Salariul mediu nominal brut a scazut in august cu 2% fata de iulie, la 2.331 lei, iar cel net cu 2,1% (36 lei), la 1.683 lei, cele mai mari castiguri fiind consemnate in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, de 4.484 lei, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante, de 996 lei.
"Comparativ cu luna august a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,9%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 104%", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), transmis de Mediafax.
Indicele castigului salarial real pentru luna august fata de iulie, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 98,2%.
Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 125,8%, cu 2,2 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in iulie anul acesta.
Majoritatea activitatilor din sectorul economic au inregistrat in august castiguri nete mai mici decat in iulie, scaderile fiind determinate de acordarea in iulie de premii ocazionale, sume din profitul net si alte fonduri, dar si de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici, in functie de contracte sau ca urmare a concediilor de odihna, cand nu se acorda tichete de masa si alte drepturi salariale.
Industria farmaceutica inregistreaza cele mai mari reduceri de salarii
Cele mai mari reduceri ale salariilor nete au fost indicate in... mai mult
Marti, 07 Octombrie 2014, ora 12:50
Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1.530 lei in luna mai, in scadere cu 23 lei (1,5%) fata de luna anterioara, in timp ce fata de mai 2011 s-a majorat cu 4,9%, potrivit datelor publicate joi de Institutul National de Statistica (INS).
Cele mai mari salarii nete au fost platite in mai in extractia petrolului brut si a gazelor naturale (4.325 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (845 lei).
Comparativ cu luna mai a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,9%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 103,1%.
Castigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.109 lei, cu 1,4% mai mic decat in luna aprilie.
Potrivit INS, indicele castigului salarial real pentru luna mai fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 98,3%.
Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 120,8%, cu doua puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna aprilie.
Datele INS arata ca, in mai, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic fata de luna aprilie, cand s-au acordat prime ocazionale (prime de Paste), sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou) ori s-au realizat productii si incasari mai mari (functie de contracte).
Domeniile cu cele mai semnificative... mai mult
Joi, 05 Iulie 2012, ora 10:31