Masurile administrative adoptate in lupta cu virusul SARS-CoV-2 pentru reducerea extinderii acestuia au produs, in mod previzibil, consecinte financiare negative in mediul de afaceri, care s-a confruntat in contextul acestor masuri cu o lipsa de lichiditati.
In sprijinul mediului de afaceri si, in mod particular, al societatilor in care insolventa este iminenta sau se afla deja in procedura insolventei, au fost propuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (cunoscuta ca "Legea privind starea de alerta") o serie de remedii menite a raspunde intereselor acestora.
Atentia legiuitorului asupra domeniului insolventei este una fireasca si justificata, pe de o parte, de necesitatea protejarii acelor societati, care desi viabile, risca din cauza crizei lichiditatilor sa fie aduse de catre creditori in procedura insolventei, imprejurare care ar implica si pierderea de locuri de munca si vanzarea de active la preturi reduse, iar, pe de alta parte, de protejarea perspectivelor de redresare a societatilor aflate deja in procedura insolventei.
Interventiile legiuitorului vizeaza in esenta urmatoarele:
- Societatile aflate in stare de insolventa nu mai sunt tinute, in perioada starii de alerta, de obligatia de a a declara, in termen de 30 de zile din momentul aparitiei starii de insolventa, aceasta stare la tribunalul din circumscriptia in care isi au sediul.
Interventia legiuitorului in aceasta... mai mult
Sambata, 16 Mai 2020, ora 00:00
Transilvania Trek, prima companie de management hotelier din Romania, anunta astazi startul operatiunilor la nivel national. In prezent, compania detine in portofoliul sau hotelul Double Tree by Hilton - City Plaza din Cluj-Napoca.
Pentru 2020, Transilvania Trek are in plan preluarea gestionarii unui nou proiect hotelier in Cluj, aflat in stadiu de constructie, precum si semnarea a cel putin doua contracte de management pana la finalul anului.
Transilvania Trek introduce pe piata autohtona conceptul de management hotelier pentru proprietari si investitori.
Astfel, compania acopera toate directiile de afaceri ale unui hotel, de la stabilirea si implementarea strategiei comerciale, la planul de mentenanta a cladirii si facilitatilor si managementul financiar.
Prin semnarea unui contract de management, proprietarul hotelului mandateaza compania sa gestioneze activitatea din cadrul hotelului si sa-si asume raspunderea asupra rezultatelor comerciale si asupra normelor legale de functionare a proprietatii.
De cealalta parte, proprietarul este informat in mod regulat despre strategia de dezvoltare si rezultatele inregistrate de hotelul aflat in administrare.
Potrivit companiei, un contract de management se incheie pentru o perioada de minimum zece ani, cu doua optiuni de extindere de cate cinci ani fiecare. Fiind un angajament pe termen lung, acesta permite exploatarea optima a resurselor imobiliare si stabilirea unor relatii durabile si eficiente cu toti... mai mult
Miercuri, 19 Februarie 2020, ora 11:47
Topul riscurilor de care companiile globale se tem in 2020 este condus, in premiera, de incidentele cibernetice, acestea fiind urmate de pericolul de intrerupere a activitatii si de schimbarile legislative si de reglementare, arata rezultatele studiului Allianz Risk Barometer, dat publicitatii marti.
Conform rezultatelor raportului, circa 39% dintre expertii chestionati au pus pe primul loc in ierarhia riscurilor atacurile cibernetice, asta dupa ce in urma cu sapte ani acest factor se pozitiona pe locul 15 in top, cu doar 6% dintre raspunsuri. Incidentele cibernetice sunt principalul risc la adresa companiilor din Austria, Belgia, Franta, India, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie si SUA.
"O incalcare a confidentialitatii datelor de dimensiuni semnificative - care implica peste un milion de inregistrari compromise - genereaza in medie costuri de 42 milioane de dolari, in crestere cu 8% fata de anul precedent. Cererile de rascumparare sunt doar o parte a problemei: companiile pot suferi pierderi majore ca urmare a indisponibilitatii datelor, sistemelor sau tehnologiilor critice, ca urmare a unei erori tehnice sau a unui atac cibernetic", noteaza sursa citata.
