Banii colectati in vederea achizitionarii de catre stat, prin Ministerul Culturii, a sculpturii "Cumintenia Pamantului" realizata de Constantin Brancusi, se vor restitui integral donatorilor. Rambursarea a fost hotarata printr-o ordonanta de urgenta (OUG) publicata vineri in Monitorul Oficial.
Conform OUG care a fost adoptata pe 28 decembrie, banii se restituie donatorilor integral din contul de disponibilitati deschis la Trezoreria Statului si/sau din conturile deschise la institutiile de credit, pana la data de 31 decembrie 2018.
Costurile aferente restituirii banilor, indiferent de mijlocul prin care acestia au fost colectati, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, Ministerul Culturii va elabora hotararea pentru aprobarea conditiilor, procedurii si termenelor de restituire a banilor.
In textul ordonantei se arata ca reglementarea nu poate fi amanata, "data fiind vointa anterioara a Guvernului, potrivit careia incheierea returnarii donatiilor trebuia realizata pana la data de 31 decembrie 2017, termen adus la cunostinta tuturor celor implicati in campania de donatie".
In luna octombrie, Ministerul Culturii le cerea tuturor celor care au donat bani prin depunere de numerar la sediile bancilor sa parcurga sa solicite returnarea banilor. In cazul celor care efectuasera viramentul electronic, returnarea urma sa se faca fara solicitare.
Campania de donatii a fost... mai mult
Sambata, 30 Decembrie 2017, ora 14:22
Pe fond eu sunt pe deplin de acord ca Guvernul sa cumpere "Cumintenia Pamantului" cu bani aproape integral de la buget, chiar daca am in egala masura credinta ca nici sa dureze inca 10 ani campania nu va aduna cele 5 milioane de euro pe care Executivul le va da in plus fata de ceea ce si-a propus cand a declansat subscriptia publica.
Suntem o tara saraca, cu multe nevoi in toate domeniile, dar in egala masura Constantin Brancusi este unul dintre, sa recunoastem, putinele noastre simboluri nationale din liga universala.
Nu este vorba atat despre sculptura in sine, pe care nu stiu cati romani s-ar duce sa o vada intr-un muzeu, cat despre gestul de demnitate nationala pe care l-am face. Suntem un popor dispus sa investeasca si in propria spiritualitate sau doar in satisfacerea nevoilor primare?
Dar felul in care ajungem la aceasta decizie mi se pare lamentabil.
Daca Guvernul a avut de la inceput banii necesari, deci nu se pune problema fortarii deficitului, dupa cum ne spune ...citeste mai departe despre "Nu banii i-a ratat campania "Cumintenia Pamantului"" pe Ziare.com mai mult
Joi, 06 Octombrie 2016, ora 12:51
Vineri este ultima zi in care se poate dona pentru cumpararea "Cuminteniei Pamantului" a lui Constantin Bracusi, iar multi romanii au incercat sa se mobilizeze pe ultima suta de metri.
In utimele ore s-a inregistrat un val de donatii prin sms pentru "Cumintenia Pamnatului". Mai exact, peste 10.000 de mesaje, fiecare cu o donatie de 2 euro, au fost contorizate joi, potrivit Stirile TVR.
Ca sa achizitioneze sculptura, statul roman trebuie sa plateasca 11 milioane de euro si se astepta sa stranga 6 milioane de euro de la cetateni. 5 milioane de euro vor fi dati de Guvern. Pana la 15 septembrie, din datele oficiale, se adunasera 800.000 de euro, iar in ultimele doua saptamani se estimeaza ca suma a ajuns la circa un milion de euro.
Peste 500.000 de euro provin din transferuri bancare, in jur de 150.000 de euro - donatii directe online pe site-ul Brancusiealmeu.ro, prin aplicatia eMag s-au strans 60.000 de euro, iar din sms-uri s-au adunat 100.000 de euro.
Premierul Dacian ...citeste mai departe despre "Doar azi se mai pot face donatii pentru "Cumintenia Pamantului". Val de sms-uri pe ultima suta de metri" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 30 Septembrie 2016, ora 10:43
Romanii au donat, pana in data de 15 septembrie, 831.174 de euro pentru achizitionarea sculpturii Cumintenia Pamantului, realizata de Constantin Brancusi.
Din aceasta suma, 158.253 de euro au fost donati prin site-ul campaniei, 62.022 de euro prin intermediul eMag.ro, 525.617 de euro prin transfer bancar in conturile Ministerului Culturii si 85.282 de euro prin SMS.
Pentru cumpararea sculpturii, Guvernul a alocat suma de cinci milioane, urmand ca sase milioane de euro sa fie colectate din donatii pana, cel tarziu, la 30 septembrie 2016.
Se poate dona pe urmatoarele cai:
- prin SMS, trimitand cuvantul "Brancusi" la 8833. Astfel se doneaza suma de 2 euro;
- direct prin intermediul site-ului campaniei;
- prin intermediul eMag;
Sunt deschise conturi in lei, euro si dolari in care se pot face ...citeste mai departe despre "Aproape un milion de de euro donati pana acum pentru Cumintenia Pamantului" pe Ziare.com mai mult
Joi, 15 Septembrie 2016, ora 13:46
In incercarea de a creste donatiile pentru achizitionarea sculpturii Cumintenia Pamantului a fost lansata o aplicatie numita "Cumintenia calatoreste".
Aplicatia este disponibila gratuit in magazinele Play Store si App Store. Dupa ce
vor face o calatorie in lumea virtuala, utilizatorii vor putea sa doneze, apoi, online sau prin SMS.
