Cu toate ca PSD incearca din rasputeri sa acrediteze ideea unei duble masuri a Parlamentului European, care a pedepsit Romania, dar nu aplica aceleasi standarde si altor state din Uniune, europarlamentarii au votat, la Strasbourg, o rezolutie prin care cer Comisiei Europene sa infiintarea unui mecanism cuprinzator al UE privind democratia, statul de drept si drepturile fundamentale.
Citeste Cum contraataca PSD raportul MCV cu un mesaj anti-european, in care acuza tradari de neam si identifica Romania cu Partidul
Contextul in care forul european a decis ca este nevoie de un astfel de mecanism comun, care sa preintampine derapajele democratice in statele membre, este cel in care europarlamentarii au decis sanctionari succesive pentru Polonia, Ungaria si Romania, in chestiuni care privesc statul de drept.
Cadrul actual de dialog nu mai este suficient pentru prevenirea si remedierea amenintarilor la adresa statului de drept, este consluzia la care au ajuns, miercuri, parlamentarii europeni.
Prin intermediul acestei rezolutii non-legislative, deputatii au aratat ca regreta ca, pana in prezent, Comisia Europeana nu a prezentat o propunere legislativa de creare a unui asemenea mecanism, asa cum Parlamentul a solicitat in octombrie 2016.
Deputatii mentioneaza ca, de atunci, Parlamentul a luat decizia fara precedent de a solicita Consiliului sa declanseze in cazul Ungariei procedura prevazuta de articolul 7 al Tratatului UE si sa determine daca exista un risc clar de... mai mult
Miercuri, 14 Noiembrie 2018, ora 15:29
Parlamentul European va vota, in sedinta de plen din 14 noiembrie, rezolutia privind statul de drept in Romania.
Potrivit agendei publicate pe site-ul Parlamentului European, in sedinta plenului PE care va avea loc la Strasbourg pe 14 noiembrie, intre orele 12:30 si 14:30, figureaza si o motiune pentru adoptarea unei rezolutii privind statul de drept in Romania.
Referitor la acest subiect presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca adoptarea unei astfel de rezolutii cu privire la Romania de catre PE este neobisnuita, mai ales ca vine cu o luna inainte de preluarea presedintiei Consiliului UE de catre tara noastra.
"PE are dreptul sa dezbata teme si e dreptul lor sa voteze rezolutii. Am subliniat ca prezenta mea in PE nu avea legatura cu dezbatere aceea despre statul de drept in Romania.
Am facut declaratii in Romania despre subiect. Romania este o democratie functionala si respecta statul de drept, dar este o democratie vie si avem abordari despre care unii nu au opinie buna.
Nu vreau sa intru mai adanc in dezbaterile interne din Romania aici in PE. E extrem de neobisnuit pentru PE sa dezbata si sa voteze o rezolutie cu doar o luna inainte de a prelua presedintia Consiliului UE. Decizia apartine PE", a spus Iohannis.
Raspunzand la aceeasi intrebare legata de rezolutia la adresa Romaniei, presedintele Parlamentului European a precizat ca subiectul va fi discutat in alta sedinta a forului european.
"Dezbaterea de azi nu are legatura cu Romania, vom... mai mult
Joi, 25 Octombrie 2018, ora 16:51
Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a sustinut, miercuri, in Parlamentul European, ca Parlamentul Romaniei nu a dat semne ca raspunde avertismentelor primite de la partenerii externi in ceea ce priveste modificarea Legilor Justitiei.
"E o oportunitate sa facem un inventar al evolutiilor din ultimele luni. Suntem constienti ca reforma Codurilor Penale aduce ingrijorari din partea multor actori din interiorul si exteriorul Romaniei. Multi romani sunt ingrijorati ca aceste modificari pot submina Justitia. Aceste ingrijorari Comisia le impartaseste", a declarat Timmermans in plenul PE la dezbaterea care are ca unica tema statul de drept din Romania si la care participa premierul Viorica Dancila si ministrul Justitiei, Tudorel Toader.
Referitor la Legile Justitiei, prim-vicepresedintele Comisiei Europene a subliniat ca Parlamentul Romaniei nu a dat semne ca raspunde la avizele si semnalele de alarma primite in acest sens.
"In ceea ce priveste Legile Justitiei, cele trei legi definesc organizarea judiciara, a CSM si statutul magistratilor. Aceste legi au fost contestate de mai multe ori la CCR. Consiliul European, prin GRECO, a adoptat un raport, dar si raportul preliminar al Comisiei de la Venetia a fost extrem de critic la adresa modificarilor.
