Un sfert din populatie declara ca face economie maxima la consumul de energie, in contextul in care aproape 90% dintre romani cred ca risipa de resurse energetice contribuie la accelerarea schimbarilor climatice.
Pentru majoritatea, costul energiei este motivul principal de reducere a consumului, insa un procent important invoca si poluarea.
Acestea sunt date ale celui mai amplu sondaj de opinie privind perceptia si comportamentul populatiei cu privire la consumul responsabil de energie si eficienta energetica in cladiri, realizat la nivel national de INSCOP Research la comanda Energy Policy Group (EPG), in cadrul Proiectului Romania Eficienta.
Astfel, cei chestionati au fost rugati sa isi autoevalueze comportamentul in privinta consumului de energie pe o scala de la 1 la 10, in care nota 1 inseamna "Fac risipa maxima de energie", iar nota 10 inseamna "Fac economie maxima la consumul de energie".
Astfel, 23% dintre respondenti si-au acordat nota 10 in privinta consumului de carburanti, iar 24%, in privinta consumului de electricitate. Ceva mai multi, respectiv 28%, au spus ca fac economii maxime la consumul de gaze naturale si tot atatia, la consumul de lemne.
Per ansamblu, aceasta inseamna ca, in medie, doar 25,7% dintre romani fac tot ce pot pentru a consuma energia cat mai eficient si responsabil.
Totusi, exista loc de imbunatatire a atitudinii fata de risipa de resurse, intrucat ceilalti considera ca, desi fac economie, nu sunt intotdeauna suficient... mai mult
Miercuri, 11 Decembrie 2019, ora 14:10
Romania are resurse uriase de energie, precum gazele din Marea Neagra, potentialul eolian sau hidro, insa nu exista nicio strategie aprobata cu privire la utilizarea lor, in timp ce sistemul energetic se degradeaza, iar facturile consumatorilor cresc, potrivit specialistilor.
Conform unui document al ministerului de resort, infrastructura este pe anumite segmente depasita moral si uzata tehnic, fiind nevoie urgenta de investitii.
"Retorica transformarii Romaniei intr-un hub energetic regional a ramas lipsita de continut. Pe de o parte, ultimul deceniu a consemnat putine succese ale proiectelor de infrastructura. Infrastructura energetica este, in segmente decisive, depasita moral si uzata tehnic, avand nevoie urgenta de investitii.
Productia de energie electrica depaseste consumul intern, dar capacitatea de export ramane limitata; eficienta sistemelor de transport de electricitate si de gaze este afectata de scaderea volumului intern de energie transmisa, dar, in acelasi timp, aceste sisteme nu ofera suficienta capacitate pe noile axe rezultate din evolutia capacitatilor de productie din ultimii ani", se arata intr-un document privind analiza stadiului actual al sistemului energetic national, postat pe site-ul Ministerului Energiei.
In acest context, Ministerul Energiei a lansat in dezbatere "Proiectul Strategiei Energetice a Romaniei 2018-2035, cu perspectiva anului 2050", document finalizat in septembrie, dar care nu a fost inca aprobat in Guvern.... mai mult
Vineri, 14 Decembrie 2018, ora 12:24
Romania si-a propus pentru 2030 sa atinga o tinta de energie regenerabila de 32% din consum, fata de 24% in prezent, si cum pretul echipamentelor este in scadere si factura consumatorilor va fi mai mica, a declarat, marti, Niculae Havrilet, consilier al ministrului Energiei, intr-o conferinta de profil.
"Tinta Romaniei va fi de 32% pentru 2030. Avand in vedere ca deja am depasit cu 4% tinta pentru anul 2020, inca 8% in urmatorii 12 ani este foarte posibil sa fie instalati si fara un suport financiar deosebit", a spus reprezentantul Ministerului Energiei.
Potrivit acestuia, costurile in acest sector au scazut foarte mult, de la 1,5 milioane de euro pe MW eolian instalat in 2007, la 600.000-700.000 de euro in prezent, ceea ce inseamna ca deja exista competitie intre sistemele de productie de energie electrica, surse clasice si energie regenerabila, fara sa mai fie nevoie de un ajutor de genul certificatelor verzi.
In prezent, productia de energie regenerabila este subventionata de toti consumatorii in factura, prin intermediul certificatelor verzi, astfel ca toate aceste scaderi de costuri se vor reflecta si in factura consumatorilor, a sustinut Havrilet, care a fost si presedinte al Autoritatii de Reglementare in Energie (ANRE) in perioada 2012-2017.
