Dan Diaconescu a declarat, luni, ca va scoate de la banca trei milioane de euro pentru plata salariilor angajatilor de la Oltchim. Dan Diaconescu a discutat cu ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, mai multe variante pentru privatizarea combinatului Oltchim.
Diaconescu a spus ca nu vrea sa "semneze contractul in genunchi, fara clauza Arpechim".
Avocatii lui Dan Diaconescu au declarat ca in contractul de privatizare a combinatului Olchim nu exista nicio clauza potrivit careia trebuie achitati banii pentru privatizarea Oltchim, luni. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a declarat ca in cazul in care Dan Diaconescu nu plateste pana luni cei 45 de milioane de euro pentru actiunile Oltchim, procesul de privatizare va fi oprit.
"Am cerut guvernantilor sa discutam despre Arpechim, Salrom, CFR, AVAS sau Electrica. Nimic nu s-a intamplat sus. Ne-am dat seama ca vanzatorul este ostil si total impotriva celui care a castigat licitatia", a declarat luni Dan Diaconescu, la Ministerul Economiei, unde se afla in negocieri pentru incheierea contractului de cumparare a Oltchim.
Combinatul trebuie repornit de urgenta, pentru ca intarzierea ar putea costa, din cauza problemelor tehnice, cateva zeci de milioane de euro in plus, a declarat Cornel Cernev, reprezentantul salariatilor Oltchim. Salariile angajatilor ar trebui achitate cat mai rapid, a spus oficialul.
Business24 va prezinta principalele momente ale zilei, pe tema privatizarii combinatului Oltchim.
-... mai mult
Luni, 01 Octombrie 2012, ora 14:37
Avocatii lui Dan Diaconescu si reprezentantii OPSPI au incheiat un proces verbal de acord asupra temelor principiale de negociere, urmand ca discutiile sa fie reluate joi, de la ora 11.00, pe articolele contractului de vanzare-cumparare a actiunilor Oltchim, a declarat Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, dupa negocierile de miercuri cu autoritatile.
"Am agreat asupra unor probleme principiale. Maine (n.r. - joi), la 11.00, cand reluam negocierile, vom discuta punct cu punct. Ne-am inteles pe problemele principale. Nu este principial sa discutam despre disonante, atat timp cat exista clauze de confidentialitate si inca se discuta. Am vorbit despre cum se va vira suma respectiva si cu ce titlu, la ce vor servi banii, neintrarea in insolventa. Le-am consemnat intr-un proces verbal, sa nu le reluam. Nu am discutat niciuna din cele 21 de obiectii. Maine discutam contractul pe articole", a afirmat Daniel Fenechiu, la finalul discutiilor de la Ministerul Economiei.
Acesta s-a declarat optimist dupa negocierile de miercuri, precizand ca OPSPI nu a mai incercat sa impuna conditii suplimentare.
"Suntem optimisti si apreciem ca azi, de luni dupa pranz chiar, pozitia reprezentantilor OPSPI a fost una in regula. Nu au mai incercat sa ne impuna diverse lucruri. Contractul va fi semnat cel tarziu luni", a spus Fenechiu.
Are Dan Diaconescu banii?
Avocatul lui Dan Diaconescu a adaugat ca nu are informatii legate de transmiterea documentelor care atesta bonitatea... mai mult
Joi, 27 Septembrie 2012, ora 08:28
Dan Diaconescu este "asul din maneca presedintelui Traian Basescu", succesul acestuia in procesul de privatizare a Oltchim fiind parte a unei strategii mai largi de reducere a sanselor USL la alegerile parlamentare, comenteaza Vocea Rusiei, in editia online.
"Pentru orice observator avizat, succesul obtinut de Dan Diaconescu in lupta pentru privatizarea Oltchim este un semnal de ordin politic care se inscrie intr-o strategie mai larga de reducere a sanselor USL de a obtine o majoritate parlamentara in urma alegerilor viitoare. Situatia politica, privita din perspectiva chiriasului de la Cotroceni, prezinta anumite provocari care pot fi depasite prin utilizarea creativa a electoratului lui Dan Diaconescu", scrie Vocea Rusiei.
"Perspectivele electorale ale PDL nu sunt deloc stralucite si, chiar daca Barroso si Reding vor face campanie prin satele Olteniei, este improbabil ca echipa portocalie sa recastige popularitatea de odinioara. ?Generatia noua? a politicienilor de dreapta, inclusiv ?micul Codreanu? alias Neamtu si ?premierul Puff? alias MRU nu pot oferi nici un fel de sperante politice, fiind fie niste anonimi din punct de vedere electoral, fie niste persoane care provoaca alergia electoratului. In aceste conditii, unica speranta de a reduce procentajul USL sub 50% este partidul lui Dan Diaconescu", explica publicatia rusa.
