Pandemia de coronavirus ar urma sa duca la disparitia a 6,7% din numarul total de ore de munca la nivel mondial in cursul celui de al doilea trimestru, adica echivalentul a 195 de milioane de locuri de munca full time, a estimat Organizatia Internationala a Muncii (OIM), care a avertizat ca este vorba de cea mai grava criza cu care se confrunta muncitorii dupa cel de-al doilea razboi mondial, transmite Reuters.
Intr-un raport publicat marti, OIM a subliniat ca pandemia de coronavirus are un efect catastrofal asupra timpului de lucru si asupra veniturilor la scara mondiala, apreciind ca efectele pandemiei sunt mult mai mari decat cele din perioada crizei financiare din 2008-2009.
"Pandemia are consecinte foarte serioase asupra sectorului muncii. Patru din cinci muncitori traiesc intr-o tara unde au fost introduse restrictii partiale sau totale", a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder, adaugand ca 81% din forta de munca globala de 3,3 miliarde persoane sunt in prezent afectate.
Reduceri puternice ale numarului total de ore de munca sunt preconizate pentru statele arabe (8,1% din numarul total de ore de munca sau cinci milioane de locuri de munca full time), in Europa (7,8% sau 12 milioane de locuri de munca full time) si in Asia-Pacific (7,2% sau 125 de locuri de munca full time).
Potrivit IOIM, sectoarele cu cel mai mare grad de risc sunt serviciile hoteliere si restaurantele, industria manufacturiera, comertul cu amanuntul, serviciile de business si... mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2020, ora 16:02
Puterile publice si medicii gestioneaza urgenta epidemiei noului coronavirus care a ucis peste 560 de oameni in Franta unde, rezuma seful statului Emmanuel Macron in Le Journal du Dimanche (JDD), "valul a sosit", adaugand ca "nu ne aflam la capatul a ceea ce ne va face sa suferim aceasta epidemie", relateaza AFP.
"Acesta este un razboi, el va dura", subliniaza seful statului francez, care prezinta prioritatile - "protejarea celor mai slabi (...) si a sistemului nostru de sanatate", dar si gestionarea "stresului" societatii si pregatirea in vederea "infruntarii unei crize financiare fara precedent, o criza a economiei reale".
Acest razboi "presupune o solidaritate, un spirit de unitate foarte puternic", avertizeaza Macron.
"Dar si de adaptare. Rolul meu este sa supervizez. Eu dau instructiuni strategice in functie de evolutia pe teren, pentru a permite fiecaruia sa faca. Eu trebuie sa fiu in frunte, sa merg catre echipe", afirma presedintele francez in saptamanal.
In a sasea zi de izolare generalizata, autoritatile au pregatit terenul in vederea prelungirii acestei masuri fara precedent - decretata pentru moment pana la sarsitul lui martie.
"Situatia va continua sa se agraveze inainte sa-si faca efectul izolarea", a subliniat sambata ministrul francez al Sanatatii Olivier Veran.
El estimeaza numarul persoanelor infectate in Franta "intre 30.000 si 90.000", un interval larg, din cauza numeroaselor persoane care prezinta simptome putine sau deloc.... mai mult
Duminica, 22 Martie 2020, ora 14:41
Pandemia de coronavirus va duce anul acesta la recesiune in Uniunea Europeana, a estimat luni Thierry Breton, comisarul pentru piata interna, avertizand ca economia blocului comunitar risca o contractare de 2,5%, transmite Reuters.
Epidemia a afectat lanturile globale de aprovizionare si a determinat numeroase state sa-si inchida frontierele si sa introduca masuri drastice de izolare.
"Evident, ne asteptam la o recesiune in timpul acestui an. Suntem in razboi cu virusul. Un razboi economic", a declarat Breton la postul de radio BFM.
"Inainte de criza ne asteptam la o crestere de 1,4% in UE, acum estimam un impact negativ intre 2% si 2,5%", a adaugat oficialul.
Si Maarten Vervey, seful Departamentului economic al CE, a avertizat vineri ca Uniunea Europeana si zona euro vor fi foarte probabil in recesiune anul acesta, din cauza epidemiei.
"Este foarte probabil ca avansul economic al zonei euro si al UE ca intreg sa scada sub zero anul acesta si, in mod potential, chiar mult sub zero", a declarat Maarten Vervey la o conferinta de presa.
Luna trecuta, Comisia Europeana a anuntat ca isi mentine nemodificate previziunile privind cresterea Produsului Intern Brut (PIB) in zona euro si Uniunea Europeana, chiar daca a tras un semnal de alarma fata de incertitudinile legate de Brexit, tensiunile comerciale si epidemia de COVID-19, care ar putea afecta activitatea economica.
