie afiliată Ministerului Transporturilor, a acordat contractul în valoare de 420 de milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Gării de Nord unei companii din
În cazul proiectelor de infrastructură de transport, inclusiv rutier, care vizează interesul public și strategic, recepționarea lucrărilor se va face pe loturi, secțiuni, sectoare, părți sau
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Asociația Pro Infrastructură demontează proiectul privind implementarea rapidă a unui curse feroviare între orașul Ruse din Bulgaria și Otopeni care să parcurgă distanța în 50 de minute.
Membrii Asociației Pro Infrastructura au atras atenția de mai multe ori că guvernele din România ignoră sistematic investiții extrem de importante în infrastructura de transport.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scriosteanu anunţă, luni, un ”moment istoric”, respectiv faptul că primul tren electric cumpărat de România a ajuns în Gara de
Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara.
Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creşterii siguranţei şi a
Alstom a anunţat luni că investeşte peste 50 de milioane de euro pentru construcţia unui depou în centrul Capitalei, pentru mentenanţa celor 37 de trenuri electrice de călători Coradia Stream
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, marţi la evenimentul „Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România” de la Palatul Cotroceni, că decarbonizarea
Comisia Europeană a efectuat a doua plată de 2,76 miliarde EUR către România în cadrul mecanismului de redresare și de reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al executivului european.
Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania si sindicatele afiliate la aceasta protesteaza marti, 29 iunie, timp de doua ore, in fata Ministerului Transporturilor.
Analistii consultati de Ziare.com diseca proiectul prezentat de Romania la Bruxelles pentru cele aproximativ 30 de miliarde de euro primite in cadrul Planului National de Rezilienta si Redresare.
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a propus alocarea unui miliard de euro din Planul National de Redresare si Rezilienta pentru efectuarea de reinnoiri pe reteaua de cale ferata, o zona
Finantarea pentru loturile 2, 3 si 4 din Autostrada Sibiu-Pitesti este pregatita, in cazul in care se va semna anul acesta pentru plata avansurilor si chiar pentru inceperea lucrarilor, a declarat,
Virgamet este o companie ce vine in sprijinul celor ca vor sa realizeze proiecte de calitate ce se bazeaza pe otel de calitate. Serviciile sale de calitate sunt disponibile pe orice piata din lume
O firma de transport international serioasa, cu renume pe piata, o experienta indelungata si care isi pune intotdeauna clientii pe primul loc, trebuie sa ofere mai multe servicii 24 de ore din 24, 7
Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, afirma ca proiectul autostrazii care ar trebui sa lege Ploiestiul de Brasov face parte din categoria celor "despre care se vorbeste si cu care nu s-a
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ca, in conformitate cu
CFR SA informeaza ca, din cauza unor probleme tehnice neprevazute, se inregistreaza mici intarzieri in circulatia trenurilor pe ruta ruta directa Gara de Nord - Aeroportul Henri Coanda.
Infrastructura rutiera, feroviara si de metrou din Romania are o alocare de 9,2 miliarde de euro in Planul National de Redresare si Rezilienta, aproape jumatate din suma fiind destinata constructiei
Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coanda se va face de miercuri direct la aerogara Plecari, eliminandu-se obligativitatea trecerii prin corturile din fata terminalului, a anuntat marti Compania