Ministrii de Finante din grupul statelor puternic industrializate (G7) au ajuns joi la un consens cu privire la taxarea gigantilor Internetului, precum Facebook si Google, ceea ce deschide calea pentru un acord international in acest dosar, a anuntat joi presedintia franceza a G7 la finalul reuniunii de la Chantilly, la nord de Paris, informeaza AFP.
"Ministrii au cazut de acord ca un nivel minim de taxare ar contribui la asigurarea ca aceste companii platesc taxe corecte", se arata intr-un comunicat al presedintiei franceze a G7. Un oficial francez care a dorit sa isi pastreze anonimatul a spus ca nivelul taxei urmeaza sa fie convenit in viitor.
Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, a explicat ca este pentru prima data cand statele membre G7 s-au pus de acord asupra taxarii activitatilor fara prezenta fizica, in special a activitatilor digitale.
Consensul la care au ajuns ministrii de Finante din G7 da un impuls negocierilor care au loc in prezent in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) pentru a se ajunge la un acord international cu privire la taxare gigantilor din domeniul digital.
Tot la reuniunea de la Chantilly, Ministrii de Finante din G7 au cazut de acord ca monedele virtuale precum proiectul Libra al retelei sociale Facebook trebuie sa respecte cele mai ridicate standarde de reglementare pentru a garanta ca nu sunt utilizate pentru spalarea banilor iar utilizatorii sunt protejati.
"Ministrii au cazut de acord... mai mult
Joi, 18 Iulie 2019, ora 15:19
Ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, a declarat joi ca Franta va introduce "incepand din 2019" o taxa nationala pentru gigantii din domeniul digital, daca discutiile care se poarta in prezent la nivel european pentru o mai buna taxare a gigantilor Internetului nu vor ajunge la un rezultat, informeaza Reuters si AFP.
Propunerea dezbatuta in prezent a fost prezentata in luna martie de Comisia Europeana si vizeaza in principal gigantii americani ai Internetului: Google, Apple, Facebook si Amazon, reuniti sub acronimul GAFA. Propunerea vizeaza introducerea rapida a unei taxe de 3% pe veniturile generate de aceste companii din anumite activitati (publicitate sau revanzarea datelor personale), pana cand va fi negociata o solutie la scara mondiala in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD).
"Am obtinut ieri un acord cu vice-cancelarul german cu privire la acest subiect si mi-am dat ragaz pana in luna martie pentru a ajunge la un acord la nivel european cu privire la gigantii din domeniul digital", a declarat Bruno Le Maire pentru postul de televiziune France 2. In cazul in care negocierile vor esua "o vom face la nivel national, incepand din 2019. Ii vom taxa pe gigantii digitali daca statele europene nu isi asuma responsabilitatea", a adaugat Le Maire.
Franta, tara care se afla la originea acestei initiative, spera ca pana la finele acestui an va fi adoptata o directiva europeana cu privire la taxarea GAFA. Insa unele state membre UE... mai mult
Joi, 06 Decembrie 2018, ora 10:22
Comisia Europeana propune un nou impozit comunitar, care sa taxeze companiile din domeniul tehnologiei informationale, cum sunt Google si Facebook, in functie de zona obtinerii profitului, nu de locul in care isi au sediul.
"Comisia Europeana a propus miercuri noi reglementari pentru a se asigura ca activitatile de afaceri din domeniul digital sunt taxate intr-un mod corect si care sa favorizeze cresterea economica in spatiul Uniunii Europene", anunta Comisia Europeana intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei.
"Propunerile de acum intervin in contextul in care statele membre cauta solutii permanente si durabile pentru a asigura o distribuire corecta a impozitelor obtinute din activitatile online, dupa cum liderii UE au solicitat in mod urgent in octombrie 2017. Profiturile din activitati lucrative precum comercializarea de date si continut nu intra sub incidenta actualelor reglementari fiscale", subliniaza Comisia Europeana.
"Se va considera ca o platforma digitala va avea o prezenta impozabila ori o prezenta permanenta intr-un stat membru daca indeplineste unul dintre urmatoarele criterii: este depasit pragul de venituri anuale de sapte milioane de euro intr-un stat membru; exista peste 100.000 de utilizatori intr-un stat membru intr-un an fiscal; sunt semnate peste 3.000 de contracte de afaceri pentru servicii digitale intre o companie si utilizatori intr-un an fiscal", argumenteaza Comisia Europeana. ...citeste mai departe despre "Comisia Europeana vrea... mai mult
Miercuri, 21 Martie 2018, ora 15:44
Guvernul britanic a anuntat ca va introduce o taxa de 25% din profiturile obtinute de companii in aceasta tara, dar care sunt inregistrate oficial in alt stat. Expertii avertizeaza insa ca aceasta masura ar putea incalca tratatele fiscale internationale.
Supranumita "taxa Google", ea vizeaza giganti IT, dar si alte multinationale, cum ar fi Starbucks.
Wall Street Journal avertizeaza ca din cauza unor tratate in vigoare - multe dintre ele fiind bilaterale si negociate in mod individual de-a lungul anilor - aceste companii sunt capabile sa isi mute profiturile in offshore, unde platesc biruri mult mai mici, evitand taxarea in tari precum Marea Britanie, unde ar fi achitat sume uriase.
Oficialii Google si Facebook, companii vizate de aceasta taxa, au refuzat sa comenteze pe aceasta tema.
Tratatele, un zid pentru aceasta taxa
Multe dintre acorduri au fost semnate inainte de aparitia comertului online, iar acum ele stau in calea taxei anuntate de Marea Britanie, care ar ...citeste mai departe despre "Marea Britanie pregateste "taxa Google": Marele zid de care s-ar putea lovi guvernul de la Londra" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 05 Decembrie 2014, ora 11:40
Guvernul francez este interesat de felul in care companiile americane Google, Facebook si Amazon fac o gramada de bani de pe urma utilizatorilor din Hexagon, dar totusi, platesc prea putine taxe catre statul francez.
Prin urmare, presedintele Francois Hollande a cerut un raport pe aceasta tema, pregatind, pare-se, impozitarea internetului.
Potrivit New York Times, raportul, prezentat la finalul saptamanii trecute, le vizeaza pe companiile care colecteaza datele utilizatorilor. Aceste companii, in mare parte, aduna informatii despre anumite persoane pentru publicitate directionata. Taxa va fi aplicata proportional cu numarul de utilizatori pe care o companie IT ii atrage.
Google are venituri anuale mai mari de 30 de miliarde de dolari din publicitate. Doua miliarde de dolari dintre acestea sunt aferente activitatii din Franta. Cum Google nu este o companie franceza, nu trebuie sa plateasca taxe pentru intreaga suma.
Batalia Hexagonului cu firmele de IT nu este una noua. In octombrie, Guvernul a propus o lege prin care motoarele de cautare ar trebui sa plateasca pentru articolele - stiri daca doreau ca acestea sa apara la cautari. Nici pe vremea lui Sarkozy, companiile de internet nu au fost scutite de emotii. Fostul presedinte a adus in discutie taxarea publicitatii pe internet.
Cei de la Google au declarat ca internetul ofera oportunitati multiple de crestere economica, respectiv creare de locuri de munca.
Propunerea presedintelui Frantei are nevoie de... mai mult
Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 18:32