Euro poate cobori la cel mai redus nivel al ultimilor 15 ani daca Marine Le Pen va deveni presedinte al Frantei, cu o reactie imediata similara cu cea avuta de lira sterlina dupa votul pentru Brexit al britanicilor din iunie 2016, sustin unii analisti.
Moneda unica va scadea la un dolar pe unitate sau chiar mai jos la o zi dupa victoria liderului Frontului National in alegerile franceze, au spus 23 dintre cei 38 de respondenti intr-un sondaj efectuat de Bloomberg, potrivit caruia cinci au anticipat un declin sub 95 de centi americani.
O victorie a lui Le Pen ar provoca un declin atat de rapid al monedei unice, intrucat candidatul anti-UE a avertizat ca va organiza un referendum referitor la euro si convertirea datoriilor tarii.
Un declin al euro la paritate cu dolarul ar insemna o depreciere de peste 7% de la nivelul actual de circa 1,08 dolari pe unitate, in timp ce o scadere sub 95 de centi ar implica o scadere de 12%.
O astfel de miscare ar imita o reactie similara cu cea a lirei sterline dupa decizia britanicilor de a iesi din UE si ar consolida tendinta monedelor de a prelua impactul schimbarilor politice.
Intr-un sondaj similar efectuat inainte de referendumul britanic, majoritatea analistilor au anticipat scaderea lirei sub 1,35 dolari pe unitate, dar votul a dus la deprecierea mai grava a monedei, cu peste 10%, la 1,3229 dolari pe unitate, cel mai scazut nivel din ultimii 31 de ani.
Citeste si Euro va ajunge 4,62 lei, potrivit unei analize Erste... mai mult
Luni, 27 Martie 2017, ora 10:43
Coeziunea blocului european este pusa din nou la incercare, viziunile Germaniei si Frantei referitoare la viitorul uniunii monetar-economice fiind mult diferite una fata de cealalta.
Anul acesta, Europa a avut de infruntat o criza interna generata de datoria Greciei, una umanitara adusa de fluxul masiv de refugiati, iar la orizont se anunta si o criza politica concentrata pe planurile pe care Berlinul si Parisul le au pentru zona euro, remarca ziarul The Telegraph.
Criza institutionala
Per ansamblu, Europa trece printr-o criza institutionala, liderii politici de pe continent gasind cu greu instrumente care sa regleze disfunctionalitatile aparute odata cu criza datoriilor sau cea a imigrantilor.
Chiar daca Grecia se apropie de a doua runda de alegeri anticipate din acest an, programate peste 6 zile, abia acum liderii europenii fac pasii finali pentru stabilizarea monedei unice si finalizarea proiectului uniunii monetare si economice de pe continent.
In discursul referitor la starea Uniunii, presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, a avertizat liderii statelor membre ca principalul proiect politici al UE va trebui sustinut si altfel decat cu "vorbe goale".
"Mi-as dori sa se indice o cale clara de urmat. Nu exista uniune in cadrul Uniunii Europene", a remarcat presedintele CE.
In esenta, Junker vizeaza exact pozitiile diferite ale Germaniei si Frantei referitoare la acest subiect.
Uniune fiscala
Liderii de la Paris si Berlin sunt de acord... mai mult
Luni, 14 Septembrie 2015, ora 13:35
2Toata scena economica mondiala asteapta prabusirea Frantei, urmatoarea tara din zona euro care continua efectul de domino determinat de criza datoriilor suverane. Intrarea in incapacitate de plata a Frantei tinde sa devina din ce in ce mai sigura, mai ales in contextul in care obligatiunile franceze au atins cel mai mare spread din ultimii 21 de ani, in comparatie cu cele germane.La inceputul saptamanii, dobanzile la obligatiunile italienesti si spaniole au inregistrat cote record, iar investitorii sunt, acum, cu ochii pe Franta, urmatoarea pe lista.Italia si Spania au asistat, neputincioase la cresterea contributiei in Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF) cu cate un punct procentual. Italia contribuie acum cu 19%, iar Spania cu 13%. Franta asigura 22%, in timp ce Germania asigura 29%.Fondul European de Stabilitate Financiara totalizeaza 440 miliarde de euro.Cel mai probabil, Italia si Spania vor fi « inghitite » de piete, titreaza Financial Times, care mentioneaza ca singura solutie pentru salvarea zonei euro este ca Franta si Germania sa “isi uneasca fortele” pentru a sustine mecanismul de bailout european.Dobanzile la bondurile frantuzesti pe 10 ani au variat intre 3,16 si 3,22% in sedinta de miercuri, in timp ce hartiile nemtesti la aceeasi scadenta au avut o variatie de dobanda intre 2,33 si 2,45%.Spreadul dintre datoriile suverane ale celor doua tari se apropie astfel de 1 pp, aminteste publicatia citata.Daca Franta se... mai mult
Joi, 04 August 2011, ora 16:46