Munca de acasă prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, iar în funcție de nivelul tău de motivație și diferiți factori de la job, părțile rele le pot întrece pe cele bune. Chiar dacă ai multe libertăți, de la cum lucrezi, la cum îți aranjezi biroul, de cele mai multe ori, distragerile de atenție pot fi problematice. Păstrarea unui nivel de concentrare optim poate fi destul de dificilă; de la responsabilitățile pe care le ai acasă, până la metodele de divertisment pe care le deții, lucratul în propria locuință devine o provocare. Din acest motiv, este întotdeauna benefic să cauți soluții pentru a-ți îmbunătăți motivația și puterea de concentrare.
Din fericire, acasă îți poți amenaja biroul după propriul stil și propriile nevoi, așa că poți apela la câteva trucuri care să-ți îmbunătățească productivitatea. Trebuie să ții cont de faptul că aspectul și organizarea spațiului de muncă sunt extrem de importante, având puterea să te imerseze în lucru sau să te distragă de la activități productive. Amenajarea locuinței are un impact mare asupra stilului de viață, iar acest lucru este deosebit de adevărat pentru biroul personal. Modul în care îți amplasezi biroul, felul în care îți depozitezi depozitezi lucrurile, cromatica pe care o alegi și decorațiunile sunt toate lucruri care vor determina productivitatea ta. Următoarele sfaturi te vor ajuta să-ți creezi un spațiu potrivit pentru... mai mult
Luni, 20 Decembrie 2021, ora 18:21
BIANO, start-up ceh parte din grupul MITON, lansat in 2018, raporteaza o crestere semnificativa a numarului de comenzi online de produse home & deco, dupa primele doua saptamani de stare de urgenta in Romania. Motorul de cautare BIANO estima o crestere de 100% la nivelul indicatorilor de performanta pe 2020, dar previzioneaza chiar o depasire a acestui target.
In perioada 15 martie - 15 mai 2020, in Romania, BIANO a reprezentat una dintre principalele surse de clienti noi si de comenzi plasate de pe dispozitive mobile pentru partenerii existenti, dar si pentru partenerii noi, cresterea cererilor de inregistrare pe www.biano.ro fiind substantiala, dupa data de 1 aprilie, comenteaza reprezentantii BIANO. Cele mai multe inregistrari noi pe platforma au fost cele din partea magazinelor online specializate in produsele pentru copii, scaune, comode, birouri.
In plus, reprezentantii BIANO, ca parte din grupul e-commerce ceh MITON, au primit solicitari de consultanta si sprijin logistic de la magazine home & deco ce si-au dorit cresterea sau dezvoltarea de platforme e-commerce noi si apoi de listarea pe BIANO.
Au existat si magazine online care s-au retras de pe platforma BIANO, dar este vorba despre cele care au avut probleme cu furnizorii sau al caror depozit, localizat in afara Romaniei, nu mai putea onora sortimentatia necesara procesarii comenzilor.
Cele mai cautate si cele mai vandute produse home & deco in perioada martie-mai
Un top al celor mai vandute produse... mai mult
Miercuri, 27 Mai 2020, ora 11:12
Magazinul online din domeniul home & deco, ce inregistra o cifra de afaceri de 55 de milioane euro in 2019, a crescut cu 10 procente in martie, fata de previziunile initiale. Bonami, cu sediul la Praga, in Republica Ceha, si-a creat in ultima luna cel mai mare stoc de produse din istoria sa si a adaugat un alt spatiu de depozitare.
In prezent, compania isi indreapta eforturile catre sustinerea clientilor si a comunitatii.
"Este important pentru noi, in aceasta perioada critica, sa ne aducem aportul in cat mai multe moduri posibil. In primul rand, pregatim pachete pe care le vom distribui in azile de batrani. In al doilea rand, am decis sa comercializam masti textile de protectie pe care le oferim la pret de achizitie, fara adaos comercial. Am subliniat beneficiile purtarii lor in strategia noastra de comunicare din social media", a mentionat Pavel Voparil, CEO Bonami.
Mastile de protectie textile au reprezentat, conform guvernului ceh, una dintre masurile preventive ce au oprit raspandirea bolii. Masca textila nu ofera protectie deplina impotriva virusului, insa reduce riscul infectarii altor persoane in cazul in care purtatorul este imbolnavit, simptomatic sau asimptomatic, cu virusul COVID-19.
