Lupta politica dintre premierul Victor Ponta si presedintele suspendat Traian Basescu va creste costurile de finantare ale Romaniei si va slabi in continuare leul, care are in aceasta luna a doua cea
Noul prim ministru, Mihai Razvan Ungureanu, a participat, vineri, la ceremoniile de predare-primire a mandatelor la ministerele unde au avut loc schimbari de ministri.
Guvernul roman va trebui sa reduca drastic din preturile "prea ambitioase" daca vrea ca programul de privatizare sa functioneze in continuare, avertizeaza specialistii, ca urmare a ajustarilor dure
Chiar daca Romania sta mai bine decat in 2008 in raport cu criza, tara nu este imuna la ceea ce se intampla in zona euro, a precizat premierul Emil Boc care a mai adaugat ca mesajul sau referitor la
Presedintele sustine ca, in 2011, nivelul de utilizare a fondurilor europene a crescut, comparativ cu anul trecut, conform NewsIn."S-a produs o crestere a nivelului de utilizare a banilor europeni.
Reprezentantul FMI, Jeffrey Franks, s-a aratat optimist in cadrul intalnirii de sambata, cu premierul Emil Boc, la Palatul Victoria. in ceea ce priveste perspectivele economiei romanesti, care, in
Daca pentru premierul Emil Boc cuvintele de ordine in privinta politicilor fiscale sunt "precautie" si "moderatie", pentru ministrul Tabara criza nu va fi atat de urata in Romania ca in alte state
La o inflatie dubla fata de anul trecut, ceea ce inseamna mai multi bani in piata, de ce sa ne miram ca preturile cresc? Majorarea preturilor la carburanti, asa cum de altfel anticipam inca din
Romania ar putea fi nevoita sa accepte plata unor dobanzi mai mari pentru a se finanta, peste limita de 7% fixata de Ministerul de Finante, in conditiile in care inflatia creste, iar investitorii vor
Activele toxice detinute de bancile comerciale din Romania ar putea fi preluate, in parte, de statul roman, sustine Mircea Ursache, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului.
2007 va aduce cresterea preturilor de consum * Radu Berceanu este noul ministru al Transporturilor * Articolele cu sigla "WM 2006" se vand ca painea calda * Exporturile industriei constructoare de
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite