UE nu a avut succes în eforturile sale de a promova reformele statului de drept în Balcanii de Vest, au declarat auditorii UE într-un raport publicat luni.
Uniunea a cheltuit aproximativ 700 de milioane de euro între 2014 și 2020 pentru a ajuta Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Bosnia-Herțegovina și Kosovo să facă progrese în reforme în domenii precum independența sistemului judiciar. Dar Curtea de Conturi Europeană a concluzionat în raportul său că această investiție a avut un impact redus asupra regiunii.
"Sprijinul UE pentru statul de drept în Balcanii Occidentali evident nu a avut succes în producerea unei schimbări pe scară largă", a afirmat inspectorul CCE Juhan Parts într-un comunicat de presă, citat de Politico.eu.
Raportul confirmă îngrijorarea unor state membre ale UE privind statul de drept în Balcanii Occidentali, care a dus şi la blocarea procesului de aderarea la Uniune a unor ţări din regiune.
Lipsa angajamentului şi abordarea neuniformă au dus la insuficienţa sprijinului UE pentru întărirea voinţei politice de rezolvare a unor probleme cum ar fi corupţia sistematică, independenţa justiţiei şi amestecul politic, arată CCE.
Raportul se referă la Albania şi Macedonia - candidate oficiale care aşteaptă începerea negocierilor de aderare cu UE, Muntenegru şi Serbia - ţări care negociază deja cu Uniunea, precum şi Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, considerate posibile candidate.... mai mult
Miercuri, 12 Ianuarie 2022, ora 06:11
Fostul ministru Eugen Teodorovici a ramas cu terenurile, casele si apartamentul din Capitala, dar si cu datorii de aproape 800.000 de euro, dupa ce nu a mai prins un loc in Parlamentul Romaniei si s-a intors la Curtea de Conturi, unde avea locul rezervat.
Eugen Teodorovici si Florentina Costache au, impreuna, trei terenuri intravilane in Bucuresti si unul in Otopeni, trei case si un apartament in Capitala, potrivit declaratiei de avere depusa la inceputul acestui an.
Fostul ministru al Finantelor are mai multe conturi deschise in banci, dar nu a trecut sumele detinute. Anul trecut, el a imprumutat Compania de Asigurari - Reasigurari Exom Romania, unde este actionar, cu 60.000 de lei si TMC Romteam Business, unde este asociat, cu 140 de lei.
Teodorovici are o lista lunga de datorii, care se ridica la 800.000 de euro si 75.000 de lei.
Anul trecut, el a castigat ca senator suma de 127.121 lei. Din chirii a mai obtinut 27.000 de euro, in 2020.
Post pastrat din 2010
Desi in declaratia de avere a trecut functia de director, el declara, la inceputul anului, ca lucreaza ca auditor, un post castigat prin concurs in 2010 si rezervat cat timp a lucrat in Parlament si in Guvern, potrivit legii.
Teodorovici a fost ministru al Fondurilor Europene si apoi al Finantelor Publice in Guvernul Victor Ponta, iar in guvernul condus de Viorica Dancila a fost ministru al Finantelor Publice.
Eugen Teodorovici a fost senator in Buzau in perioada 2012-2016 si senator in... mai mult
Luni, 15 Februarie 2021, ora 10:59
Presedintele Curtii de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, va efectua o vizita oficiala in Romania, in perioada 19-20 noiembrie. Oficialul european va avea intalniri cu seful statului Klaus Iohannis, premierul Viorica Dancila si presedintii Camerelor Parlamentului.
Vizita lui Klaus-Heiner Lehne are loc la invitatia presedintelui Curtii de Conturi a Romaniei, Mihai Busuioc, precizeaza institutia, intr-un comunicat publicat pe site-ul propriu.
"Invitatia adresata presedintelui Curtii de Conturi Europene are loc in contextul preluarii de catre Romania a Presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene in prima jumatate a anului 2019, prilej cu care cei doi presedinti vor discuta in plan bilateral despre importanta dezvoltarii si consolidarii relatiilor de cooperare dintre cele doua Institutii Supreme de Audit, despre activitatea specifica a acestora, precum si despre alte teme de interes comun", precizeaza sursa citata.
Citeste si: Guvernul Dancila, fata in fata cu liderii europeni dupa rezolutia din PE si raportul MCV. Iata cine vine la Bucuresti
Mihai Busuioc a afirmat ca il va asigura pe presedintele Curtii de Conturi Europene ca institutia romana este un partener deschis pe pe drumul promovarii valorilor europene.