"Un prim pas pentru ranforsarea Partidului Poporului este demarginalizarea acestei structuri politice. Cei care isi doresc o viitoare... mai mult
Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 08:52
Presedintele Fortei Civice, Mihai-Razvan Ungureanu, a declarat, luni, ca este "destul" de sceptic in ceea ce priveste privatizarea combinatului Oltchim.
El a sustinut ca prin modul de privatizare a combinatului s-a incalcat memorandumul Guvernului in care se preciza ca Oltchimul ar trebui cumparat cu tot cu creante.
"Nu cred ca se poate pune problema unei privatizari cu orice pret a Oltchimului. Procesul de privatizare trebuia gandit foarte atent", este de parere Ungureanu.
Liderul Fortei Civice a mai afirmat ca in urma acestei privatizari combinatul Oltchim ar ramane cu "capitaluri negative, in incapacitate de a fi recreditat si pus sub riscul de executare silita". In aceste conditii, Oltchim se expune riscului de faliment, a declarat Mihai-Razvan Ungureanu.
Dan Diaconescu a refuzat, luni, sa semneze contractul pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la combinatul Oltchim, invocand o serie de "inadvertente" in continutul documentului.
De ce nu a semnat Dan Diaconescu contractul pentru privatizarea Oltchim
"Am sperat sa semnam azi si sa platim. E un soc mare, sa vedem ca e o batjocura de contract", a declarat presedintele PP-DD. mai mult
Luni, 24 Septembrie 2012, ora 14:32
Dan Diaconescu a plecat la Munchen in Germania, fara sa ajunga la vreo concluzie in cadrul negocierilor pentru contractul de vanzare-cumparare a Oltchim. Noul actionar majoritar la combinatul din Ramnicu Valcea se va intoarce miercuri.
Premierul Victor Ponta a declarat ca guvernul pregateste "o privatizare de succes" pentru Oltchim in cursul anului viitor si a recunoscut "esuarea" procesului in aceasta toamna.
"Scopul nostru este de a indeparta acest roi de profitori si de a pregati, probabil anul viitor, o privatizare de succes cu o companie rezonabila. Am spus ca incercam o privatizare in septembrie, dar faptul ca a esuat nu e vina noastra", a declarat Ponta, la sediul PSD.
Dan Diaconescu nu a semnat contractul cu Ministerul Economiei, pentru privatizarea Oltchim, invocand o serie de nereguli in continutul documentului. Premierul Victor Ponta i-a cerut lui Dan Diaconescu sa aduca banii imediat, pentru privatizarea Oltchim.
"Am sperat sa semnam azi si sa platim. E un soc mare, sa vedem ca e o batjocura de contract", a declarat presedintele PP-DD.
Seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a declarat ca Dan Diaconescu trebuie sa faca dovada ca are banii pentru ca, daca nu face plata in 10 zile, va pierde contractul.
Business24 prezinta in format LIVE TEXT principalele evenimente si declaratii ale zilei, pe tema privatizarii Oltchim:
- Discutiile de la Guvern s-au incheiat.
- Dan Diaconescu a... mai mult
Luni, 24 Septembrie 2012, ora 11:18
Oferta depusa de Dan Diaconescu pentru privatizarea combinatului Oltchim este a fost validata, chiar daca a fost inregistrata cu o intarziere de cateva minute, fata de termenul limita.
Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), a propus ca oferta sa fie luata in considerare. Decizia validarii sau nu a ofertei lui Dan Diaconescu urma sa fie luata de catre Comisia de privatizare, vineri, la ora 11.00.
Ulterior, reprezentantii OPSPI au anuntat ca oferta lui Dan Diaconescu este luata in considerare.
Documentele de participare la licitatie au putut fi depuse pana joi, ora 12.00, acesta fiind termenul oficial.
Initial, Vulpescu respinsese oferta lui Diaconescu pentru depasirea termenului cu patru minute. Cu toate acestea, Diaconescu sustine ca oferta sa a fost depusa la 11.57, nu la 12.04.
Presedintele PP-DD declarase, in cursul diminetii de joi, ca va dubla oferta pentru Oltchim si ca s-a asociat cu un investitor strategic strain, care este dispus sa investeasca doua miliarde de euro in Oltchim si Arpechim.
Licitatia cu oferta in plic urmata, daca va fi cazul, de licitatie cu strigare dupa regula licitatiei competitive va fi organizata la sediul OPSPI, la data de 21 septembrie 2012, ora 12.00.
Patru investitori au depus pana joi oferte pentru privatizarea Oltchim: PCC SE, Aisa Investment, Chimcomplex si Dan Diaconescu.
