Romania a facut primul pas catre construirea unui gazoduct ce ne va lega de tarile din regiune, Slovacia, Bulgaria si Ungaria.
Astfel, oficialii operatorului national de gaze al tarii noastre, Transgaz, si cei ai companiei omoloage din Slovacia, Eustream, au semnat de curand un memorandum de intelegere privind dezvoltarea coridorului de transport al resursei naturale Eastring.
Astfel, potrivit unui comunicat remis la inceputul saptamanii Bursei de Valori Bucuresti, printre alte prevederi, partile isi exprima si acordul pentru cooperarea impreuna cu ceilalti operatori de sisteme de transport din Cehia, Ucraina, Ungaria si Bulgaria in vederea investigarii posibilitatilor de dezvoltare a Eastring pe teritoriile Romaniei si Slovaciei.
"Cu aceasta ocazie, in calitate de director general al SNTGN Transgaz SA, domnul Ion Sterian a subliniat perceptia pozitiva si aprecierea de care se bucura partenerii slovaci in Romania si a exprimat increderea ca deschiderea manifestata de Eustream a.s. pentru dezvoltarea relatiei de colaborare cu SNTGN Transgaz SA va aduce rezultate favorabile pentru aprofundarea si intensificarea conlucrarii in plan regional, prin crearea si armonizarea conditiilor de dezvoltare si integrare a retelelor de transport in domeniul gazelor naturale si, in general, al energiei.
In viziunea domnului Ion Sterian, apropierea dintre Transgaz si Eustream va facilita schimburi de experienta tehnologica in domenii precum proiectarea si cercetarea, operarea si... mai mult
Sambata, 17 Februarie 2018, ora 14:52