Vanzarea unui apartament pe vreme de pandemie s-a dovedit o adevarata corvoada, atat prin prisma experientei cu agentii imobiliari, cat si prin interactiunile avute cu potentialii cumparatori.
Experientele de mai jos sunt descriese de Andrei, un tanar din Constanta care a vrut sa vanda un apartament de doua camere, semidecomandat. Nu este important pretul cerut si nici ofertele primite, din acest motiv nu vor fi mentionate.
Desi este pandemie, majoritatea celor care i-au trecut pragul nu poarta masca si nici nu se streseaza prea mult cu privire la respectul pentru bunurile altuia. "Foarte putini au fost cei care au intrebat daca sa se descalte sau nu la intrare. Multi au intrat ca-n padure. Iar curatenia si dezinfectarea apartamentului dupa fiecare zi iti ia cam o ora", spune vanzatorul.
Mai jos gasiti cateva din experientele prin care a trecut in aceasta vara in incercarea de a-si vinde apartamentul.
Curiosul
In alta zi, pe la orele pranzului unul dintre agentii care contactasera vanzatorul vine cu un domn la vreo 45 de ani. Ajung la usa, potentialul cumparator sare peste covorasul pus pentru a se sterge pe picioare si intra direct in bucatarie. In urma lui agentul imobiliar, unul dintre putinii care poarta masca. Se sterge pe picioare, da "buna ziua". Tine o mapa la piept si studiaza miscarile clientului. Acesta merge in balcon se uita pe fereastra, studiaza mobila din bucatarie si uita la masa si apoi se apropie de frigider si-l deschide.
- Vanzatorul:... mai mult
Vineri, 11 Septembrie 2020, ora 10:23
Daca citesti, probabil ai avut cel putin o experienta memorabila... Fie ca lauzi un angajat, produs sau serviciu, fie ca vrei o imbunatatire a experientelor, Kualita te conecteaza cu brandurile preferate, in timp real. Cu branduri care sunt decise sa faca echipa cu tine pentru experiente de top.
Prin Kualita aceste experiente pot ajunge instantaneu la conducerea magazinelor!
Cum? Foarte simplu:
1. instalezi aplicatia Kualita
2. completezi chestionarele active imediat ce intri in magazinele partenere si acumulezi puncte
3. transformi punctele in premii, garantat!
Pentru ca orice efort trebuie apreciat, Kualita si brandurile partenere te rasplatesc cu premii, de care te apropii cu fiecare chestionar completat sau prieten invitat si inregistrat in Kualita.
Componenta de raportare din aplicatie te tine la curent cu punctajul acumulat in urma completarii chestionarelor si, in functie de punctele pe care ai reusit sa le acumulezi, poti revendica premiile disponibile in magazinul virtual din aplicatie.
Comunitatea Kualitistilor te asteapta! Dar este selectiva!
Echipa Kualita face parte din Hollow Men - Mystery Shopping Agency si este o echipa de oameni pasionati de imbunatatirea experientelor de cumparare din Romania.
Kualita este prima aplicatie 100% romaneasca care te conecteaza cu brandurile preferate pentru a imbunatati experientele de cumparare.
Echipa Kualita este reprezentata de:
Mircea Bazavan, Business Unit Manager al Hollow Men - Mystery... mai mult
Marti, 02 Iunie 2015, ora 10:43
In Shanghai a fost inventat un joc care imita experienta mortii. Jocul, denumit "Samadi - 4D Experienta Mortii", utilizeaza efecte speciale dramatice pentru a simula...trecerea in nefiinta.
Oamenii vor trece printr-o serie de provocari, scopul fiind acela de a evita sa moara. Cei invinsi vor fi asezati pe o banda rulanta care-i va transporta printr-un incinerator funerar simulat. Falsul crematoriu va folosi aer fierbinte si proiectii de lumina pentru a crea "o experienta autentica a arderii", scrie Bussiness Insider.
Dupa incinerare, participantii vor fi mutati intr-o capsula rotunda, moale pentru a fi simulata renasterea. Desigur, si castigatorii vor muri pentru a cunoaste si ei aceasta experienta.
In scopul cercetarilor, co-fondatorii jocului, Huange Weiping si Ding, au vizitat un crematoriu si au cerut sa fie introdusi in cuptor cu flacarile oprite.
"Ding a intrat primul si a fost stresant sa observ totul din exterior", a declarat Huang.
Huang, avand o cariera ...citeste mai departe despre "Un joc din China simuleaza experienta mortii" pe Ziare.com mai mult
Joi, 14 August 2014, ora 09:17
In luna octombrie, Fundatia Romano-Americana va fi gazda unei noi editii Career Leader, proiect Akcees care ofera tinerilor sansa de a castiga experienta profesionala de calitate lucrand alaturi de companii de top si profesionisti din diferite industrii.
