Un sfert din populatie declara ca face economie maxima la consumul de energie, in contextul in care aproape 90% dintre romani cred ca risipa de resurse energetice contribuie la accelerarea schimbarilor climatice.
Pentru majoritatea, costul energiei este motivul principal de reducere a consumului, insa un procent important invoca si poluarea.
Acestea sunt date ale celui mai amplu sondaj de opinie privind perceptia si comportamentul populatiei cu privire la consumul responsabil de energie si eficienta energetica in cladiri, realizat la nivel national de INSCOP Research la comanda Energy Policy Group (EPG), in cadrul Proiectului Romania Eficienta.
Astfel, cei chestionati au fost rugati sa isi autoevalueze comportamentul in privinta consumului de energie pe o scala de la 1 la 10, in care nota 1 inseamna "Fac risipa maxima de energie", iar nota 10 inseamna "Fac economie maxima la consumul de energie".
Astfel, 23% dintre respondenti si-au acordat nota 10 in privinta consumului de carburanti, iar 24%, in privinta consumului de electricitate. Ceva mai multi, respectiv 28%, au spus ca fac economii maxime la consumul de gaze naturale si tot atatia, la consumul de lemne.
Per ansamblu, aceasta inseamna ca, in medie, doar 25,7% dintre romani fac tot ce pot pentru a consuma energia cat mai eficient si responsabil.
Totusi, exista loc de imbunatatire a atitudinii fata de risipa de resurse, intrucat ceilalti considera ca, desi fac economie, nu sunt intotdeauna suficient... mai mult
Miercuri, 11 Decembrie 2019, ora 14:10
Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, sustine ca - din cauza lipsei investitiilor - tara noasta risca sa nu isi poata asigura necesarul de energie, intr-o iarna geroasa.
Prezent la o dezbatere organizata de publicatia specializata Focus Energetic, ministrul Virgil Popescu a vorbit despre problemele majore ale sistemului energetic romanesc, despre riscurile pe care acestea le produc, dar si despre solutii.
"Din informatiile pe care le am, avem inmagazinati aproape 3 miliarde de metri cubi (aproape un sfert din consumul anual al Romanaiei - n.red.). Rezervele de carbune sunt si ele la un nivel destul de bun.
Dar asta nu ne va ajuta prea mult in zielele de frig, in care se ating varfuri de consum.
Eu cred ca este bine ca s-a inmagazinat o cantitate mai mare de gaze. Problema este ca degeaba avem o cantitate atat de mare, daca nu avem si capacitatea de a-l extrage din depozite, cand avem nevoie de el. Degeaba il avem daca nu putem extrage zilnic mai mult de 28 de milioane de metri cubi (in scadere pana pe la 15 miliarde de metri cubi, in a doua parte a lunii februarie).
Exista posibilitatea ca, in primavara, sa ramana in depozite o cantitate mare de gaze (din cauza incapacitatii de a le extrage la timp, in conditiile in care, pe masura ce se golesc, depozitele sunt mai greu de exploatat - n.red.). Iar asta inseamna ca in acele cantitati ramase s-au imobilizat bani.
Cred ca avem nevoie de un program serios de investitii pentru... mai mult
Vineri, 15 Noiembrie 2019, ora 12:28
In programul de guvernare al PNL - document obtinut din surse liberale de Ziare.com - sunt incluse o serie de masuri prin care Cabinetul Orban isi doreste sa redreseze economia nationala.
Printre ele se numara inlocuirea managerilor de conjunctura din sistem cu unii profesionisti, eliminarea efectelor nefaste ale OUG 114 si o serie de masuri care sa sustina dezvoltarea sectorului energetic.
Inainte de toate, programul de guvernare al liberalilor mentioneaza ca economia Romaniei este in impas, din cauza "lipsei de viziune a politicilor PSD", care a luat doar masuri cu efect de crestere pe termen scurt.
In context, economisitii PNL arata ca "deficitul comercial a atins noi recorduri, fiind estimat sa ajunga la cca. 18 miliarde de euro in anul 2019. Deficitul de cont curent a atins deja 4,5% din PIB la sfarsitul anului trecut, iar in primul semestru din 2019 a crescut cu cca. 40% fata de perioada similara din 2018".
PNL considera ca, inainte de toate, ar trebui sa profesionalizeze sectorul de productie. Asa ca o prima masura a programului de guvernare prevede "implementarea prevederilor legislatiei privind guvernanta corporativa (selectare managementului pe criterii de performanta - n.red.) la toate societatile din portofoliul Ministerului Economiei".