Pe locul secund in topul riscurilor la adresa companiilor la nivel global se situeaza riscul de intrerupere a activitatii, in timp ce 27% dintre cei intervievati considera schimbarile legislative si de reglementare sunt pe locul 3. De altfel, in privinta acestui din urma risc... mai mult
Marti, 14 Ianuarie 2020, ora 11:40
Orice companie care doreste sa se alinieze standardelor si sa obtina un profit semnificativ trebuie sa aiba de partea sa o serie de avantaje incontestabile. Spre exemplu, un mare atu este modul de organizare a spatiului de lucru, precum si felul in care aceasta ordine contribuie la indeplinirea obiectivelor stabilite.
Prin urmare, pentru a stimula capacitatea de lucru a angajatilor, precum si confortul lor psihic, alege cea mai potrivita solutie: achizitionarea unui dulap metalic de calitate, care te ajuta sa organizezi intr-un mod ideal biroul tau!
Avand deja o istorie indelungata, de peste un secol, dulapurile metalice iti pot fi de ajutor in orice situatie. In plus, utilitatea lor devine vizibila atat in companii, cat si in agentii, in institutii publice dar si in ateliere, depozite industriale sau comerciale.
De aceea, atunci cand te hotarasti sa achizitionezi un dulap metalic, este indicat sa iei in considerare atat spatiul disponibil, cat si caracteristicile acestui obiect de mobilier, cum ar fi dimensiunile, usi batante sau glisante etc. In plus, in functie de domeniul de activitate, poti opta pentru mai multe specificatii, precum compartimentarea diferita, avand la indemana atat dulapuri simple, cat si dulapuri metalice incapatoare, cu 1, 2 sau chiar 10 rafturi!
Astfel, atunci cand te decizi sa achizitionezi un dulap metalic de cea mai buna calitate, vei avea parte de multiple avantaje. Iata trei din aceste avantaje importante, care nu pot fi trecute cu... mai mult
Joi, 26 Septembrie 2019, ora 16:49
Mediul de afaceri critica "restructurarea financiara" adoptata de Guvern prin ordonanta de urgenta, afirmand ca ii incurajeaza pe cei cu comportament incorect.
Mai mult, IMM-urile spun ca masura ajuta primariile si companiile de stat, fara sa le impuna vreo corectie sau eficientizare pe termen mediu si lung in ceea ce priveste performanta manageriala.
La randul sau, Opozitia sustine ca ordonanta este neconstitutionala si ca, prin aceasta restructurare, companiilor de stat, ingropate in datorii ca urmare a capusarii indelungate si a conducerii subordonate politic, li se sterg datoriile doar pentru a putea face altele noi.
Ceea ce ar trebui sa stie insa fiecare roman este ca acesti bani pe care companiile nu i-au platit la buget - contributii, taxe si impozite, pe care noi toti le platim - ar fi trebuit sa mearga in sistemul de sanatate, in educatie, infrastructura etc. Practic, prin aceasta decizie, guvernul Dancila baga mana in buzunarul fiecarui cetatean din aceasta tara.
Ce prevede ordonanta
Persoanele fizice, juridice si companiile care nu si-au platit taxele si impozitele datorate statului vor scapa de o parte din acestea, dupa ce Guvernul a adoptat prin ordonanta de urgenta o asa numita restructurare financiara.
Mai exact, companiile de stat sau private care au restante bugetare peste un milion de lei vor avea la dispozitie sase luni ca sa ceara sa intre intr-un plan de restructurare. Urmeaza apoi sa beneficieze de o serie de facilitati fiscale,... mai mult
Vineri, 02 August 2019, ora 09:47
Facebook a integrat o serie de instrumente care-l transforma (si) intr-un site de joburi, devenind astfel concurent direct pentru Linkedin si pentru toate site-urile actuale cu oferte de locuri de munca.
Compania americana a inceput sa testeze inca din noiembrie anul trecut o serie de optiuni care vizeaza slujbele si care vor putea fi folosite de ambele parti angrenate in procesul de angajare. Incepand de joi, aceste optiuni sunt lansate in mod oficial.
In principiu, vorbim de doua optiuni.
Pe de o parte, va exista un nou tip de postare, care le va permite paginilor de Facebook sa publice un format de posturi creat special pentru joburi. Companiile vor folosi acest nou tip de posturi pentru a-si face cunoscute joburile disponibile.
Pe de alta parte, companiile care listeaza un numar mai mare de joburi vor beneficia de un tab special in cadrul propriei pagini de Facebook, unde se vor regasi toate slujbele disponibile.