Subscriptia publica a reusit sa adune, pana in prezent, 562.117 de euro, prin intermediul tuturor canalelor puse la dispozitie: 122.956 de euro pe site-ul campaniei, brancusiealmeu.ro, 50.016 de euro, prin intermediul eMag.ro, 349.637 de euro, prin transfer bancar in conturile Ministerului Culturii, si 39.508 de euro, prin SMS.
"Opera poate fi admirata, plimbata si manevrata de oricine in realitatea augmentata, prin intermediul aplicatiei 'Cumintenia calatoreste'", transmite agentia de comunicare GMP, care se ocupa de campanie.
Sculptura Cumintenia Pamantului, de Constantin Brancusi, a fost evaluata la 20 de milioane de euro, iar proprietarii ...citeste mai departe despre "Aplicatia menita sa adune bani pentru Cumintenia Pamantului" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 24 August 2016, ora 14:35
Avocatul mostenitorilor operei "Cumintenia Pamantului", Bogdan Grabowski, a declarat, marti, ca statul roman trebuie sa plateasca, la 31 octombrie, 11 milioane de euro pentru opera lui Brancusi chiar daca nu se va strange suma necesara prin subscriptia publica lansata de Guvern.
Bogdan Grabowski, reprezentantul Paulei Ionescu si al Alinei Serbanescu, a spus ca sursa banilor pe care Guvernul ii va plati pentru opera lui Constantin Brancusi este putin importanta. "Statul roman s-a angajat si contractul este semnat", a declarat el.
Citeste mai multe detalii si despre noul clip de incurajare a donatiilor pentru Cumintenia Pamantului care a starnit controverse
"Banii trebuie platiti, indiferent de unde vin ei, pe 31 octombrie", a spus Bogdan Grabowski. "Proprietarii si ministerul au un acord cu privire la acest drept de preemptiune in care scrie ca statul roman va da 11 milioane de euro neconditionat. La 31 octombrie, toti banii trebuie platiti", a ...citeste mai departe despre "Avocatul mostenitorilor Cuminteniei Pamantului: Statul trebuie sa plateasca 11 milioane lei pentru sculptura" pe Ziare.com mai mult
Marti, 23 August 2016, ora 17:40
Intr-o saptamana, de cand a fost lansata campania de donatii prin SMS, 10.000 de oameni au donat pentru "Cumintenia Pamantului".
Anuntul a fost facut vineri, de ministrul Culturii, Corina Suteu, pe contul sau de Facebook.
La numarul unic 8833, cei care scriu textul "Brancusi" pot contribui cu doi euro la subscriptia nationala pentru achizitionarea "Cuminteniei Pamantului".
Mai exista si conturi la opt banci din Romania, disponibile in lei, euro si dolari. Donatiile se pot face prin transfer bancar sau prin depunere de numerar. Acestea se gasesc pe site-ul brancusiealmeu.ro.
Campania de subscriptie publica se incheie pe 30 septembrie.
Pe 18 septembrie, la TVR va fi organizat timp de 8 ore teledonul "Cumintenia Pamantului" - un spectacol produs in intregime de televiziunea publica.
Pana in prezent, s-au strans putin peste 5% din ...citeste mai departe despre "Bani pentru Cumintenia Pamantului: 10.000 de oameni au donat, intr-o singura saptamana" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 29 Iulie 2016, ora 19:37
Ministrul Culturii, Corina Suteu, a anuntat sambata ca, in 24 de ore de la lansarea donatiei prin SMS pentru Cumintenia Pamantului, au fost stransi peste 10.000 de euro.
"Peste 10.000 euro s-au strans in doar 24 de ore de la lansarea donatiei prin SMS. Scrieti 'brancusi' la 8833 si contribuiti cu 2 euro la subscriptia pentru Cumintenia Pamantului", este mesajul publicat de Corina Suteu pe contul sau de Facebook.
Potrivit ministrului, pana joi, 17.000 de persoane au donat in campania dedicata colectarii a 6 milioane de euro pentru achizitionarea de catre statul roman a operei lui Constantin Brancusi.
Fondurile totale stranse in conturile dedicate campaniei erau de 315.717 de euro, in urma festivalului Electric Castle, unde 7.920 de persoane au donat aproximativ 9.000 de euro.
Teledonul Cumintenia Pamantului va avea loc pe 18 septembrie, data acceptata de Ministerul Culturii la propunerea ...citeste mai departe despre "Cumintenia Pamantului a strans 10.000 de euro intr-o singura zi prin SMS" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 23 Iulie 2016, ora 18:37
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanta de urgenta prin care este reglementata procedura de subscriptie publica pentru achizitionarea sculpturii "Cumintenia Pamantului", donatiile urmand sa fie deduse din impozitul datorat de catre persoanele care vor contribui.
Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Guvernului, a precizat ca donatiile vor putea fi primite atat de la persoane fizice, cat si de la persoanele juridice, potrivit News.ro.
Prin derogare de la Codul Fiscal, donatiile vor putea fi deduse din impozitele datorate statului de catre eventualii donatori.
"S-a stabilit si mecanismul prin care pot fi date inapoi sumele donate, daca nu se vor strange cele 6 milioane de euro", a precizat Suciu.
Dati un leu pentru "Cumintenia Pamantului": Statul vine cu o parte din bani, restul trebuie stransi
Campania Guvernului pentru strangerea banilor de cumparare a sculpturii va incepe la jumatatea lunii aprilie, iar in viitorul apropiat vor fi anuntate conturile gestionate de ...citeste mai departe despre "Cum strange Guvernul bani pentru "Cumintenia Pamantului": Donatii deduse din impozit" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 30 Martie 2016, ora 17:14