Compania franceza Danone, cel mai mare producator de iaurt din lume, se afla in negocieri avansate cu grupul Fresenius din Germania, pentru vanzarea diviziei de nutritie medicala, pentru 3 miliarde de euro, potrivit unor persoane apropiate situatiei, citate de Financial Times.
Incheierea tranzactiei ar putea fi anuntata oficial in urmatoarele doua saptamani, conform surselor Financial Times, citate de Mediafax.
Vanzarea diviziei de nutritie ar permite Danone sa iasa de pe o piata pe care a intampinat dificultati, pentru a se concentra asupra competitiei cu rivalul Nestle in domeniul nutritiei infantile.
De altfel, anterior, Nestle s-a aflat in discutii cu Danone pentru preluarea diviziei de nutritie medicala. De asemenea, grupul farmaceutic american Hospira a purtat negocieri cu Danone pentru aceasta unitate.
Danone a obtinut aceasta divizie in urma cumpararii companiei olandeze Royal Numico in 2007, pentru 12,3 miliarde de euro. Grupul francez a incheiat respectiva tranzactie pentru a castiga control asupra afacerii din domeniul nutritiei pentru copii a companiei din Olanda.
Astfel, Danone incearca, in prezent, sa scape de unitatea de nutritie medicala, cea mai mica afacere a companiei franceze.
De cealalta parte, Fresenius, care are o capitalizare de piata de 20,9 miliarde de euro, detine o afacere stabila in domeniul nutritiei, astfel ca preluarea diviziei Danone i-ar consolida prezenta in acest sector.
Divizia de nutritie a adus companiei franceze... mai mult
Duminica, 05 Octombrie 2014, ora 17:07
Compania franceza Danone, cel mai mare producator de iaurturi din lume, negociaza cu grupul farmaceutic american Hospira vanzarea diviziei de nutritie medicala, care i-ar putea aduce peste trei miliarde de euro, potrivit unei persoane apropiate situatiei.
Companiile continua negocierile privind acordul pentru tranzactie, au aratat sursele, citate de Bloomberg.
Potrivit Bloomberg, divizia este scoasa la vanzare din luna mai, tranzactia fiind evaluata la peste 3 miliarde euro (4 miliarde dolari). Danone a purtat discutii pentru vanzarea diviziei si cu grupul elvetian Nestle si compania germana Fresenius.
Vanzarea acestei divizii ar ajuta Danone sa se concentreze pe brandurile de produse alimentare si de larg consum.
Conform surselor citate de Bloomberg, Hospira este cel mai probabil cumparator. Reprezentanti ai Danone si Hospira nu au putut fi contactati pentru comentarii.
Vanzarile diviziei de nutritie medicala a Danone, care includ produse ca Fortimel, destinat combaterii malnutritiei, si Neocate, produs hipoalergenic pentru copii, au crescut cu 5,2% in primul trimestru, la 328 milioane de euro, in termeni comparabili. La nivelul anului trecut, veniturile diviziei au fost de 1,3 miliarde euro. mai mult
Luni, 28 Iulie 2014, ora 13:40
Grupul francez Danone analizeaza vanzarea diviziei de nutritie medicala, care i-ar putea aduce peste 3 miliarde de euro, potrivit unei persoane apropiate situatiei, citata de Bloomberg.
Compania franceza colaboreaza cu JP Morgan in vederea posibilei vanzari, a precizat sursa.
Intre posibilii cumparatori se numara Nestle si companii din sectorul produselor de ingrijire a sanatatii ca Abbott Laboratories si Baxter International.
Reprezentanti ai Danone si Nestle au refuzat sa comenteze.
In anul 2007, Danone a cumparat compania Numico, in schimbul a 12 miliarde de euro, pentru a deveni cel mai mare producator de alimente pentru copii din Europa si a se extinde in Asia si Orientul Mijlociu. In urma achizitiei, Danone a obtinut brandul Cow & Gate si alte marci de alimente destinate bebelusilor, precum si o divizie care produce alimente incluse in diete medicale.
In prezent, produsele dietetice genereaza circa 6% din veniturile grupului.
Sansele ca acordul de vanzare sa aiba loc sunt ridicate, a declarat Pierre Tegner, analist la Natixis Securities in Paris.
Jeff Stent, analist la Exane BNP Paribas in Londra, considera ca Danone ar putea dori sa vanda numai o parte din divizia de nutritie medicala.
"Cu toate ca am fi destul de surprinsi daca Danone ar renunta la afacerile din domeniul nutritiei medicale, avand in vedere cresterea structurala atractiva a acestei industrii, nu putem exclude in totalitate acest lucru, avand in vedere tendinta frecventa a... mai mult
Vineri, 14 Februarie 2014, ora 09:23