Moneda nationala ramane vulnerabila in 2013. Daca o parte dintre analisti mentine un oarecare optimism, datorita stabilitatii politice de pe plan intern, exista voci care atrag atentia asupra unei serii de pericole.
Mai exact, principalele amenintari raman rambursarea datoriei externe, incertitudinea privind un nou acord cu FMI, dar si tensiunile externe. Pe plan intern, lipsa unor masuri care sa incurajeze dezvoltarea economica are toate sansele sa tina capitalurile straine departe de Romania.
"Cred ca cele mai mari riscuri asupra monedei nationale ar putea fi exercitate de sectorul extern, de evolutia situatiei la nivel european, cu Grecia, cu Spania. Un alt risc, dar ceva mai mic, este o noua instabilitate politica. Aceasta ar putea sa genereze presiuni de depreciere asupra leului", a declarat, pentru Business24, Melania Hancila, economist-sef Volksbank.
Iar daca Hancila crede ca rambursarea imprumutului catre FMI nu va afecta cursul valutar, deoarece cea mai mare parte va fi platita din rezervele BNR, nu de aceeasi parere sunt si economistii ING.
"Data fiind presiunea pe finantare, destul de ridicata si scaderea rezervelor BNR, leul va avea de suferit, din faptul ca BNR nu va mai interveni sa-l apere, la fel cum a facut-o in trecut", spun oficialii ING.
Leul a inceput anul in forta
Deocamdata insa, la nivelul lunii ianuarie, leul a inregistrat rezultate excelente, cu o medie a cursului euro/leu de 4,3793. Mai mult, cursul a scazut pana la 4,3351... mai mult
Vineri, 08 Februarie 2013, ora 13:41
Leul se apreciaza usor fata de euro luni, BNR anuntand un curs de referinta de 4,5339 lei/euro, in scadere cu 0,02% fata de sedinta anterioara, cand moneda europeana era cotata la 4,5349 lei/unitate.
Dolarul, in schimb, s-a apreciat fata de moneda nationala. BNR a afisat luni, un curs de 3,5133 lei/dolar, in crestere cu 0,19% fata de vineri, cand dolarul era cotat la 3,5067 lei/unitate.
Si francul elvetian se apreciaza usor fata de leu, BNR afisand un curs de referinta de 3,7584 lei/franc elvetian, fata de sedinta de vineri, cand francul elvetian era cotat la 3,7499 lei/unitate.
Prognozele economistilor se adeveresc, specialistii contactati de Business24 declarand ca alegerilor nu vor avea o influenta majora asupra evolutiei monedei nationale.
Prognoze curs valutar: Leul va oscila intre stabilitatea guvernului si acordul cu FMI
In schimb, in privinta prognozelor pentru finalul acestui an si pentru 2013, parerile sunt impartite.
"Pana la finalul anului 2012 estimez un curs valutar de 4,8 lei/euro. In ceea ce priveste anul 2013, moneda nationala ar putea atinge pragul de 5 lei/euro", estimeaza analistul financiar Dragos Cabat.
"Initial ne asteptam ca moneda nationala sa incheie acest an undeva la nivelul de 4,65 lei/euro, insa in acest moment estimarea noastra pare pesimista. Sa vedem ce urmeaza dupa alegeri. Pentru anul 2013, noi estimam cursul de schimb undeva in jurul valorii de 4,50-4,60 lei/euro pe tot parcursul anului", a declarat pentru... mai mult
Luni, 10 Decembrie 2012, ora 13:14
Leul se apreciaza usor fata de euro vineri, BNR anuntand un curs de referinta de 4,5349 lei/euro, in scadere cu 0,10% fata de sedinta anterioara, cand moneda europeana era cotata la 4,5394 lei/unitate.
Dolarul, in schimb, s-a apreciat cu peste 3 bani fata de moneda nationala. BNR a afisat vineri, un curs de 3,5067 lei/dolar, in crestere cu 0,99% fata de joi, cand dolarul era cotat la 3,4722 lei/unitate.
Si francul elvetian se apreciaza usor fata de leu, BNR afisand un curs de referinta de 3,7499 lei/franc elvetian, fata de sedinta de joi, cand francul elvetian era cotat la 3,7440 lei/unitate.
Alegerile parlamentare din acest weekend nu ar trebui sa influenteze cursul valutar in mod normal, sunt de parere economistii contactati de Business24. In schimb, in privinta prognozelor pentru finalul acestui an si pentru 2013, parerile sunt impartite.
"Pana la finalul anului 2012 estimez un curs valutar de 4,8 lei/euro.In ceea ce priveste anul 2013, moneda nationala ar putea atinge pragul de 5 lei/euro", estimeaza analistul financiar Dragos Cabat.
