ASF a respins miercuri proiectul de regulament care ar fi permis listarea unui emitent tranzactionat la bursa in Romania pe o piata dintr-un alt stat membru UE prin intermediul titlurilor de interes, mecanism pe care Fondul Proprietatea (FP) intentiona sa il foloseasca pentru listarea la Londra.
"Dupa incheierea perioadei de consultare publica, Consiliul ASF nu a intrunit in sedinta din data de 26 noiembrie 2014 majoritatea voturilor pentru aprobarea Regulamentului privind listarea pe o piata dintr-un alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a actiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata din Romania", se arata intr-un anunt al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), potrivit Mediafax.
Proiectul de regulament a fost pus in dezbatere publica in 5 noiembrie. In data de 17 noiembrie, ASF a informat ca perioada destinata primirii de propuneri si observatii pe marginea proiectului a fost prelungita pana la 21 noiembrie.
Fondul Proprietatea intentiona sa se listeze la Londra prin intermediul titlurilor de interes in prima jumatate a lunii decembrie, insa pentru a putea initia acest demers era necesar ca ASF sa aprobe regulamentul pentru aceste instrumente financiare.
Managerul FP, Grzegorz Konieczny, a declarat recent pentru MEDIAFAX ca Fondul Proprietatea are nevoie de aprobarea ASF cel mai tarziu in aceasta saptamana pentru a se putea lista la Londra in prima parte a lunii decembrie, intrucat vrea sa evite intrarea pe piata... mai mult
Joi, 27 Noiembrie 2014, ora 11:42
Fondul Proprietatea (FP), actionar minoritar al Nuclearelectrica (SNN), incearca sa blocheze in instanta participarea producatorului de electricitate in proiectele de constructie a hidrocentralei Tarnita si a cablului submarin pentru exportul electricitatii in Turcia.
"Fondul Proprietatea, in calitate de actionar detinand o cota de 9,7268% din capitalul social al societatii, a depus o cerere de interventie la Tribunalul Bucuresti (...) prin care se solicita respingerea cererii de inregistrare la Registrul Comertului a hotararii AGEA nr.1/11.03.2014", se arata intr-un comunicat transmis, luni, de Nuclearelectrica Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Hotararea respectiva vizeaza participarea Nuclearelectrica cu 8,9 milioane lei la majorarea capitalului social al Hidro Tarnita, compania de proiect care ar urma sa construisca hidrocentrala Tarnita, judetul Cluj.
AGA si-a dat atunci prin aceeasi hotarare aprobarea si pentru acordul de principiu pentru realizarea proiectului Cablu de interconectare submarin 400 Kv Romania - Turcia si participarea Nuclearelectrica cu 2 milioane euro la constituirea companiei de proiect HVDCC Romania - Turcia.
Primul termen in dosarul in care Fondul Proprietatea contesta decizia AGA a fost stabilit pentru marti, 1 aprilie.
Anuntul privind contestatia Fondului Proprietatea vine la aproape doua saptamani dupa ce Departamentul pentru Enegie, actionarul majoritar al Romgaz Medias (SNG), a decis sa amane "pentru moment", la cererea... mai mult
Marti, 01 Aprilie 2014, ora 10:16
Actionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat de principiu vineri in AGA prelungirea mandatului Franklin Templeton cu doi ani, incepand cu 30 septembrie 2014, la propunerea celui mai mare actionar al Fondului Proprietatea, fondul de hedging Elliott Associates.
Pe ordinea de zi a AGA au fost doua propuneri in ceea ce priveste mandatul Templeton, prelungirea pe o perioada de patru ani si, respectiv, de doi ani.
Elliott Associates a prezentat si doua criterii de performanta pentru Franklin Templeton, a caror neindeplinire ar putea duce la incheierea anticipata a mandatului.
"Vrem sa facem o reevaluare a lor (Franklin Templeton, n.r.) inainte de septembrie 2015, sper sa intruneasca aceaste criterii de performanta si vom fi foarte multumiti, pretul actiunilor va fi mai sus (...) Daca nu o fac, ne pot explica ce s-a intamplat, daca au fost factori externi sau o lipsa de performanta din partea lor, si vom decide. Ne intalnim si votam in 2015. Este cea mai buna metoda de a motiva si stimula Franklin Templeton. Stim ca munca lor este dificila, ii putem ajuta in multe feluri, cu idei diferite pe care le putem da, ii asistam in 23 de procese in care am intervenit ca vocea unui actionar. Dar ne asteptam la performante de la ei si nu vrem sa le dam un mandat de patru ani fara conditii", a declarat Iain Gunn, reprezentat al Elliot.