In plus, PNL a gandit si o serie de masuri specifice pentru:
- Sectorul extractiv, in care se doreste "promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de productie (minereu de cupru-produs finit) in... mai mult
Joi, 24 Octombrie 2019, ora 15:07
Asociatia Marilor Consumatori de Energie din Romania (ABIEC) atrage atentia ca pretul mare al energiei afecteaza competitivitatea industriei romanesti, iar unele companii ar putea fi nevoite sa-si mute capacitatile de productie in afara tarii, potrivit unui comunicat remis, marti, AGERPRES.
ABIEC isi manifesta ingrijorarea profunda privitor la demersurile Guvernului/autoritatilor, anuntate in presa, in legatura cu mecanismul de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) prin care, timp de 10 ani, toti consumatorii finali de energie electrica ar urma sa plateasca pana la 10,5 miliarde de lei pentru a sustine costurile cu certificatele de emisii pe care CEO trebuie sa le cumpere pentru a produce energie electrica.
"Industria se afla in mari dificultati din cauza pretului energiei electrice si al gazelor, a tuturor taxelor si schemelor de sprijin pe care este obligata sa le sustina", a declarat Marian Nastase, presedintele ABIEC, citat in comunicat.
"Asistam neputinciosi la distrugerea competitivitatii companiilor din Romania chiar de propriii alesi, intr-o realitate in care industria este ignorata atunci cand se elaboreaza nenumarate strategii, programe, politici si scheme de sustinere. Reprezentam industrii care realizeaza produse cu valoare adaugata mare, angajam sute de mii de oameni direct si indirect si, in ciuda rolului important pe care il jucam in economia Romaniei, constatam ca masurile Guvernului duc la pierderea avantajelor competitive pe pietele... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2019, ora 15:10
Romania are un potential enorm pentru dezvoltarea de afaceri in domeniul energiei si exista aici un potential major de dezvoltare a eficientei energetice, a declarat, marti, in cadrul unui simpozion pe tema eficientei energetice in industrie, Sebastian Metz, director general Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania).
"Exista un potential enorm de a face aici, in Romania, afaceri in domeniul energiei. Noi vedem aici o colaborare "win-win" cu companiile din Romania. In zona industriala s-a ajuns la 30% economisire. Am ajuns, astfel, sa mergem pe un drum bun de eficienta energetica in Romania, iar acest lucru a fost subventionat si prin programe de sprijin din partea Uniunii Europene. Totusi, in Romania se consuma de 1,8 ori mai mult in industria energetica pentru a produce ceva, fata de celelalte tari ale Uniunii Europene. Componenta consumatorilor mari din domeniul energiei reprezinta 90% si, totusi, Romania se gaseste pe drumul cel bun. Vedem ca exista un potential major de dezvoltare pentru a produce si mai eficient din punct de vedere energetic", a spus Metz.
Acesta a adaugat ca legislatia din Romania pe domeniul energetic pune accent din ce in ce mai mult pe eficienta energetica.
"De asemenea, doresc sa amintesc faptul ca, in privinta cadrului legislativ din Romania, acesta conduce la punerea si mai mult a accentului pe eficienta energetica. Trebuie derulate audituri energetice si, de asemenea, un management mai bun din punct de vedere... mai mult
Marti, 04 Iunie 2019, ora 10:22
Romania are resurse uriase de energie, precum gazele din Marea Neagra, potentialul eolian sau hidro, insa nu exista nicio strategie aprobata cu privire la utilizarea lor, in timp ce sistemul energetic se degradeaza, iar facturile consumatorilor cresc, potrivit specialistilor.
Conform unui document al ministerului de resort, infrastructura este pe anumite segmente depasita moral si uzata tehnic, fiind nevoie urgenta de investitii.
"Retorica transformarii Romaniei intr-un hub energetic regional a ramas lipsita de continut. Pe de o parte, ultimul deceniu a consemnat putine succese ale proiectelor de infrastructura. Infrastructura energetica este, in segmente decisive, depasita moral si uzata tehnic, avand nevoie urgenta de investitii.
Productia de energie electrica depaseste consumul intern, dar capacitatea de export ramane limitata; eficienta sistemelor de transport de electricitate si de gaze este afectata de scaderea volumului intern de energie transmisa, dar, in acelasi timp, aceste sisteme nu ofera suficienta capacitate pe noile axe rezultate din evolutia capacitatilor de productie din ultimii ani", se arata intr-un document privind analiza stadiului actual al sistemului energetic national, postat pe site-ul Ministerului Energiei.
In acest context, Ministerul Energiei a lansat in dezbatere "Proiectul Strategiei Energetice a Romaniei 2018-2035, cu perspectiva anului 2050", document finalizat in septembrie, dar care nu a fost inca aprobat in Guvern.... mai mult
Vineri, 14 Decembrie 2018, ora 12:24
Romania trebuie sa pastreze un echilibru in ceea ce priveste mix-ul energetic, iar acest echilibru va sta la baza strategiei energetice care este in curs de elaborare si va fi adoptata pana la finele anului, a declarat, joi, ministrul Energiei, Anton Anton.