Initial, compania a inregistrat o scadere a vanzarilor, in perioada imediat urmatoare declansarii pandemiei, tendinta pietei fiind aceea de crestere pe zona alimentara si farmaceutica. Ulterior vanzarile au depasit previziunile: " Oamenii s-au aprovizionat, iar acum au... mai mult
Miercuri, 15 Aprilie 2020, ora 17:36
La aniversarea a doi ani de prezenta pe piata romaneasca, Bonami, magazinul online ce comercializeaza produse din zona home & deco si mobilier, prognozeaza in 2018 o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, in crestere cu 75% fata de anul anterior si reprezentand 10% din cifra totala de afaceri a companiei. Numarul total al persoanelor inregistrate s-a dublat, ajungand la 800.000 de abonati.
Bonami este prezent in Cehia, Polonia, Slovacia, Romania si, din septembrie 2018, si in Ungaria. Lansarea in tara vecina reprezinta un real succes.
"In baza experientei acumulate pe celelalte piete, a numarului actual de preinregistrari, peste 100.000, si a concurentei scazute de pe piata maghiara, ne asteptam ca Ungaria sa atinga anul acesta o cifra de afaceri de 600.000 de euro, ceea ce reprezinta cea mai rapida lansare dintre toate tarile", a afirmat David Siska, CEO Bonami.
Pentru a oferi clientilor sai produse cat mai variate, compania si-a extins la 12.000 numarul de produse disponibile in stoc, iar spatiul de depozitare ocupa acum o suprafata de 10.000 mp. Momentan livrarea se efectueaza in sase zile, insa se prognozeaza o reducere treptata a termenului. De asemenea, prima pagina a magazinului online a fost reconfigurata, adaugandu-se filtre pentru campanii, astfel incat experienta navigarii sa fie cat mai placuta si usoara.
Romanii sunt din ce in ce mai interesati de achizitionarea de mobilier online. Vanzarile categoriei de mobilier au crescut spectaculos anul... mai mult
Marti, 16 Octombrie 2018, ora 15:43
Bang & Olufsen reprezinta un nume cu rezonanta deosebita in urechile oricarui iubitor de muzica buna si de gadgeturi audio de o calitate exceptionala, dar 2017 vine cu o surpriza de proportii pentru publicul fidel acestei marci.
Combinand tehnologia de ultima ora cu designul clasic, compania a anuntat recent lansarea pe piata a unei editii de colectie a sistemelor audio prezentate in ultimul an, de aceasta data, modelele fiind imbracate in carcase de bronz, relateaza Extravaganzi.
Editia de colectie vine la ceas aniversar, B&O serband anul acesta trecerea de pragul a 9 decenii de existenta a companiei, iar clasicul si modernul prezente in designul sistemelor audio lansate cu aceasta ocazie capata noi semnificatii.
11 sisteme audio deja celebre fac parte din colectia care marseaza pe ideea de design contemporan si accente din epoca art deco.
Printre acestea se numara renumitele BeoLab 1 si 2, dar si elegantul si revolutionarul sistem BeoLab 90. mai mult
Sambata, 07 Ianuarie 2017, ora 00:00
Astazi o sa va spunem povestea unui stil original, cu influente puternice asupra mediului artistic din lumea intreaga. Pictorita Tamara de Lempicka, creatorul de moda Paul Poiret, arhitectii Ernest Cormier, Ely Jacques Kahn, William Van Alen, Thomas Wallis sunt cativa dintre reprezentantii acestui stil.
Povestea stilului Art Deco incepe in anii 20 la Paris, iar numele este legat de Expozitia de Arte Decorative care a avut loc in 1925. Avantul sau a fost extraordinar dupa Primul Razboi Mondial, noul stil fiind preluat in intreaga Europa si in Statele Unite ale Americii.
Incepand cu anii 30, productia de masa le-a oferit tuturor posibilitatea sa se bucure de acest stil. Succesul sau tine in principal de reflectarea unei lumi aflate in plina schimbare, iar dorinta de nou se regaseste in toate formele de manifestare.
Cei care iubesc arta si sunt mereu in cautarea unor obiecte decorative de valoare pot gasi pe Okazii.ro o bogata colectie care cuprinde si piese unicat, apartinand stilului Art Deco. Multe dintre aceste obiecte pot fi cumparate si la licitatie.
MobilierTablouriSculpturiCeasuri si bijuteriiObiecte din argintObiecte din metal si fontaVeioze, lustre, lampi
Acest stil, care a transformat profund artele decorative, este caracterizat de forme geometrice indraznete si ornamente generoase. Printre materialele folosite regasim adesea crom, sticla, inox, bronz, fildes, dar si tesaturi stralucitoare.