Conform previziunilor economice de iarna, cresterea economiei zonei euro ar fi trebuit sa... mai mult
Luni, 16 Martie 2020, ora 13:15
Preturile petrolului au incheiat tranzactiile de vineri in crestere, dar un razboi al preturilor dintre Arabia Saudita si Rusia si extinderea la nivel mondial a pandemiei de Covid-19 au facut ca preturile sa inregistreze pe ansamblul saptamanii cel mai accentuat declin de la criza financiara din 2008.
Piata a "reactionat corect la asteptarile ca noul coronavirus sa reduca cererea de petrol cu 2-3 milioane de barili pe zi, cel putin timp de cateva saptamani, si ca Rusia si Arabia Saudita sa creasca productia cu cel putin 2 milioane de barili pe zi", a declarat Michael Lynch, presedintele Strategic Energy & Economic Research.
"Acest lucru va crea stocuri imense, de 100-150 de milioane de barili pe luna", a spus Lynch, citat de MarketWatch.
Dar chiar aceasta scaderea accentuata a pretului "pare probabil sa ii incurajeze pe rusi sa ofere sauditilor un acord care sa conduca la scaderea de scurta durata, dar puternica a productiei", a adaugat acesta.
Pretul petrolului West Texas Intermediate cu livrare in aprilie a crescut la New York Mercantile Exchange cu 0,7%, la 31,73 dolari pe baril, in timp ce pretul petrolului Brent cu livrare in luna mai a avansat cu 1,9%, la 33,85 de dolari pe baril, la ICE Futures Europe.
Pe ansamblul saptamanii, petrolul WTI a scazut cu 23%, iar petrolul Brent cu 25%. Ambele reprezentand cele mai mari scaderi procentuale, pentru contractele pe termen de o luna, din decembrie 2008, potrivit Dow Jones Market Data.
Vezi si:
Pretul... mai mult
Sambata, 14 Martie 2020, ora 09:17
Ankara lasa refugiatii sa plece in directia UE. Locuitorii insulei grecesti Lesbos iau masuri de aparare impotriva noilor veniti. Situatia de acolo este tensionata din cauza taberei pentru refugiati Moria.
Localnicii din Lesbos au blocat drumul de acces spre tabara de refugiati Moria. Ei nu vor si mai multi imigranti pe insula intr-o tabara oricum plina pana la refuz, in care oamenii vegeteaza in conditii de nedescris. Cu toate acestea, alti numerosi imigranti au sosit duminica - aproximativ 300 - cu barca direct din Turcia, potrivit mass media elene. Nou venitii ar fi trebuit sa fie transportati cu autobuzele spre tabara Moria dar, pentru moment, drumul este blocat.
Christinei Chatzidaki nu-i vine sa creada ce se intampla pe Lesbos, insula pe care si-a petrecut intreaga viata. Refugiati nu exista acolo doar incepand din 2015, ci inca din anii 1990, povesteste batrana in varsta de 87 de ani. Deja de atunci ea s-a implicat in favoarea oamenilor care au nevoie de protectie. In anii 90, refugiatii proveneau cu precadere din fosta Iugoslavie, scena unui sangeros razboi civil. Pana in ziua de azi, Chatzidaki se implica pentru relatii bune intre locuitorii insulei si imigranti. Pe insula traiesc in prezent aproximativ 25.000 dintre acestia, in tabara Moria, in conditii igienice de nedescris.
Este posibil ca numarul lor sa creasca rapid. Stirea ca presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a deschis pentru refugiatii sirieni granita spre Grecia este pentru localnicii... mai mult
Luni, 02 Martie 2020, ora 15:08
Cunoscutul economist Nouriel Roubini face previziuni sumbre referitoare la economia mondiala: actuala criza va genera un dezastru economic, ce ar putea fi urmat de un razboi.Economistul Nouriel Roubini spune ca austeritatea fiscala ar putea aduce un dezastru economic, urmat de razboi, conform Money News. "Eu nu prezic inceperea celui de-al Treilea Razboi Mondial, dar privind in mod serios, daca a existat o criza financiara globala, dupa prima, atunci vom merge in regres: instabilitatea politica si sociala din Europa si din celelalte economii dezvoltate va deveni extrem de severa", a declarat Roubini. In anii '30, pentru ca am facut o greseala politica majora, am trecut printr-o instabilitate financiara, devalorizarea valutelor, tiparirea de bani in exces, razboaie comerciale, regimuri populiste, radicale si agresive au venit la putere din Germania pana in Italia, din Spania pana in Japonia si apoi am sfarsit prin cel de-al Doilea Razboi Mondial. "Si pentru asa ceva trebuie sa va faceti griji. Vom face aceeasi greseala ca in timpul Marii Crize, cand am folosit stimulente financiare prea repede. Acesta este un risc foarte mare acum", a spus economistul. Si nici China nu va fi scutita de probleme economice. "China va avea peste doi ani o aterizare fortata. Exista o supraincarcare atat de mare, de la imobiliare pana la infrastructura si daca ea nu va schimba modelul de crestere economica, care sa se bazeze mai mult pe consum si mai putin pe investitii, in cele... mai mult
Luni, 26 Septembrie 2011, ora 21:39
In urma cu 80 de ani, capitalismul international era pe punctul de a se topi. Prabusirea sistemului bancar din vara anului 1931 a facut valuri in intreaga Europa, aducand guvernele in genunchi si sute de mii de oameni, pe strada. In Statele Unite, presedintele se vedea atacat din toate toate directiile, inclusiv de catre Congres, in timp ce cauta metode de a reduce cheltuielile publice si taxele, scrie Daily Mail.
