Scaderea preturilor inregistrata in tarile membre ale zonei euro pe ultimele 12 luni arata ca fenomenul deflationist a cuprins zona dominata de moneda unica europeana.
In mare, preturile au avut o scadere de 0,2 procente in decembrie 2014 fata de aceeasi perioada din anul anterior, dand peste cap chiar si cele mai pesimiste prognoze emise de Banca Centrala Europeana, arata publicatia britanica The Telegraph.
Inapoi cu sase ani
Zona euro nu s-a mai confruntat cu deflatia din 2009, moment de varf al crizei economice, iar alarma i-a pus deja pe jar pe oficiaii BCE.
Cea mai mare scadere a preturilor a fost consemnata in sectorul energetic, unde aceastea au fost ajustate cu 6,3% pe fondul prabusirii cotatiei petrolului.
In zona industriala si alimentara, preturile au ramas neschimbate, in timp ce serviciile sunt acum mai scumpe cu 1,2%.
Razboi Draghi-Merkel
O intrunire de urgenta a fost programata pentru 22 ianuarie pentru a se discuta necesitatea suplimentarii masurilor stimulative cu un program de relaxare cantitativa care implica cumpararea de obligatiuni suverane.
Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a lasat de inteles, in mai multe randuri, ca intentioneaza sa recurga la aceasta masura pentru a infuza sume consistente in economiile statelier din zona euro, in ciuda opozitiei guvernului german care considera ca acest lucru depaseste atributiile mandatului bancii centrale.
Euro a inregistrat o usoara revenire la dezastruoasa... mai mult
Miercuri, 07 Ianuarie 2015, ora 13:59
1Lentoarea motoarelor economiilor germana si franceza se constituie intr-o frana pentru redresarea economica a celorlalte state din regiune, se arata intr-o monitorizare facuta publica de agentia Associated Press.
Monitorizarea lunara efectuata de compania de informatii financiare Markit arata ca finalul de an a prins zona euro pe o "nota calduta", in ciuda celor cateva semnale de revenerire in parametri normali transmise de economiile din Spania si Irlanda, tari incercate destul de greu de criza economica.
Lucrul acesta se poate transforma intr-o adevarata bataie de cap pentru principalii actori de pe scena politica a zonei, care se confrunta deja cu amenintarea deflatiei si o reducere a prognozei de crestere economica pentru trimestrele urmatoare, ca si cu presiune exercitata asupra monedei europene de o eventuale iesirea Greciei din zona euro.
Un prim soc se resimte deja prin devalorizarea euro in fata dolarului american si scaderea cotatiei pretolului.
Crestere minimala
Nu sunt sanse prea mari ca zona euro sa se confrunte cu o crestere economica exploziva in urmatoarele luni. Inca de la mijlocul anului 2013, moment care a marcat sfarsitul crizei, economiile din zona euro se plaseaza pe un trend de crestere economica minimala.
Peisajul este si mai bine ilustrat de indicii puterii de cumparare expusi in analizele Markit.
In perioada noiembrie-decembrie 2014, indicele principal a crescut de la 51,1 la 51,4 puncte, cu 50% mai putin decat estimarea de... mai mult
Miercuri, 07 Ianuarie 2015, ora 12:09
Rata inflatiei in zona euro ar putea intra in teritoriul negativ in lunile urmatoare, insa va fi vorba doar un fenomen temporar, a declarat vice-presedintele Bancii Central Europene (BCE), Vitor Constancio, intr-un interviu acordat revistei germane WirtschaftsWoche, transmite Reuters.
In luna noiembrie, rata anuala a inflatiei in zona euro a incetinit la 0,3% pe fondul scaderii preturilor la energie, mult sub tinta de inflatie a BCE fixata la sub 2%.
'Expertii nostri preconizau o inflatie de 0,7% in 2015, insa de cand aceasta prognoza a fost realizata (la inceputul lunii decembrie n.r.) pretul petrolului a continuat sa scada cu 15%.
In prezent, ne asteptam la o rata de inflatie negativa in lunile urmatoare si acest lucru va trebui urmarit cu atentie de BCE', a declarat Vitor Constancio. Acesta a adaugat insa ca mai multe luni de inflatie negativa nu inseamna neaparat deflatie. 'Pentru asta ar fi nevoie de o perioada mai lunga de timp. Daca este doar un fenomen temporar nu vad niciun pericol', a precizat Constancio.
Deflatia, o scadere cronica a preturilor, afecteaza intreaga economie deoarece consumatorii evita sa faca achizitii in asteptarea unor noi reduceri de preturi, ceea ce afecteaza cererea si forteaza companiile sa-si reduca cheltuielile si angajarile, creand astfel un efect in spirala.