Tinerii pasionati de consultanta, IT sau banking pot aplica gratuit la eveniment completand formularul de inscriere disponibil online la http://akcees.com/career
Career Leader reprezinta primul pas catre o cariera de succes, punand fata in fata angajatori importanti din diferite domenii si participanti talentati care doresc sa acumuleze experienta profesionala de calitate. Evenimentul se adreseaza tinerilor pasionati, dornici sa castige experienta in consultanta, IT sau banking.
In fiecare din cele trei zile ale evenimentului, Career Leader va incepe cu prezentarea oportunitatilor de cariera din industria respectiva, va continua cu un training sustinut de specialisti in domeniu, iar punctul culminant al zilei il va reprezenta studiul de caz care va fi rezolvat in echipa in cadrul unui workshop interactiv. La final, concurentii vor prezenta rezultatele studiului de caz in fata juriului de specialitate, iar castigatorii vor fi rasplatiti cu premii atractive si stagii de practica oferite de companiile participante in program.
In prima zi a evenimentului, tinerii interesati de management si consultanta vor afla ce presupune o cariera in acest domeniu si vor participa la o simulare manageriala alaturi de... mai mult
Marti, 15 Octombrie 2013, ora 15:45
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, s-a declarat dezamagit de "experienta Schengen", dar cu toate acestea nu va propune contrareactii, ci o "abordare inteligenta", informeaza NewsIn.”In contextul a ceea ce se intampla cu experienta Schengen, ca unul care am fost extrem de implicat in acest proiect, pot sa va spun ca sunt extrem de dezamagit de ce se intampla in momentul de fata. Dar, cu toate acestea, nu o sa propun decidentilor romani retragerea in sine, n-o sa propun contrareactii la aceste chestiuni, ci o sa propun abordarea inteligenta, sustinand in continuare nevoia de mai multa Europa, de mai multa integrare”, a declarat miercuri Orban. Acesta a adaugat ca va propune consolidarea guvernantei Schengen, dar cu o componenta mult mai insemnata comunitar.”N-o sa propun, cum se gandesc altii, sa ne repliem si sa respingem orice fel de propunere care va veni pentru consolidarea guvernantei Schengen. Dimpotriva, o sa propun consolidarea guvernantei Schengen, dar cu o componenta mult mai insemnata comunitar, chiar daca aceasta chestiune deranjeaza destule state membre”, a explicat Orban.In opinia lui Leonard Orban, este o negociere intre cei care vor "mai multa Europa" si cei care se retrag din ce in ce mai mult spre un nationalism care risca sa puna sub semnul intrebarii constructia care a fost creata in ultimii peste 60 de ani.”Deci miza jocului este infinit mai mare decat daca primim mai mult sau mai putini bani. Miza jocului, dupa... mai mult
Miercuri, 21 Septembrie 2011, ora 13:34
Pentru o persoana cu experienta in top management, schimbarile profesionale se realizeaza cel mai adesea fara sa fie nevoita sa isi alcatuiasca un CV. Realizarile vorbesc de la sine si asta ii poate aduce promovari in companie si nenumarate oferte din afara, insa in momentul in care aplica pentru un job, lucrurile se complica. Experienta vasta devine o problema, atunci cand trebuie cuprinsa intr-un numar foarte mic de pagini. O alta problema este chiar orgoliul celui care a fost o data CEO si care este acum nevoit sa se transpuna in rolul de “job-hunter”.
Iata o serie de greseli pe care executivii le fac cand incearca sa-si scrie un CV, dupa multi ani in care nu au facut decat citeasca CV-uri:
Prezentarea obiectivelor
Specialistii citati de revista Fortune recomanda sa incepi CV-ul cu un rezumat al experientei in management, o prezentare succinta a tuturor realizarilor importante din cariera ta de pana acum.
Poti folosi “bullet points” ca sa scoti in evidenta aptitudinile iesite din comun.
Tendinta de a arata ca esti “om bun la toate”
Unele persoane din top management au probleme in incercarea de a defini o nisa pe care vor sa se axeze.
Recrutorii insa, stiu exact ce cauta si, daca incerci sa ii convingi ca esti bun la toate, risti sa nu fii luat in serios.
