Portugalia a castigat concursul Eurovision 2017, iar Romania si Moldova au avut clasari excelente, cu locurile 7 si, respectiv, 3.
Eurovisionul organizat in Ucraina a fost unul aparte, cu o invingatoare in premiera, Portugalia, si cu doua state est-europene pe podium.
Salvador Sobra a fost desemnat invingator atat la votul juriilor nationale, cat si la cel al publicului, astfel ca victoria sa nu poate fi contestata. Ramane insa impresia unei piese slabe, care transmite emotie numai prin prisma povestii triste a interpretului.
"Traim intr-o lume a muzicii fara substanta, a muzicii fast-food, si cred ca asta poate fi o victorie a oamenilor care creeaza o muzica ce inseamna cu adevarat ceva. Muzica inseamna artificii, muzica e sentiment! Sa incercam sa schimbam starea actuala si sa aducem muzica inapoi!", a spus castigatorul.
Salvador Sobral is The WINNER of the #ESC2017!! #POR🇵🇹 #CelebrateDiversity pic.twitter.com/HMLsAhkF4u- Eurovision (@Eurovision) 13 mai 2017
Surpriza placuta a acestei editii este Moldova, piesa "Hey, Mamma!" a celor de la SunStroke Project fiind extrem de apreciata. Aici ar fi de notat si faptul ca juriul din Moldova a acordat 12 puncte Romaniei, iar cel din Romania a notat doar cu 8 Moldova.
Ajungand la Ilinca si Alex, reprezentantii nostri, ei au fost votati bine, chiar foarte bine de public, insa au fost penalizati destul de mult de jurii, semn ca interpretarile, asa cum am remarcat si in transmisia live, au lasat de dorit.... mai mult
Duminica, 14 Mai 2017, ora 01:35
Romania si-a desemnat, duminica seara, reprezentantii la gala Eurovision 2017 de la Kiev. Acestia sunt Ilinca si Alex Florea, cu piesa "Yodel it".
Ilinca Bacila si Alex Florea sunt doi fosti participanti la talent show-ul Vocea Romaniei, ei cunoscandu-se in cadrul emisiunii de pe ProTV.
Piesa "Yodel it" este una destul de simpla, care pune accentul pe yodelul care a facut-o cunoscuta pe Ilinca inca de la auditiile Vocii.
Pe locurile doi si trei in cursa pentru Kiev s-au clasat Mihai Traistariu si cei doi tineri de la Instinct, fosti participanti la talent show-ul rival Vocii, X Factor.
Productia finalei a fost una cu multe accente amuzante, incepand cu gafele prezentatorilor si ajungand pana la modul in care au fost filmati concurentii, cu o serie de cadre care nu mai sunt utilizate de ani buni in televiziunea moderna.
A 62-a editie a Eurovisionului va avea loc in data de 13 mai in capitala Ucrainei, Kiev. Inainte de aceasta, Ilinca si Alex vor trebui sa treaca de una dintre semifinale, programate pe 9 si 11 mai.
Ziare.com a transmis in direct finala nationala a Eurovisionului, mai jos avand rezumatul acestei seri:
23:38 - Asta a fost. Ilinca si Alex yodelesc inca o data, din postura de castigatori, iar eu va spun buna seara.
23:30 - Ne este prezentat si clasamentul final, dar si numarul de voturi. Yodel-ul a avut de doua ori mai multe voturi decat ocupantul locului secund, Mihai Traistariu. Pe ultima pozitie s-a clasat Ana Maria Mirica.
23:22 -... mai mult
Duminica, 05 Martie 2017, ora 23:22
Austria a castigat Eurovision 2014. Romania s-a clasat pe locul 12 cu 72 de puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Olanda, cu 238 de puncte, iar pe locul al treilea Suedia, cu 218 puncte.
"Regina Austriei", Conchita Wurst, a smuls aplauzele publicului Eurovision si 290 de puncte din toata lumea cu melodia "Rise Like a Phoenix". Show-ul a avut tot arsenalul unei manifestari tinute de o diva: vantul in par, ceata, proiectii cu flacari, rochie lunga aurie.
