După doi ani, 2022 și 2023, în care băncile centrale au cumpărat aur într-un ritm ce a amintit de criza din 1967, care a dus la începutul prăbușirii acordului de la Bretton Woods, ianuarie
În timp ce factorii politici de decizie ai Uniunii Europene vorbesc cu mândrie despre economia spațială a blocului comunitar și despre cum UE va deveni lider mondial în domeniul materialelor
Potrivit estimărilor realizate de Eurostat, România va produce în 2024 doar aproximativ 57% din numărul de porci și 70% din numărul de bovine pe care le producea în 2014.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 1,8 miliarde de lei la capitalizare, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 194 milioane de lei în
Ministerul Finanțelor (MF) ar fi început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, și deși discuția este și una tehnică și una politică, decizia introducerii acestuia va
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
În ultimii ani, facturile de la energia electrică au crescut simțitor, iar românii au fost afectați serios de sumele uriașe pe care au fost nevoiți să le plătească pe perioada lunilor de
Producția de electricitate nucleară în Uniunea Europeană a scăzut cu 16,7% în 2022 față de 2021, fiind cel mai scăzut nivel înregistrat până acum încă din 1990, primul an pentru care
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, luarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru evitarea dublării preţului la gaze în 2025, venind cu
Discuțiile peste Atlantic privind intrarea în recesiune sunt acum mai aprinse ca niciodată, mai ales că există tot mai multe semnale care indică acest lucru.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Experții în recrutare remarcă o diminuare a oportunităților de angajare în piața muncii, observând pe lângă o scădere drastică a angajărilor și un val de disponibilizări și regândiri
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Analizele Băncii Naţionale a României arată că este probabil să asistăm în perioada următoare la o creştere a numărului insolvenţelor, evoluţie ce ar fi în linie cu aşteptările la
Banca Centrală Europeană şi alţi factori de decizie din Europa trebuie să menţină dobânzile la actualul nivel până când se asigură că inflaţia este sub control, în pofida creşterii
Comisia Europeană a publicat miercuri, 15 noiembrie, o prognoză privind situația economică a României. Potrivit acesteia, creșterea PIB-ului real al României va încetini în 2023 până la 2
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 2% estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie şi
Cifra de afaceri a companiilor din industrie, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, a crescut per total în primele nouă luni ale anului cu doar 1%, în condițiile în care veniturile
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB faţă de deficitul de 41,70 miliarde lei,