Spitalele, restaurantele sau fabricile ce au ca obiect de lucru manipularea și procesarea alimentelor destinate consumului uman, sunt printre principalele categorii de lucru ce au nevoie de echipamente de protecție performante. Acestea îi apără pe angajați de murdărirea hainelor, protejarea lor de potențialii viruși, bacterii și microorganisme cu care pot veni în contact în timpul exercitării sarcinilor de serviciu.
În același timp, astfel de echipamente sunt menite a apăra pacienții din spitale sau consumatorii de produse alimentare procesate, de virușii și bacteriile ce pot fi transmise de lucrătorii din spitale, bucătarii din restaurante sau cei din industria alimentară.
Ce include un echipament de protecție performant?
Personalul medical din spitale sau lucrătorii din industria alimentară sunt printre categoriile de personal unde purtarea unor echipamente protectie adecvate este imperios necesară. Un astfel de echipament este format dintr-o acoperitoare pentru păr sau bonete medicale, o mască chirurgicală, un halat de protecție steril ori un combinezon, o pereche de mănuși din latex și un set de acoperitori pentru încălțări. Toate aceste echipamente sunt de unică folosință, pentru a se evita în acest fel contaminarea pacienților, în cazul în care este folosit în sistemul sanitar și pentru păstrarea în condiții de siguranță a alimentelor, dacă echipamentul este folosit de lucrătorii din industria alimentară.... mai mult
Miercuri, 15 Decembrie 2021, ora 12:14
Investiția constantă în sănătatea personală și a celor dragi se dovedește a fi cea mai bună decizie pe termen lung în rândul pacienților de toate vârstele. Eficiența acestui demers se definește, de cele mai multe ori, prin diferența dintre prevenție și tratament. Un studiu din 2019 al Comisiei Europene plasa România pe penultimul loc în ceea ce privește cheltuielile pentru prevenția medicală, bună parte dintre programele naționale de politică în domeniul sănătății fiind destinate îngrijirilor curative. Cu toate că schimbarea de mentalitate reprezintă un aspect cheie pentru reforma sistemului sanitar autohton, există deja o serie de soluții ce sar în ajutorul celor care își doresc mai mult decât acces la o rețea de medici.
Creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței prevenției și nevoia pacientului român de a avea acces rapid la expertiză medicală și tehnologie modernă au stat la baza dezvoltării unor abonamente medicale inovative pe piața din România. Concierge Medical, clinică multidisciplinară ce face parte din Enayati Group, a venit cu o abordare unică asupra unui astfel de produs. Conceptul propus reprezintă un sistem perfecționat de management al pacientului, axat pe o relație apropiată medic-pacient și un traseu medical cât mai facil. Spre deosebire de abonamentele clasice, menite să acopere nevoile medicale primare, Concierge Medical deservește atât afecţiunile mai puţin complicate,... mai mult
Miercuri, 27 Octombrie 2021, ora 15:20
Lupta globală împotriva virusului SARS-CoV-2 și a bolii cauzate de acesta (COVID-19) este încă în plină desfășurare. Ca în orice război, armele și echipamentul sunt esențiale și pot face diferența între viață și moarte. În acest caz, printre armele de luptă se numără echipamentele medicale de protecție, substanțele biocide folosite la dezinfecție, aparatele de ventilație mecanică, medicamentele și vaccinurile. Haideți să aflăm împreună care este rolul echipamentului de protecție în combaterea pandemiei.
Ce este echipamentul de protecție personală?
COVID-19 este o boală transmisă prin contactul direct cu particulele respiratorii (sau Picăturile lui Flügge) provenite de la o persoană infectată. Prin urmare, principalul rol al echipamentului de protecție este de a împiedica sau de a limita contactul cu aceste particule.
Echipamentul de protecție personală este destinat personalului medical și este format din mai multe elemente precum:
halat sau combinezon de unică folosință;mască de protecție respiratorie;mănuși chirurgicale;bonetă;ochelari sau mască de protecție a feței;încălțăminte sau protecție pentru încălțăminte de unică folosință.
