Ministerul Finantelor Publice prevede, in proiectul de rectificare bugetara, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei si a cheltuielilor cu 285,7 milioane lei.
Conform proiectului, publicat marti dimineata pe site-ul MFP, in cazul veniturilor, influenta se reflecta in principal pe urmatoarele categorii de venituri: impozit pe profit plus 1,608 miliarde lei, ca urmare a unor masuri asumate de ANAF, dar si a unei colectari mai bune a impozitului pe profit de la banci; alte impozite pe profit, venit si castiguri din capital de la persoane juridice plus 86,2 milioane lei; alte impozite pe profit, venit si castiguri din capital de la persoane fizice plus 130,8 milioane lei; impozite si taxe pe proprietate plus 352,9 milioane lei, ca urmare a introducerii in buget a veniturilor estimate din taxa pe activele bancare.
Taxa pe valoarea adaugata va fi mentinuta la nivelul programului de la lege, ca urmare a masurilor intreprinse de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea cresterii gradului de colectare si conformare dar si a efectelor masurii de restructurare financiara, cu minus 2,9 miliarde lei reprezentand sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pe anul 2019 pentru finantarea cheltuielilor bugetelor locale, precizeaza Nota de fundamentare a proiectului.
In cazul accizelor este prevazut un plus de 481,7 milioane lei ca urmare a majorarii accizei totale pentru tigarete si a introducerii bauturilor racoritoare... mai mult
Marti, 06 August 2019, ora 11:21