Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prevăzut criza din 2008, este cunoscut pe Wall Street pentru prognozele sale, dar și pentru predicțiile sale globale. Acum expertul avertizează
România trebuie să pună bazele unei tranziții treptate către impozitarea progresivă a salariilor, să reducă deficitul bugetar și să continue eforturile de modernizare a administrației
Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, a declarat recent că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu până la
Pe măsură ce crizele lovesc una după alta, de la războaiele din Ucraina și Israel, până la blocarea traficului maritim de mărfuri prin canalul Suez, există tot mai multe scenarii că un
Ultimele datele compilate de Fondul Monetar Internațional arată că inflația scade mai repede decât era de așteptat în majoritatea regiunilor de pe glob, în pofida politicilor monetare
Războiul dintre Israel şi Hamas ar putea avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a inflaţiei din zona euro, dacă presiunile asupra preţului energiei nu vor fi ţinute sub
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Sefii marilor institutii financiare si economistii internationali atrag atentia ca vor urma mai multi ani de recesiune economica si performante slabe pentru economia mondiala.
Numărul persoanelor în risc de sărăcie si excluziune socială din România a crescut alarmant la începutul pandemiei, din cauza scăderii substanţiale a veniturilor în primul val al pandemiei,
Cele mai multe companii (61%) se asteapta ca abia in 2022 sa atinga nivelul cifrei de afaceri din 2019, 15% estimeaza ca vor recupera in 2021 cifra de afaceri din acest an, in timp ce 23% estimeaza
Statele care fac parte din Grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) au alocat o suma fara precedent, de 11.000 de miliarde de dolari, pentru a accelera o redresare economica echitabila
Dupa ce in martie 2020 toate bursele au cazut mai puternic decat in 2008, acum ne uitam la fiecare veste care vine dinspre companiile farmaceutice. Vestile ca se pregateste un vaccin nu mai
George Haber, un prosper om de afaceri american de origine romana, supranumit peste Ocean "parintele DVD-ului", critica ideea de lockdown vehiculata de Joe Biden, despre care spune ca ar putea
Warren Buffett, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, spunea ca "fie ca este vorba de sosete sau de actiuni", ii place sa cumpere marfa de calitate "cand piata este jos".
Economia romaneasca ar urma sa se contracte cu 5,7% in 2020, dar va inregistra o relansare de 4,9% in 2021, conform celei mai recente actualizari a prognozei economice (Economic Update) a Bancii
Redresarea economiei globale dupa pandemia de coronavirus este fragila si inegala, multe economii emergente inregistrand probleme grave, potrivit celui mai recent indice Brookings-FT, relateaza
Exploziile din portul Beirut au cauzat pagube si pierderi economice cuprinse intre 6,7 si 8,1 miliarde de euro, iar Libanul are nevoie urgent de 605 pana la 760 de milioane de dolari pentru a se
Pandemia covid-19 a cauzat turismului mondial, din ianuarie pana in mai, pierderi estimate la 320 de miliarde de dolari (273 de miliarde de euro), potrivit unui barometru publicat de Organizatia
Presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban au prezentat, miercuri, 1 iulie, Planul national de investitii si de relansare economica, "Recladim Romania", care prevede investitii de peste
Coalitia guvernamentala din Spania a aprobat vineri introducerea unui venit minim garantat de 462 de euro pe luna, pentru cei mai saraci locuitori, a caror stare financiara fragila a fost agravata de
Criza provocata de extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19) este cea mai severa de la Marea Depresiune din 1929, a avertizat luni directorul general al Fondului Monetar International (FMI),
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a prezentat planul de resuscitare economica dupa pandemie. Premisa este ca numarul infectarilor sa ramana redus. Germania trece prin cea mai ampla
Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Kristalina Gheorghieva, a indicat posibilitatea revizuirii in scadere a estimarilor privind evolutia economiei mondiale, si a avertizat SUA
Banca Mondiala a revizuit in scadere semnificativa estimarile privind avansul economiei romanesti in acest an, pana la 0,3%, de la 3,8% cat estima in urma cu trei luni, dar mizeaza pe o revenire pana
Banca Mondiala a revizuit in scadere semnificativa estimarile privind avansul economiei romanesti in acest an, pana la 0,3%, de la 3,8% cat estima in urma cu trei luni, dar mizeaza pe o revenire pana
Remitentele trimise catre Europa si Asia Centrala (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani in regiune fiind catre Ucraina (15,8
Romania a pierdut peste 1.000.000 de locuri de munca, de la declansarea starii de urgenta si pana in prezent, conform raportarilor oficiale, mai mult decat cele 700.000 de locuri de munca pierdute in
Uniunea Europeana trebuie sa fie pregatita sa lanseze inca un ajutor suplimentar, in valoare de 1.000 de miliarde de euro (1.100 miliarde de dolari), pentru a repara pagubele economice provocate de
Zeci de organizatii, antreprenori si manageri de companii si-au unit vocile intr-o scrisoare-manifest in care transmit presedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban si liderilor