Vrei să te delectezi cu momente inedite și să petreci timp de calitate alături de cei dragi? Ce-ai zice dacă ai organiza o ieșire în familie la un spectacol de circ? Este o modalitate numai
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
Cosmin Prună e un antreprenor versatil. În 2017 a aplicat experiența în vânzări și pasiunea pentru cafea într-un business cu automate de tip vending machine care a crescut timp de patru ani,
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
Un calculator, o lume nouă. Într-o zi de vară, la sfârșitul clasei a opta, Costin a primit un cadou ce avea să îi schimbe viața: un calculator. Acesta nu era doar un obiect, ci o poartă
Te gândești de ceva timp cum ar fi să ai propria afacere, însă parcă nu ai avut destul curaj să-ți și pui în aplicare ideile? Iată câteva motive care te-ar putea impulsiona să-ți pui
Vara este perioada în care copiii își descoperă pasiunile, își explorează limitele și se dezvoltă într-un mod plin de bucurie și entuziasm. MindHub București Unirii, și-a propus să le
In clasa a VI-a, copiii incep sa citeasca din ce in ce mai mult din placere si sa descopere alte genuri de carti, cu povesti complexe si numeroase personaje fascinante.
Andrei Manolache activează în digital de 10 ani și în prezent ocupă funcția de Lead Account Manager în cadrul HOLD Marketing, agenție digitală, care livrează servicii de Paid Media (PPC)
Compania Novatik, producătorul sistemelor de învelitori metalice Novatik, a deschis prima linie de producție pentru țiglă metalică cu acoperire de rocă vulcanică din România: Novatik NATURA.
Imopedia.ro și Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) au organizat, în 2022, ceea ce va deveni evenimentul de referință din industria imobiliară: The Art of Real
Facturile mari la energia alectrica reprezinta unul dintre subiectele fierbinti ale acestei perioade, dupa ce sute de romani s-au trezit ca au de achitat sume uriase.
Mulți dintre noi am crescut într-o perioadă în care teama de vizitele la medicul stomatolog a fost alimentată de aparatura rudimentară disponibilă la acea vreme sau, mai grav, de apariția
Apetitul romanilor pentru achizitii imobiliare a scazut in ultima luna. Cresterea inflatiei, scumpirile si majorarea dobanzilor la credite, la care se adauga lipsa de predictibilitate, sunt factorii
Cu pași repezi se apropie Ziua Internațională a Copilului și ce bucurie pură va simți prichindelul tău știind că o zi întreagă îi va fi dedicată lui și numai lui! Și tu, ca părinte,
Deși ultimii doi ani s-au dovedit a fi plini de provocări pentru antreprenori din cauza crizei sanitare, au existat și temerari care au avut curaj să-și deschidă un business, în ciuda
Compania independentă de streaming BiziLive TV iși continuă misiunea de a sprijini antreprenorii și mediul de afaceri și produce un nou sezon al serialului dedicat antreprenoriatului.Serialul
Sărbătorile au trecut, iar specialiștii ne avertizează că în curând va începe un nou val al Pandemiei de Covid-19, val cauzat de apariția și dezvoltarea variantei Omicron. Tot aceștia spun
Somnul are un impact enorm asupra sanatatii noastre fizice si mentale, motiv pentru care este esential ca fiecare dintre noi sa avem un somn bun in fiecare noapte. Lipsa unui somn odihnitor poate
Dupa ce expertii au afirmat, o lunga perioada de timp, ca moneda virtuala Bitcoin nu are nici o sansa sa treaca de 20.000 de dolari pe unitate, zilele trecute a depasit chiar 24.000 de dolari.
Se spune ca ochii sunt ferestre catre suflet. Cand vine vorba despre poker si bluffare, mainile, sprancenele, narile, respiratia si limbajul corpului spun o intreaga poveste. Este posibil sa fi auzit
Pandemia ne-a retezat orice sansa la ceea ce numeam pana mai ieri... "vacanta", insa, pana ce lucrurile revin la normal, ne putem bucura de excursii prin care sa (re) descoperim frumusetile Romaniei!
Tinerii pasionati de inalta tehnologie n-au stat cu mainile incrucisate in aceasta perioada de criza sanitara. Sute de liceeni din Romania si-au pus creativitatea la contributie, iar aplicatiile pe
In conditiile in care turismul s-a chinuit sa supravietuiasca in 2020, o carantina totala anuntata de autoritati in Romania i-ar putea da lovitura finala. Specialistii le spun clientilor care ar
Carmencita Constantin, noua conducatoare a gimnasticii romanesti, are 22 de ani de experienta in management, reprezentand Romania la Comisia Europeana pe probleme de energie, mediu si finantari UE.
Cea mai mare expozitie de arta grafica europeana din colectia avocatului George Serban, care cuprinde 30 de artisti europeni cu peste 50 de lucrari, va fi deschisa de vineri in Cabinetul de Stampe al
SUA raman angajate in imbunatatirea statului de drept in Romania, sa asigure suveranitatea si securitatea Romaniei si sa creeze oportunitati pentru toti romanii, sa prospere, a declarat, joi,
Angela Merkel si Emmanuel Macron indeamna tarile europene, mai ales "frugalii" sa ajunga la un acord, inca de la summitul din iulie, asupra relansarii economice a Uniunii Europene (UE), fragilizata
Program de exceptie in cea de-a treia luna de #EnescuOnline, incepand de sambata 23 mai 2020: iubitorii muzicii vor putea sa revada pe www.festivalenescu.ro patru dintre spectacolele de opera din