Stiu ca Parlamentul European va fi extrem de atent la aviz. Insa Parlamentul Romaniei nu a dat semn ca raspunde la aceste avertismente", a atras atentia Timmermans.
Privind revocarea din functia de... mai mult
Miercuri, 03 Octombrie 2018, ora 10:48
Conferinta presedintilor din Parlamentul European a amanat, joi, votul pe rezolutia care priveste situatia din Romania pana in luna noiembrie.
Initial, votul era programat sa aiba loc in a doua plenara a PE de la finalul lunii octombrie.
Parlamentul European va dezbate in plen, pe 3 octombrie, o rezolutie privind respectarea statului de drept in Romania, sedinta la care a fost invitata sa mearga si Viorica Dancila.
Votul pe aceasta rezolutie urma sa se dea in a doua plenara de luna viitoare, insa la sedinta de azi a presedintilor din PE, la care participa liderii de grup ai partidelor europene, alaturi de presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a luat decizia de amanare.
Cel care s-a opus unui vot in a doua plenara din octombrie a fost Manfred Weber (liderul de grup al PPE), care a propus in schimb sa se dea votul fie chiar odata cu dezbaterea, pe 3 octombrie, fie in luna noiembrie. S-a optat pentru o amanare pana in noiembrie.
Amintim ca, marti si miercuri, premierul Dancila s-a aflat la Bruxelles, intr-un soi de turneu de lobby, ocazie cu care a avut numeroase intalniri cu toate grupurile parlamentare din PE.
Iata gafele facute si concluziile intalnirilor:
Cum a fugit Dancila de un jurnalist Euronews pe holurile Parlamentului European (Video)(Audio) Dancila, o noua gafa la Bruxelles: Femeia jandarm a fost batuta cu bestialitate de protestantiViorica Dancila se lauda la Bruxelles: Am prezentat situatia reala din Romania, unde Guvernul e... mai mult
Joi, 27 Septembrie 2018, ora 14:05
Rezolutia pe care o va adopta Parlamentul European, in cea de-a doua sesiune plenara din luna octombrie, despre situatia din Romania ar trebui sa ne ingrijoreze foarte mult, atrage atentia fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.
Mai mult, el a declarat pentru Ziare.com ca este foarte important de observat cum va reusi premierul Viorica Dancila sa sustina cauza tarii noastre.
In opinia lui Cristian Diaconescu, daca Dancila va spune in PE ca, de fapt, in Europa nu se intelege ce minunata este atitudinea politica de la Bucuresti, ar putea exista mari dificultati.
"Trebuie sa fim cat se poate de ingrijorati de rezolutia pe care Parlamentul European o va adopta despre situatia din Romania. In primul rand, va fi important de vazut cum va reusi prim-ministrul Romaniei, la inceputul lunii octombrie, cand este invitat in PE, sa sustina cauza Romaniei sau ce intelege prin cauza Romaniei, pentru ca, daca merge pe abordarea ca de fapt in Europa nu se intelege ce minunata este atitudinea politica de la Bucuresti sau ca orice fel de atitudine sau reactie a Europei ar viza poporul roman si nu cei aflati la guvernare, dupa modelul Orban, care iata ca nu a reusit, s-ar putea sa aiba mari dificultati", a explicat fostul ministru de Externe.
Totodata, Cristian Diaconescu a amintit de scrisoarea transmisa de Viorica Dancila Comisiei Europene, dupa protesul din 10 august, in care afirma ca Jandarmeria a actionat legal si il acuza pe presedintele Klaus Iohannis ca a facut un... mai mult
Duminica, 16 Septembrie 2018, ora 11:24
Schimbarile legislative care vizeaza Justitia din Romania si respectarea statului de drept fac obiectul unei dezbateri organizata miercuri, 7 februarie, in Parlamentul European.
"Mersul reformei sistemului judiciar din Romania si amenintarea pe care aceasta ar putea-o reprezenta la adresa statului de drept vor fi dezbatute cu Consiliul si Comisia, miercuri", se arata in anuntul oficial postat pe site-ul site-ul Parlamentului European.
Unul dintre participantii la dezbatere va fi comisarul european pe Justitie, Vera Jourova.
In comunicat se reaminteste ca Parlamentul Romaniei a adoptat trei legi care introduc schimbari in modul de functionare al Justitiei, amendand statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea sistemului judiciar, precum si organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
"De asemenea, au fost modificate regulile cu privire la conflictul de interese si se intentioneaza amendarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala.
Aceste evolutii au generat masive proteste in tara. Saptamana trecuta, Comisia Europeana si-a exprimat ingrijorarile cu privire la impactul acestor shimbari asupra independentei sistemului judiciar din Romania si asupra capacitatii de lupta efectiva impotriva coruptiei", se mai arata in comunicatul citat.