Pentru a relansa activitatea economica si inflatia, BCE a inceput luna trecuta sa cumpere obligatiuni garantate cu active (ABS), care impreuna cu noile credite pe... mai mult
Luni, 22 Decembrie 2014, ora 08:46
Zona euro poate inregistra crestere economica durabila doar prin reforme pe piata muncii si cea financiara, pentru a debloca investitiile si a imbunatati productivitatea, a declarat luni presedintele bancii centrale germane (Bundesbank), Jens Weidmann, transmite MarketWatch.
"Cea mai mare problema a zonei euro este perspectiva intunecata de crestere. Cererea scazuta joaca un rol, acesta este motivul pentru care politica monetara este atat de relaxata, dar trebuie sa confruntam deficientele structurale, pentru a debloca inovatiile si a sustine productivitatea", a afirmat Weidmann intr-o conferinta la Madrid.
Weidmann nu s-a referit si la perspectivele politicii monetare europene.
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a alimentat vineri sperantele pentru o suplimentare a lichiditatilor mai agresiva, daca inflatia nu va accelera in curand spre tinta institutiei, de aproape 2%.
Inflatia din zona euro a fost de numai 0,4% in octombrie
Inflatia din zona euro a fost de numai 0,4% in octombrie, iar unii analisti anticipeaza ca indicatorul a incetinit la 0,3% in noiembrie.
Multi analisti au interpretat remarcile lui Draghi drept pregatirea terenului pentru posibile achizitii de catre BCE de obligatiuni guvernamentale sau ale unor companii, in luniile urmatoare.
In prezent, BCE cumpara obligatiuni bancare garantate si obligatiuni garantate prin active, prin programe aprobate in septembrie, in pofida opozitiei lui Weidmann.
Seful... mai mult
Marti, 25 Noiembrie 2014, ora 10:45
Productia si serviciile din zona euro au inregistrat in septembrie cel mai incet ritm de crestere din acest an, ceea ce ridica noi semne de intrebare asupra posibilitatii revenirii economiei din regiune in ultimul trimestru din acest an, informeaza Bloomberg.
Indicatorul Purchasing Managers Index (PMI) pentru zona euro a coborat la 52,3 in septembrie fata de 52,5 in luna august, potrivit unui sondaj realizat de firma de analiza Markit Economics. Aceasta scadere depaseste asteptarile analistilor de la Bloomberg, care au anticipat o stagnare a indicatorului la 52,5, potrivit Mediafax.
In ceea ce priveste productia in zona euro, aceasta s-a contractat, indicele coborand la 50,5 in septembrie fata de 50,7 in luna precedenta. De asemenea, indicele activitatii din sectorul serviciilor a inregistrat un declin in septembrie fata de luna august, de la 53,1 la 52,8.
Cu toate acestea, faptul ca PMI a ramas peste pragul de 50 de puncte inseamna ca economia zonei euro se afla inca in crestere.
"Preturile au continuat sa coboare, pe fondul competitiei importante dintre firme, ceea ce, in mod inevitabil, amplifica ingrijorarea legata de intrarea in deflatie. Exista, totodata, semne ca in ultimul trimestru din acest an cresterea economiei va incetini si mai mult", a declarat Chris Williamson, economist al Markit.
Datele publicate de Markit indica faptul ca produsul intern brut din zona euro va avasa cu 0,3% in al treilea trimestru, pe fondul stagnarii economiei din Franta... mai mult
Marti, 23 Septembrie 2014, ora 16:00
Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), este considerat cel mai puternic bancher al Europei, pentru ca institutia pe care o conduce, prin actiunile sale, influenteaza evolutia crizei din zona euro.
Polemicile incepute de anul trecut, in care Germania si Franta aveau opinii diferite in ceea ce priveste rolul BCE in solutionarea crizei din zona euro au fost reluate si in 2012, in contextul in care trebuiau stabilite atributiile uniunii bancare.
Acesta este, probabil, cel mai ambitios proiect din ultimii ani gandit de oficialii institutiilor europene, care presupune, in principal, supervizarea bancilor din zona euro din Banca Centrala Europeana (BCE).
Berlinul considera ca BCE ar trebui sa se concentreze pe supravegherea marilor banci din regiune si a celor care implica riscuri pentru ansamblul economiei. Pe de alta parte, Franta sustine un sistem care sa se aplice tuturor bancilor, iar BCE sa fie decident de ultima instanta.
Un alt proiect prevede ca bancile cu active mai mari de 30 de miliarde de euro si cele ale caror active totale depasesc 20% din Produsul Intern Brut al tarii de origine sa fie supravegheate direct de catre BCE, puncteaza Bloomberg.
