Dupa ce mii de romani s-au ars cu creditele in franci elvetieni, acum este timpul sa sufle si in iaurt cand vine vorba de aceasta moneda. Articolul acesta este despre depozitele in CHF si nu vorbeste despre deprecierea leului in fata francului, care, in cazul nostru, ar fi reprezentat un avantaj.
Ziare.com iti explica, in cadrul rubricii "Profu' de bani", la ce sa fii atent cand faci un depozit in franci elvetieni.
Depozitele in franci elvetieni sunt extrem de paguboase prin prisma comisioanelor pe care bancile le practica in acest caz. Astfel ca, daca alegi, din varii motive sa iti faci un astfel de depozit, trebuie sa stii ca vei iesi pe minus cu banii.
Iata mai jos un exemplu extrem de simplu:
In cazul in care ai depus 1.000 de franci elvetieni la banca, la scadenta vrei scoate doar 997 de franci elvetieni din cauza comisionului de administrare lunara de 0,5 franci.
Dobanzile la aceste depozite sunt foarte mici, sa zicem, ca in medie ajung la 0,3% pe an.
Asta va face ca, la final de an, tu sa scoti, neluand in calcul comisionul de administrare, aproape 1.003 franci. Din acestia scazi si comisionul de administrare, care mai inseamna 6 franci elvetieni (0,5 franci x 12 luni) si ajungi sa iei in mana 997 de franci elvetieni, doar pentru ca ti-ai tinut banii la banca un an.
Rubrica "Profu' de bani" este sustinuta de BCR
CITESTE SI:
Cati bani vei strange pentru facultatea copilului daca economisesti de cand se naste
De ce e bine sa-ti anunti... mai mult
Miercuri, 11 Noiembrie 2020, ora 10:30
Francul elvetian a inregistrat, luni, o depreciere importanta in fata monedei europene, dupa ce Credit Suisse, a doua banca elvetiana ca marime, si-a anuntat clientii institutionali ca va practica dobanzi negative la depozitele in franci elvetieni.
Reprezentantii bancii nu au precizat care va fi dobanda practicata, insa noua politica se aplica doar pentru depozitele interbancare, incepand cu data de 10 decembrie 2012.
Decizia este luata in contextul in care bancile cauta solutii pentru cererea din ce in ce mai mare de franci elvetieni, refugiu important pentru investitorii care fug de criza din zona euro, explica Wall-Street Journal.
Iar Credit Suisse nu este prima banca elvetiana care recurge la o astfel de masura. In octombrie, State Street Corp a inceput sa perceapa taxe pentru depozitele in franci elvetieni si coroane daneze.
In consecinta, francul s-a depreciat, in raport cu euro, luni, pana la 1,209 franci elvetieni, moneda europeana fiind impusionata si de faptul ca Spania a solicitat oficial ajutor pentru recapitalizarea bancilor.
Bancile din Spania primesc un ajutor de aproape 40 mld de euro
"Acum vorbim de un caz individual, insa intrebarea este daca alte banci vor urma exemplul, inclusiv Banca Centrala. Poate ca aceasta este solutia pentru a deprecia CHF", a comentat George Dowd, seful Newedge USA.
Banca Centrala a Elvetiei (SNB) a facut eforturi in ultima perioada pentru controlul cursului de schimb. Dupa reducerea dobanzii cheie pana... mai mult
Marti, 04 Decembrie 2012, ora 12:42
Aproximativ 450.000 de persoane s-au indatorat atat la banci, cat si la IFN-uri, au in medie trei credite (doua la banci si unul la IFN) si reprezinta cea mai riscanta categorie de debitori, potrivit NewsIn."Un numar ridicat de persoane (aproximativ 0,45 milioane) s-au indatorat atat la banci, cat si la IFN. Acestea au in medie trei credite (doua la banci si unul la IFN) si reprezinta cea mai riscanta categorie de debitori (in iunie 2011, rata de neperformanta generata de acest segment in sectorul bancar a fost de 15,8%, fata de 7,9% pe ansamblul sectorului populatiei)", se arata in Raportul asupra Stabilitatii Financiare publicat luni de BNR.Potrivit BNR, capacitatea relativ redusa a populatiei de a-si onora serviciul datoriei in conditiile aparitiei unor evolutii nefavorabile privind cursul de schimb, rata dobanzii sau venitul disponibil reclama prudenta sporita cu privire la reluarea creditarii populatiei, inclusiv prin prisma consecintelor inceperii unui nou ciclu de inasprire a politicilor monetare pe plan international."In ipoteza cresterii cu 1 punct procentual a ratelor dobanzii la creditele in euro (reprezentand circa 80% din stocul de credite in valuta in iunie 2011), serviciul anual al datoriei pentru un debitor care detine un credit imobiliar s-ar majora in medie cu 7,8%, in timp ce pentru un credit de consum fara garantie ipotecara serviciul anual al datoriei ar fi, in medie, cu 2,6% mai ridicat. Ponderea considerabila a creditelor acordate in conditii... mai mult
Luni, 12 Septembrie 2011, ora 18:34
Banca Romaneasca reduce din 25 februarie dobanzile la creditele de consum cu si fara garantii imobiliare cu procente cuprinse intre 0,5 si 2%, in functie de moneda creditului, iar de joi le-a redus pe cele la depozite cu pana la 1%, a anuntat joi banca, transmite NewsIn.Dobanda de baza pentru creditele de consum in lei scade de la 11,38%, la 9,38%, in timp ce pentru creditele in euro dobanda de baza ajunge la 3,134%, de la 3,642%, se mentioneaza in comunicat.
In ce priveste creditele acordate in franci elvetieni (CHF), dobanda de baza scade de la 3,5385% la 2,91%.Noul nivel al dobanzii de baza valabila pentru creditele in lei, respectiv 9,38%, contribuie si la scaderea dobanzii variabile perceputa de banca pentru facilitatea de descoperit de cont autorizat oferita clientilor bancii. Banca mentioneaza ca, in aceste conditii, dobanda variabila scade cu 2 puncte procentuale, pana la 17,71%.
Potrivit bancii, noile rate de dobanda pentru creditele de consum au fost modificate tinand cont de evolutia pietei si a indicilor de referinta."Banca Romaneasca va continua si in 2010 sa-si actualizeze ratele de dobanda, atat la credite, cat si la depozite, in functie de evolutiile ulterioare, o atentie sporita fiind acordata pastrarii unui nivel competitiv al acestora", a declarat directorul executiv al unitatii de retail a bancii, Lakis Couninis.
De asemenea, Banca Romaneasca a redus de joi dobanzile acordate la depozitele la termen in lei, dolari si lire sterline, scaderile fiind... mai mult
Joi, 04 Februarie 2010, ora 15:57