O solutie ar fi accentuarea unei arii sau doua de business in care ai avut un impact considerabil, iar cand te afli fata in fata cu intervievatorul poti mentiona restul... mai mult
Miercuri, 08 Iunie 2011, ora 15:56
Facultatea si masterul nu mai sunt de mult suficiente pentru a-ti asigura un viitor linistit, iar un teanc de diplome nu sunt o garantie ca vei gasi usor un loc de munca. Pentru ca tot mai multi candidati se lauda cu mai mult de o facultate, angajatorii nu pot decat sa se orienteze spre alte calitati ale acestora.Astfel, experienta profesionala a devenit o garantie mult mai sigura pentru angajatori ca cel pe care intentioneaza sa il primeasca in companie a invatat ceva. Dar de aici si pana la a cere absolventilor sa aiba o experienta de cativa ani e cale lunga.Tinerii intra astfel intr-un cerc vicios in care nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca tocmai pentru ca nu au avut niciodata destula experienta profesionala pentru a fi primiti undeva. In acelasi timp, cei destul de norocosi sa gaseasca un serviciu relevant in timpul facultatii se lovesc de alte conditii: ori programul de lucru ii obliga sa isi neglijeze cursurile, ori angajatorul este in alt oras, situatie intalnita de studentii facultatilor tehnice din Bucuresti.Din cauza nevoilor financiare sau pentru a acumula experienta, majoritatea studentilor se angajeaza totusi, chiar daca rareori reusesc sa gaseasca ceva in domeniul pe care il studiaza. Potrivit statisticilor neoficiale, 67% din studenti sunt angajati in regim part time in primul ciclu de studii, in timp ce la master prefera sa se angajeze full time.
Cifrele nu pot fi cunoscute deoarece doar 33% din universitati au un sistem de tracking... mai mult
Vineri, 05 Noiembrie 2010, ora 12:16
Una din dilemele cel mai des intalnite atunci cand iti cauti un job are legatura directa cu preferintele angajatorului. Ce te diferentiaza in fata competitiei la un interviu: experienta sau diplomele obtinute? Expertii in HR sunt de parere ca raspunsurile variaza, in functie de situatie. In functie de domeniul de activitate
Exista cariere in care experienta este mai importanta decat diplomele obtinute, dar exista si situatii in care situatia este total opusa.
In vanzari, spre exemplu, cel mai important este sa fi adus o anumita suma de bani pentru companie.
La polul opus, in IT, absolvirea unei facultati de specialitate te va ridica deasupra candidatilor care au doar experienta in domeniu.
In functie de reputatie
O diploma de la o universitate cu renume iti ofera niste porti deschise, prin numele pe care il poarta, spre deosebire de o facutate mai putin cunoscuta.
Daca ti-ai obtinut licenta in timp ce lucrai cu norma intreaga, acest lucru iti va fi de folos cand te prezinti in fata angajatorului.
Si pentru cei cu experienta, recunoasterea este tot atat de importanta.
Simplul fapt ca ai muncit 40 de ore pe saptamana, timp de 15 ani nu iti va aduce niciun punct in fata angajatorului.
Daca demonstrezi ca ai contribuit la profiturile unei companii, ai venit cu o idee inovativa, ai castigat premii sau ai deschis noi colaborari si ai promovat compania in fata clientilor, atunci intervievatorul va privi cu alti ochi anii tai deexperienta.
In functie de politica fiecarei... mai mult
Marti, 20 Iulie 2010, ora 15:31
Lipsa de experienta este principalul motiv invocat de angajatori in fata absolventilor care cauta un job in aceasta perioada. Experienta nu inseamna doar perioada in care ai fost angajat, ci orice activitate din timpul facultatii, care are relevanta pentru job-ul dorit, sustin specialistii in HR. Asigura-te ca esti in stare sa anticipezi reactia angajatorilor cu privire la lipsa ta de experienta si invata sa pui accent mai puternic pe aptitudinile tale, potrivit Forbes.com.
Iata cateva metode cu ajutorul carora poti trece cu usurinta peste replica descurajatoare a oricarui angajator.
Internship-ul, prima sansa
In anul de criza 2010, ai mai mari sanse de a ajunge intr-o companie ca stagiar decat ca angajat.
Ofera-te sa muncesti fara a fi platit, doar pentru a cunoaste mai multi oameni si de a invata lucruri care te vor ajuta in viitoarea cariera.
Voluntariatul, important pentru CV
Cauta o organizatie non-profit care iti permite sa acumulezi experienta in domeniul tau.
Vei invata ce inseamna lucrul in echipa, asumarea obiectivelor si indeplinirea lor, lucruri care iti vor folosi la primul job.
Aplica pentru job-urile potrivite
Incearca sa afli cat mai multe aspecte legate de joburile prezente pe piata, insa nu aplica decat la cele pentru care ai calitatile necesare.
Cuprinde si accentueaza in CV ul tau aptitudinile relevante mai degraba decat perioada de timp pentru care ai fost angajat, daca a fost cazul.
Alatura-te asociatiilor profesionale
Participa la intalnirile... mai mult
Marti, 22 Iunie 2010, ora 12:09