Cum este evaluată calitatea echipamentului de protecție?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, fiecare element al echipamentului personal de protecție este considerat un dispozitiv medical prioritar în lupta împotriva COVID-19. Din acest... mai mult
Marti, 28 Septembrie 2021, ora 16:24
Compania Bayer doneaza aparatura medicala in valoare de 386.000 destinata spitalelor, potrivit unui comunicat remis miercuri de companie.
Prin aceasta initiativa, spitalele vor primi in urmatoarele zile teste de diagnostic, dezinfectanti, echipamente de protectie pentru medici, containere in care sa amenajeze camerele de triaj si echipamente medicale pentru unitatile de terapie intensiva, mentioneaza Bayer.
Prin aceasta donatie, Bayer isi doreste sa sustina activitatile de ingrijire a populatiei si sa ajute la limitarea raspandirii virusului in randul personalului sanitar.
Prin aceasta initiativa, compania Bayer s-a alaturat campaniei #scutpentruspitale a Asociatiei "Zi de Bine" din Romania.
"Romania nu a ajuns inca la apogeul crizei, dar este deja puternic afectata de pandemia provocata de coronavirus. Spitalele se indreapta catre limitele capacitatii lor, iar nevoile sistemului public de asistenta medicala din intreaga tara devin din ce in ce mai vizibile in fiecare zi. In acest context, fara echipamentul medical sau de protectie necesar, in Romania se poate prevedea o evolutie fulminanta a COVID-19 in viitorul apropiat", se mentioneaza in comunicatul Bayer. mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2020, ora 15:44
Antreprenorul Vivian Diaconescu, care a lucrat timp de zece ani in cadrul grupului farmaceutic A&D Pharma, atrage atentia ca a primit mai multe oferte pentru materiale sanitare care sa ajunga in spitalele din Romania, insa statul nu face nimic pentru a intra in posesia lor.
Diaconescu nu mai lucreaza in distributia de medicamente din Romania din 2010, dar consiliaza firme similare din Europa de Vest.
Astfel, el transmite ca primeste in mod pasiv oferte de echipamente de protectie si aparate medicale precum ventilatoare, care pot fi aduse rapid in tara, insa nu reuseste sa dea de o persoana care are autoritatea sa si plaseze comanda.
"Va scriu deoarece am obosit dupa atatea incercari de a gasi acea persoana / acele persoane in a caror Fisa a Postului sa fie specificata responsabilitatea de a "REZOLVA" situatii de urgenta pe care sistemul de sanatate din Romania trebuie sa le treaca rapid si cu bine.
(...) desi nu mai lucrez in distributia de medicamente din Romania din 2010, dar consiliez firme similare din Europa de Vest, primesc in mod pasiv oferte de echipamente de protectie (masti, combinezoane, viziere, solutii de dezinfectare antibacteriene & antivirale), dar si aparate medicale precum ventilatoare invazive (prin intubare atat de necesare pentru cazurile disperate), stocuri existente fizic care pot fi aduse rapid in tara, direct pe aeroportul Otopeni, cu avion dedicat daca se semneaza contract cu plata pe baza de Garantie Bancara, dupa livrarea si... mai mult
Vineri, 03 Aprilie 2020, ora 11:40
Statele Unite vor trimite Italiei echipamente medicale in valoare de 100 de milioane de dolari, a anuntat luni presedintele Donald Trump, in cadrul conferintei de presa zilnice de la Casa Alba dedicata situatiei generate de epidemia COVID-19.
"Avem produse excedentare de care nu avem nevoie; vom trimite in Italia echipamente chirurgicale, medicale si spitalicesti in valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari", a adaugat presedintele SUA, dupa ce a informat ca a discutat la telefon cu premierul Italiei, Giuseppe Conte, informeaza AFP.
De asemenea, Donald Trump a estimat ca productia de ventilatoare medicale va creste datorita ajutorului a zeci de companii americane. "Pe masura ce vom produce mai mult decat avem nevoie, le vom trimite in Italia, in Franta, in Spania, unde au probleme teribile, dar si in alte tari daca va fi posibil", a sustinut liderul de la Casa Alba.
Ford Motor si General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare medicale in 100 de zile
Intre timp, noteaza AFP, numarul deceselor provocate de pandemia noului coronavirus in SUA a ajuns luni seara la 3.008, in timp ce bilantul imbolnavirilor a atins 163.429 (cel mai mare numar de cazuri confirmate la nivel mondial), conform datelor furnizate de universitatea Johns Hopkins.