Postarile de joburi, pe langa descrierea de rigoare, vor avea si un buton ce va putea fi folosit pentru a aplica. In cadrul procesului de aplicare pentru un job, care va folosi aplicatia Messenger pentru a face legatura dintre cele doua parti, Facebook va completa automat datele personale ale utilizatorului, simplificand astfel procesul, dar creand si preocupari legate de intimitate.
Apar insa probleme
Aceasta abordare ar putea crea reticente in a folosi Facebook ca un site de joburi in randul utilizatorilor. Multi dintre acestia nu doresc... mai mult
Joi, 16 Februarie 2017, ora 09:28
Premierul Victor Ponta afirma ca facilitatea acordata de Guvern, potrivit careia companiile din IT vor putea angaja sau reincadra angajatii in categoria celor pentru care nu se plateste impozitul pe venit de 16% fara restrictii legate de facultatea absolvita, va permite dezvoltarea in continuare a domeniului intr-un ritm sustinut.
"O masura de sprijin pentru toti cei care vor sa lucreze in domeniul IT, dar nu au absolvit facultati de specialitate! De acum inainte, companiile din domeniu vor putea angaja sau reincadra angajatii in categoria celor pentru care nu se plateste impozitul pe venit de 16% fara restrictii legate de facultatea absolvita.
Facilitatea va permite acoperirea unui procent mai mare din cererea de pe piata muncii, iar IT-ul romanesc va ...citeste mai departe despre "Din concediu, Ponta anunta dezvoltarea domeniului IT "intr-un ritm sustinut"" pe Ziare.com mai mult
Marti, 04 August 2015, ora 17:50
Prima sesiune de inregistrare a Cererilor de acord pentru finantare prin care firmele care infiinteaza minimum 10 locuri de munca pot obtine bani de la stat se desfasoara intre 22 septembrie si 17 octombrie, a anuntat recent Ministerul Finantelor. Firmele trebuie sa transmita documentele necesare la Registratura generala a MFP, insa numai prin posta sau servicii de curierat rapid, cu confirmare de primire.
Ministerul Finantelor a anuntat saptamana trecuta ca se deschide prima sesiune de inregistrare a Cererilor de acord pentru finantare in baza schemei de ajutor de stat stabilita prin HG nr. 332/2014, care se va desfasura in perioada 22 septembrie si 17 octombrie 2014.
Citeste mai multe despre Firmele care infiinteaza minimum 10 locuri de munca primesc ajutor de la stat. Cererile pentru obtinerea finantarii se depun de astazi pe AvocatNet.ro mai mult
Luni, 22 Septembrie 2014, ora 15:56
Guvernul vrea sa discute in sedinta de miercuri, penultima din acest an, proiectul de hotarare prin care sunt acordate companiilor petroliere facilitati la cota de biocarburant, calitatea benzinei si emisiile de gaz, negociate pentru a evita cresterea preturilor la carburanti dupa majorarea accizei.
Documentul a fost anuntat, miercuri dimineata, de Guvern pe lista actelor normative care "ar putea fi incluse" pe agenda sedintei de miercuri.
In urma cu doua saptamani, agentia Mediafax a anuntat ca Guvernul negociaza cu reprezentantii companiilor petroliere scaderea cotei de biocarburant care ar trebui majorata, conform legii, incepand cu anul viitor la benzina si amanarea intregului calendar in care aceasta cota urmeaza sa creasca semnificativ in urmatorii ani, dar si a datei pana la care furnizorii trebuie sa introduca pe piata benzina mai buna calitativ.
Discutiile au avut loc in contextul in care Executivul incearca sa convinga companiile petroliere sa nu majoreze pretul carburantilor ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenti pe litru. La discutiile de la Palatul Victoria au venit atunci atat reprezentantii companiilor petroliere, printre care OMV Petrom si Rompetrol, dar si oficialii ambasadei Kazahstanului la Bucuresti, tara care detine, prin KazMunaiGaz, pachetul majoritar de actiuni la grupul Rompetrol.
Presedintele Traian Basescu, impotriva acestor facilitati
"Am inteles ca ultima varianta, care arata niste oameni fara orizont, este sa le dea... mai mult
Miercuri, 18 Decembrie 2013, ora 12:33