"Initial ne asteptam ca moneda nationala sa incheie acest an undeva la nivelul de 4,65 lei/euro, insa in acest moment estimarea noastra pare pesimista. Sa vedem ce urmeaza dupa alegeri. Pentru anul 2013, noi estimam cursul de schimb undeva in jurul valorii de 4,50-4,60 lei/euro pe tot parcursul anului", a declarat pentru Business24, Ionut Dumitru, economist-sef Raiffeisen Bank. mai mult
Vineri, 07 Decembrie 2012, ora 13:05
Alegerile parlamentare de saptamana viitoare nu vor influenta cursul valutar, sunt de parere economistii contactati de Business24. In schimb, in privinta prognozelor pentru finalul acestui an si pentru 2013, parerile sunt impartite.
Analistul financiar Dragos Cabat estimeaza un curs de referinta de 4,8 lei/euro pentru finalul acestui an, in timp ce Ionut Dumitru, economist-sef Raiffeisen Bank crede ca moneda nationala la incheia 2012 la un nivel de 4,65 lei/euro.
Totusi, Dumitru subliniaza ca in acest moment prognoza Raiffeisen este una pesimista si ca evolutia cursului depinde foarte mult de ceea ce se va intampla dupa alegeri.
Analistul financiar Aurelian Dochia este mai prudent in estimari. El este de parere ca moneda nationala nu va cunoaste schimbari importante pana la finalul acestui an, iar pentru anul urmator va exista o presiune spre depreciere.
Dragos Cabat: Cursul valutar va depinde de interesul pe care il are BNR
Despre influenta alegerilor parlamentare: Depinde daca interesul BNR este sa mentina cursul la acest nivel sau sa il aprecieze. In mod normal s-ar deprecia, dar s-ar putea sa intervina BNR si sa il tina constant sau chiar sa il aprecieze usor. Cred ca BNR va interveni constant pe piata saptamana viitoare.
PrognozePana la finalul anului 2012 estimez un curs valutar de 4,8 lei/euro.In ceea ce priveste anul 2013, moneda nationala ar putea atinge pragul de 5 lei/euro.
Ionut Dumitru: Abia ce se va intampla dupa alegeri ar putea... mai mult
Joi, 29 Noiembrie 2012, ora 15:48
Cursul valutar ar putea ajunge pana la 4,8 lei/euro la sfarsitul anului, este de parere analistul financiar Dragos Cabat. In opinia sa, tendinta este in continuare de depreciere a leului.
"Faptul ca mai revine si sub 4,5 lei/euro este temporar, asa cum a fost scoaterea de lichiditate din piata de catre BNR, cea care a facut sa se aprecieze leul in ultimele doua saptamani", a declarat Dragos Cabat, pentru NewsIn.
Analistul financiar spune ca, daca se va imbunatati situatia din Europa, atunci se va aprecia si leul. "Dar fundamentele sunt de depreciere in continuare. Cursul se poate deprecia pana la 4,6 - 4,8 lei/euro in octombrie-noiembrie si poate sa stea comod in acest interval pana spre sfarsitul anului", a mentionat analistul.
Leul s-a depreciat marti fata de euro si dolar
Banca Nationala a Romaniei a afisat marti un curs de referinta de 4,5026 lei/euro, cu 0,11% mai mare fata de sedinta precedenta.
BCR estimeaza un curs valutar de 4,5 lei/euro, pana la finele anului
Banca Comerciala Romana (BCR) se asteapta la un curs relativ stabil de 4,5 lei/euro pana la finele anului si o dobanda de politica monetara neschimbata, a declarat luni, Florin Eugen Sinca, analist in cadrul Bancii Comerciale Romane.
"Cresterea recenta a inflatiei nu a reprezentat o surpriza pentru noi si consideram ca acest trend va continua in lunile urmatoare, fiind posibil ca in luna septembrie inflatia sa atinga un nivel de 4,2 - 4,4% si sa iasa din tinta BNR. Pentru finalul anului... mai mult
Marti, 18 Septembrie 2012, ora 15:30
Nu vom asista, dupa decizia CCR de invalidare a referendumului, la o apreciere puternica a leului. Cursul valutar va ramane in jurul valorii de 4,5-4,6 lei/euro, a declarat analistul financiar Dragos Cabat.
"O apreciere puternica a leului nu are motive sa se intample acum. O sa mai fie o scurta perioada de volatilitate pentru ca nu se stie exact cum va continua viata politica interna.
Cursul nu se va mai intoarce sub 4,5 lei/euro fara presiunea puternica a BNR. Deci ceea ce s-a pierdut din cauza acestor luni nu va mai putea fi recuperat. Cursul o sa ramana in jurul valorii de 4,5-4,6 lei/euro", a declarat Dragos Cabat, pentru Business24.
Analistul crede ca Banca Centrala nu va avea motive sa plafoneze sumele de bani cu care imprumuta bancile prin operatiuni Repo.
"Interventia BNR pe piata valutara are si plusuri si minusuri: avantajul este ca a condus la mentinerea sau chiar aprecierea leului, minusul este ca a scos lichiditate multa din sistem ceea ce influenteaza lichiditatea bancilor, influenteaza creditarea, influenteaza economia. In mod normal, BNR nu ar mai avea motive sa plafoneze suma de bani cu care imprumuta bancile", a precizat Cabat.