El a amintit ca a fost o perioada cand pretul actiunilor era in scadere si discount-ul fata de activul net era in crestere, din mai multe... mai mult
Sambata, 23 Noiembrie 2013, ora 13:31
Investitorii institutionali straini si-au majorat participatiile la Fondul Proprietatea (FP) in luna iulie, dupa ce in precedentele doua luni si-au redus expunerile si au retras o parte din banii plasati pe pietele emergente, anticipand ca Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.
In luna iulie, participatia investitorilor institutionali straini la Fondul Proprietatea a crescut cu 0,37 puncte procentuale, la 56,51% din actiuni, dupa ce in mai si iunie pachetele detinute au scazut cu 0,54 puncte procentuale, de la 56,68% la finele lunii aprilie.
De la listarea Fondului Proprietatea la BVB, in ianuarie 2011, investitorii institutionali straini au fost cei mai mari cumparatori de actiuni Fondul Proprietatea, acestia preluand peste 42% din titluri. La finele anului 2010, investitorii institutionali straini aveau aproximativ 14% din actiuni.
Cele mai mari pachete de actiuni au fost cumparate in anul 2011, cand participatia acestor investitori a urcat la 42,14%. Anul trecut, investitorii institutionali straini au cumparat peste 10% din actiunile Fondului Proprietatea.
De la listarea FP, printre cei mai mari cumparatori au fost fondul american de hedging Elliott Associates si compania de administrare a investitiilor City of London, care au ajuns sa detina peste 18% si, respectiv, 9,43%.
Cele mai recente achizitii realizate de Elliott Associates au avut in prima parte a lunii mai, cand fondul american de hedging a cumparat 0,08% din actiunile FP, pentru... mai mult
Joi, 08 August 2013, ora 09:20
Fondul Proprietatea (FP) a lansat o actiune in justitie impotriva Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), in calitate de succesor al CNVM, pentru obtinerea avizarii comisioanelor suplimentare pentru administratorul Fondului, Franklin Templeton.
La inceputul lunii aprilie 2012, actionarii Fondului Proprietatea au aprobat propunerea celui mai mare actionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vanzare de active, pentru ca apoi banii obtinuti sa fie distribuiti investitorilor.
De asemenea, actionarii au decis modificarea contractului de administrare a Fondului Proprietatea prin introducerea unui comision suplimentar pe care Franklin Templeton ar urma sa il incaseze. Comisionul urma sa fie incasat pentru distributii suplimentare, realizate in urma unor vanzari de active si acordarea banilor catre actionari, prin programe de rascumparare de actiuni sau prin reduceri ale capitalului social si distribuirea diferentei catre actionari.
CNVM a respins in luna ianuarie comisioanele pe care Franklin Templeton ar urma sa le incaseze din vanzarea participatiilor din portofoliul FP si distribuirea de dividende suplimentare, motivand ca acestea ar incalca termenii conveniti la licitatia pentru numirea administratorului FP.
Printre motivele invocate, CNVM arata ca acordarea unor dividende suplimentare ca urmare a vanzarii "investitiilor de natura titlurilor de capital" nu respecta obiectivele asumate de Franklin Templeton la momentul depunerii candidaturii... mai mult
Miercuri, 29 Mai 2013, ora 10:39
Bursa a scazut si joi, cu 0,25%, intr-o piata unde actiunile Fondului Proprietatea (FP) au crescut cu 1,72% si au depasit nivelul de la inchiderea primei sedinte la BVB, din 25 ianuarie 2011, dupa ce administratorul FP a anuntat ca programul de rascumparare ar putea incepe in cateva zile.
Piata locala a incheiat, astfel, a sasea sedinta consecutiva de scadere, desi bursele internationale au fost pe verde. In ultimele zile, indicele general BET-C a coborat cumulat cu 3,2%.
"Cred ca lipsa banilor a dus la decuplarea pietei locale de evolutia burselor externe. Nu sunt stiri care sa aduca bani noi in piata. Punctual, pe unele actiuni mai intra bani, asa cum am vazut si in cazul titlurilor Fondului Proprietatea. Pe termen scurt, unii vor iesi inainte de dividend, altii asteapta preturi mai bune.
Totodata, o explicatie pentru lichiditatea redusa poate fi si faptul ca unii investitori au vandut actiuni din portofoliu si au directionat banii respectivi catre oferta de la Transgaz, anticipand un pret mai mic in oferta.
Totusi, trebuie sa vedem si partea buna pe care oferta Transgaz o va avea asupra pietei, si anume ca va atrage bani noi in piata. Daca ne uitam la efectul pe care l-a avut anuntul privind programul de rascumparare la Fondul Proprietatea, vedem clar ca piata are nevoie de un imbold ca sa intre bani noi", a declarat pentru Mediafax Adrian Ormenisan, seful Serviciului de Intermediere din SSIF Broker.
