Criza provocata de extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19) este cea mai severa de la Marea Depresiune din 1929, a avertizat luni directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Kristalina Gheorghieva, transmite Reuters.
Din cauza efectelor negative ale epidemiei, 170 de tari vor inregistra o crestere economica negativa in 2020, a declarat seful FMI la o videoconferinta cu presa din Bulgaria.
Cele mai afectate de efectele negative ale extinderii epidemiei ar putea fi tarile in curs de dezvoltare, a apreciat Georgieva.
"Statele care sunt acum cel mai lovite de pandemie si nu trebuie sa fie si cele mai afectate din punct de vedere economic. Sunt extrem de ingrijorata de tarile in curs de dezvoltare si cele emergente", a explicat oficialul FMI.
Saptamana trecuta, FMI estima in cel mai nou raport "World Economic Outlook" ca economia mondiala ar urma sa se contracte cu 3% in 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, ceea ce reprezinta un declin mai grav decat cel inregistrat in perioada crizei financiare din 2008-2009. Institutia financiara internationala subliniaza ca este vorba despre o revizuire cu peste sase puncte procentuale comparativ cu raportul WEO din luna octombrie sau cu update-ul din luna ianuarie, "o revizuire extraordinara intr-o perioada atat de scurta de timp", subliniaza FMI.
"Conform scenariului de baza, care pleaca de la ipoteza ca pandemia se va reduce in a doua jumatate a lui 2020, iar masurile de izolare vor fi eliminate... mai mult
Luni, 20 Aprilie 2020, ora 23:53
Economistii bancii Morgan Stanley sunt ingrijorati de perspectiva unei noi recesiuni la nivel global si avertizeaza bancile centrale ca repeta aceleasi greseli care au prelungit Marea depresiune economica din anii '30.
Acestia sustin ca mediul economic actual seamana izbitor cu acela din anii care au urmat dupa Martea Neagra (29 octombrie 1929), daca ne uitam la nivelul ridicat de indatorare, deflatie, cresterea economica anemica si randamentele scazute ale obligatiunilor, elemente comune ale marilor piete financiare din lume, in clipa de fata, potrivit Market Watch.
"Asemanarile flagrante dintre ciclurile economice din 1930 si 2008 constau in faptul ca socul financiar si nivelul masiv de indatorare au fortat o schimbare a atitudinii fata de riscurile asumate de reprezentantii sectorului privat si i-a motivat sa isi regleze bilanturile", afirma echipa de economisti ai bancii Morgan Stanley.
Aversiunea fata de riscuri este raspandita la scara larga in acest moment, dupa cum arata un raport emis de Bank of America, care spune ca rezervele de lichiditati ale investitorilor se apropie de maximul ultimilor 15 ani.
Tendinta acestora de a se indrepta spre active sigure a condus la o depreciere a randamentului oferit de obligatiunile guvernamentale, majoritatea evoluand deja in teritoriul negativ, asa cum este cazul obligatiunilor germane cu maturitate la 10 ani, care ofera un randament de minus 0,04%, cel mai proaspat record negativ.
Traseu dezastruos
Din... mai mult
Vineri, 17 Iunie 2016, ora 15:22
Analistii din cadrul Institutului National de Cercetari Economice si Sociale din Marea Britanie (NIESR) sustin ca Grecia are nevoie de o stergere urgenta a unei marti parti din datoria acumulata.
In caz contrar, expertii din cadrul think thank-ului britanic nu vad cum economia tarii din zona euro ar putea iesi vreodata din criza, relateaza The Telegraph.
Criza de lunga durata
Efectul cresterii TVA si asumarea unor tinte bugetare extrem de stricte i-au pus in garda pe economistii din cadrul NIESR.
La acestea se adauga recenta prabusire a pietei de capital din Grecia cu aproape 23 de procente in prima zi de la redeschiderea bursei din Atena, eveniment care ar putea fi factorul declansator al unei recesiuni economice intinsa pana la finalul anului viitor.
Pana la sfarsitul anului 2016, britanicii se asteapta ca economia Greciei sa fie cu 30 de procente mai redusa decat era in 2007, inainte de declansarea crizei globale, si cu 7 procente mai mica decat in 2001, in momentul aderarii la euro.
"Nu vedem Grecia revenind la nivelul inregistrat in momentul aderarii la zona euro si, cu atat mai putin, undeva aproape de momentul de dinantea crizei economice globale.
Aceasta demonstreaza ca avem de a face cu o depresiune economica severa si de lunga durata in Grecia", explica Jack Meaning, unul dintre analistii NIESR.
Economistii britanici cred ca se impune o stergere sau o restructurare a datoriei Greciei de 95 de miliarde de euro, reprezentand 55% din PIB-ul... mai mult
Miercuri, 05 August 2015, ora 10:46
1Grecia a intrat intr-o spirala care aminteste de declinul economic al Statelor Unite si Germaniei din timpul Marii Depresiuni a anilor "30, iar recastigarea competitivitatii pare aproape imposibila prin austeritate, fara masuri ambitioase de stimulare a economiei.
