Avocata unui saudit inchis de americani la Guantanamo sustine ca Romania ar fi primit 18 milioane de dolari de la CIA pentru a gazdui inchisori secrete si ilegale, iar clientul sau a fost inchis si torturat intr-un astfel de centru din Bucuresti.
Afacerea s-ar fi derulat in perioada 2003-2005, a declarat avocata Amrit Singh, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Potrivit acestuia, totul s-ar fi petrecut cu stirea autoritatilor din cele doua tari, lucru negat pana acum de oficialii de la Bucuresti si Washington, informeaza ABC News.
Reprezentantul guvernului roman, Catrinel Brumar, a replicat ca trebuie aduse dovezi, nu doar indicii si speculatii, pentru a discuta despre implicarea statului in aceasta chestiune, dar a mentionat ca o investigatie interna este in desfasurare in acest moment la Bucuresti.
Judecatorii curtii au anuntat ca vor decide in cateva luni daca Romania a acceptat in cunostinta de cauza gazduirea unor inchisori secrete ale CIA, in care prizonierii ar fi fost retinuti si torturati pentru a marturisi legaturile lor cu gruparea terorista Al-Qaida.
Singh sustine ca, in perioada detentiei din Romania, clientul sau, Abd al-Rahim Al Nashiri, a fost supus unor procedee de tortura care au inclus imobilizarea, privarea de somn, expunerea la zgomote si lumini de intensitate mare si hranirea fortata pe cale rectala, in momentul in care a incercat sa protesteze prin greva foamei. Totul s-ar fi intamplat intr-o inchisoare secreta din Bucuresti.... mai mult
Joi, 30 Iunie 2016, ora 11:04
Statul roman are de platit aproape 7,5 milioane de euro pentru deciziile CEDO ramase definitive in anul 2010, potrivit raportului anual pe 2010 privind executarea hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului. Datele continute in raportul CEDO arata ca statul roman va trebui sa plateasca suma de 7.443.180 de euro pentru cazurile si deciziile ramase definitive in anul 2010, cu o despagubire medie calculata la 53.936 de euro.
Din aceasta suma, despagubirile aferente condamnarilor date in 2010 sunt de circa 3,6 milioane de euro, restul fiind aferente unor cazuri care au fost pronuntate in 2009, dar au ramas definitive in 2010.
De altfel, la 17 ianuarie 2011, Horatiu Razvan Radu, agentul Romaniei la CEDO la acel moment, spunea ca statul roman a fost condamnat, in anul 2010, in urma hotararilor pronuntate de CEDO, la plata unei sume de aproximativ 3,6 milioane de euro, suma fiind in scadere fata de anii precedenti.
Astfel, potrivit datelor acestuia, statul roman a avut de platit in urma hotararilor de condamnare 8 milioane de euro in 2007 si cate 12 milioane de euro in 2008 si 2009.
Suma totala pe care statele membre trebuie sa o plateasca in urma deciziilor ramase definitive in 2010 este de 64.032.638 de euro.
Romania este pe locul al doilea din punctul de vedere al sumei pe care va trebui sa o plateasca in urma condamnarilor, dupa Turcia (24.541.838 de euro). mai mult
Marti, 19 Aprilie 2011, ora 23:08