Analistii CFA Romania anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, pana la un curs de 4,8243 lei/euro, si o rata medie anuala a inflatiei de 4,03% la sfarsitul lui septembrie, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
"In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, 80% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7835, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8243. Aproape 57% dintre participatii la sondaj anticipeaza o majorare a ratei inflatiei, iar rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2020/septembrie 2019) a inregistrat o valoare medie de 4,03%", se precizeaza in document.
In luna august 2019, Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a scazut fata de luna anterioara cu 5,5 puncte, pana la valoarea de 42,8 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, indicatorul a crescut cu 7,2 puncte. Potrivit CFA Romania, evolutia s-a datorat componentei de anticipatii a Indicatorului.
Indicatorul conditiilor curente a crescut fata de luna anterioara cu 5,3 puncte, pana la valoarea de 61,7 puncte, in conditiile in care fata de aceeasi luna a anului anterior, indicatorul a scazut cu 3,1 puncte. Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 10,8 puncte pana la valoarea de 33,3 puncte in timp ce fata de aceeasi luna a... mai mult
Miercuri, 25 Septembrie 2019, ora 11:34