"Reformarea si modernizarea Curtii de Conturi a Romaniei, obiective pe care mi le-am asumat inca din prima zi a mandatului, se pot realiza doar prin dialog, transparenta si schimb de experienta. Ma bucura si ma onoreaza vizita colegilor... mai mult
Vineri, 16 Noiembrie 2018, ora 13:08
Statul a acordat in acest an cultelor religioase doar pentru intretinerea lacasurilor de cult peste opt milioane de euro de la buget, in contextul in care Biserica Ortodoxa Romana este tot mai adesea criticata pentru lipsa de transparenta in gestionarea banilor publici.
Cel mai recent atac apartine lui Sebastian Bodu, europarlamentar PDL si fost presedinte ANAF in Guvernul Boc. Bodu solicita Curtii de Conturi sa faca ordine in relatia statului cu BOR si sa publice integral sumele cu care este sprijinita Biserica, dar si modul in care au fost cheltuiti acesti bani, mai ales in anii de criza.
"Nu este o chestiune de ingerinta in modul cum BOR isi gestioneaza patrimoniul ci doar o simpla cerere de informate cu privire la valorea sumelor primite, pe de-o parte si a destinatiei lor, pe de cealalta parte, normala intr-un stat european modern", isi argumenteaza europarlamentarul solicitarea adresata in scris presedintelui Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu.
Biserica Ortodoxa primeste bani de la stat atat pentru plata salariilor preotilor, personalului neclerical si a profesorilor de religie, dar si sprijin financiar pentru repararea sau construirea de lacasuri de cult.
In schimb, BOR se bucura de o serie de beneficii fiscale, in contextul in care desfasoara activitati economice diverse. Potrivit Codului Fiscal, Biserica este scutita de plata impozitelor pentru veniturile din vanzarea produselor necesare activitatii de cult, din chirii si din castigurile din... mai mult
Joi, 08 August 2013, ora 08:17
Europarlamentarul Sebastian Bodu a solicitat miercuri Curtii de Conturi a Romaniei sa examineze "posibilitatea de a dispune un control asupra tuturor fondurilor publice, din bugetul central sau din bugetele locale, directionate catre Biserica Ortodoxa Romana (BOR) in ultimii 5 ani cel putin".
In replica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, afirma ca sprijinul financiar primit de unitatile bisericesti de la bugetele publice, locale si centrale este verificat, anual, de Curtea de Conturi.
Intr-o declaratie acordata, miercuri, Agerpres, Stoica a declarat ca europarlamentarul Sebastian Bodu este dezinformat cand cere Curtii de Conturi "sa dispuna un control asupra tuturor fondurilor publice, din bugetul central sau din bugetele locale, directionate catre Biserica Ortodoxa Romana (BOR) in ultimii 5 ani cel putin".
"Ne surprinde ca domnul europarlamentar Bodu nu are cunostinta de aceasta situatie, care este aceeasi de 23 de ani. Curtea de Conturi verifica, de 23 de ani, sprijinul financiar primit de unitatile bisericesti de la bugetele publice, locale si centrale. In fiecare an Curtea verifica felul in care au fost utilizati banii, de aceea exista inclusiv norme metodologice stabilite si de Secretariatul de Stat pentru Culte si de Ministerul Finantelor Publice despre felul in care se ofera sprijinul financiar potrivit legislatiei romanesti in vigoare", a spus purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.
El a subliniat ca... mai mult
Miercuri, 07 August 2013, ora 15:48
George Pufan, candidatul propus de Romania pentru functia de membru al Curtii Europene de Conturi, a primit, luni, avizul pozitiv al Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, fiind inregistrate 14 voturi "pentru" si 13 "impotriva".
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan a declarat, pentru MEDIAFAX, ca in Comisia de control bugetar au fost inregistrate in favoarea lui Gheorghe Pufan 14 voturi "pentru" si 13 "impotriva", acesta fiind avizat pozitiv.
De asemenea, intr-un comunicat al PE se precizeaza ca nominalizarea lui George Pufan a fost aprobata prin vot secret.
"Nominalizarea lui George Pufan pentru locul Romaniei de la Curtea Europeana de Conturi a fost aprobata luni, cu o majoritate stransa, de Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European. Daca plenul voteaza in favoarea nominalizarii in sesiunea din iunie, Pufan isi va prelua mandatul la institutia din Luxemburg dupa ce Consiliul ii va aproba numirea. Nominalizarea lui George Pufan a fost aprobata cu 14 voturi pentru si 13 impotriva, prin vot secret", mentioneaza comunicatul.
George Pufan este cel de-al treilea candidat prezentat de Romania pentru aceasta pozitie.
