Romanii vor putea accesa servicii financiare in orice tara din Uniunea Europeana, potrivit unui proiect al Comisiei Europene care prevede asigurarea dreptului la deschiderea unui cont bancar.
Teoretic, si acum este posibil, insa trebuie indeplinite o serie de conditii care difera de la tara la tara si care fac uneori imposibila accesarea serviciilor unei institutii financiare.
Propunerea, care ar putea intra in vigoare in 2014, vizeaza o "modalitate simpla si rapida, care sa le permita titularilor de cont sa treaca la o alta banca sau la un alt furnizor de servicii bancare oriunde in UE", se arata intr-un comunicat de presa al Comsiei.
Aproximativ 25 de milioane de europeni nu au un cont bancar, cu toate ca si-l doresc. Dintre ei, 2,5 milioane de persoane care au solicitat deschiderea unui cont s-au confruntat cu un refuz, din diverse motive. De exemplu, unii solicitanti au fost respinsi pentru ca bancile i-au considerat prea saraci. Cele mai restrictive sunt tarile dezvoltate. In Suedia, spre exemplu, persoanele care doresc sa deschida cont trebuie sa obtina mai intai echivalentul codului numeric personal, proces care dureaza pana la un an si implica resedinta permanenta.
In Franta, un roman trebuie sa prezinte la banca, pentru deschiderea unui simplu cont curent, pe langa actul de identitate sau pasaportul si dovada domiciliului (ultima factura la chirie si ultima factura la energie) si dovada platii impozitelor si taxelor in tara de rezidenta.
In schimb,... mai mult
Joi, 27 Iunie 2013, ora 12:09
Dobanzile medii pentru credite au scazut in luna aprilie, cu exceptia celor la imprumuturile pentru consum in euro. In ce priveste creditele imobiliare, ne putem lauda ca ne imprumutam mai ieftin ca ungurii, insa cehii ne dau clasa: platesc o dobanda de doua ori mai mica.
Dobanda medie pentru un creditele imobiliare noi in moneda nationala era in aprilie de 7,58% (DAE 8,05%), iar in cazul creditelor pentru consum, de 12,63% (DAE 15,57%), in scadere fata de luna precedenta. Trendul va persista, sustine Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor:
"Dobanzi de doua cifre la creditele in lei sunt doar pe carduri, overdraft - unde banca nu are niciun control la fluxurile de numerar si trebuie sa aiba o dobanda mai buna. La imobiliare sunt la o cifra, iar creditele de consum sunt aproape sa ajunga la o singura cifra. Au scazut dobanzile la depozite si astfel creste presiunea pe reducerea dobanzilor la credite".
Chiar si in aceste conditii, romanii suporta cu greu povara ratelor, avand in vedere ca inregistreaza cele mai mici venituri (357 euro/luna) din Uniunea Europeana, dupa bulgari (312 euro/luna). Un indicator al dificultatilor de plata este chiar rata de neperformanta, care a ajuns in martie la 19,08%, la nivel de sistem.
Banii bancilor sunt mai scumpi in Ungaria
Dificil de platit sau nu, cert este ca dobanzile practicate pe piata bancara locala sunt mai scazute decat in Ungaria. Si vecinii nostri inregistreaza un trend de scadere a... mai mult
Joi, 13 Iunie 2013, ora 10:44
Dobanzile bancare au atins in aprilie minimul ultimilor sase ani, de cand BNR ofera statistici. Nivelul, corelat cu cea mai ridicata rata a inflatiei din UE, cu impozitul de 16% si cu comisioanele bancare, nu ofera deponentilor nicio sansa la castiguri.
Romania era in aprilie tara din blocul comunitar cu cea mai ridicata dobanda de referinta (5,25%), dar si cu cea mai mare rata a inflatiei (5,29%). Desi nivelul dobanzilor la depozitele noi, pe 12 luni, in moneda nationala este mai ridicat decat in alte state (5,72% in Romania, fata de 1,5% in Polonia), deponentii nu beneficiaza de castiguri reale.