Conchita Wurst, poreclita de presa din tara sa "Regina Austriei", este un personaj interpretat de un actor austriac si este o diva cu barba care a fost votata pe primul loc de catre presa acreditata la Eurovision si a intrat cu sansa a doua in concurs, dupa Suedia, potrivit caselor de pariuri.
Romania - pe locul 12
Reprezentantii Romaniei, Paula Seling si Ovi, au sustinut un show complex in finala Eurovision, prezentand, din nou, pianul circular care a fost proiectat pe peretii scenei dar si holograma cantaretei romane.
De asemenea, show-ul celor doi s-a incheiat cu efecte pirotehnice. Paula Seling si Ovi s-au intors la Eurovision la patru ani dupa ce au obtinut un loc trei in acest concurs, cu "Playing with Fire". Paula Seling a spus, inaintea Finalei Nationale Eurovision, ca a fost convisa de succesul acestei deveniri de calitatea cantecului compus de Ovi, Philip Halloun si Frida Amundsen.
Huiduieli pentru Rusia
Anuntarea punctelor acordate Rusiei de catre primele jurii de specialitate Eurovision au... mai mult
Duminica, 11 Mai 2014, ora 09:21
Romania va participa in partea a doua a celei de-a doua semifinale la Eurovision Song Contest 2014, care se va desfasura la Copenhaga, a anuntat Societatea Romana de Televiziune (SRTv).
La Copenhaga, orasul care va gazdui Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorti pentru impartirea tarilor participante in cele doua semifinale ale competitiei. Piesa care va reprezenta Romania la Eurovision 2014 va fi ascultata in partea a doua a celei de-a doua semifinale a concursului, la fel ca si anul trecut.
Impartirea tarilor participante pe semifinale este urmatoarea: Semifinala 1 - prima parte: Suedia, Albania, Islanda, Rusia, Letonia, Azerbaidjan, Armenia si Estonia; Semifinala 1 - partea a doua: Belgia, Ungaria, Moldova, Muntenegru, San Marino, Portugalia, Ucraina si Olanda; Semifinala 2 - prima parte: Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta; Semifinala 2 - partea a doua: Macedonia, Finlanda, Irlanda, Romania, Slovenia, Belarus, Grecia si Elvetia.
Dintre tarile calificate direct in finala (tara gazda - Danemarca, respectiv Italia, Franta, Spania, Germania, Marea Britanie), in prima semifinala vor vota Spania, Franta si Danemarca, iar in cea de-a doua semifinala, Germania, Italia si Marea Britanie.
Inscrierile la Eurovison, pana pe 14 februarie
In ceea ce priveste selectia nationala din Romania, cei care doresc sa participe la Eurovision in acest an pot sa se inscrie pana pe 14 februarie. Etapa de inscrieri a inceput din... mai mult
Marti, 21 Ianuarie 2014, ora 11:45
Cezar Ouatu va reprezenta Romania la concursul muzical Eurovision 2013 de la Malmo, din Suedia, cu piesa "It's my life", compusa de Cristian Faur, castigatoare a finalei selectiei nationale.
Interpretul s-a nascut in Romania, intr-o familie de muzicieni si a inceput sa studieze pianul la varsta de 6 ani. S-a remarcat pentru talentul sau muzical si a absolvit Liceul de Arta "Carmen Sylva" din Ploiesti.
A castigat peste 10 premii internationale la cele mai importante concursuri internationale de canto de la Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino. Are o cariera de peste 10 ani in lumea operei internationale, cu spectacole in cele mai importante sali si teatre din lume.
Cezar a decis in decembrie 2012 sa abordeze genul pop opera, imbinand genul opera cu cel pop opera pe aceeasi scena, intr-un concept inovativ si original pe plan mondial.
In acest an, pe langa participarea la Eurovision, Cezar are in plan doua colaborari internationale de anvergura, cu tenorul italian Andrea Bocelli si cu soprana romana Angela Gheorghiu. Tot in 2013, Cezar va lansa un single compus special pentru el de legendarul muzician Vangelis.