Economia elena s-a restrans cu 18,4% in ultimii 4 ani, iar Fondul Monetar International anticipeaza o noua contractie in 2013, de 4% din PIB, potrivit Bloomberg.
Guvernul incearca sa-si reduca deficitul si datoriile prin masuri de austeritate asumate in cadrul a doua acorduri de finantare externa in valoare totala de 240 miliarde euro.
Declinul de 18,4% este cel mai grav inregistrat intr-o economie dezvoltata in ultimii 30 de ani. Economia SUA s-a contractat cu 27% in perioada 1929-1933, potrivit Biroului de Analiza Economica de la Washington.
"Austeritatea a distrus veniturile din taxe, impiedicand chiar realizarea efectului scontat (scaderea deficitului bugetar - n.r.). Insa austeritatea nu mai poate fi evitata, deoarece nu se mai pot imprumuta, iar deficitele trebuie finantate", comenteaza pentru Bloomberg analistul Charles Dumas, presedintele Lombard Street Research, companie de consultanta cu sediul la Londra.
Grecia incearca sa obtina urmatoarea transa, de 31 miliarde euro, din programul de finantare externa de 130 miliarde euro convenit cu UE, FMI si BCE in prelungirea unui alt acord, de 11 miliarde euro, derulat in ultimii doi ani.
Scaderea salariilor si pensiilor a alimentat tensiuni... mai mult
Marti, 23 Octombrie 2012, ora 09:19
In timp ce crizele financiare din trecut au avut denumiri precum Mania Lalelelor, Marea Depresiune sau Lunea Neagra, in prezent lumea se afla intr-o perioada de tulburari financiare al carei nume se tot schimba odata cu agravarea acestora.
"Fara indoiala, crizele financiare din trecut au avut niste nume grozave. Imperiul Roman in declin a avut perioda Anarhia Militara, un nume fabulos, insa si istoria recenta este plina de alte incercari bune.
Investitorii din vechime s-au confruntat cu Mania Lalelelor sau Bula Marii de Sud. Mai tarziu au venit Marea Depresiune, Lunea Neagra, Miercurea Neagra, Prabusirea Dotcom si asa mai departe", scrie jurnalistul David Cottle, pe blogul Wall Street Journal.
In prezent lumea este blocata la Criza Financiara Globala. Nu este nimic in neregula cu aceasta denumire. Este foarte corecta, dar cam plictisitoare, crede jurnalistul.
"Problema cu actualul cosmar financiar, din punct de vedere al numelui, este ca nu ne-am trezit inca. Nu s-a terminat, iar efectele oribile ale crizei inca se intind. Nici nu apucam sa o oprim si sa-i spunem intr-un fel, ca se transforma in altceva.
Totul a inceput ca un mic cutremur rau-prevestitor pe piata ipotecara din SUA. Amenintator, dar cu siguranta doar o mica dificultate locala. La momentul respectiv era Criza Creditelor Subprime, care a devenit ulterior Criza Bancara, apoi Criza Creditelor, Criza Datoriilor Suverane, Criza Zonei Euro si am ajuns in prezent la Criza Financiara Globala, spune... mai mult
Marti, 06 Decembrie 2011, ora 19:03
Caderea intr-o criza economica severa la nivel global similara Marii Depresiuni din anii '30 este o posibilitate foarte reala, insa istoria, progresul civilizatiei si predispozitia mult mai redusa la radicalizare politica in statele dezvoltate fac putin probabil un nou razboi mondial.
"Se strica treaba din nou? Adica se strica rau - mare depresiune, razboi mondial? Genul de eveniment cataclismic despre care generatia mea a invatat sa creada ca isi are locul doar in cartile de istorie", se intreaba editorialistul Gideon Rachman de la Financial Times.
Situatia din Europa prevesteste rau, ingrijorare impartasita de ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski si de presedintele francez Nicolas Sarkozy.
Sarkozy:Daca euro explodeaza, Europa va exploda
"Daca euro explodeaza, Europa va exploda. Este garantia pacii pe un continent care a trecut prin razboaie teribile", a afirmat recent Sarkozy, iar oficialul polonez a spus luni seara la Berlin: "Ne aflam pe marginea prapastiei".
Politicienii europeni au apelat de multe ori la perspectiva razboiului ca la o sperietoare, pentru a promova proiectul european, insa astfel de amenintari pot fi cu greu luate in serios in Europa de Vest de o generatie pentru care pacea si prosperitatea reprezinta normalitatea si totul a mers spre mai bine in utlimele decenii.
