O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Cifrele Bugetului pentru anul 2024 relevă un optimism excesiv şi nejustificat al Guvernului privind nivelul veniturilor, ANAF propunându-şi să colecteze 30 de miliarde lei în plus anul viitor,
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat, luni, 18 decembrie, că în bugetul pentru 2024 nu este nimic pus "din pix" şi totul este cu reglementare legală.
Denunțătorii evazioniștilor ar putea fi recompensați. În încercarea de a aduna cât mai mulți bani la buget, ministrul Finanțelor are o ofertă pentru cei care avertizează autoritățile în
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a anuntat, luni, ca a realizat intre 23-29 iunie un sondaj sub forma unui chestionar, la nivelul membrilor
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, afirma ca datele din mediul economic legate de numarul firmelor intrate in insolventa si faliment, datoriile acestora, dar si alte situatii
Inghetarea salariilor, anul viitor, si aplicarea Legii salarizarii in 2020, in loc de 2022 sunt in contradictie, intrucat aceasta devansare ar presupune o crestere salariala de 50%, in 2019 si 2020,
Senatorii juristi au dat, marti, raport de admitere in cazul proiectului legislativ care vizeaza prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu un amendament care prevede clasarea unor cauze aflate
"Sa vina cu 10% din valoarea contractului, ca lucrurile sa mearga OK". Acesta ar fi fost mesajul pe care directorul general al Administratiei Domeniului Public (ADP) Sector 1 Bucuresti, Alin Vieru,
Eugen Teodorovici nominalizat pentru functia de ministru de Finante in Cabinetul Dancila a declarat vineri ca va dori sa ia masuri care se justifica in ceea ce priveste Finantele, adaugand ca o
Ministerul Finantelor este nemultumit de nivelul de colectare a taxelor si impozitelor la bugetul de stat. Pentru cresterea sumelor care intra in vistieria statului, Ministerul de Finante propune,
Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, in care sunt reunite peste 2.000 de companii care genereaza anual afaceri de peste 50 de miliarde de euro, ii transmite premierului Mihai Tudose ca acuzele
Deputatul independent Remus Borza a propus Guvernului si Parlamentului mai multe masuri pentru cresterea veniturilor la bugetul de stat, printre care implementarea unei directive europene care obliga
Deputatul Gheorghe Ialomitianu a anuntat, miercuri, ca, saptamana viitoare, in Comisia de buget-finante vor fi chemati pentru o discutie presedintele ANAF, Dragos Doros, si presedintele Oficiului
Premierul Greciei, Alexis Tsipras isi umfla demonstrativ muschii in fata partenerilor europeni, dar se pare ca adevarata lupta il asteapta in vechea Elada, unde concetatenii sai isi pastreaza
Ministrul avizat pozitiv de comisii pentru Ministerul de Finante si Buget, Darius Valcov, a declarat luni ca spera ca in urmatorii doi ani sa nu creasca niciun fel de taxe si impozite, intrucat
Premierul Victor Ponta a declarat ca, pentru a spori incasarile bugetare, ar fi necesara declansarea unei "cruciade" impotriva insolventelor si toleranta zero la evaziunea fiscala.
Pactul pentru fiscalitate, o initiativa prin care experti in fiscalitate, personalitati ale lumii academice si reprezentanti ai mediului de afaceri s-au angajat sa gaseasca impreuna cele mai bune
O eventuala crestere a cotei unice sau cota progresiva ar duce, cel putin in turism, fie la faliment, fie la evaziune fiscala generalizata, iar peste 100.000 de angajati ar intra in somaj, a declarat
Producatorii de bere din Romania solicita un tratament nediscriminatoriu aplicat bauturilor fermentate, printre care se regasesc berea si vinul, si cer revenirea accizei la bere la nivelul minim
Anul viitor va exista spatiul fiscal necesar pentru reducerea TVA la 9% la legume-fructe si apoi la carne, a declarat, duminica, premierul Victor Ponta, in cadrul unei emisiuni la postul public de
Codul Fiscal a suferit noua modificari in primele trei trimestre din acest an, dupa ce fusese deja modificat de 22 de ori, in 2013, a aratat, marti, consultantul fiscal Cristina Saulescu, intr-o
Piata neagra a tigaretelor a crescut accelerat in iulie, ajungand la 17% din totalul pietei, fata de 16,1% in mai si circa 14% la finele anului trecut, reprezentand cel mai ridicat nivel din ultimii
Piata neagra a tigaretelor si-a continuat cresterea si in mai, pentru a sasea luna consecutiv, ajungand la un nivel de 16,1% din total, fata de 15,8% in martie si circa 14% la finele anului trecut,
Fiscul din Marea Britanie va acorda ANAF consultanta in domeniul preturilor de transfer intre firmele din acelasi grup, statul dorind sa se inteleaga cu multinationalele asupra modalitatii de