Mario Draghi, presedintele BCE, va avea decizia finala. El a implinit, pe 2 noiembrie, un an de cand se afla la conducerea institutiei bancare, o perioada caracterizata de stilul sau "incisiv, alert si activ", caracteristic pentru Wall Street, asa cum titreaza Reuters. De cand a venit in... mai mult
Marti, 11 Decembrie 2012, ora 07:10
BCE este pregatita sa achizitioneze obligatiuni suverane ale statelor din zona euro care solicita asistenta si accepta programe de ajustare fiscala, a afirmat miercuri, la Hong Kong, Benoit Coeure, membru al Comitetului executiv al Bancii Centrale Europene.
Lansarea programului BCE de cumparare de obligatiuni publice, denumit Outright Monetary Transactions (OMT), a ajutat la calmarea pietelor financiare si a redus costurile de imprumut pentru statele care se confrunta cu probleme financiare - inclusiv Spania - care, dupa asteptarile pietelor, ar fi trebuit sa solicite un pachet complet de asistenta financiara.
"Vreau sa confirm ca BCE este pregatita sa initieze OMT in momentul in care o tara a aplicat cu succes la Mecanismul European de stabilitate (ESM), cu implicarea FMI", a afirmat oficialul BCE.
Prezentat in luna septembrie, programul de cumparare de obligatiuni al BCE este conceput pentru a sustine tarile din zona euro care in prezent se confrunta cu dificultati pe pietele financiare. Activarea acestui program este insa insotita de o serie de conditii stricte. Tarile care vor cere ajutorul BCE vor trebui in prealabil sa ceara un plan de sprijin de la Fondul European de Stabilitate Financiara sau de la succesorul sau, Mecanismul European de Stabilizare.
Cu toate acestea, guvernatorul Bancii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, se opune acestui plan care in opinia sa da BCE puterea de a tipari bani pentru a finanta direct guvernele europene,... mai mult
Miercuri, 28 Noiembrie 2012, ora 10:50
Joerg Asmussen, membru al Comitetului executiv al Bancii Centrale Europene, a declarat ca o eventuala iesire a Greciei din zona euro ar putea fi gestionata, chiar daca ar prefera ca aceasta tara sa ramana in interiorul blocului.
"In primul rand, preferinta mea ar fi ca Grecia sa ramana in interiorul uniunii monetare. In al doilea rand, este responsabilitatea Greciei sa asigure acest lucru. Iar in al treilea rand, o iesire a Greciei din zona euro ar putea fi gestionata", a declarat Joerg Asmussen pentru cotidianul german Frankfurter Rundschau
Cu toate acestea, Asmussen a avertizat ca o iesire a Greciei din zona euro nu ar fi atat de ordonata pe cat se crede. "Ar fi asociata cu o pierdere de crestere economica si un somaj mai mare astfel ca ar fi foarte scumpa, atat in Grecia cat si in Europa pe ansamblu, chiar si in Germania", a atras atentia Asmussen.
La inceputul acestei luni, presedintele BCE, Mario Draghi, a declarat ca BCE ar putea sa inceapa sa cumpere obligatiuni guvernamentale pentru a reduce costurile de creditare ale Spaniei si Italiei, insa a subliniat ca orice interventie ar veni doar dupa ce guvernele respective solicita ajutorul zonei euro.
BCE si soarta UE. Ce declaratii a facut Mario Draghi
Joerg Asmussen a apreciat ca BCE ar putea sa intervina in ajutorul unui stat cu probleme doar dupa ce guvernul acelei tari a solicitat ajutor de la fondurile EFSF/ESM si a indeplinit conditiile economice atasate oricarui ajutor. "In opinia mea, ar fi bine... mai mult
Luni, 20 August 2012, ora 13:18
Trecerea unei licitatii de obligatiuni care nu a fost in totalitate teribila drept veste buna reprezinta un semnal cu privire la cat de mult s-au inrautatit lucrurile in zona euro.
Asa au stat lucrurile atunci cand guvernul spaniol a iesit pe pietele financiare pentru a strange bani prin imprumuturi cu scadenta la doi si la 10 ani si a gasit cumparatori pentru ambele tipuri. Titlurile din presa indicau sentimentul de usurare, exprimand reactiile de pe piata.
Si totusi, cu greu si-ar putea imagina cineva ca panica a fost abatuta pentru mai mult de un minut, scrie un jurnalist de la The Guardian.
Pentru inceput, dobanda pe care Spania trebuie sa o plateasca pentru imprumuturile pe 10 ani a sarit de la 5,403% la 5,743%. Potrivit agentiei de evaluare Moody's, costurile de imprumut care depasesc pragul de 5,7% "amplifica semnificativ sansele de a intra in incapacitate de plata" pentru guvernul lui Mariano Rajoy. Daca acest lucru este corect, atunci a cincea economie din Europa, dar si celelalte tari din zona euro se afla pe marginea dezastrului.
Citeste mai multe despre Criza euro: despre moralitate si bancheri pe Ziare.com. mai mult
Duminica, 22 Aprilie 2012, ora 12:17