"In acest moment, efectul este acela ca nu mai creste partea din factura care este ajutorul dat productiei de energie regenerabila, daca nu se mai dau ajutoare. Adica nu mai creste factura. Dar, pe viitor, odata cu... mai mult
Marti, 30 Octombrie 2018, ora 14:34
Romania ar putea utiliza o parte importanta din gazele din Marea Neagra pentru a produce ingrasaminte chimice, iar companiile care extrag gazele si autoritatile ar trebui sa colaboreze pentru a atrage investitori in noi combinate, a declarat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, intr-o conferinta de specialitate.
"Mi-am propus sa abordez o tema foarte importanta: Ce facem cu gazele pe care le vom extrage din Marea Neagra? De multa vreme exista o serie de voci care spun ca nu vor ajunge in Romania gazele din Marea Neagra. Nu o sa comentez aceste informatii cel putin ciudate. Nu este Romania cea mai apropiata piata de sursa respectiva si nu e aici cel mai usor sa vinzi? Situatia pe piata din Romania nu e la fel cu cea din tarile din jur? Ba da. Oare avem nevoie de gazele din Marea Neagra? Azi consumam 11,5 - 12 miliarde de metri cubi si producem 10,5 miliarde, restul importam. Iata ca avem nevoie de mai multe gaze!", a spus ministrul.
El s-a referit apoi la consumul de gaze al populatiei, amintind ca doar 30% dintre consumatorii casnici din Romania sunt racordati la sistemul de gaze.
"Acest lucru a tinut de istorie, de politica de dezvoltare avuta inainte si dupa 1990. Insa, e pacat ca Romania, a doua tara producatoare de gaze, dupa iesirea Marii Britanii din comunitatea europeana, sa aiba doar 30% din populatie racordata. Ar trebui sa facem ceva", a adaugat Anton.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei va aproba in curand o metodologie in acest sens, astfel... mai mult
Luni, 29 Octombrie 2018, ora 11:35
Anul 2018 a adus scumpiri considerabile pe pietele angro de energie. Astfel, gazele naturale s-au scumpit deja cu 30%, in vreme ce pretul energiei electrice tranzactionate la noi este astazi cu 40% mai mare decat era in urma cu un an. Or, astfel de scumpiri n-au cum sa nu provoace cresteri ale facturilor populatiei, in lunile care vin.
Inca din luna iunie, presedintele Asociatiei Energia Inteligenta, ing. Dumitru Chisalita, anunta ca pretul gazelor naturale pentru populatie ar urma sa creasca, din toamna, cu 13%-15%. Ulterior, expertul in energie a revenit cu detalii si a apreciat ca scumpirile preconizate se apropie, iar romanii ar putea da cu pana la 5% in plus pe gazele consumate in luna octombrie.
Sigur, aceasta scumpire nu se poate face chiar de la o zi la alta. Motivul: in Romania furnizarea de gaze naturale catre populatie e inca reglementata. Asta inseamna ca furnizorul cumpara gazul de pe piata libera cu cat il gaseste, dar nu il poate vinde catre consumatorul casnic decat la un pret recunoscut si aprobat de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) . Iar intregul proces dureaza.
Cu toate astea, chiar daca scumpirea nu se va reflecta in factura de luna aceasta si poate nici in cea de luna viitoare, tot vom plati in plus, la gaz, spune expertul in energie consultat de Ziare.com.
"Legislatia iti da, de fapt, doua posibilitati. Prima: sa scumpesti imediat. Adica, ai constatat, in trimestrul al III-lea din 2018, ca s-au majorat... mai mult
Sambata, 27 Octombrie 2018, ora 16:00
Romania are o performanta negativa fara precedent la nivel mondial in legatura cu pretul facturilor la energie electrica si gaze naturale, cu majorari de peste 40%, respectiv 48%, intr-un singur an, a afirmat, marti, presedintele Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu, intr-o conferinta de specialitate.
"Factura la energie a Uniunii Europene se ridica la 1,11 miliarde de euro pe zi, adica cea mai scumpa factura la energie din lume, iar noi, spre deosebire de celelalte state membre, avem o performanta negativa fara precedent la nivel mondial.
Am ajuns sa inregistram o crestere a pretului la gaze naturale cu peste 48% intr-un singur an si la energie electrica cu peste 40%.
Este fara precedent intr-o tara care are materii prime cu care isi poate acoperi consumul intern in proportie de 98% - si vorbesc despre gaze naturale.
Este o crestere generata strict de procesul de liberalizare. Aceasta crestere se duce direct in afectarea competitivitatii economiei romanesti si suportabilitatii consumatorilor", a afirmat Iancu.
Potrivit oficialului, Romania se afla in situatia in care detine materii prime, dar care sunt procesate in alta parte, devenind astfel un motor de crestere economica pentru alte tari.
