Comertul global ar putea inregistra un nou soc generat de lipsa unui acord de transfer al datelor electronice intre piata europeana si cea de peste Atlantic, reclama mai multe organizatii de profil din SUA si Uniunea Europeana.
In eventualitatea in care Bruxellesul si Washingtonul nu ajung la o solutie privind transferul datelor personale pana la sfarsitul acestei luni, consecintele in comertul derulat intre cele doua piete ar putea fi enorme, relateaza revista International Business Times.
Impact devastator
Curtea Europeana de Justitie a decis la inceputul lunii octombrie sa suspende acordul Safe Harbour care a stat la baza transferului de date electronice cu caracter personal intre Europa si Statele Unite, sub suspiciunea incalcarii dreptului la intimitate de catre agentiile de spionaj americane.
Prevederile actualei legislatii de protectie a datelor electronice din interiorul UE interzic transferul de date cu caracter personal in afara granitelor blocului comunitar, afectand operatiunile a peste 4.000 de forme care activeaza pe ambele tarmuri ale Atlanticului.
Impactul asupra schimburilor comerciale dintre cele doua regiuni poate fi insa mult mai mare, dupa cum reflecta o scrisoare adresata presedintelui Barack Obama, sefului CE, Jean Claude Junker si celor 28 de lideri nationali ai UE de catre Camera de Comert a Statelor Unite, Consiliul Industriei IT, Digital Europe si Business Europe.
"Problema schimbului de date trebuie rezolvata de urgenta sau... mai mult
Luni, 18 Ianuarie 2016, ora 17:56
Datele personale ale celor mai importanti lideri din lume, inclusiv Vladimir Putin, Angela Merkel si Barrack Obama, au devenit publice ca urmare a erorii comise de un functionar australian.
"Acarul Paun" de la departamentul de Emigrari al Australiei a expediat lista cu datele personale ale liderilor de stat participanti la smmit-ul G-20, sustinut in toamna anului trecut in Australia, direct catre organizatorii unei competitii sportive.
Mai mult, oficialii departamentului nu au informat administratiile prezidentiale si cancelariile in cauza despre bresa de securitate creata, raporteaza postul american CNBC, citand cotidianul The Guardian.
Bresa minora
In mod eronat, angajatul departamentului de Emigrari a trimis o lista cuprinzand detalii si date personale ale celor mai importante figuri politice ale momentului catre oficialii din Comitetul de organizare al Cupei Asiei la Fotbal.
Acestia s-au trezit brusc in posesia unor date cuprinzand serii de pasaport sau detalii referitoare la vizita liderilor politici: Angela Merkel, Barrack Obama, David Cameron, Xi Jinping, Shinzo Abe sau Vladimir Putin.
"Datele personale care au fost dezvaluite includ numele, data nasterii, functia, nationalitatea, seria pasaportului si seria vizelor pentru cei 31 de oficiali (presedinti, sefi de guverne si omologi ai lor) care au participat la summit-ul G-20", a confirmat australianul intr-un e-mail trimis sefilor sai.
Nesiguranta in gestionarea datelor
"Tinand cont ca riscul... mai mult
Luni, 30 Martie 2015, ora 13:04
1Comisia Europeana a incredintat serviciului sau de securitate cadourile electronice oferite presedintelui Jose Manuel Barroso si delegatiei sale in timpul summitul G20 din septembrie de la Sankt-Petersburg, acestea fiind suspectate ca ar contine programe malware.
"Examinarea este in desfasurare si noi nu putem inca sa spunem ca sunt inofensive", a declarat miercuri Frederic Vincent, unul dintre purtatorii de cuvant ai Executivului de la Bruxelles.
"Dar se recomanda tuturor membrilor Comisiei sa nu foloseasca materiale externe in timpul misiunilor in strainatate", a amintit el.
Micul pachet cadou oferit de presedintele rus Vladimir Putin fiecaruia dintre liderii G20 includea un stick USB si un incarcator de telefon mobil.
La randul lor, presedintele Comisiei Europene si presedintele Consiliului, Herman van Rompuy, au incredintat piesele electronice serviciilor lor de securitate pentru a verifica daca acestea pot servi colectarii ilegale de date de pe computere si telefoane mobile.
Potrivit ziarelor italiene Il Corriere della Sera si La Stampa, examinarea cadourilor primite de van Rompuy a fost incredintata serviciilor de informatii germane.
"Nu stim de ce surse de informatii este vorba, dar nu este, fara indoiala, decat o tentativa de a abate atentia de la problemele reale care domina agenda intre capitalele europene si Washington catre probleme efemere, inexistente", a declarat marti pentru agentia RIA Novosti Dmitri Peskov, purtator de cuvant al... mai mult
Joi, 31 Octombrie 2013, ora 12:47