BNR plafoneaza a treia oara consecutiv suma cu care imprumuta bancile
Dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei a anuntat ca referendumul organizat pe 29 iulie este invalid, leul si-a continuat deprecierea. BNR a anuntat, marti, un curs de 4,4987 lei/euro, in crestere cu 0,11% fata de sedinta de luni. mai mult
Marti, 21 August 2012, ora 13:44
Moneda nationala ar putea atinge pragul de 5,5 lei pentru un euro pana la finalul acestui an, din cauza instabilitatii politice din Romania, "inacceptabila pentru investitorii internationali", a declarat analistul financiar Dragos Cabat.
"Ma astept la un curs de 4,75 lei pentru un euro in urmatoarele zile. Daca lucrurile continua in acest fel, pana la sfarsitul anului, estimez ca s-ar putea ajunge la un nivel de 5,5 lei pentru un euro. Orice s-ar intampla pe plan international, situatia din Romania este atat de ambigua si de inacceptabila pentru investitorii internationali incat banii vor continua sa iasa din Romania", a declarat Dragos Cabat, managing partner al companiei Financial View.
Acesta sustine ca, in acest moment, contextul politic intern are un impact de 95% asupra evolutiei leului, restul datorandu-se contextului extern.
Banca Nationala a Romaniei a afisat vineri un curs de referinta de 4,6481 lei/euro, nou minim istoric pentru leu, cu 0,83% mai mare fata de sedinta precedenta.
Euro, la un nou maxim istoric vineri mai mult
Vineri, 03 August 2012, ora 15:23
Daca problema referendumului pentru presedinte este una in primul rand politica - si as spune ca nu mai este nicidecum despre presedinte, ci mai degraba despre democratie si acceptarea principiilor europene intr-un stat membru al Uniunii Europene - omul de rand a fost lovit indirect, indiferent de opiniile sale politice, prin deprecierea leului.
Pana la inceputul lunii iulie, leul s-a depreciat in anul 2012 cu 2,5% fata de euro si zlotul polonez, cu 1,45% fata de coroana ceha si cu 5,7% fata de forintul maghiar. Am ales sa nu comentez doar evolutia leului fata de euro, tocmai pentru ca multi analisti au incercat sa "dea vina" pe contextul international sau regional (in special pe cel din zona euro) pentru deprecierea monedei nationale, minimalizand efectele politice interne. Este clar insa ca leul s-a "decuplat" clar de la monedele din regiune in ultimele trei saptamani.
Astfel, leul a pierdut 4,1% in fata zlotului, 3,3% in fata coroanei si tot 3,3% in fata forintului, comparativ cu pierderea de 4,27% fata de euro. Asadar, deprecierea leului are o componenta "regionala" redusa in aceasta perioada, cel putin 3% putand fi atribuit problemelor interne grave. Asta ca sa fie clar ce s-a intamplat pana acum!
Traian Basescu ramane presedinte, insa cursul valutar este mai greu de "reparat"
Intr-o singura zi, conflictul politic s-a solutionat prin rezultatul referendumului: asadar, Traian Basescu ramane presedintele Romaniei. Evolutia cursului valutar insa va fi... mai mult
Luni, 30 Iulie 2012, ora 08:15
"La sfarsitul acestui trimestru, cursul valutar ar trebui sa fie undeva la 4,1 lei/euro si la sfarsitul acestui an sa ajunga la 4 lei/euro. Abia la sfarsitul lui 2012 vom vedea un curs valutar de 3,8 lei/euro" a declarat Dragos Cabat pentru Bloombiz.ro. Analistul financiar este de parere ca in momentul trecerii la euro Romania va avea un curs valutar de 3,6 lei/euro. Curs valutar de 4 lei/euro. Scenariu realizabil in 2011 sau doar o evolutie de moment a monedei nationale?
Evolutia normala ar fi ca la sfarsitul primului trimestru, cursul valutar sa se pastreze in banda 4,1 lei- 4,15 lei/euro, iar spre sfarsitul anului sa ajunga la 4 lei/euro.
Apoi, daca se va confirma avansul economiei romanesti mai repede decat media economiilor din UE, ar trebui ca in 2012 sa avem un curs valutar catre 3,8 lei/euro.
Acest lucru ar trebui sa fie normal pentru ca economia noastra este mai volatila decat celelalte din UE.
Care sunt interesele investitorilor straini cand vad aceasta evolutie a cursului valutar al leului?
Datorita dobanzilor destul de ridicate, a inflatiei care s-ar putea inscrie pe o panta descendenta, leul devine o moneda interesanta ca si posibilitate de arbitraj sau investitie speculativa.
Investitorii care au euro, ar trebui sa cumpere lei, sa beneficieze de dobanzile mai ridicate pe care le pot obtine la depozitele in lei si apoi sa schimbe leii pe mai multi euro.
In felul acesta ar face un castig prin metode de arbitraj clasice, fara sa aiba un risc deosebit.... mai mult
Luni, 28 Martie 2011, ora 23:23