"Noi vorbim despre economia circulara care se refera la valorificarea eficienta a resurselor, de orice categorie. Uniunea Europeana depinde de un consum anual de peste 176 milioane de tone materii prime si doar 30% si-l acopera de... mai mult
Marti, 20 Martie 2018, ora 14:29
Bucurestenii platesc preturi mici la energie in comparatie cu locuitorii din majoritatea capitalelor europene. Cu toate acestea, facturile la curent sunt extrem de impovaratoare pentru romani, raportat la castigurile lor.
Cel putin asta reiese din studiul realizat de compania finlandeza de consultanta in energie VaasaETT, in colaborare cu autoritatile de reglementare in energie si utilitati publice din Austria si Ungaria.
Astfel, bucurestenii au platit, in medie, in octombrie 2016, 11,91 eurocenti/KWh. Curent mai ieftin exista doar in Tallin (capitala Estoniei - 10,98 eurocenti/KWh), Sofia (capitala Bulgariei - 10,56 eurocenti/KWh) si Belgrad (capitala Serbiei - 6,79 eurocenti/KWh).
Afla de ce bulgarii au curent mai ieftin ca noi
La polul opus, cele mai mari preturi sunt practicate in Copenhaga (capitala Danemarcei - 31,73 eurocenti/KWh) si Berlin (capitala Germaniei - 30,38 eurocenti/KWh).
In plus, in cazul Bucurestiului, costul efectiv al energiei electrice reprezinta ...citeste mai departe despre "Bucurestenii platesc printre cele mai mari facturi la energie din UE, raportat la venituri" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 05 Noiembrie 2016, ora 16:42
Ministrul delegat pentru energie, Razvan Nicolescu, va propune Comisiei Europene sa defineasca consumatorii vulnerabil la preturile la energie si gaze, astfel ca acestia sa primeasca fonduri europene la plata facturilor.
El a facut aceasta declaratie dupa o intalnire cu comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger.
Romania s-a angajat in fata FMI sa liberalizeze preturile la energia electrica si gaze in mod etapizat pe durata mai multor ani.
Presedintele ANRE, Niculae Havrilet, declara in toamna anului trecut, la conferinta "Mediafax Talks about Energy", ca proiectul guvernului de liberalizare a tarifelor va putea fi considerat un succes atunci cand vor putea fi identificati consumatorii vulnerabili, cu venituri mici, si se vor gasi modalitati de sprijinire a acestora la plata facturii la energie.
Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, in al doilea semestru din 2012, Bulgaria si Romania aveau cele mai mici preturi medii la electricitate dintre statele membre UE, de 9,6 euro pentru 100kWh si, respectiv, 10,8 euro per 100 kWh, iar cele mai mari s-au regasit in Danemarca (29,7 euro) si Cipru (29,1 euro).
Raportat la puterea de cumparare, cea mai ieftina energie electrica din UE este in Finalanda, Franta, Luxemburg si Suedia, iar cea mai scumpa in Cipru, Germania, Polonia, Portugalia si Ungaria.
In ceea ce priveste gazele, cele mai mici preturi medii au fost inregistrate in Romania (2,7 euro per 100 kWh), Slovacia si Estonia si cele mai mari... mai mult
Vineri, 25 Aprilie 2014, ora 15:35
Romania va pierde patru miliarde de euro daca autoritatile modifica schema de sprijin pentru productia energiei regenerabile, sustin reprezentantii Asociatiei Romane a Industriei Fotovoltaice (RPIA).
"Sunt patru miliarde de euro care asteapta la granite sa intre in proiecte in Romania. Probabil ca nu vor mai intra. (...) Orice fel de schimbare va aduce instabilitate si lipsa de competitivitate", a declarat joi presedintele Consiliului de Administratie al RPIA, Doru Voicu.
El a adaugat ca in industria energiei regenerabile din Romania lucreaza aproximativ 4.000 de oameni, din care circa 1.000 doar in sectorul fotovoltaic.
Potrivit lui Voicu, anul trecut statul a incasat 500 milioane euro de pe urma regenerabilelor.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat recent ca Guvernul va modifica legea privind acordarea de certificate verzi, motivand ca nu poate fi distrusa industria romaneasca de dragul celei regenerabile.
Investitorii in productia de energie regenerabila sunt atrasi tocmai de schema de sprijin, una dintre cele mai generoase din Europa. Astfel, companiile care produc energie din surese alternative primesc gratuit de la stat certificate verzi, al caror numar variaza in functie de tehnologie.
"Nu avem nimic impotriva reducerii numarului de certificate verzi, daca se face in cadrul legii", a mai spus Voicu.
Certificatele verzi se acorda pentru cantitatea de energie produsa. Legislatia obliga furnizorii sa cumpere aceste... mai mult
Joi, 07 Martie 2013, ora 11:47