Castigul real pentru un depozit constituit pe un an se limiteaza la 0,5% din suma (aproximativ a zecea parte din dobanda bancara), insa dupa aplicarea impozitului pe venit, de 16%, deponentul bancar pleaca acasa cu o suma care valoreaza mai putin decat atunci cand a depus-o, fara sa luam in calcul comisioanele bancare.
Mai exact, la un depozit de 100 de lei, banca adauga la finalul anului 5,72 de lei, din care se scade impozitul pe venit, in valoare de 0,9 lei. Dupa aplicarea comisoanelor bancare, deponentul incaseaza un castig mai mic de 4,8 lei, suma care nu acopera deprecierea celor 100 de lei, in aceasta perioada.
"Este semnul unei economii care nu este foarte functionala. Pe de alta parte, cred ca este vorba si despre lipsa de cultura financiara. Populatia, intr-o masura covarsitoare, isi depoziteaza banii la banca pentru ca nu sunt populare alte forme de... mai mult
Luni, 10 Iunie 2013, ora 10:12
Depozitele bancare, considerate cea mai sigura si accesibila forma de plasament, au pierdut masiv din credibilitate, in urma masurilor adoptate de Cipru. Business24 iti prezinta cateva sfaturi utile pentru constituirea unui depozit bancar fara "surprize cipriote".
Depozitele bancare raman cel mai accesibil si sigur instrument de economisire pentru majoritatea romanilor, in ciuda evenimentelor de pe plan extern, deoarece bancile din Romania care se afla sub influenta reglementarilor BNR sunt obligate sa adopte o serie de masuri prudentiale.
"In Romania bancile sunt foarte bine capitalizate, rata de solvabilitate este la 14,6%, fiind printre cele mai ridicate din UE, spre deosebire de Cipru unde era aproape de 8%, minimul impus de UE. Conteaza si cat de bine isi fac treaba reglementatorii, pentru ca in Cipru, au cam inchis ochii. Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei sunt foarte stricte. De la inceputul crizei, bancile si-au marit capitalul cu 1,5 miliarde de euro, la solicitarile BNR", a declarat pentru Business24, Melania Hancila, economist-sef Volksbank.
In Cipru, deponentii bancari cu plasamente care depaseau plafonul de 100.000 de euro, garantat de stat, au fost obligati sa participe la recapitalizarea sectorului bancar, prin taxarea sumelor din conturi cu 60%.
Alegerea fondului de garantare
Toate depozitele bancare ale institutiilor financiare din Uniunea Europeana sunt garantate de statele membre, in limita a 100.000 de euro, ceea ce inseamna ca in... mai mult
Miercuri, 17 Aprilie 2013, ora 17:45
In ultima perioada s-au declansat numeroase acuzatii la adresa bancilor ca ar fi majorat dobanzile la creditele noi, incercand sa-si conserve profitabilitatea pe spinarea clientilor si amanand restructurarea proprie.
Momentan nu exista data oficiale care sa confirme aceste afirmatii, ultimele dobanzi agregate la nivel de sistem bancar fiind cele din luna octombrie care au ramas aproximativ egale cu cele din lunile anterioare, atat la credite cat si la depozite.
O analiza a datelor existente releva o mentinere a nivelului dobanzilor practicate de banci pentru persoanele fizice, atat la credite cat si la depozite, indiferent de deviza produsului bancar, si chiar se observa o usoara descrestere a dobanzilor la credite per ansamblul sistemului bancar, daca luam in considerare ultimele date publicate de BNR pentru luna octombrie.
Deoarece nu sunt disponibile datele aferente lunii noiembrie si decembrie, daca realizam un studiu simplist al dobanzilor platite de banci pentru atragerea de depozite noi la termen pe site-urile celor mai mari banci din Romania, observam ca nivelul acestora a crescut cam cu 50 puncte de baza atat la lei cat si la euro fata de nivelul mediu pe sistem bancar aferent lunii octombrie.
Astfel, pentru depozitele in lei se platesc dobanzi de minim 7 % p.a. (fata de 6.6 % in octombrie), in timp ce pentru cele in euro dobanzile depasesc si 4 % p.a (fata de 3.3 % in octombrie).
Competitia a majorat dobanzile la credite
Astfel, constatam... mai mult
Joi, 15 Decembrie 2011, ora 12:30