"As incepe cu urmatoarea afirmatie care este destul de dura: hai sa nu taiem ceva inainte de a pune ceva in loc. Adica Romania este o tara binecuvantata de Dumnezeu.
E o tara care dispune de resurse bogate de energie regenerabila, hidro, geotermala, biomasa, energie eoliana, solara si din resurse clasice, carbune, gaz, petrol... nuclear. Haideti sa ne uitam la structura productiei de energie intr-o zi oarecare.
Alaltaieri, de exemplu, au inghetat centralele eoliene, toate. Si ce am pus in loc? Am pus in loc carbune, ca n-am avut ce sa punem altceva.
Ca hidro deja era la maximum. Adica eu cred ca trebuie sa pastram un echilibru si acest echilibru este cel care va sta la baza strategiei pe care o dezvoltam si pe care, asa cum am promis, pana la sfarsitul anului o vom adopta", a spus Anton Anton.
Potrivit ministrului Energiei, Clean Energy Package (Pachetul privind Energia Curata n.r.) reprezinta o provocare si o oportunitate.
Acesta a reamintit ca pe zona de stocare de energie Romania are in derulare proiectul Tarnita-Lapustesti, dar ca in Europa sunt 340 de asemenea sisteme.
"Ma bucur ca toata lumea e de acord ca trebuie sa discutam despre stocare de energie. Romania are un proiect mare, frumos,... mai mult
Joi, 22 Martie 2018, ora 12:04
Republica Moldova si Bulgaria si-au ales noi presedinti cu viziuni pro-ruse, asa ca e posibil ca Moscova sa se foloseasca de aceasta oportunitate pentru a-si extinde si mai mult influenta in sectorul energetic in regiune, lucru ce ar dezavantaja Romania.
Ambele tari depind deocamdata 100% de gazul din Rusia.
Bulgaria se interconecteaza abia anul acesta cu Romania prin conducta Giurgiu-Ruse, proiect de 23 de milioane de euro, dar va dura o perioada pana se vor putea face exporturi efective de gaze din tara noastra. Moldova e in aceeasi situatie: are un gazoduct cu noi (Iasi-Ungheni, care alimenteaza o parte din localitatile din raionul Ungheni si partial din Nisporeni), dar cantitatile care pot fi importate sunt simbolice.
"Drept urmare, oricine era la guvernare in cele doua tari se afla intr-o situatie dificila si putea fi usor santajat de Rusia cu amenintarea taierii gazelor", avertizeaza Otilia Nutu, analist pe politici energetice la Expert Forum, intr-o declaratie remisa... citeste mai departe despre "Bulgaria si Moldova se intorc spre Rusia: Riscurile economice pentru Romania" pe Ziare.com mai mult
Joi, 17 Noiembrie 2016, ora 07:35
Economia Romaniei a inregistrat, in 2013, o performanta mai buna decat in cazul altor state din regiune, insa pentru convergenta economica este necesar ca avansul economiei sa intre pe un palier mai ridicat, potrivit datelor prezentate joi, intr-o conferinta, de reprezentantul rezident al Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Guillermo Tolosa.
In opinia oficialului FMI, integrarea mai stransa in lantul comercial al Uniunii Europene poate fi un motor de crestere, asa cum a aratat si schimbarea structurii exporturilor Romaniei in 2013, cu expansiunea exporturilor de masini si echipamente.
Spre exemplu, a mentionat reprezentantul FMI, exporturile Romaniei in Germania au reprezentat, in 2013, numai 6,4% din PIB, in timp ce in cazul Cehiei au fost de 25,5%, al Ungariei - 21,2%, iar in cazul Slovaciei de 18,8%.
Ca si oportunitati de crestere pentru Romania, Tolosa a mentionat exporturile, care inca se cifreaza la numai jumatate ca pondere in PIB, fata de state precum Slovacia, Ungaria, Estonia, abundenta resurselor de energie si absorbtia fondurilor europene, care a crescut doar in ultima perioada, Romania avand cea mai slaba performanta in regiune la gradul de absorbtie.
Nu folosim suficient resurse pretioase pentru dezvoltare, precum fondurile europene
Inca mai mult de jumatate din fondurile oferite de UE Romaniei nu sunt folosite, a spus oficialul FMI, potrivit caruia cheia succesului Poloniei a fost performanta in absorbtia fondurilor europene.... mai mult
Joi, 29 Mai 2014, ora 12:56