Citeste scrisoarea Comisiei Europene prin care avertizeaza Parlamentul de la Bucuresti in legatura cu Legile Justitiei si Codurile Penale.
Zilele trecute, presedintele Klaus Iohannis a fost... mai mult
Duminica, 04 Februarie 2018, ora 09:41
Parlamentul European va organiza, joi dimineata, o dezbatere pe tema Justitiei si statului de drept in Romania.
"Parlamentul European organizeaza joi, 2 februarie 2017, incepand cu ora 10:00 (ora Romaniei) o dezbatere pe tema Justitiei si statului de drept in Romania. Dezbaterea are loc in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Bruxelles din 1-2 februarie 2017", anunta Parlamentul European intr-un comunicat remis Ziare.com miercuri seara.
Situatia Romaniei, discutata joi in Parlamentul European: Este inadmisibila o asemenea atitudine a unui Guvern in UE
Cei care au cerut aceasta dezbatere in legatura cu ceea ce se intampla in Romania au fost deputatii din PPE.
"Ceea ce se intampla in Romania este impotriva statului de drept. Se dilueaza lupta impotriva coruptiei. Este inadmisibil sa existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE", scrie intr-o declaratie a delegatiei romane din grupul PPE.
Presedintele PPE: Adoptarea legilor nocive in mijlocul noptii contravine tuturor principiilor democratiei
Insusi liderul PPE, Joseph Daul, s-a aratat ingrijorat de ce se intampla in tara noastra.
"Justitia trebuie sa serveasca, in primul rand, poporul, nu pe politicienii corupti. Aceasta ordonanta nu serveste poporul si nici nu este in acord cu un sistem de justitie independent. Din contra, slabeste Justitia si submineaza increderea oamenilor in institutiile statului.
Lupta anticoruptie trebuie sa continue. Un guvern care slabeste lupta anticoruptie... mai mult
Joi, 02 Februarie 2017, ora 07:09
Parlamentul European va organiza joi, in plen, la Bruxelles, o dezbatere pe tema justitiei si statului de drept in Romania.
"Parlamentul European organizeaza joi, 2 februarie 2017, incepand cu ora 10:00 (ora Romaniei) o dezbatere pe tema justitiei si statului de drept in Romania. Dezbaterea are loc in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Bruxelles din 1-2 februarie 2017", anunta Parlamentul European.
Grupul popularilor europeni a solicitat organizarea unei dezbateri in plenul Parlamentului European in legatura cu ceea ce se intampla in Romania, apreciind ca atitudinea Guvernului este inadmisibila.
"Ceea ce se intampla in Romania este impotriva statului de drept. Se dilueaza lupta impotriva coruptiei. Este inadmisibil sa existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE", se arata intr-o declaratie a delegatiei romane din grupul PPE.
-continua-... citeste mai departe despre "Situatia Romaniei, discutata joi in Parlamentul European: Este inadmisibila o asemenea atitudine a unui Guvern in UE" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 01 Februarie 2017, ora 17:37
Parlamentul European a dezbatut miercuri, la Strasbourg, situatia politica din Romania. Dezbaterea a fost solicitata de grupul Popularilor Europeni, din care fac parte PDL si UDMR.
La dezbatere au fost reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Consiliului Uniunii Europene. In mod surprinzator, premierul Ponta nu a dorit sa participe si sa sustina punctul de vedere al guvernului si al USL, desi ar fi avut posibilitatea sa ceara acest lucru, asa cum a facut premierul Viktor Orban, omologul ungar, cand Ungaria a intrat in vizorul deputatilor europeni.
Viviane Reding, comisarul pe justitie din partea Comisiei Europene, a vorbit despre fragilitatea echilibrului democratic din Romania si a declarat ca referendumul nu a pus capat crizei politice.
Ziare.com a redat in format live text dezbaterile.
Comisarul european a facut apel la clasa politica din Romania sa renunte la atacurile la persoana si sa respecte independenta justitiei.
"CE va continua sa monitorizeze situatia si sa mentina contactul cu autoritatile romane", a mai spus Reding.
Referendumul a fost o tema aprinsa de discutie, taberele fiind impartite intre cei care au sustinut constitutionalitatea lui si cei care, printre care si Monica Macovei, au vorbit de fraude si de lovitura de stat.
Viviane Reding a atras atentia asupra faptului ca dezbaterea a fost condusa de interese de partid.
"Avem nevoie de o abordare independenta si obiectiva. Justitia trebuie sa fie oarba, sa nu cunoasca culorile... mai mult
Miercuri, 12 Septembrie 2012, ora 17:57