Mai mult, globalizarea din ultimii 30 de ani a dus sperantele la pace, prosperitate si un nivel de trai rezonabil dincolo de rezervatia privilegiata din Vest, iar... mai mult
Marti, 29 Noiembrie 2011, ora 16:11
Pietele financiare duc lumea spre o noua Mare Depresiune, cu consecinte politice incalculabile. Autoritatile, in special cele europene, au pierdut controlul asupra situatiei, considera investitorul George Soros.In opinia acestuia, sunt trei masuri urgente care trebuie luate. In primul rand, guvernele din zona euro trebuie sa convina asupra unui nou tratat pentru crearea unei trezorerii comune.
In acelasi timp, marile banci trebuie sa fie puse sub conducerea BCE, in schimbul unei garantii de recapitalizare.
In al treilea rand, BCE ar trebui sa permita unor tari precum Italia si Spania sa-si refinanteze temporar datoriile la un cost foarte scazut.
Potrivit investitorului, acesti pasi ar putea calma pietele si ar putea oferi Europei timp pentru a dezvolta o strategie de crestere, fara de care problema datoriei nu poate fi rezolvata.
"Din moment ce un tratat al zonei euro de stabilire a unei trezorerii comune va dura o lunga perioada de timp pentru a fi incheiat, statele membre trebuie sa faca apel la autoritatea financiara care exista dehja, BCE, pentru a umple vidul.
In forma sa actuala, Fondul European de stabilizare financiara este doar o sursa de fonduri. Modul in care acestea sunt cheltuite este lasat la latitudinea statelor membre", a mai subliniat George Soros, intr-un editorial semnat pe Project Syndicate.
Investitorul atrage atentia asupra faptului ca task-ul imediat este de a ridica garantiile necesare impotriva contagiunii care poate intervene in urma unui posibil... mai mult
Vineri, 30 Septembrie 2011, ora 11:52
Asemanarile dintre Marea Depresiune, din anii '20, si economia globala extrem de volatila din prezent sunt extrem de clare. Ratele mari ale somajului si datoriile guvernamentale uriase sunt doar doua dintre similitudini. Cei care au trait la limita saraciei in urma cu 80 de ani au invatat o serie de lectii care ne-ar putea ajuta sa facem fata crizei prin care trecem.Din fericire, vremurile grele de la sfarsitul anilor '20 si in anii '30 par inca un vis urat pentru generatiile actuale.
Generatiile care au trecut prin aceasta perioada sunt dovada vie ca orice dificultati pot fi depasite.
Unii dintre cei care erau tineri in timpul Marii Depresiuni mai sunt in viata inca, asa ca poate ar fi timpul sa ne inspiram din experienta lor.
BusinessInsider a realizat o lista de idei formate in acea era, care ar putea sa ne fereasca de saracie. Dar care ne si amintesc ca ar putea fi mai rau.
Foloseste tot ce ai
Wanda Bridgeforth era copil in timpul Marii Depresiuni, iar situatia familiei sale era atat de rea incat ajunsesera sa locuiasca 19 persoane intr-o casa cu doar cateva incaperi.
In acea perioada a invatat sa pastreze, sa foloseasca si sa refoloseasca orice obiect.
Aceasta filosofie ar putea fi utila atat la nivel individual cat si pentru companii.
Analizeaza situatia economica
Unii raporteaza cifre ale somajului si inflatiei la fel de mari ca cele din anii '20. Insa sentimentul de disperare, numarul de oameni care sufereau de infometare si saracia erau mult mai... mai mult
Miercuri, 31 August 2011, ora 11:54
Sa fim foarte seriosi si mai ales realisti. In conditiile evolutiei burselor straine actuale aceasta ar fi fost cea mai mare pacaleala a momentului. Auzi colo, inca o depresiune economica, parca nu ne-ar fi ajuns cea din anii 1929-1934 cand si ultimul lucru - speranta, murise si ea odata cu Marea Depresiune Economica.Fireste ca obisnuitii burselor au putut sesiza ca, in mare parte, aceste supozitii nu aveau suport real si ca initiatorii acestor stiri se bazau mai mult pe starea emotionala puternica din piata si tendinta accentuata de contractie a economiei globale. Consumatorul inrait de ieri a devenit peste noapte economul prudent pe termen lung nestiind ce-i va rezerva viitorul: un somaj sau o pensie anticipata.
Daca sectorul privat va continua sa ramana singur in bataia vantului o sa se trezeasca domnul Pogea si domnul Boc cu alte sute de mii de someri tocmai de acolo de unde isi adunau ei banii pentru a sustine sectorul bugetar. Sa vedem pe unde-si vor scoate camasa atunci ?
Spectrul nesigurantei crestea pe masura ce vestile presau asupra cresterii accelerate a ratei somajului sau al pierderi caselor ipotecate, dar mai ales asupra bunastarii americanului de rand de maine (criza creditului, in general).
Pai, pe acest fond degradant, puteam presupune ca orice este posibil, mai ales datorita absentei unor informatii fundamentale cat de cat pozitive, care sa diminueze sau sa infirme aceasta evolutie foarte negativa cu care nimeni nu s-a mai intalnit pana acum in... mai mult
Joi, 16 Aprilie 2009, ora 00:09