Petrolul ar putea ajunge sa se vanda cu 35 de dolari in vara aceasta, cred specialistii in energie.
Unul dintre expertii in domeniu crede ca luna iunie va aduce un pret global al barilului cuprins intre 35-40 de dolari.
Prezent la cea de XVIII-ea editie a conferintei Credit Suisse Asian Investment, presedintele FACTS Global Energy (FGE), Fereidun Fesharaki, a avertizat ca, pentru scurte perioade, pretul petrolului poate cobori si sub aceste valori, arata un reportaj CNBC.
O vara ieftina
Previziunile lui Fesharaki leaga sfarsitul primului semestru al acestui an de o noua cadere a pietei petrolului, presedintele FGE considerand ca acesta se va opri in jurul valorii de 35 de dolari/baril.
"Nu exista plafon minim pentru petrol. Plafonul minim este stabilit de costul de extractie al petrolului din zacamintele de sist, iar acesta este cuprins intre 20-25 de dolari.
Este posibil sa avem pentru o perioada si un astfel de pret pe piata, dar nu inseamna ca va sta asa pentru multa vreme", afirma Fereidun Fesharaki.
Acesta crede ca o presiune suplimentara va fi resimtita de piata in cazul incheierii unui acord intre Statele Unite si Iran pe tema programului nuclear al statului arab.
Piata inundata
O intelegere intre Statele Unite si Iran pe tema programului nuclear dezvoltat de Teheran inseamna si ridicarea sanctiunilor impuse statului arab la exportul de petrol.
Fost consultant pe probleme de energie pentru guvernul de la Teheran, Fesharaki crede ca sunt... mai mult
Luni, 23 Martie 2015, ora 16:34
Petrolul s-a dovedit intotdeauna mai mult decat un simplu carburant. Pana si influenta sa de 3400 de miliarde de dolari in economie nu acopera vasta zona de interes a "aurului negru".
A jucat pe rand rolul de arma, de bun strategic, de povara, evolutii care in timp i-au definit si pretul in piata. Petrolul are rolul final de a defini o piata care dezvaluie indeajuns de multe despre obscurele interese economice si politice, pe cat reflecta si despre simplul raport intre cerere si oferta, dupa cum observa analistii Bloomberg.
Privire de ansamblu
In ciuda crizei economice si financiare care a ravasit mapamondul, barilul de petrol a depasit, in ultimii ani, orice record in privinta pretului de vanzare. Paradoxul a luat sfarsit la mijlocul lunii iunie a acestui an, moment in care barilul de petrol se vindea cu 107,73 dolari. Pe trendul descendent al pretului inregistrat de atunci si-au pus amprenta mai multi factori. In primul rand, consumul de carburant a provocat oscilatii puternice in graficele de vanzari ale lanturilor de benzinarii, dupa ce moda automobilelor electrice a prins radacini stabile in randul soferilor din diverse tari.
In acelasi timp, tehnicile de extractie au avansat facand posibila reducerea cheltuielilor pentru companiile petroliere la un nivel nemaintalnit. Nu in ultimul rand, reducerea ritmului de crestere economica inregistrat in zona euro sau in China, unde importurile de petrol s-au redus in ultimul an, au facut ca pretul barilului de... mai mult
Miercuri, 05 Noiembrie 2014, ora 08:25
Depasirile de buget generate de mega-proiectele de petrol si gaze costa industria peste 500 miliarde dolari la nivel global
Aproape doua treimi (64%) din mega-proiectele din industria globala de petrol si gaze continua sa depaseasca bugetele planificate, in vreme ce trei sferturi dintre ele (73%) nu au fost finalizate la termen, se arata in noul raport EY "Spotlight on megaprojects".
Mega-proiectele se refera la proiecte in valoare de peste 1 miliard de USD cu un grad mare de complexitate din punct de vedere tehnic si operational.
Raportul analizeaza 365 de megaproiecte si impactul pe care aceste depasiri bugetare il au asupra industriei de petrol si gaze.
Costurile, intotdeuna mai mari decat estimarile
Costurile suplimentare generate de finalizarea proiectelor sunt, in medie, cu 59% mai mari decat estimarea initiala. In termeni absoluti, costul cumulat al proiectelor analizate in cadul acestui raport a crescut la 1,7 trilioane USD, de la estimarea initiala de 1,2 trilioane USD, ceea ce reprezinta o depasire a bugetelor de 500 miliarde USD.
Chiar daca raportul se axeaza pe performanta curenta a industriei, perspectivele pe termen mai lung indica faptul ca rata de succes a incheierii de proiecte este, de fapt, in scadere, mai ales in anumite sectoare ale industriei.