Compania Franklin Templeton, administratorul Fondului... mai mult
Joi, 11 Aprilie 2013, ora 17:25
Compania Petrom si Fondul Proprietatea, cele mai valoroase companii tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), au atras in ultima luna importante investitii din partea unor fonduri americane, in conditiile in care bursa romana este caracterizata, in general, printre stare de acalmie.
Fondul american de hedging Eliott a achizitionat actiuni de la Fondul Proprietatea, prin intermediul Manchester Securities Corp. si prin intermediul Beresford Energy Corp.
Manchester Securities Corp. este o filiala detinuta in proportie de 100% de catre fondul Eliott, iar Beresford Energy Corp. este o filiala detinuta 100% de catre Middleton International Limited. Manchester si Middleton sunt afiliati in cadrul grupului de companii Eliott.
Impreuna, cele doua companii detin in prezent 14,5491% din actiunile Fondului Proprietatea.
Fondul Eliott a tranzactionat actiuni ale Fondului Proprietatea in valoare de aproape 14 milioane de euro in ultima luna. Fondul a achizitionat actiuni de cinci ori, iar cea mai mare tranzactie a fost in valoare de aproape 1,35 milioane de euro, la un pret mediu de 0,533 lei pe actiune.
Grupul Elliott administreaza active de aproximativ 16 miliarde de dolari si este condus de Paul Singer, un miliardar american.
Pe de alta parte, Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a achizitionat in ultima luna actiuni in valoare de aproape 11 milioane de euro de la OMV Petrom. Cea mai mare tranzactie a fost inregistrata in data de 23... mai mult
Vineri, 14 Septembrie 2012, ora 10:06
Obiectivul cheie al listarii Fondului la bursa din Varsovia este acela de a atrage o cerere suplimentara pentru actiunile Fondului si, implicit, o crestere a pretului pe actiune, a declarat miercuri managerul de fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny.
"Acest lucru se poate realiza in acest moment doar printr-o listare secundara pe o piata cum este cea din Varsovia, unde exista o cantitate mare de bani care vin din fondurile de hedging carora nu li se permite sa investeasca in actiuni listate in alta parte".
"De asemenea, multi brokeri si investitori internationali tranzactioneaza acolo iar aceasta bursa va oferi Fondului vizibilitate si va atrage interes din partea investitorilor. Cu cat sunt mai multi investitori care cumpara actiunile, cu atat pretul va creste pentru actionarii nostri", a mentionat Greg Konieczny.
Acesta a mai spus ca termenul pentru listarea FP pe bursa din Varsovia a ramas prima jumatate a acestui an, chiar daca procesul este incetinit de discutiile care s-au purtat cu reprezentantii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe tema legislatiei.
Greg Konieczny a precizat ca Varsovia a fost cea dinamica bursa din ultimii ani, iar succesul Fondului in Romania nu poate veni decat daca piata se dezvolta.
Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie... mai mult
Miercuri, 25 Ianuarie 2012, ora 14:25
"Mare parte a detinerilor Fondului Proprietatea sunt societati inchise, necotate si detinute cu o majoritate covarsitoare de catre stat. Practic, din punct de vedere al evaluarii, sunt zone ca niste gauri negre (…). Indiferent de cotatie, vor pierde fostii proprietari. Ei pierd oricum fiindca trebuiau improprietariti la valoarea nominala, la 1 leu si sunt obligati sa le vanda la 0,5-0,6 lei/actiune. In al doilea rand, cred ca sunt investitori care din motive de realocare pe alte piete, vand in pierdere", a declarat analistul financiar Florin Dolea, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.Titlurile FP au scazut puternic si au depasit intr-un moment pragul de 0.6 lei/actiune. De ce acest declin abrupt al FP?
E vorba de un dezechilibru intre vanzatori si cumparatori.
Volumele de vanzare sunt mai mari decat cele la cumparare, fiindca fostii proprietari abia acum incep sa vina in piata si sa-si lichideze detinerile pentru a-si recupera cat mai pot din bani.
Cred ca e vorba si de un trend general care a aparut in ultimele saptamani, de iesiri de bani de pe pietele emergente.
In urma unor rezultate din ce in ce mai bune in pietele dezvoltate, investitorii se indreapta spre aceste piete.
Aceste doua fenomene, care s-au suprapus, conduc la scaderea pretului.
Desi rezultatele financiare afisate de FP au fost bune investitorii nu s-au lasat induplecati si si-au marcat profiturile. Ce anume se ascunde in spatele deciziei lor?
In primul rand nu stiu daca cei care au vandut sunt... mai mult
Marti, 22 Februarie 2011, ora 22:40