Termenul initial de depunere a ofertelor a fost 17 septembrie, dar seful Oficiului... mai mult
Joi, 20 Septembrie 2012, ora 13:26
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, in cadrul sedintei de guvern, ca anticipeaza un spectacol mediatic, cu ocazia deschiderii ofertelor pentru privatizarea combinatului Oltchim Ramnicu Valcea.
"Vineri este licitatia cu strigare in prezenta presei. Pot sa anticipez ca va fi un spectacol mediatic. Sa nu cadem noi in spectacol", a spus Victor Ponta, care s-a adresat ministrului Economiei, Daniel Chitoiu.
Premierul a vorbit despre "spectacolul mediatic" si ieri, referindu-se la oferta depusa de patronul televiziunii OTV, Dan Diaconescu.
Surprizele privatizarii Oltchim: Dan Diaconescu si Stefan Vuza au depus oferte
Victor Ponta a apreciat ca oferta lui Dan Diaconescu este "exotica".
Privatizarea Oltchim Ramnicu Valcea a fost amanata pana in data de 20 septembrie, potrivit lui Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), care a invocat procesele deschise in ultimele zile de Dan Diaconescu, prin care acesta a cerut suspendarea privatizarii Oltchim.
Combinatul a fost inchis in urma cu o luna din cauza ca nu mai are bani pentru achizitia materiei prime si pentru plata salariilor celor 3.300 de angajati. mai mult
Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 13:15
Pretul de pornire al licitatiei pentru privatizarea combinatului Oltchim Ramnicu Valcea este de patru milioane de euro, dar rezultatul final poate fi o suma si mai mica, a declarat, luni seara, Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu, care este unul dintre ofertantii in cadrul licitatiei pentru privatizarea Oltchim, alaturi de omul de afaceri Stefan Vuzea si de compania germana PCC, a declarat ca licitatia poate fi casigata si daca exista un singur ofertant.
"Licitatia poate sa mearga in jos, se precizeaza in caietele de sarcina. Pentru Oltchimul in sine se cer patru milioane de euro, asta e pretul de pornire. La licitatie poate sa fie doar un singur ofertant, e clar ca se va incerca descalificarea noastra pentru a ramane PCC", a afirmat Diaconescu in cadrul unei emisiuni B1 TV.
Seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a hotarat amanarea cu trei zile a termenului de deschidere a ofertelor, pana joi la ora 12:30, invocand procesele deschise in ultimele zile de Dan Diaconescu, proprietarul televiziunii OTV, prin care acesta a cerut suspendarea privatizarii Oltchim.
Privatizarea Oltchim, amanata: Se reia greva, iar protestatarii vin la Bucuresti
Combinatul a fost inchis in urma cu o luna din cauza ca nu mai are bani pentru achizitia materiei prime si pentru plata salariilor celor 3.300 de angajati.
Romania trebuie sa informeze reprezentantii Fondului Monetar International cu privire la inceperea negocierilor... mai mult
Marti, 18 Septembrie 2012, ora 10:06
Privatizarea Oltchim Ramnicu Valcea a fost amanata pana in data de 20 septembrie, potrivit lui Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). Angajatii reintra in greva, de miercuri, iar joi intentioneaza sa protesteze la Bucuresti.
Procedura de selectare a investitorului pentru privatizarea combinatului Oltchim Ramnicu Valcea va fi amanata pana in 20 septembrie ora 12.00, deschiderea documentelor urmand sa aiba loc in aceeasi zi la ora 13.30.
Dan Diaconescu, presedintele PP-DD, omul de afaceri Stefan Vuza si compania PCC SE au depus oferte in cadrul dosarului de privatizare Oltchim Ramnicu Valcea. In acelasi timp, Dan Diaconescu incearca blocarea procesului.
Surprizele privatizarii Oltchim: Dan Diaconescu si Stefan Vuza au depus oferte
Investitorii au cerut amanarea licitatiei publice, potrivit lui Vulpescu, care a mentionat numele Pegamont Romania si Gazprom.
Business24 a prezentat in format LIVE text cele mai importante momente ale procesului de privatizare a Oltchim:
- Sindicalistii discuta cu ministrul Economiei, Daniel Chitoiu. Ei cer sa fie platiti pentru munca depusa, precum si sa se reia activitatea.
- Sindicatul Oltchim anunta reluarea protestelor.
"Nu dorim sa fim o povara pentru bugetul statului, dorim doar sa ne asiguram locurile de munca", a declarat unul dintre reprezentantii sindicalistilor.
- Remus Vulpescu, seful OPSPI - pana in data de 22 septembrie, Romania trebuie sa informeze... mai mult
Luni, 17 Septembrie 2012, ora 14:00