Care sunt zonele predispuse la depasirea bugetului
Din punct de vedere geografic, cel mai mare procent al proiectelor care se confrunta cu depasiri de costuri este in Orientul Mijlociu... mai mult
Joi, 21 August 2014, ora 11:44
Compania petroliera ADX Energy ar putea investi pana la 100 milioane de euro in lucrari de explorare/exploatare a unui perimetru petrolier din Timis si incearca sa convinga investitorii ca Romania sprijina activitatile legate de petrol si gaze, intrucat strangerea de fonduri "nu este partea usoara".
"Strangerea de fonduri pentru un proiect bun de dezvoltare de petrol sau gaze naturale nu este insa partea usoara, problema principala este de a oferi incredere investitorilor nostri ca Romania este o tara care sprijina activitatile legate de petrol si gaze naturale si, prin urmare, activitatile pot fi efectuate intr-un mod rapid si eficient din punct de vedere al costurilor, in conformitate cu legile si reglementarile romanesti si ale UE", a declarat Paul Fink, directorul tehnic al ADX Energy, potrivit Mediafax.
Fink a adaugat ca, in functie de rezultatele fazei de explorare, cheltuielile ADX Energy pot ajunge pana la 100 de milioane euro intr-o perioada de cinci ani.
ADX Energy a concesionat in 2012, de la statul roman, perimetrul denumit Parta, judetul Timis, pentru explorarea conventionala a zacamintelor de petrol si gaze naturale din zona Timisoarei.
"Strategia noastra este sa gasim cu ajutorul celei mai moderne tehnologii in primul rand petrolul care nu a fost observat in trecut", a mai spus Fink.
ADX Energy are sediul in Perth, Australia, si are avize pentru explorari de hidrocarburi in Europa si Africa de Nord. mai mult
Luni, 21 Iulie 2014, ora 16:10
Sistemul actual de taxare a productiei de hidrocarburi nu necesita modificari, iar raportarea redeventelor la media europeana, anuntata de autoritati, este irelevanta, potrivit reprezentantilor PwC si David&Baias.
"Noi nu credem ca o medie europeana este relevanta. Nu stiu la ce s-au referit domniile lor (Daniel Chitoiu, fost ministru al Economiei, in prezent ministru al Finantelor vicepremier, si ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita - n.r.)", a declarat marti Vasile Iuga, senior partner la compania de consultanta si audit PwC, intr-o prezentare privind sistemul de redevente pentru productia de hidrocarburi.
El a mentionat ca investitiile devin neprofitabile daca redeventele depasesc un anumit nivel.
Chitoiu si Nita au anuntat, de mai multe ori, ca Guvernul intentioneaza sa modifice, in 2014, actualul nivel de redevente pentru productia de petrol si gaze si sa il aduca la un nivel apropiat de media europeana.
Guvernul incaseaza anual redevente totale de 1,1-1,2 miliarde de lei din redevente. In aceste sume sunt incluse si taxele aferente productiei de hidrocarburi.
Principalii producatori de hidrocarburi din Romania sunt compania de stat Romgaz si OMV Petrom, din grupul austriac OMV.
OMV Petrom si OMV au spus de mai multe ori ca vor reduce investitiile daca statul va mari redeventele la productia de hidrocarburi.
Iuga a precizat ca un sistem potrivit pentru Romania este cel cu rate diferentiate.
In Romania functioneaza un nivel al... mai mult
Marti, 17 Septembrie 2013, ora 14:40
Companiile petroliere importante, precum Exxon Mobil si Royal Dutch Shell se vor confrunta cu probleme la exploatarea titeiului rusesc, dupa noul parteneriat incheiat luni intre BP si compania de stat ruseasca Rosneft.
Tinand cont ca BP detine acum 12,8% din Rosneft si poate sa-si mareasca pachetul de actiuni pana la 19,75%, iar parteneriatul a primit "binecuvantarea" Presedintelui Putin, gigantul britanic detine acum o pozitie clar avantajata pe piata ruseasca.
Desi este posibil ca si alte firme sa incheie contracte pentru exploatarea rezervelor masive de titei din Rusia, niciuna nu va putea concura cu sprijinul de care beneficiaza BP din partea rusilor, a declarat Pavel Molchanov, analist la Raymond James & Associates din Huston, pentru Bloomberg.
Exxon si Rosneft vor continua contractul de 3,2 miliarde de dolari de exploatare a petrolului din Oceanul Arctic si Marea Neagra, semnat anul trecut. Este insa putin probabil ca alte firme sa incheie intelegeri de aceeasi magnitudine pe viitor, crede Molchanov.
"Prin semnarea acestui acord, cele mai importante personaje ale ale guvernarii rusesti, inclusiv presedintele Vladimir Putin, trateaza BP ca fiind principalul partener occidental pentru industria ruseasca de petrol si gaz. (...) Acest lucru inseamna ca nici o alta companie nu va avea acces la coridoarele puterii asa cum are BP", a explicat acesta.
Aceasta perspectiva este impartasita si de alti analisti. "Pentru companiile petroliere straine care cauta... mai mult
Marti, 23 Octombrie 2012, ora 12:25