Soprana Angela Gheorghiu l-a felicitat pe Cezar pentru castigarea selectiei nationale.
Cantareata a postat pe contul sau oficial de Facebook o fotografie in care alaturi de ea apare Cezar. Fotografia este insotita de urmatorul mesaj: "Suflet, felicitari, dintotdeauna am crezut in tine si sunt admiratoarea ta nr. 1! Publicul si marii... mai mult
Duminica, 10 Martie 2013, ora 11:41
Aproape 2.300.000 de romanii au urmarit in direct la TVR 1 evolutia trupei Mandinga pe scena de la Baku, in finala concursului Eurovision, sambata seara, cand postul a fost lider absolut de audienta, informeaza un comunicat al Televiziunii publice.
Potrivit presei internationale, audienta globala a finalei Eurovision a fost de 100 de milioane de telespectatori, acest eveniment fiind urmarit anual, in medie, pe micile ecrane de circa 125 de milioane de oameni. Finala a avut un public de 20.000 de oameni in sala Baku Crystal Hall din capitala Azerbaidjanului.
Finala concursului Eurovision 2012 a adus TVR 1 pozitia de lider incontestabil de audienta pe toate segmentele de public - national, urban si comercial - sambata seara, in intervalul 22.00 - 01.24.
In finala de la Baku, Azerbaidjan, castigata de Suedia, Romania s-a clasat pe locul 12.
In medie, la nivel national, 1.645.000 de telespectatori au urmarit finala concursului Eurovision 2012, transmisa in direct de TVR 1, ceea ce corespunde unui rating mediu de 8,6 puncte si unei cote de piata medii de 24,7%. Dintrea acestia, 1.131.000 de telespectatori reprezinta targetul urban (10,8 puncte de rating mediu si 28,8% cota de piata medie). Si pe publicul comercial (din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani), TVR 1 si-a adjudecat pozitia de lider de audienta, cu o medie de 546.000 de telespectatori (9,9 puncte de rating si 28,6% cota de piata medie).
Evolutia pe scena de la Baku a trupei Mandinga... mai mult
Duminica, 27 Mai 2012, ora 16:38
Reprezentanta Suediei, Loreen, a castigat concursul Eurovision 2012, desfasurat sambata seara pe scena Crystal Hall din Baku, Azerbaijdan, cu piesa 'Euphoria'.
Trupa Mandinga, care a reprezentat Romania in finala competitiei, s-a clasat pe locul al 12-lea, cu melodia 'Zaleilah'.
Locul al doilea a fost ocupat de Rusia cu 259 de puncte, iar locul al treilea de Serbia cu 214 puncte.
Cantareata din Suedia a castigat finala Eurovision cu 372 de puncte, in timp ce artistii romani au adunat 71 de puncte, care i-au clasat pe locul al 12-lea, primite de la Moldova care a acordat 12 puncte, Spania - 10 puncte, Grecia si Italia - cate sapte puncte, Azerbaidjan si Israel - cate sase puncte, Irlanda - cinci puncte, Turcia si Portugalia - cate patru puncte, Belgia si Cipru - cate trei puncte, Franta - doua puncte, Danemarca si Rusia - cate un punct.
In finala au concurat artisti din 26 de tari, iar concursul a fost deschis de reprezentantul Marii Britanii, celebrul cantaret Engelbert Humperdinck, cu piesa 'Love Will Set You Free'.
Show-ul, prezentat de Nargiz Birk-Petersen, Leyla Alieva si Eldar Gasimov, a cuprins si momente de muzica si dans traditional din Azerbaidjan. De asemenea, au cantat si castigatorii Eurovision de anul trecut, organizat la Dusseldorf, in Germania, Ell si Nikki.
Concurentii au fost notati de telespectatori, prin apel telefonic si SMS, si de cate un juriu de specialitate din cele 42 de tari participante la Eurovision, care a notat vineri seara.... mai mult
Duminica, 27 Mai 2012, ora 12:24