Imaginile stilizate de masini, vapoare sau zgarie-nori se... mai mult
Sambata, 28 Martie 2015, ora 00:00
Retailerul online eMAG.ro a inceput sa vanda mobila si decoratiuni interioare, odata cu lansarea categoriei Home&Deco, pentru care estimeaza vanzari de 30 de milioane de lei in primul an, a anuntat compania.
eMAG a incheiat contracte cu 34 de vendori pentru aceasta categorie si are listate deja peste 10.000 de produse din sectiunile Bucatarie si servire, Curatenie si intretinere, Mobilier, Saltele, Decoratiuni, potrivit Mediafax.
De la inceputul anului, eMAG a mai lansat trei categorii noi: Auto, Sport si Activitati in aer liber si Food (Supermarket direct la tine acasa), in parteneriat cu Mega Image.
"Categoria Home&Deco face parte din planul eMAG de extindere pe orizontala. Diversificarea este o constanta in tot ceea ce ne propunem, iar aceasta a patra categorie lansata de la inceputul acestui an, ne aduce si mai aproape de obiectivul nostru de a deveni magazinul online in care clientii pot gasi aproape orice produs (...) Estimam ca in primul an de la lansare, categoria Home&Deco va genera vanzari de aproximativ 30 de milioane de lei", a declarat Violeta Luca, vicepresedinte si director executiv al eMAG.
Gama Home&Deco cuprinde branduri precum Tefal, Vileda, Luminarc, Arcuisine, Bormioli, Fiskars, Tescoma, Brabantia, Gimi, Fackelmann, Dr. Oetker, Solingen, Curver sau Green Future.
Articolele din stocul propriu al eMAG, care cuprinde in prezent 1.500 de produse, au termen de livrare de 24 de ore, iar comenzile in valoare totala de peste 90 de lei... mai mult
Joi, 11 Septembrie 2014, ora 13:14
Cristina Miu este managerul unui club de shopping online pentru cei pasionati de home&deco. A estimat si a atins o cifra de afaceri de 1.500.000 de euro in 2013, iar anul 2014 este pentru ea anul profitului.
Afacerea pe care o conduce dupa ce a parasit boardul de management al Grupului Metro are in spate un fond olandez de investitii care a vazut o mare oportunitate in Romania.
Proiectul ii merge atat de bine, incat are in plan extinderea in tarile vecine. Nu isi doreste sa devina antreprenor, pentru ca stie ca o astfel de schimbare i-ar rapi din timpul liber. Iar de cand au aparut cei mici, tot acest timp este dedicat lor.
Totusi, daca ar fi sa se desprinda de Homeycomb.ro si sa se dezvolte pe cont propriu, ar investi intr-o unitate de invatamant.
"Un punct major ca importanta este educatia copiilor de azi, respectiv adultii de maine. Consider ca aici este cea mai buna investitie care merita facuta, si in plus, ai si cele mai mari satisfactii", spune Cristina Miu, intr-un interviu acordat Business24.
Ati trecut de la Metro (Gupul Metro) la un magazin online de home deco. Cat de "dura" a fost aceasta trecere?
Trecerea de la Grupul Metro la magazinul online homeycomb.ro nu a fost o trecere dura. De fapt, a fost un pas natural, o provocare mai mare, o trecere pentru care am simtit ca sunt pregatita.
Unde este mai greu sa fii manager, in businessul traditional sau in cel online?
Sunt de parere ca nu exista un manager pentru bussines-ul traditional si... mai mult
Sambata, 07 Decembrie 2013, ora 00:00
Colectionarii de mobilier Art Deco au ocazia de a achizitiona capodopere din secolul XX cu ocazia unei licitatii organizate de Sotheby Paris in noiembrie.
Sotherby scoate la licitatia din 22 noiembrie o serie de capodopere art deco, dintre care doua sunt semnate de Eileen Gray, faimoasa arhitecta irlandeza, pionierul miscarii moderne in arhitectura, scrie Luxury Insider.
Eileen Gray: 1930, estimat la 400.000-600.000 de euro
Capodoperele licitate in cadrul Sotheby sunt legendarul fotoliu Transat, o masa de metal Gray realizata special pentru vila sa, din sudul Frantei, o pereche spectaculoasa de usi de oglinda de Rene Lalique, un panou monumental creat de Jean Dunand si o masa iconica, creata de Eugene Printz.
Intr-o declaratie facuta presei, reprezentantii Sotheby declara ca aceasta licitatie reflecta dorinta companiei de a repune Parisul in epicentrul artei secolului XX. Acestia au adaugat ca licitatia ofera o oportunitate unica de a cumpara capodopere Art Deco care nu au aparut anterior pe piata licitatiilor si care au fost proprietati private de zeci de ani. mai mult
Marti, 01 Noiembrie 2011, ora 19:16