In Marea Britanie, guvernul laburist era pus pe butuci de criza economica si inlocuit de o coalitie dominata de conservatori, care au venit cu masuri de austeritate draconice.
Pentru ca bancile refuzau sa mai acorde credite si milioane de oameni ramasesera fara locuri de munca, capitalismul in sine suferea o criza de imagine.
In alte tari, multi s-au intors catre extrema dreapta pentru o solutie. Nazistii si aliatii lor se ridicau pe valul crizei.
Intelectualii generatiei incepusera si ei sa isi plaseze credinta in idealismul utopic al comunismului sovietic, inchziand ochii la ororile regimului stalinist.
Zeci de ani, momentul in care modelul capitalist era la limita esecul a fost uitat.
Pana in vara anului 2011, cand zona euro si SUA s-au scufundat in haosul datoriilor.
In ultimele zile, pietele de capital din toata lumea au fost in cadere libera.
Desi scaderile intregistrate de preturile actiunilor nu s-au apropiat, ca nivel, de ce se intampla pe Wall Street, in 1929, situatia grava din aceasta saptamana aminteste de fragilitatea sistemului capitalist.... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 22:44
Candidatul PSD la Presedintie, Mircea Geoana, a declarat, sambata, la Macin, in judetul Tulcea ca aceasta criza economica si financiara "echivaleaza, de fapt, cu o forma de un fel de-al treilea razboi mondial" si a acuzat presedintele si actualul guvern ca au abandonat lupta impotriva crizei."Aceasta criza financiara si economica echivaleaza, de fapt, cu o forma de un fel de-al treilea razboi mondial. Nu s-a tras un cartus, nu s-a tras un obuz, nu s-a lansat vreo bomba atomica undeva prin Japonia, dar efectele sunt similare. Se reaseaza lumea. Lucrurile care pareau randuite dupa intrarea in Uniunea Europeana si NATO, astazi sunt din nou sub un semn al intrebarii. De aceea, ca un om cu experienta in tara si in strainatate, va spun ca presedintele Romaniei va trebui sa devina un vector important in asigurarea securitatii nationale, in pastrarea intacta a relatiilor noastre cu aliatii nostri americani si europeni, dar sa mai faca un lucru - sa nu permita ca aceasta zona a Romaniei sa fie punctul terminus, sa fie punct de oprire si sa fie un nou zid al Berlinului care s-a mutat de undeva din Germania aici pe frontiera de rasarit a Romaniei", a mai spus presedintele PSD. El a adaugat ca a venit clipa ca presedintele, premierul sau alti lideri sa poata spune ca pleaca in vizita in strainatate, "la Moscova, la Beijing, in Kazahstan, in Japonia, in America sau la Berlin", pentru a aduce investitii pentru tara lor. "Am suficiente fotografii facute cu liderii lumii, nu mai am... mai mult
Duminica, 15 Noiembrie 2009, ora 13:44
Traim intr-o lume formata din aproximativ 200 de state. Circa 40 la suta dintre acestea s-au nascut ca atare dupa 1970. Dincolo de ele - sau mai precis in interiorul acestor entitati - exista 5.000 de grupari etnice si se vorbesc peste 9.000 de limbi distincte. "Buna guvernare inseamna armonia intre stat si natiune", John Stuart Mill
Pina pe la 1900, singura institutie globala era Uniunea Internationala a Telegrafului.
Astazi, autostrazile informationale spinteca lumea de la un pol la celalalt, exista ONU, UNESCO, FMI, Grupul Bancii Mondiale, UE, NAFTA, ASEAN si sute de mii de asociatii si grupuri care transced statele-natiuni in formule globale/continentale/regionale.
Engleza a devenit un fel de latina moderna, vorbita, mai mult sau mai putin corect, in mai toata lumea.
Am facut introducerea de mai sus pentru a-i ajuta pe cititori sa inteleaga mai bine ce s-a intimplat zilele trecute pe STRAZILE Londrei, ca si ceea ce s-a intimplat in SALILE desfasurarii summitului G20. Pentru ca intre cele doua REALITATI pare a se naste o prapastie fara precedent in ultima suta de ani.
In primul rind, o necesara observatie. Manifestantii antiglobalizare de la Londra sau de la Strasbourg (unde a avut loc summitul NATO) nu sunt nici costelivii care mor de foame si de sete in nefericita Africa, nici napastuitii din acea parte din Asia scufundata in mizerie... mai mult
Luni, 06 Aprilie 2009, ora 18:40