Candidatura lui Mircea Vasile Popescu a fost retrasa de autoritatile romane, iar Leonard Orban, cel de-al doilea candidat, si-a retras el insusi candidatura dupa un vot negativ al plenului PE. Locul Romaniei la Curtea Europeana de Conturi este vacant de la 1 ianuarie 2013.
Membrii Curtii de Conturi sunt numiti pe o... mai mult
Marti, 28 Mai 2013, ora 09:22
O decizie in privinta candidaturii la Curtea Europeana de Conturi a actualului ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, va fi luata intr-o saptamana, a declarat, marti, oficialul roman, care a participat la o conferinta privind Piata Unica.
"Mai am cateva zile si am timp sa iau o decizie, mai este o saptamana. Nu este o decizie pe care o iau singur, ma consult cu multi actori. Nu sunt o persoana individuala nominalizata, sunt nominalizarea Romaniei, sunt fost comisar european. Unii mi-au atras atentia ca in postura de fost comisar pot sa ajut Comisia Europeana", a afirmat Leonard Orban.
Comisia de control bugetar a Parlamentului European (CONT) a dat aviz negativ nominalizarii lui Leonard Orban la functia de membru al Curtii Europene de Conturi, in urma audierii candidatului la sfarsitul lunii septembrie.
Romania, gata sa piarda si fondurile europene, si pe ministrul Leonard Orban
Impotriva nominalizarii s-au pronuntat 14 eurodeputati din CONT, iar pentru nominalizare 12 membri ai acestei comisii. mai mult
Marti, 16 Octombrie 2012, ora 17:45
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va fi audiat, miercuri, la Bruxelles, de Comisia de Buget a Parlamentului European, in vederea obtinerii avizului pentru ocuparea postului de la Curtea Europeana de Conturi.
Audierea lui Orban va avea loc in jurul orei locale 16.00 si va dura in jur de 30-40 de minute, acesta trebuind sa ii convinga pe membrii Comisiei ca indeplineste conditiile necesare ocuparii postului de membru al Curtii Europene de Conturi de la Luxemburg.
Pentru ocuparea de la 1 ianuarie 2013 a postului respectiv, Orban va trebui sa obtina, pe langa avizul Comisiei, si un vot favorabil din partea plenului Parlamentului European, acesta urmand a fi dat in urmatoare sesiune a forului legislativ european, precum si un aviz din partea Consiliului European.
In vara acestui an, Orban a declarat pentru MEDIAFAX ca a acceptat de principiu propunerea premierului Victor Ponta de a prelua din ianuarie 2013 un mandat de sase ani ca membru al Curtii Europene de Conturi, mandat care revine Romaniei si este ocupat din 2007 de judecatorul Ovidiu Ispir.
Premierul Victor Ponta a anuntat saptamana trecuta ca dupa alegerile parlamentare pe care le preconizeaza sa fie castigate de USL, va propune in noul guvern numirea unui ministru al Fondurilor Europene cu atributii directe in coordonarea autoritatilor de management, urmand ca din 2014 sa existe o singura institutie in domeniu.
El a apreciat ca numirea unui astfel de ministru va pregati infrastructura pentru... mai mult
Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 09:06
Curtea de Conturi aloca 2,99 milioane lei, fara TVA, pentru servicii de formare continua a personalului Autoritatii de Audit implicat in auditarea instrumentelor structurale, potrivit unui anunt publicat pe site-ul guvernamental de licitatii publice.
"Obiectivul general al proiectului il constituie pregatirea si perfectionarea profesionala continua a personalului Autoritatii de Audit implicat in auditarea Instrumentelor Structurale, in vederea dobandirii unor cunostinte aprofundate pentru indeplinirea atributiilor ce decurg din punerea in aplicare a prevederilor regulamentelor comunitare si a legislatiei nationale aferente", se arata in caietul de sarcini.
Potrivit documentului, prin intermediul acestui proiect se va pune in aplicare "Programul de perfectionare a pregatirii profesionale pentru perioada 2012-2013", aprobat de conducerea Autoritatii de Audit, ce are ca obiectiv perfectionarea pregatirii auditorilor publici externi, atat pentru nivelul central, cat si pentru nivelul regional.
"Desi personalul Autoritatii de Audit detine o experienta relevanta in ceea ce priveste auditarea fondurilor comunitare nerambursabile, se impune in continuare imbunatatirea cunostintelor, aptitudinilor si competentelor individuale ale tuturor auditorilor publici externi", se mai spune in document.
Proiectul prevede pregatirea profesionala a circa 120 de persoane
Potrivit caietului de sarcini, se urmareste organizarea unor sesiuni de perfectionare a pregatirii... mai mult
Marti, 13 Decembrie 2011, ora 15:41