Romania este in cautarea unui brand de tara, iar cel mai bun pe care il putem avea este in aceasta zona, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calitatii si al marketingului, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la conferinta Romanian Organic Forum desfasurata in cadrul targului Indagra 2014.
"Romania este in cautarea unui brand de tara, iar cel mai bun pe care il putem avea este in aceasta zona, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calitatii dar si al marketingului, insa aici mai avem inca de lucrat. Sprijinul in acest sector a crescut din 2010 pana in 2013, de la 3 milioane de euro la 7 milioane de euro, insa in 2014 acest sprijin din fonduri europene a scazut la 4 milioane de euro. Am facut un efort la insistentele sectorului si am reusit la rectificarea din septembrie sa mai dam inca 10,6 milioane de lei pentru ca agricultura ecologica sa aiba acelasi sprijin din 2013. Cred ca fermierii care au reusit sa faca aceasta conversie la agricultura ecologica sunt multumiti ca au un sprijin cat de cat important din partea statului", a spus Constantin, citat de Agerpres.
Acesta a precizat ca pentru perioada 2014-2020 sprijinul pentru agricultura ecologica a fost dublat la 200 de milioane de euro din cele 8 miliarde de euro care vin din fonduri europene pe PNDR.
"Sprijinul a mers pe de o parte pe zona de conversie, iar pe de alta parte pe zona certificata ca si... mai mult
Vineri, 31 Octombrie 2014, ora 16:15
Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri ca Romania incepe sa isi faca un brand extrem de apreciat pe plan international in privinta produselor bio.
"A fost un an agricol bun si datorita conditiilor meteo foarte bune, dar si datorita faptului ca anul trecut, la propunerea ministrului Agriculturii, am venit din timp cu subventiile. La fel se intampla si anul acesta. In mod sigur producatorii, fermierii au deja banii necesari pentru a incepe lucrarile inca din acest an. Cred ca este o mare oportunitate pentru Romania de a avea stabilitate in productia agricola. Sustin in mod special o nisa, care insa s-a dezvoltat extrem de mult, cea a produselor bio.
Cred ca aici Romania, incet-incet, isi face un brand extrem de apreciat pe plan international. Vom acorda tot sprijinul pentru dezvoltarea acestui domeniu in care Romania are un potential extraordinar", a declarat miercuri Ponta, prezent la expozitia internationala Indagra.
El a marturisit ca a discutat cu ministrul Agriculturii despre posibilitatea dublarii suprafetelor cultivate cu produse bio, care in prezent ajung la 400 de mii de hectare.
"Sprijinul pentru producatorii nostri nationali il acordam de fiecare data. M-am bucurat foarte mult sa vad primele statistici legate de reducerea TVA la paine, reducerea pretului si la faina, si la produse de panificatie. Cred ca deocamdata proiectul este un succes", a mai spus seful Executivului.
Ponta a amintit si de existenta catorva "succese importante", cum ar fi... mai mult
Miercuri, 30 Octombrie 2013, ora 14:54
Presedintele Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica "Bio Romania", Marian Cioceanu, este optimist in ceea ce priveste semnarea, in luna iunie 2012, a contractului prin care Romania devine oficial "Þara anului" in 2013, la cel mai mare targ de produse bio din lume - Biofach Nurenberg (Germania).
"Am discutat cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care ne-a confirmat ca este pe lista sa de prioritati realizarea demersurilor cu organizatorii celui mai mare targ de produse bio din lume pentru ca Romania sa fie tara anului la Biofach Nuremberg in 2013. Am discutat si cu cei din conducerea targului, care au inceput deja un schimb de emailuri cu cei de la minster si ne-au spus ca doresc sa finalizeze in luna iunie toate procedurile", a declarat Marian Cioceanu.
Desi documentele trebuiau semnate inca din luna februarie a acestui an, seful Bio-Romania considera ca "este bine si acum decat deloc".
Targul de produse bio Biofach, organizat anual in luna februarie la Nurenberg (Germania), este cea mai mare manifestare de agricultura ecologica din lume, iar statutul de "Þara anului" iti ofera posibilitatea de a fi in centrul atentiei tuturor celor preocupati de acest sector.
Romania, participanta de traditie la BioFach Nurenberg
Initiatorul acestui program pentru Biofach Nurenberg a fost initiat de fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabara, la "propunerea si insistentele" Asociatiei Bio Romania.
In 2012, Romania a fost la a sasea prezenta cu... mai mult
Miercuri, 06 Iunie 2012, ora 12:55