Peste 1.000 de politisti americani au coronavirus, cei mai multi la New York
Un purtator de cuvant al Casei Albe a declarat, ulterior, ca Donald Trump i-a adresat premierului Giuseppe Conte "condoleante pentru cei... mai mult
Marti, 31 Martie 2020, ora 08:47
BRD - Groupe Societe Generale doneaza 1,7 milioane de lei pentru sectorul medical si 300.000 de lei pentru sectorul cultural independent, ca parte a efortului comun impotriva efectelor negative generate de pandemia COVID-19, conform unui comunicat al bancii.
Astfel, BRD doneaza 1,7 milioane de lei Asociatiei pentru Relatii Comunitare si retelei nationale de Fundatii Comunitare pentru a asigura spitalelor echipamente de protectie medicala, teste Covid-19, dezinfectanti si aparatura medicala. Asociatia pentru Relatii Comunitare si reteaua de Fundatii Comunitare din Romania sunt parteneri de traditie ai bancii, implicati in cadrul programului de voluntariat BRD Ziua V, derulat impreuna cu angajatii bancii.
De asemenea, suporter strategic constant al domeniului cultural, BRD asigura suma de 300.000 de lei, si impreuna cu Fundatia9, isi propune sa sustina in perioada urmatoare sectorul cultural independent. Concret, Fundatia9 va oferi in urmatoarele luni granturi pentru productii culturale si un spatiu virtual in care se pot organiza activitati cultural - artistice, pentru a ramane in legatura cu publicul. Totodata, Fundatia9 este in legatura cu alte fundatii si finantatori, pentru a crea o retea de solidaritate pentru artisti si spatii culturale.
"Deschidem aceasta initiativa si catre alti finantatori din Romania, pentru a construi o retea de solidaritate si pentru a identifica impreuna solutii in vederea sustinerii acestor doua sectoare. Orice implicare conteaza in... mai mult
Joi, 19 Martie 2020, ora 17:37
Producatorul japonez Sony intentioneaza sa schimbe strategia si sa investeasca mai mult in echipamentele sanitare, ca sa poata reduce pierderile inregistrate pe segmentul camerelor video si al consolelor.
Cel mai mare producator de electronice din Japonia a anuntat ca vrea sa investeasca mai mult in echipamentele de sanatate, pentru ca rata imbolnavirilor din cauza cancerului, a bolilor de inima si a obezitatii este in continua crestere, scrie Bloomberg.
"Putem profita de tehnologia noastra in capturarea imaginilor, de tehnologia 3D si de calitatea lentilelor pentru a mentiona doar cateva avantaje", sustine viitorul CEO Sony, Kazuo Hirai. Declaratia sa a fost facuta in contextul in care Sony a fost intrebat cum poate contribui la segmentul echipamentelor medicale.
Hirai, care il va inlocui pe Howard Stringer in functia de presedinte al companiei de la 1 aprilie, a declarat ca Sony, care era trendsetter la capitolul televizoare in anii '80, pierde multi bani in prezent. Principalul motiv este ca publicul prefera sa cumpere dispozitive facute de Samsung si Apple. mai mult
Vineri, 10 Februarie 2012, ora 10:16
Samsung Electronics se afla in discutii pentru achizitionarea de producatori de scannere MRI si aparatura cu raze X, devenind astfel un concurent serios pentru General Electric si Siemens pe piata aparaturii medicale.Compania planuieste sa investeasca 1,1 miliarde de dolari in domeniul de echipamente medicale pana in 2020, informeaza Bloomberg.Orice achizitii facut in aceasta perioada ar putea contribui la planurile Lee Kun Hee Samsung Electronics de a transforma sistemul de echipamente medicale al companiei intr-unul care genereaza vanzari anuale de 9,43 miliarde de dolari."Cererea pentru echipamente medicale va creste in continuare, iar competitia dintre Samsung si companiile dominante de pe piata va fi o 'lupta' interesant de urmarit", declara Bae Ki Dal, analist la Shinan Investment Corp. din Seoul. mai mult
Luni, 18 Iulie 2011, ora 12:58